luni, 30 septembrie 2013

La dracu cu crizele de identitate!

În ultima vreme am avut cel puţin două pe săptămână. Mă ia de jale seara, când îmi dau seama că ceea ce trăiesc nu prea seamănă cu ceea ce vreau eu să trăiesc. Mă gândesc obsesiv la complexele mele peste care nu prea reuşesc să trec, dar noroc că am memoria scurtă şi mai uit din ele.
Astăzi mi-am conturat o definiţie clară a eului meu, aşa că la dracu cu crizele de identitate... Ştiu ce vreau, ştiu ce pot şi cât pot. Haiii viaţă, vino aici! :)) [De fapt, cred că, pur şi simplu, am revenit la atitudinea mea de nu-mi pasă; gura lumii doar pământu' o închide, nu uitaţi!]
Ca să-mi revin din stările naşpa, am avut nevoie de Paraziţii & BUG Mafia. Thank you, guys!

Sunt aici iar, ca un coşmar
În faţa ta la fel ca stâncile de tare
Hai, du-te, ţipă după ajutor
Că m-am întors înapoi în viitor

sâmbătă, 28 septembrie 2013

nu le înţeleg pe mamele-surogat

Adăugai pe lista cu filme văzute "Baby Mama", în care o tipă de 37 ce a pus pe primul loc cariera îşi doreşte un copil şi nu poate rămâne însărcinată. Aşa că îşi ia o mamă-surogat. Nu vă mai zic şi restul, că poate vreţi să vedeţi filmul şi vă stric surpriza.
Ideea e că eu nu înţeleg mamele-surogat. Adică, după ce progenitura creşte nouă luni în tine, îi simţi mişcările, pulsul, o hrăneşti şi toate alea, apoi suporţi durerile naşterii şi perioada aia cretină de după când n-ai voie să faci sex şi ai burtă şi arăţi super jalnic, cum poţi să fii atât de insensibilă încât să dai acel copil altcuiva? Cum, cum, cum? E imposibil să nu se fi creat măcar cea mai mică legătură emoţională...

vineri, 27 septembrie 2013

deci asta era...

Am observat de multă vreme că atunci când sunt supărată, mă doare stomacul (burta). Azi venisem de la şcoală şi mă întrebă mami de ce sunt supărată. Îi zisei eu motivul şi adăugai şi faza că mă doare stomacul (burta). La care mami îmi zise că s-ar putea să fac ulcer din cauza stresului. Mă informai şi da, deci asta era...

[Încă din adolescenţă suntem supuşi riscului de ulcer duodenal sau gastric din cauza perioadelor de stres accentuat. Stresaţi din cauza încercărilor de tot felul, provocăm creşterea acidului gastric, ceea ce duce la ulcer, litiază biliară, crize biliare, crize de constipaţie sau diaree. Nu vi s-a întâmplat niciodată să simţiţi anumite reacţii ale stomacului înainte sau în timpul unui moment foarte important? Ei bine, poate fi o explicaţie medicală şi pentru celebrii "fluturi în stomac".]

miercuri, 25 septembrie 2013

dacă ascult manele, nu înseamnă că sunt incultă

Chiar vă rog să mă criticaţi că ascult manele. Nu-mi pasă şi nu-mi va păsa niciodată.
De ce ascult manele? Pentru că sunt mişto, au versuri adevărate, care mă caracterizează. Pentru că la petreceri nu mă pot distra pe muzică simfonică, ("cum faceţi voi"), dacă n-am acolo un rachi tachi ta ra ra pe care să-mi arăt talentele, să-mi cânte de valoare cu dedicaţii speciale.
Maneliştii fac bani mulţi, în timp ce se distrează. V-aţi dori să aveţi banii lor.
Fetele care apar în videoclipurile de la manele arată într-un mare fel şi se mişcă într-un mare fel. Multe spuneţi din invidie că tipele sunt curve, că n-au nimic în cap, dar în sufletul vostru vreţi să fiţi la fel de bune şi să executaţi acele mişcări care îi termină pe bărbaţi. Şi unde mai pui că ele fac o mulţime de bani distrându-se? Câte/câţi dintre voi faceţi saci de bani pe seară făcând ceea ce iubiţi cel mai mult?
Dacă ascult manele şi mă buricesc, asta nu înseamnă că sunt incultă, că n-am nimic în cap, că sunt târfă, şi, ca argument, am premiile pentru poezie şi faptul că organizez evenimente culturale, citesc, merg la manifestări culturale de câte ori pot.
Da, desigur, e de bon-ton să arăţi cu degetul spre cei ca mine, dar nu uita că şi tu când ajungi acasă îţi dai drumul la o manea în căşti. Ipocriţilor. S-a umplut ţara de "repăraşi" şi "roacheri duri", care vor ei să facă lucruri. Păi bă, dacă vreţi să schimbaţi ceva, schimbaţi la voi...
                                     

luni, 23 septembrie 2013

Diary of a Wimpy Kid by Jeff Kinney

Poate par ţicnită, dar azi am citit primul volum din "Jurnalul unui puşti", pe care l-am împrumutat de la fratele Ellei, care fratele Ellei este în clasa a 2a.
Nu mi-am cumpărat cărţile astea din simplul motiv că mi s-au părut scumpe, deşi, paradoxal, mi-am luat altele care erau şi mai scumpe, doar pentru a le citi şi apoi să le las pe undeva prin casă în speranţa că... în nicio speranţă. Din când în când, se mai găseşte cineva să le împrumute... De ce nu sunt şi eu o adolescentă normală care să-şi ia haine şi machiaje?!
Trecând peste asta, în timp ce citeam îmi dădeam seama că ştiu ce se întâmplă, până când mi-a picat fisa: am văzut filmul făcut după carte şi chiar mi-a plăcut.
Sunt de părere că volumul este super tare şi mă caracterizează, iar în argument dau un citat: "După cum spuneam, într-o bună zi voi fi celebru, dar deocamdată sunt prins în şcoala generală, cu nişte fraieri."

nu sunt nici nebună, nici ciudată

Abia acum am acceptat şi înţeles faptul că am nişte calităţi extrasenzoriale, pe care ar trebui să învăţ să le controlez. Mă cam sperie chestiile de genu', dar am discutat cu ai mei şi am ajuns la concluzia că treburile astea sunt adevărate şi că eşti prost dacă nu crezi în ele.
Săptămâna trecută am avut o pomană la ţară şi eu aveam o stare proastă, nu mă simţeam prea bine. Apoi am luat prânzul şi simţeam nevoia să-mi iau la revedere de la toată lumea şi simţeam ceva foarte puternic în piept, aşa că m-am cam speriat şi m-am dus şi m-am culcat, deşi, în mod normal, i-aş fi ajutat pe ai mei la treabă. A venit o prietenă pe la mine, m-a trezit şi am stat să mai povestim. Când a plecat, începusem s-o pup şi să îi zic să aibă grijă de ea şi toate alea, reacţie ei fiind: "Hoo, vere, Rox, gata, că ne mai vedem, nu se sfârşii lumea :))". Apoi am mai stat cu Ani şi cu Ane de vorbă şi când ne-am despărţit doar le-am pupat, mi-am dat seama că eram cam ciudată cu toate urările mele. Încă simţeam chestia aia puternic în piept.
Pe drum spre Craiova, am făcut accindent. Nimic grav, doar am dat peste un câine şi i s-a bulit puţin maşina lu' tati. Din momentul ăla m-am simţit super uşurată, mi-a dispărut chestia pe care o simţeam în piept, aveam impresia că lumea e minunată. (no, chiar ar fi minunată fără maidanezi - despre subiectul ăsta sunt de aceeaşi părere cu Ella - şi gropi.).
Mi-a fost aiurea să spun cuiva despre asta, dar a doua zi mi-am făcut curaj şi le-am povestit alor mei şi am înţeles cu toţii că da, sensibilitatea mea e enormă şi că am capacitatea să simt foarte multe lucruri.
Mi s-a mai întâmplat o fază asemănătoare prin primăvară: îi simţeam mirosul lui profu foarte intens vreo trei zile, până când, într-o luni la 7 dimineaţa i-am trimis un mesaj cu "profu, eşti bine?", mi-a răspuns că "da, rox", iar ulterior am discutat cu el despre asta şi într-adevăr avusese probleme.
Deci nu sunt nici nebună, nici ciudată. Sunt doar mai specială.

P.S.: Frăţioare, am văzut "Mama". Super şmen filmu', are o idee genială, este superb făcut, finalul e cam jenant, dar merită. Toată noaptea am visat numai crime :)) 

duminică, 22 septembrie 2013

cărţi de citit - 69

. " Celebritate " de Jackie Collins .

Oricât de mult aş urî romanele care nu au niciun fel de tehnică şi care mai sunt şi comerciale, nu pot să nu recunosc că mi-ar plăcea să duc o viaţă similară cu a personajelor.
Annabelle Maestro e fiica unor cunoscuţi actori de cinema. Răsfăţată de soartă, are tot ce şi-ar fi dorit, mai puţin afecţiunea părinţilor.
O duce din petrecere în petrecere până când se hotărăşte să facă o schimbare şi să părăsească însoritul Los Angeles pentru cosmopolitul New York. Aici îl cunoaşte pe Frankie Romano, consumator de droguri, cu conexiuni în lumea interlopă.
Împreună cu el creează o reţea de prostituţie de lux, lăsând să se creadă că lucrează în industria modei. Lucrurile se complică atunci când mama ei e omorâtă şi trebuie să se întoarcă acasă.
Suspiciunile planează chiar asupra tatălui ei, iar o fostă colegă de liceu a Annabellei, Denver, face parte din echipa de avocaţi care îl va apăra.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Familie de deştepte, frumoase şi şmechere!

Mă gândeam azi ce familie mişto am. Îmi iubesc familia, chiar şi certurile noastre sunt fascinante.
Ioni a avut toată viaţa ei numai 10 (şi, plm, a fost elevă la Buzeşti), a luat bacu' cu 9, 85 şi acum e la facultate în Franţa. Ani îi calcă pe urme şi a intrat la Buzeşti cu media peste 9, 80 (n-am o memorie chiar aşa de bună). Andreea, deşi este doar în clasa a 2a, dă semnale de mic geniu: la 5 ani citea cărţi întregi, îmi dă lecţii despre cum să editez video. Donc, sunt mândră că am aşa verişoare.
Însă sunt foarte mândră şi de Alexandra, nepoată-mea, care locuieşte de la 2 ani sau cam aşa (poate greşesc, din nou memorie scurtă) în Italia. A participat la Concorso Nazionale Sognalibro, ediţia a 7a  şi a luat premiul 2 pe ţară. Dăfuq, le-a dat clasă italienilor. Foto de la evenimentul de premiere de la Genova aici.
   Trebuie să recunoaştem că suntem bune :))



P.S.: aş mai scrie, da' mi-e domn. Ne citim mâine, noapte bună! >:D<

vineri, 20 septembrie 2013

cds'urile vieţii sau impresii după prima săptămână de şcoală

Se anunţă un an solicitant. Clar. Da, ăsta e cel mai bun cuvânt: solicitant.
Pentru că am profil de filologie, nu mai fac mate, fizică, biologie & chimie, ci doar o oră de ştiinţe.
Daaar, ca să fie înlocuite acele ore şi pentru ca profii să-şi facă numărul de ore, au apărut în orarul nostru CDS-urile. Adică ore Create la Decizia Şcolii.
Ceea ce e foarte aiurea e că avem oră normală de desen şi apoi CDS de desen şi nici o oră de muzică. Tipii ăştia care au gândit CDS-urile nu şi-au dat seama că n-o să ne folosească la nimic să învăţăm toate datele despre clădirile din România pe dinafară (şi nici nu vrea nimeni să devină arhitect) şi că ne trebuie în viaţă şi puţină cultură muzicală?
Mai avem CDS de geografie (niciodată nu mi-a plăcut materia asta), de sport (noooo, chiar nu ne ajungea o oră de sport pe săptămână), de istorie - asta mi se pare acceptabilă şi de română, unde o să studiem jurnalistică (gen cum să scriem reportaje, editoriale etc, cum să facem publicitate şi multe chestii interesante) - aici m-a nimerit bine de tot, facem cu o profă drăguţă şi cred că o să fie ora mea preferată.
În rest, e mişto că lunea începem la 8:30 şi vinerea la 9:30. Avem calculator, boxe, internet în clasă. Dacă intrii într-o pauză la noi te simţi ca în Diamond Club Craiova, mai ales că animatoarele (îl includ şi pe Chady aici) se mişcă bine bine bine :))
Clasa 11, sper să ne înţelegem bine! >:D<

joi, 19 septembrie 2013

Poziţia copilului şi alte filme

Abia acum văzui şi eu filmul. Tare. Tare.
Fane mi-a zis că merită să-l văd numai pentru cum zice Zamfirescu "coiţe".
Scenariul este foarte bun, tipii care l-au scris au talent.
Sunt de acord cu marii intelectuali care mi-au zis că rolul Luminiţei Gheorghiu i se potriveşte de minune.
Mi-a plăcut şi de Bogdan Dumitrache cu Ilinca Goia, ca să nu mai zic de Florin Zamfirescu. [eu împreună cu Zamfirescu aici]
# mulţumesc pentru film, profu :*

"Benvenuto Presidente!" este absolut genial. Actorul principal joacă foarte bine, îl ador. Consider că o situaţie asemănătoare ar salva şi ţara noastră, dar ăsta e doar un vis :))
"Girl in progress" şi "LOL" sunt perfecte pentru orice adolescentă.
"Young Adult" m-a lăsat rece, m-a dezgustat. Consider că jigneşte femeia, dar mesajul filmului e adevărat.
"The Perks of Being a Wallflower" este ecranizarea romanului "Jurnalul unui adolescent timid" de Stephen Chbosky. În mare respectă cartea, doar finalul e schimbat. Actorii sunt bine aleşi.
"Minte-mă frumos": toate laudele pentru idee, dar filmul în general e prost.
"A walk to remember": poate prea banal.

Prostia se plăteşte.

Astăzi mi-am dat seama cât de tembelă sunt că mi-am tăiat părul. Îl vreau înapoi, dar nu-l pot avea. O să aştept să-mi crească iar. Prostia se plăteşte.

marți, 17 septembrie 2013

cărţi de citit - 68

. " Bella Mafia " de Lynda La Plante .

În urmă cu ceva timp, am urmărit filmul "Il capo dei capi", despre care am scris aici, în care tema este mafia siciliană. Romanul tratează aceeaşi temă, de data asta din perspectivă feminină.
Când bărbaţii din familie sunt ucişi cu cruzime într-o vendetta, femeile Luciano sunt puse în situaţia de a se descurca singure cu multele afaceri ale familiei şi, în acelaşi timp, cu răzbunarea bărbaţilor lor. Cele patru Luciano se unesc şi reuşesc să supravieţuiască în nebunia mafiei.
Parcursul lor este remarcant; deciziile pe care le iau se dovedesc la final a fi cele mai bune. Crimele ce nu se sfârşesc iau o întorsătură colosală în favoarea lor şi le oferă o stabilitate în ochii posibililor parteneri de afaceri. Personajele sunt de studiat.
"Bella Mafia" mi-a amintit cât de atentă trebuie să fiu mereu şi să înţeleg clar ce important este să nu-ţi pierzi radicalitatea.
Le spine della rosa sono nascoste dal fiore.

luni, 16 septembrie 2013

prima zi de şcoală. pentru a 11a oară

După ce-mi sună alarma de trei ori, mă trezii. Un frig de-ţi îngheţau toate alea.
Poveştile de pe drum. La şcoală pupici mulţi. Poze. Orar (frăţioare, ce e cu atât de multe opţionale? şi avem desen, dar muzică nu. voi ăştia care aţi stabilit programa, staţi bine cu logica?). Hai acasă! Cred că vrem vacanţă :))

P.S.: Azi e ultima zi când mă mai machiez la şcoală. Pur şi simplu, nu merită.

duminică, 15 septembrie 2013

8 e cifra iubirii :))

Eram ieri la ţară şi stăteam de vorbă cu mamaie în timp ce făceam fiecare trebuţa ei.
Îmi zice că diferenţa de vârstă dintre părinţii ei a fost de 8 ani.
Apoi îmi dau seama că şi diferenţa dintre ea şi tataie e tot de 8 ani.
Mai stăm noi de vorbă şi observăm următoarele:
- sora lu' mamaie şi soţul ei au 8 ani între ei;
- fratele lu' mamaie şi soţia lui au 8 ani între ei.
WTF, ce încearcă Universul să ne transmită şi noi nu înţelegem?

vineri, 13 septembrie 2013

ăştia bătrâni şi înţelepciunea lor

Tocmai am terminat de spălat 5 perechi de tenişi şi 4 de balerini. În debara mai sunt vreo 5 perechi de tenişi, în dulăpiorul pentru încălţări mai sunt alte 2 perechi + 2 pe care le arunc. Balerini cred că în debara mai sunt cam 6 perechi, în dulăpior 2 + 4 pe care le arunc.
Nu mai contorizez tocurile, cizmele, papucii şi alte încălţări.
# Nu avea el Gigi dreptate când zicea: "La ce bun că am 20 de perechi de pantofi, dacă folosesc doar 3?"

cum am slăbit

Paradoxal, în timp ce scriu postul ăsta, mănânc!
Aseară iar m-am contrazis cu mami asupra faptului că am slăbit. După ce toată vară mi-au reproşat asta toate vecinele de la ţară (mulţumesc tanti Pena că ai fost singura care m-ai înţeles) şi familia, ieri a zis-o şi profu: "Mamă, da' ce ai slăbit! Ai slăbit bine... Să nu mai slăbeşti, arăţi bine!", astfel încât iar şi-a adus mami aminte că trebuie să mă certe din cauza asta :))
Prin iarnă aveam 58 kg, când am văzut-o pe nepoată-mea care slăbise enorm, practic n-am mai cunoscut-o, plus toate colegele mele, în frunte cu Elena, aşa că m-am întrebat: eu de ce n-aş putea face asta?
Cum s-a întâmplat: mi-am pus în gând: o să slăbesc, cred în fizica cuantică. N-am mai mâncat tone. Vreau să zic că nu m-am abţinut de la mâncare, am mâncat tot ceea ce am vrut, chiar şi cipsuri, numai că ideea e că nu îmi mai luam o pungă imensă de cipsuri, ci una mică şi am băut Cola/Pepsi în neştire. Plus puţină mişcare gen îmi dădeam drumul la muzică şi ţopăială, frate. Asta-i tot.
Înainte, toate hainele care-mi plăceau îmi erau mici, acum îmi sunt mari - e clar, ghinionul mă urmăreşte :))
Înainte îmi luam blugi măsura 30, prin primăvară mi-a venit măsura 29 (după ce am probat 27 şi 28 şi nu mi-au venit, Elena făcea mişto de mine că au şi 30 :P ), iar acum îmi vine perfect măsura 27, chiar la unele perechi îmi este mare, tricourile îmi stau drepte, nu mai am burtă să se muleze pe ea :))... \:d/
Ce pot să zic... Viaţa la 49 e mişto. Simt că am energie să fac mult mai multe chestii :))

P.S.: Mami, stai liniştită, te rog. N-am făcut asta ca să arăt bine pentru cineva anume, aşa cum crezi tu - nu e niciun secret la mijloc. Pur şi simplu, voiam să mă simt bine în pielea mea. Şi nu, nu sunt bolnavă, nu-ţi mai fă griji în privinţa asta. :*   

joi, 12 septembrie 2013

shopping again

Ce putea să urmeze după după-amiaza de ieri de cumpărături? Da, normal că o altă după-amiază cu cumpărături. După ce îmi luai cămăşile vieţii (pt uniformă), mă dusei cu ai mei în Kaufland. Pam pam, ne plimbarăm noi printre rafturi, umplurăm coşul şi hai la casă. La casă, ce să vezi, profu lângă mine. Cu ocazia asta îl cunoscură şi ai mei.
Încă trei zile şi începe şcoala...

miercuri, 11 septembrie 2013

hoinăreala de azi: muzee şi shopping

Trezeală la 7:30, după nişte vise cam ciudate. La 8 plecai cu tati s-o luăm pe Ani. Apoi ajunserăm la Breasta să ne întâlnim cu restul grupului. Ne văzurăm cu Emilia şi avuserăm o scurtă discuţie în timp ce tremuram de frig. La 9 şi ceva plecarăm spre Muzeul de Istorie, care avu deschisă doar galeria cu Regele Mihai, restul fiind în restaurare. Următoarea destinaţie fu Catedrala Sfântul Dumitru, unde nişte femei în vârstă ne dădură o colivă atât de bună, încât îi mai simt şi acum gustul. De acolo plecarăm la Casa Băniei, unde, practic, mie îmi plăcu cel mai mult, mai ales camera de jos cu păpuşi. O luarăm binişor spre Muzeul de Ştiinţe; în salonul cu planete este absolut genial.  Pe esplanadă la Teatru era o expoziţie cu pompieri. Am trecut şi prin foaierul Teatrului să aducem un ultim omagiu celui ce a fost Constantin Nik Gheorghiu, Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ne mutarăm la KFC să mâncăm, după care tati plecă să ducă grupul înapoi la Breasta, iar eu cu Ani rămăserăm prin oraş. Călcarăm în toate magazinele din centru, până-şi găsi fiecare ce voia. Ne întorserăm acasă la mine, ochii-n Facebook.
Seara se termină cu un mare zâmbet. Nici nu avea cum altfel după o zi plină cu râs.
Suntem fromoşi şi dăştepţi şi culţi :))
Reclamă la KFC (chiar au mâncare bună)
Muzeul de Istorie
Casa Băniei
Casa Băniei
Zestrea... Casa Băniei
Casa Băniei
Pompierii pe esplanadă

sâmbătă, 7 septembrie 2013

culesul porumbilor

Mă trezii la 6:20, mă îmbrăcai, verificai cu tati bagajele de luat la ţară şi plecarăm s-o luăm pe mami din gardă. Noroc că la spital sunt o mulţime de magazine cu junk food, astfel încât putui să-mi iau micul-dejun şi ai mei cafeaua. Oprirăm la Cernele să-l luăm pe moşu. Oprirăm la Breasta să facem schimb de maşini cu Cosmin. Următoarea oprire fu la locul unde trebuiau culeşii porumbii; ajunserăm în acelaşi timp cu bunicii şi tuşa.
Îmi făcui un moţ în vârful capului, luai o gură de suc şi ne apucarăm să culegem bucata de pământ de numai 500 de metri lungime de porumbi. În trei ore fuserăm gata; cu poveştile lu' moşu despre femeile din viaţa lui şi cu glumele tuşei la adresa lu' mamaie nici nu se observă când trecu timpul. E aşa relaxant să auzi poveştile oamenilor bătrâni... Încărcarăm, ajunserăm acasă la ţară, descărcarăm, drumuri la magazin, la vecini & prieteni şi apoi retur: la Breasta să schimbăm maşinile, la Cernele să-l lăsăm pe moşu, acasă.
Concluzie: O să-mi cremuiesc mâinile la nesfârşit, dar nu regret nimic: sunt unele momente în viaţă când chiar ai nevoie să te descarci prin muncă fizică.
I just wanna feel this moment :))
În plan secund: moşu

vineri, 6 septembrie 2013

o sărbătorirăm pe Macedonia

Mulţumesc prietenului Emilian Mirea pentru invitaţia de a lua parte la simpozionul de Ziua Naţională a Macedoniei. Acesta a avut loc la Casa Băniei, iar discursurile invitaţilor au fost interesante.
M-am distrat tare cu Andrei (lol, când îl sunai să-l întreb dacă vine cu mine face: "Îmi pare rău, dar pot să vin!" =)) ), cu Ana (care ia fantastic curbele), cu Cătălin (pe care nu-l mai văzusem de un secol; mi-era dor de el). Fură o mulţime de faze gen: când se apucă o tipă îmbrăcată în costum tradiţional să ni-l prezinte în limba maternă eu cu Andrei ziserăm atât de tare "Unde e subtitrarea?", încât toată sala se întoarse spre noi şi apoi începurăm să râdem ca fraierii sau se întoarse Cătălin spre mine să-mi zică despre Macedonia că i se mai spune "Ţara Lacurilor", iar eu: "Citii şi eu pe Wikipedia înainte să vin!" sau când ne povestea Cătălin că o fostă colegă de facultate este acum grefieră, eu întrebai în mod firesc: "Adică mănâncă grefe?" :))
Discuţii mişto avuserăm şi cu poeţii-prieteni Ion Maria şi Emilian Mirea, jurnalistul Pompiliu Demetrescu şi domnul director Mihai Măceş.
La final, toată lumea a recunoscut că... sunt o tipă care vorbeşte mult :))
Doamna albaneză
Domnul deputat Ionel Stancu
Poetul Emilian Mirea
Deputatul Ionel Stancu şi Cătălin Ene
Vă pupă subsemnata :*

joi, 5 septembrie 2013

cărţi de citit - 67

. " Verde-n faţă " de Marius Tucă .

Ca jurnalist în devenire, am şi eu modelele mele, Marius Tucă fiind printre ele. Îmi amintesc cât de tare îl aprecia tata pe vremea când avea emisiunea "Marius Tucă show". Eu am început să-l plac de când am văzut emisiunea asta.
Cartea "Verde-n faţă" este formată din zece interviuri realizate între anii 2002 şi 2004 cu nume consacrate ale sferei publice româneşti.
Niciodată nu l-am simpatizat pe Florin Călinescu şi mi se pare aiurea viziunea lui din 2002 conform căreia televiziunea a decăzut (adică, dacă atunci era decăzută, cum e acum?), sunt de acord, însă, cu ceea ce crede despre filme: "Eu am o nemulţumire în ceea ce priveşte filmul nostru din ultimii ani, pentru că se cantonează într-o singură direcţie: a descrie mizeria şi drama şi jegul şi gunoiul şi... Mie nu mi se pare nici o şmecherie. Se cheltuiesc nişte bani şi să filmezi că în România e urât, că oamenii n-au caracter...".
Pe Ion Ţiriac îl admir mult şi îl consider un adevărat exemplu de moralitate: "După părerea mea, o valoare enormă a unui om, a unui om inteligent, este să-şi dea seama când e prost..."; "Mie-mi convine să-mi dea cineva palme şi să stau în picioare. Nu să stau în genunchi şi să mă mângâie."
Întrebată dacă va fi pusă în situaţia de a renunţa la televiziune, ce ar avea de gând să facă, Andreea Marin răspunde: "Cred foarte mult în valoarea mea ca om şi în puterea mea de a o lua de la capăt în alte domenii. Voi fi cea mai bună şi în alt domeniu.". Flerul lui Marius Tucă se dovedeşte prin întrebările fantastic de bune în anumite contexte, spre exemplu Andreea Marin a trebuit să răspundă la întrebarea: "Când pui pasta de dinţi pe periuţă, apeşi tubul la întâmplare sau progresiv, pe măsură ce se consumă din conţinut?".
Ador stilul lui Mircea Dinescu, am avut o perioadă când aproape am făcut o obsesie pentru el, drept care nu mă miră faptul că afirmaţia sa: "M-am gândit de multe ori că poţi să fii poet chiar dacă nu mai scrii poezii." poate deveni unul dintre principiile mele. Îi împărtăşesc şi opinia despre Dumnezeu: "M.T.: Credeţi în Dumnezeu? - M.D.: Da, dar nu sunt un practicant. Sunt ortodox, dar nu simt nevoia să am intermediari în relaţia mea cu Dumnezeu. ; M.T.: Ţineţi post? - M.D.: Nu cred că Dumnezeu se amestecă în meniul omului şi în burticica lui. E mai degrabă un exerciţiu de sănătate. Ai o seninătate când mănânci mai puţin.".
Nu îl cred pe Andrei Pleşu când spune că "aveai un complex de vinovăţie dacă rămâneai în postura de spectator" imediat după Revoluţie. Mai zice Pleşu că românii nu sunt pregătiţi să voteze o femeie la preşedinţie, asta oare pentru că majoritatea populaţiei e formată din femei? Totuşi, îl felicit pentru că ştie care este cel mai mare paradox din România: "Că suntem săraci şi ne descurcăm.".
Deşi le-am citit, despre interviurile cu Adrian Păunescu, Ion Cristoiu, Toni Grecu, Gheorghe Dinică şi Tudor Gheorghe nu pot spune mai nimic; nu fac parte din categoria mea de oameni... 

miercuri, 4 septembrie 2013

ce am bifat azi

# mă trezii la 7, când puteam să dorm până la 7:30
# statul sub pătură cu Ani de la 7:30 la 7:45 privind desene
# dârdâială de frig
# ajunserăm la ţară
# o trezirăm pe Anelisa
# merserăm la magazin după micul-dejun: cipsuri şi cola
# manele la maxim + încercarea de a dansa ca fetele din videoclipurile de la manele
# desenarăm pe maşina lui Luca inimioare
# din prea multă gălăgie Luca se trezii
# ne alergară gâştele şi ţiparăm ca disperatele
# omorârâm soneria
# mă muşcă o viespe
# scuiparăm seminţe ca nişte lady
# discuţii mişto
# sentimentul de reîntoarcere în cuib.

luni, 2 septembrie 2013

Lecţia de frumuseţe: nu fă nimic fără să fii rujată

Am avut o zi minunată la Biblioteca Breasta: am stat de vorbă ca fetele cu Aurelia şi am râs cu doamna Munteanu cât n-am râs toată vara. M-am plimbat printre cărţi, deci pot spune că am fost acasă :)). Am avut parte şi de o şedinţă foto, ne-am obişnuit să facem asta de fiecare dată când ne vedem. Însă lecţia de astăzi mi-a fost dată de doamna Munteanu înainte să ne apucăm de foto: "Trebuie să ne rujăm! Să nu facem nici o poză nerujate!"; eu am deschis plaja şi mi-am notat în jurnalul cu cheiţă: Nu fă nimic fără ruj pe buze!

duminică, 1 septembrie 2013