duminică, 2 iulie 2017

Brânzeturi cum se... cuVin: aventura cu număru' 6

Salut. Sunt io. Cetățeanca turmentată. Sunt io, aia cu colți. Și c-o pereche dă cruci mari, un fel de apogeu al pițiponcelii. Da' nu voiam #dăcât să subliniez că Iisus a transformat apa-n vin.

M-am parfumat și-am urcat în taxi decretând: "La Mignon, băiete!". Urma să se desfășoare un eveniment marca Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.

Nu suport falsele efuziuni romanțioase. Nu sunt o gagică d-aia care să ”oameni frumoși” sau ”magie”. Nu folosesc gerunzii și nici nu-mi place să laud pe cineva doar pentru că am un interes acolo. Așa că venisem cu temele făcute la degustarea de vin.

Băusem vreo două sortimente de la Crama Histria într-o excursie cu câteva zile în urmă. Și vreo trei găleți de cafea apoi, că eram cu treabă. Dar în seara lui 22 iunie sufletul meu a rămas la Ammos Blanc 2016. Dumnezeiesc. Combinația de Sauvignon Blanc cu Riesling, 12% alcool, doar 4.000 de sticle de vin sec... eu cred că-mi sparg pușculița și le cumpăr pe alea care mai sunt în stoc.

Camembert, brânza care i-a ținut tovărășie, nu lipsește niciodată din frigiderul meu. Pentru că trebuie să mă supun regulilor acestui concurs, cuvântul ales de mine pentru ea este fulg, iar cuvântul pentru combinație este adevăr.

Paul Fulea, CEO & all staff la Crama Histria... ei bine, văd mai multe declarații conform cărora ”ne-a introdus” în povestea vinurilor dobrogene. Ne-a vârât, ne-a băgat, ne-a pătruns și-aș mai putea găsi și alte sinonime. Pe mine doar m-a făcut să-mi pun pe to do list-ul meu o vizită cât de curând prin viile sale. Îi apreciez sinceritatea și i-am observat emoția din gesturi. Pasiunea și pragmatismul său sunt elementele care m-au făcut să-i acord încrederea. Sunt elemente pe care mi-aș dori să le văd la toți aspiranții unui business de succes.

Paul Fulea
Alin Sîntimbrean & George Wine

vineri, 10 martie 2017

printre preferatele mele: Kong: Skull Island 3D la Inspire Cinema

8 martie. Plecasem de-acas' la 8 dimineață. Făcusem slalom toată ziua printre întâlniri și școală și alte comisioane, așa că la 18:30, când am ajuns la film, eram puțin obo', da' nu mă plângeam. Mă gândeam doar ce binecuvântare va fi să stau jos cu popcornul în brațe timp de două ore, după ce cu o seară înainte trăsesem tare la sală. Vara is coming, csf, ncsf.

Pentru că iubi nu ne-a scos niciunde dă ziua fomeii, alături dă Bianca și Magnolia, ne-am pus pă ochișori ochelarii 3D și-am purces în vizionarea lui Kong: Skull Island. Băi, dar ce film! Printre preferatele mele.

1973 este anul nașterii lu' taică-miu. Și anul în care se petrece acțiunea filmului. Un grup dă cetățeni americani pleacă spre o insulă necartografiată, unde unul dintre ei (cel din stânga din foto) mai fusese prin anii ''40. Pe moșulețul ăsta simpatique nu-l crezuse nimeni când povestise ce monștri se adăpostesc acolo. Monștri de care vă zic sigur sigur c-o să vă speriați și voi. Moșul din dreapta din foto fusese în aceeași excursie, doar că rămăsese pe insulă.

Contrar așteptărilor mele, pe insula asta se aflau și oameni. Ceva băștinași super dubioși, desenați simetric cu ceva mălai pe meclă. Al căror zeu și apărător de monștri era KONG. Da, o maimuță gigant cu o inimă și mai gigantă.

Mult de tot mi-a plăcut atitudinea locotenentului Packard, care își servea unitatea militară cu sfințenie, nu avea frică de absolut nimic, era încăpățânat nevoie mare și colegialitatea de care a dat dovadă este în ziua de azi acceptată doar la nivel utopic.

Grupul dă cercetări nu era complet fără fotojurnalista sexi Mason Weaver. No, eu chiar mă vedeam în locul ei. Doar că nu cred că mă îndrăgosteam de același personaj.

Finalul. Cu finalul am o problemuță, la modul că a fost super previzibil. Încă mai sper că ăla nu e finalul adevărat sau cel puțin că va exista o parte a doua a filmului. Nu sunt lămurită dacă insula aia secretă cu forme de viață neobișnuite va fi dată în presa de larg consum, dacă guvernul își va asuma asta, dacă dacă.

Vă recomand cu tot sufletul să mergeți la Kong: Skull Island 3D, mai ales dacă sunteți amatori de conspirații și treburi de genu'. Eventual, după ce vedeți filmul, mă și contactați să-l discutăm. Chiar mă interesează dacă sunt singura paranoică cu finalul ăla :)) Vă asigur că la Inspire Cinema veți fi tratați cu amabilitate, de o echipă bine pusă la punct. Cele mai bune condiții din oraș. Cel mai bun Cinema 3D Craiova.

Trailer:

luni, 6 martie 2017

Roxana cea copil vs. Roxana cea femeie. Tu pe care-o vezi?

Exact pe aia pe care decizi c-o vrei. Roxana de care ai nevoie. Cea pe care probabil ți-e mai uşor s-o accepți sau cea cu care n-ai destul curaj să pleci la drum.

21. La vârsta asta cred că problema majoră a celor de-o seamă cu mine este faptul că investesc în obiecte, nu în experiențe. Am mai spus-o. Şi-o s-o repet. La nesfârşit, dacă e nevoie. 

Poate tu, ăla care mă vezi copil, poate tu nu mă pui în situații care să mă oblige să fiu femeie. Poate tu, care mă judeci pe baza numărului din buletin, poate tu nu te-ai gândit niciodată c-aş juca un rol. Generat de faptul că mi-a fost drag întotdeauna să am în preajmă oameni mari. Pentru că aveam de învățat. Pentru că ei construiseră totul înaintea mea. Şi atunci, crescând aşa, singurul copil printre oameni mari, răsfățul a fost grup pe mine şi-i cumva normal să-mi doresc alintături. 

Sau poate este doar modul meu de a face față. Doar aminteşte-ți de momentul în care te-ai apropiat de mine. Aminteşte-ți că te-am strâns tare în brațe şi ceva te-a făcut să revii. Poate era subconştientul tău care te ducea către puterea unei femei. Putere pe care n-ai vrut s-o cunoşti până la capăt. Sunt femeia ta doar dacă îmi dai voie să fiu. 

Pentru că feminitatea nu este echivalentă cu un număr, ci cu sacrificiile. Pentru că tu, minunea mea, eşti cumva un alt Dumnezeu al meu şi pentru că tu, minunea mea, mă faci să pot. Pentru că n-am linişte, dacă nu te ştiu în siguranță. Pentru că sunt recunoscătoare tuturor forțelor dacă tu ajungi cu bine acasă după un drum lung.

luni, 13 februarie 2017

Craiova: evenimentul World Education Fair vă așteaptă

Educația în străinătate poate fi șansa vieții tale, așa că vino la prezentarea ofertei educaționale în cadrul evenimentului World Education Fair pe 21 februarie între orele 11:00 și 16:00 la Ramada Plaza Craiova.

Mi-am dorit și eu la rândul meu să studiez în străinătate, însă ghinion de neșansă s-au ivit ceva dificultăți când am terminat liceul, așa că am rămas în țară. Pentru moment. Pentru că nu am abandonat ideea. Și vă recomand cu încredere să credeți în visurile voastre, oricât de imposibile par la prima vedere.

Târgul de Consultanță Educațională se află deja la ediția XXVI și prevede peste 300 de oferte de la universități, colegii, licee sau centre de limbi străine. Sunt peste 100 de parteneri internaționali, printre care se numără țări ca Germania, SUA, Austria, Marea Britanie sau China.

De asemenea, tinerii își pot descoperi veleitățile cu ajutorul testelor de orientare profesională Cambridge Occupational Analysts pe care le găsiți aici.

Dați un join la evenimentul de pe Facebook, ca să știu cu cine mă voi întâlni la târg. Participarea este gratuită, dar nu uitați să completați acest formular online înainte.

Pentru detalii despre târg și istoria acestuia, vă invit să urmăriți acest clip:

joi, 9 februarie 2017

sexy Fifty shades darker. #dăcât atât

După ce am citit primele trei volume ale seriei 50 shades în doar o săptămână, pe telefon, pentru că la finalul ei apărea filmul... mi s-a părut mai mult decât logic să merg să văd continuarea.

Deși nu e cel mai fericit mod de a o spune, dincolo de Anastasia Steel și Christian Grey, eu m-am îndrăgostit de ... șoferul lui Grey. Dar n-am apucat să-l văd decât în vreo 3 secvențe. Pentru că-n restul filmului m-am întrebat de ce naiba folosesc iphone-uri în loc de Blackberry, cum era în carte.

Whatever, Grey se îmblânzește. Anastasia îl îmblânzește. Reușește să-l facă să-și depășească fricile și limitele pe care și le-a impus singur. Reușește să-l aducă pe calea cea bună, vorba aia. Chiar a cerut-o de nevastă. Spontan. Pentru răspunsul ei, vă recomand să dați fuguța să vă cumpărați bilet la film, căci eu deznodământul nu vi-l dau. Și după ce-l vizionați, să-mi dați de știre dacă și vouă vi s-a făcut inima cât un purice la accidentul suferit de Christian.

Fifty Shades Darker este clar un film la care vrei să mergi după o zi obositoare de muncă. Poate împreună cu partenerul sau partenera. Pentru că ați putea încerca lucruri noi, inspirați din film fiind.

Mulțumesc Inspire Cinema, Cinema 3D Craiova, pentru condițiile excelente, unde mă simt de fiecare dată răsfățată. Felicit de asemenea și personalul foarte amabil și bine pregătit.

Vă las cu trailer-ul :

joi, 2 februarie 2017

Resident Evil sau cum am făcut încă un pas în cunoașterea propriei persoane.

Am fost aseară la premiera filmului ”Resident Evil: The Final Chapter”, la Inspire Cinema, Cinema 3D Craiova. Prietenul cu care am mers m-a informat cum că există o întreagă gamă de jocuri video pe același principiu ca al filmului. Deși filmul face parte dintr-o serie, dar din care noi nu văzuserăm nicio parte.

Și tocmai asta este cel mai mare avantaj al seriei, zic eu: că poți să înțelegi filmul fără să vizionezi celelalte episoade. Iar The Final Chapter e tare. Nu e cel mai dintre cele mai, dar e beton.

Ideea este super. Atât de super, că mi-ar fi un pic ciudă că nu m-am gândit eu prima la ea :)) Niște bogații lumii hotărăsc să distrugă populația cu niște soldați clone creați de ei, în timp ce corpurile proprii sunt criogenizate. Aș vrea să fiu atât de bogată cândva.

Foarte surprinsă am fost de reacțiile mele de la începutul filmului. Mi-a fost atât de frică, încât mi-a stat popcornul în gât la propriu la apariția primului monstru. Care na, era cât pe ce să mă înghită. Căci 3D. La primele secvențe în care Alice snopea în bătaie creaturile ciudate tot întorceam capul. Apoi, ușor-ușor, m-am obișnuit. M-am bucurat să-l văd pe actorul William Levy făcând un rol bun, pe care sincer îl știam din telenovele :))

Vă recomand cu drag să mergeți la acest film, nu pot să zic că vă va lărgi orizonturile sau vă va porni câteva raționamente filozofice, dar cu siguranță vă lărgește imaginația. Iar grafica simplistă vă ajută să vă concentrați asupra ideii. Plus că amabilitatea personalului și condițiile oferite de Inspire Cinema sunt cele mai bune din oraș. Inspire Cinema reprezintă superlativul, ceea ce mă face să mă întorc cu drag de fiecare dată când vreau să mă relaxez după o zi stresantă sau când vreau să petrec o seară frumoasă cu prietenii. Mă bucur să constat că seriozitatea este punctul forte al întregii echipe, astfel încât cinefilii sunt răsfățați întru pasiunea lor.
 
Aici aveți trailerul, după care fuguța să vă luați bilete:

duminică, 18 decembrie 2016

18 decembrie. atâta distanţă între doi.



Mi-aş fi dorit cu el un băieţel care să-i moştenească gropiţa din barbă şi o fetiţă care să-i moştenească ochii mari. Să ne creştem copiii într-o casă pentru care am muncit cot la cot şi în livingul căreia am împodobi bradul de Crăciun cu o culoare diferită în fiecare an. 

Mi-aş fi dorit să-l aştept cu masa pusă şi să călătorim împreună. Să-i cumpăr cele mai frumoase lucruri şi să-mi ţină mâna într-a lui şi pe-amândouă în buzunar. Să-l las să-mi aleagă culorile rochiilor. Să râdem. Şi să fumăm câte-o ţigară, după.

Să mergem la petreceri cu „aş pleca cu tine-n lume/departe prin ţări străine” şi „cine-şi face ibovnică/ să şi-o facă mititică”. Cu „cine seamănă cu mine/cine numele mi-l poartă”. Şi să ne regăsim. 

Să ne construim fiecare zi unul pentru celălalt.

Prietena mea mi-a apărut în vis şi mi-a spus că „telefonul pe care-l aştepţi nu o să vină”. Însă pentru că era visul meu, i-am tras o mamă de bătaie. Şi când m-am trezit, am realizat că uitasem să-i spun la rândul meu că singurul ei avantaj e că s-a născut cu câţiva ani mai devreme. Poate de asta îi e şi frică. 

Dinu Patriciu zicea că „nu cred că despărţirea înseamnă neapărat nefericire, ci necomunicare”. Dar comunicarea nu înseamnă neapărat responsabilitate şi siguranţă.

Unghiile roşii de la capătul degetelor mele ar scrie cele mai frumoase poveşti. Cele mai fericite şi pline de sacrificii poveşti. Ar descrie cel mai adevărat devotament şi cea mai liniştitoare privire. Dar mai întâi ar trebui să le trăiască.    

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Brânzeturi cum se... cuVin: aventura cu nr. 5


Dragă Cramă Oprişor,

de data asta chiar trebuie să mă faci câştigătoare. E musai. Niţel, doar niţel timp până la alegerile parlamentare şi cetăţeanca are nevoie dă vin întru turmentare. Voi cu cine votaţi?

Eu tot m-am perindat pă la ANAF în ultima vreme. Dar cu voi m-am revăzut la vecinu' instituţiei, Restaurantul Marmara. Frumos, elegant. Mă-ntorc acolo pentru paste şi foietaje turceşti. Şi pentru Sfintele Poze. Şi pentru check-in, era să uit. Evident, după ce-mi plătesc taxele.

Aoleu, taxe. Mai am de plătit şi taxa către Asociaţia Bloggerilor Olteni, cea care, împreună cu DicţionarCulinar.ro, a organizat evenimentul. Eveniment la care preşedintele Daniel Botea a primit iar premiu. Ce bine-o fi să fii preşedinte, domne. O fi aparatu' mai bine pus la punct, vorba lu' Ponta. Sau na, cine ştie cum numără Tipătescu al meu taloanele. Îl susţinem toţi cu drag şi cu foarte mult drag pe preşedintele nostru. Iar în caz de cădere a Guvernului...

Să trec totuşi peste momentul de ofticoasă mică. Na, la 1.58m nu prea ai cum să te-alinţi. Pe talonul meu notasem ca favorit  La Cetate Chardonnay . M-a amuzat teribil Gabriel, când a zis că atunci când a început să lucreze cu vinuri, habar n-avea să scrie Chardonnay. Mă dau în vânt după vinurile albe. Tatăl meu, prietenul meu cel mai bun şi demi-iubitul meu sunt consumatori de vin alb. Şi na, trebuia cineva să completeze careul de aşi.

N-am de gând să stric puritatea momentului. Mucegaiul alb de pe Brie- Ile de France vine la fix. Dac-ar fi să aleg un cuvânt pentru Regina brânzeturilor franţuzeşti, ar fi bogăţie. Pentru vinul partener, ar fi tandreţe. Iar cuplului i-aş spune maturitate.

Păcat că n-am avut destulă maturitate când am pierdut scrisorica aia. Sau când am redactat-o. Sau când i-am dat drumul în lume. Sau când am rescris-o. Sau când m-am gândit că ea ar putea mişca lucruri. Mă duc să continui lista în altă parte. Nu vreau să vă obosesc. Nu acum.

Love,
cetăţeanca încă neturmentată

Rebeca Didu şi Gabriel Cristea
Echipa veselă. Ca să nu zic degustată.

marți, 30 august 2016

#dăcât nişte adevăruri.

Faptul că ai un BMW, un ceas Fossil şi nişte Ray Ban-uri pă ochi nu te face mai dăştept. Cum nici cochetăria nu te face frumoasă.
Dar voi vă vedeţi suflaţi în aur. Uitaţi că scaunele pe care le ocupaţi nu au aracet pe ele. Pentru că nu le-aţi construit voi. Vă place să vă daţi mari, să vă laudaţi, nimeni nu mai e ca voi. Voi sunteţi conducătorii, şefii turmei. 

Dar doar la voi acasă. La voi în oraş. Care, să fim cinstiţi, e cât un sat dân China. 

Dacă te duci la Baia Mare, Oradea sau Piatra Neamţ şi întrebi de domnişoara Y, care la o poză pă Feisbuc face sute dă laicuri în câteva minute, sau de junele politician X, nu ştie nici naiba de ei. Nici nu îndrăznesc să amintesc de Geneva, New York sau Tokyo.  

Adevărata putere este să cunoşti. Călătoriţi şi informaţi-vă. 

Să vedeţi cum e să staţi la masă cu oameni atât de bogaţi încât ar putea să cumpere ţara, dar care beau apă în acelaşi fel ca oamenii săraci. Genul ăsta de oameni niciodată nu fac paradă. 

Să munceşti până nu mai e nevoie să te prezinţi - iată un clişeu pe care îl ador. 

Desigur, asta este posibil numai în cazul în care vă părăsiţi iluzia. Învăţaţi niscaiva limbi străine şi luaţi-o din loc. Până atunci sunteţi doar folosibili.

La revedere.

Roxana Ştiubei, 20 de ani

marți, 9 august 2016

O investiţie în mediul rural: Sky Fun

Lucian Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat. Eu încă mai cred asta.
Mi-am petrecut primii ani din viaţă la Predeşti, un sat din judeţul Dolj, ca mai apoi să fug de-acolo cu un motiv întemeiat: trebuia să încep şcoala! Şi-am revenit din ce în ce mai rar. Dar de fiecare dată cu un dor imens.

M-am bucurat în urmă cu opt ani când administraţia locală s-a schimbat. O echipă tânără a luat frâiele şi a demonstrat mai multă umanitate decât politică, mai multe fapte decât vorbe.

Sky Fun este o bază de agrement privată, cu adresa Predeşti, strada Aerodromului, nr 3. O investiţie care va pune satul pe hartă!
Practic, ai o piscină, o sală de fitness, teren sintetic multifuncţional, spaţiu de joacă pentru copii în mijlocul câmpului. Şi poţi zbura cu un avion ultrauşor! Totul în prezenţa celor mai generoase gazde.

Trebuie să ai în vedere că toată energia electrică de care beneficiezi este obţinută prin panouri solare şi printr-o turbină eoliană!

Sky Fun este locul unde, pe lângă faptul că ai toate condiţiile necesare, poţi să simţi mirosul ierbii când faci plajă.
Sky Fun este locul unde reuşeşti să te deconectezi. Locul unde mă simt acasă.

miercuri, 27 iulie 2016

Află! Înţelege! Comunică! sau impresii după primul an la Jurnalism.

Plecam de acasă într-o nouă poveste. Eram guvernată de curiozitate. Şi încă sunt.

Încântată nu este un cuvânt îndeajuns de bun să descrie cum m-am simţit în prima lună a noului meu statut: de studentă! Ce învăţam la şcoală satisfăcea aşteptările mele şi, cu toate astea, n-am ezitat niciodată să citesc în plus.

Noiembrie a adus prima provocare: o lună de practică plătită în primărie. Acolo am prins gustul întrebărilor incomode. Am văzut cum se crispează şi se bâlbâie oamenii care habar n-au de ce se află într-o funcţie, dar sunt foarte mândri de ea. Dar şi cât de relaxaţi răspund cei care-şi văd de treaba lor.
La finalul lunii, am mers într-o excursie plină cu workshop-uri, de unde m-am întors cu un îndemn: bazează-te întotdeauna pe instinct!

Pe scenă, la Festivalul Mondial de Poezie
Între timp, am devenit voluntar în cadrul unui proiect nou pentru oraş, cu ambiţii mari. PML. Am ajutat la organizarea conferinţelor de presă şi am avut ceva activitate de teren. Aici am învăţat importanţa muncii în echipă şi... cât de mult valorează sinceritatea. Sunt foarte fericită c-am făcut alegerea asta. Şi am un mic regret, că n-am dat tot ce a fost mai bun la momentul oportun.

Au urmat două luni de voluntariat pentru un site de ştiri, unde, ce-i drept, am avut mai mult succes cu articole pamfletare. Din perioada aia am plecat cu gustul amar al dezamăgirii. Există oameni care habar n-au ce-i respectul, dar cărora lenea le e cea mai bună prietenă.

Prima mea sesiune. Mă bucuram ca un câine abandonat pentru fiecare notă mare pe care-o luam. Şi când am primit bursa de merit, m-am simţit puţin isteaţă. Pentru că n-am fost niciodată tocilară. Mi-a fost drag întotdeauna să fac propriile conexiuni pentru a deprinde cunoştinţe.

Lansarea Corinei Ozon
Următorul pas a fost o premieră. Am vorbit pentru prima dată în public despre o carte. S-a-ntâmplat la Târgul Gaudeamus, la lansarea "Amanţii 3.0". Mulţumesc Corinei Ozon că mi-a oferit şansa asta. Şi pentru că lumea a prins încredere în mine, am fost aleasă să prezint şi cartea Ioanei Duda, "Instinct". Şi să fiu speaker la Conferinţa Craiova2Online. Iar Cristina Nemerovschi mi-a pus o scurtă prezentare în finalul cărţii "Vicky, nu Victoria". După aceste experienţe mi-am dat seama că golul în stomac apare abia când termin speech-ul.

Lansarea Ioanei Duda
Întrucât voiam să-mi exersez aptitudinile de comunicator, pentru o perioadă m-am avântat în zona PR-ului. Aşa că am scris discursuri, postări pentru blog şi site-urile de socializare şi am sfătuit îndeaproape o persoană publică. Apoi am făcut 80 de ore de voluntariat în cadrul unei firme private, unde m-am ocupat de promovarea produselor lor. De aici am plecat cu lecţia: ca lucrurile să meargă bine, relaţia cu colaboratorul trebuie să se bazeze pe încredere.

Uneori mai sunt şi poetă. Iată explicaţia pentru care am fost invitată la Festivalul Mondial de Poezie "Mihai Eminescu", după care am reuşit să-mi fac un prieten bun în America. Şi la "Noaptea Şeherezadei", unde mi-am citit creaţiile alături de toţi poeţii valoroşi ai urbei. Sau la "Ora Poeziei".
Ce am fi noi, fără public?

La întrebarea asta mă gândeam şi înainte să intru în direct cu Lucian Mîndruţă, la Digi24. Însă el m-a-ntrebat despre tabieturi şi dependenţe. Nu c-aş avea prea puţine. Aş fi inclus şi blogging-ul, însă despre asta am vorbit într-o emisiune de la Radio Campus.

Aproape de finalul semestrului II, am fost o săptămână în practică la Gazeta de Sud. Am luat primele mele interviuri în faţa camerei şi am plecat într-o excursie la munte pentru realizarea unui reportaj. Iată cum am prins o regulă nescrisă: poartă mereu tenişi în timpul serviciului! Nu mi-a fost deloc uşor să evit alunecarea, când mă căţăram pe stânci în balerini.

Pe tot parcursul anului, am participat frecvent la dezbaterile organizate de Prăvălia Culturală, la evenimente organizate de Casa de Cultură Traian Demetrescu, dar şi la proiectele Asociaţiei Bloggerilor Olteni: degustări de vin, blog meet-uri, reclame etc.

După sesiunea din vară, parcă nu eram destul de obosită, aşa c-am decis să mă implic în promovarea specializării Jurnalism a Universităţii din Craiova. Am mers la Radio Oltenia şi am înregistrat un spot, în săptămâna înscrierilor la facultate am împărţit pliante şi am stat de vorbă cu candidaţii. Iar ca să fie treaba treabă, împreună cu o mână de colege şi o profă coordonator, am reînfiinţat revista specializării. Ne place să credem că schimbăm în bine studenţii prin activitatea noastră de la revistă.

Trimit mulţumiri tuturor persoanelor care mi-au zis nasoale când am greşit, care mi-au zâmbit când am meritat. Care mi-au fost alături la orice oră şi în orice situaţie. Care m-au iubit şi care m-au urât. Nu ştiu dacă am făcut multe lucruri sau dacă au fost într-adevăr benefice, dar ştiu că le-am făcut cu drag. Şi nu le-am enumerat pe toate la acest bilanţ personal.

Pentru că succesul nu vine când îl aştepţi, ci când munceşti. Când eşti dispus să investeşti timp şi energie ca visurile tale să devine realitate.

joi, 21 iulie 2016

Despre locurile de muncă. Viziunea unui copil responsabil.

Se urlă în draci cum că nu sunt locuri de muncă. Că noi vrem, domnule, să mergem să muncim, da' n-avem unde. Am 20 de ani şi cred că asta este o problemă pe jumătate falsă.

Pentru că majoritatea oamenilor nu au calităţile necesare şi o pregătire suficientă astfel încât să fie compatibili pentru o slujbă. Şi când spun calităţi mă refer la seriozitate, decenţă, loialitate. Majoritatea se aşteaptă ca slujba să fie acel loc unde pleci dimineaţa şi de la care te întorci pe la orele 16:00, după ce-ai socializat toată ziua cu colegii. Şi, bineînţeles, să primeşti mulţi bani pentru activitatea desfăşurată.

Vă place să-i compătimiţi pe cei din mediul rural. Sau pe cei plecaţi din ţară. Primii n-au cum să prezinte încredere, atunci când în grădinile lor te sâsâie şerpii, în loc să fie cultivate niscaiva legume. Dar ei continuă să se bată cu pumnu' în piept c-ar vrea să muncească. Iar dintre cei plecaţi, câţi au contracte de muncă şi câţi mint acasă că lucrează la restaurante, când ei sunt la furat sau umplu bordelurile? Oare dacă s-ar întoarce cele 4 milioane de români plecaţi, statul ar face faţă la rata de infracţionalitate?

Pun mereu întrebarea asta celor care se plâng: dacă nu îţi găseşti un loc de muncă, de ce nu ţi-l creezi? N-am niciun fel de aşteptare că cineva îmi va da un răspuns bine argumentat din prima. Oamenii isteţi deja au purces la treabă, fără a face paradă de asta. Şi aici începe, de fapt, problema.

Că pentru a-ţi înfiinţa business-ul tău trebuie să treci printr-o birocraţie infernală. Că, după ce munceşti de nu mai ştii de tine, ajungi să plăteşti mai mult de jumătate din ceea ce produci statului. Care stat întreţine un deţinut cu aprox. 2.500 de lei/lună, în timp ce bursa mea de merit de la facultate este de 280 lei. Care stat dă ajutoare sociale ălora de la ţară, care abia de-şi mătură prin curte. E la limita prostiei faptul că eu ca angajator, dacă ofer un salariu de 5.000 lei, trebuie să plătesc 1.500 lei impozit pentru el. Şi tu, angajatule, plăteşti la rândul tău impozit pe venit. Care tot din salariu, deci din banii mei, îl plăteşti. Repet, e la limita prostiei să plăteşti de două ori impozit pe acelaşi drac.

Mă minunez şi mă îngrijorez pe zi ce trece. Nu ştiu în ce să mai cred. Vreo schimbare n-o să vină prea curând, liderilor politici le convine de minune situaţia asta. Iar noi, cei puţini, ne cam supunem majorităţii. Cică aşa e democraţia românească.    

joi, 7 iulie 2016

Brânzeturi cum se... cuVin: aventura cu număru' 4

Mi-am actualizat urechile dă Minnie şi-am plecat dimpreună cu prietenu' Alex Mihai (care se declară vinovat pentru şmenozeala din stânga) spre Vintage la Pasaj. Am uitat să iau o piatră-n gură, că vorba aia, am fost în premieră la locanta în discuţie. E pe gustul meu, cochetă şi cu servire bine pusă la punct. Mă face să mă simt ca acasă. Şi tocmai din acest motiv voi reveni, poate chiar în seara asta. Şi voi vă uitaţi la Franţa-Germania, nu?

Asociaţia Bloggerilor Olteni (cu domnul Daniel în frunte. Botea Daniel) şi DicţionarCulinar.ro (adică Alin Sîntimbrean. cu barbă de data asta) ne-au adus în faţă vinuri de la Crama Drăgaşi şi brânzică fermentată de la Horezu.

Mi-am ciulit urechile şi l-am ascultat şi m-am holbat la Răzvan Stanciu, reprezentantul cramei. Ne-a vorbit despre vinuri simplu şi concret, fără false efuziuni romanţioase. Domeniul Drăgaşi deţine o podgorie mică, de doar 7 ha de vie. Pe to do list -ul meu stă scris acu' că tre' să-mi fac bagajele şi o rezervare la pensiunea de acolo.

După formalităţile deschiderii evenimentului, mi-a fost turnat în pahar primul vin (din cele trei pe care le-am degustat, alături de aceeaşi brânză toate - premieră!). Pinot Gris 2015, devenit ma' fav. Alb demisec, cu #decât 12,4% alcool. Dacă ar fi să aleg un cuvânt pentru vinu' ăsta, n-aş putea. Aş alege trei: durere de cap. Că asta m-a apucat după ce l-am băut.

Brânzica minunată din producţia lui SC Five Continent este făcută 100% din lapte pasteurizat. Asta înseamnă că nu îngraşă? Întreb pentru o prietenă. Încă nu e disponibilă în comerţ, dar hei!, asta nu înseamnă că suntem cobai, ci băftoşi. Altă premieră, ce să vezi, am mâncat brânză cu miere. E Dumnezeu pe pământ. Jur pe roşu.

Şi ca o fomistă ce sunt, am mâncat şi miere pe pâine. Când i-am povestit, taică-miu m-a întrebat dacă era miere de salcâm. "Nu, boss, era de albine!", i-am răspuns eu serioasă.

N-am altă descriere pentru brânză, înafară de bani. Îi merită pe toţi. Şi combinaţia ei cu vinul... e energie. Pentru că toţi avem în noi o neştiută rezervă de energie care izbucneşte când viaţa ne pune la încercare.

Soarta m-a observat supărată-ntr-un colţ că nu câştigasem vin la extragerea de la final. Şi a hotărât să mă-mbăieze conţinutul paharului domnului Daniel. Io m-aş fi bucurat să mă-mbăieze un butoi ceva, dar sigur, fără telefon mobil la purtător. Mulţumiri lui Mihai Firică, m-a învăţat să-l resuscitez pe respectiv.

Vă las aici câteva foto, mă duc să pun vin la rece. Trebuie să sărbătorim cu ceva când Franţa va câştiga Campionatul European. Pupici cu sclipici
  
Alin Sîntimbrean, Răzvan Stanciu şi, cu două deşte-n sus, Daniel Botea
E pe veselie.

luni, 27 iunie 2016

vorbind despre AMANTE.

da, am o problemă cu amantele. şi nu pentru că iubi m-ar fi înşelat. sunt doar puţin îngrozită.

îngrozită de tipele astea care povestesc despre cât de proastă e nevasta lu' iubi lor. pe care, apropo, nici n-o cunosc personal.

tipele astea care îşi permit să o ironizeze pe soţie, dar nu se gândesc că hainele cu care e îmbrăcat iubi la întâlnire sunt călcate de ea.

care spun că "aia nu ştie să-l iubească", dar i-a dăruit copii. pe care s-a străduit să-i crească cât mai bine. de multe ori, singură.

care mijesc ochii şi încep să ţipe când iubi le anunţă că o să-şi petreacă sărbătorile cu familia, fără să fie deranjat de mesaje la fiecare 5 minute. Nici măcar atunci nu-şi amintesc că "babeta aia neîngrijită" i-a fost alături lui iubi chiar şi atunci când ea nu era de acord cu deciziile pe care le lua el.

care ignoră faptul că fără soţie, iubi nu mai era acum aşa cum e. şi mai ignoră şi faptul că, indiferent de situaţie, el va continua să aibă încredere în soţie. pentru că va fi sigur că nu-l va trăda niciodată.