duminică, 29 noiembrie 2015

amanţii 3.0 de corina ozon

Fericită-s şi mi-e bine
Cu 'Amanţii' lângă mine

a Corinei martoră sunt
şi m-aplec pân' la pământ
pentru acest mic amănunt
că ea scrise despre noi
şi unii mai ţărănoi
în veci n-ar recunoaşte
că decât să pupe moaşte
pup-un loc mai fermecat
cu iubire amestecat.

pentru-o vreme îndelungată
fusei în online amantă
ştiu bine Cati ce simte
nu mai am alte cuvinte

despre Mircea n-am ce zice
doar că l-aş cam interzice
tuturor femeilor din univers
ce-au crezut că e pervers.

genul meu e Nelu, clar
în el se-ascunde-n gospodar
şi sigur mă-ndrăgostesc
când în viaţa lui sosesc.

de Teo nu-mi pare rău
că sunt şarpe de dudău
nu o sufăr nici pe soacră
că-i mai mult o poamă acră.

Larisa, Cami şi Clau
în suflet adânc îmi stau
şi le iubesc până mor
c-au cel mai zdravăn umor.

Domiţian, dracu să-l ia
de netot, de puşlama
frate cu Epaminonda.

la New York chiar vreau să merg
după bogătani s-alerg
interviuri să le iau
cât să zică mâţa miau

înc-un volum vreau să vie
scris la fel, cu măiestrie
să mă-ncânte, să-mi dea seama
că-mi stă bine cu marama
doar în foto, vreau să spun
hai c-am treabă, plec, drum bun. 

duminică, 15 noiembrie 2015

Brânzeturi cum se... cuVin

În viaţă pentru prima dată
La Rex fusei invitată
Să degust brânză şi vin
Toate cu un gust divin!
Eu, micuţul somelier
Căutai prin şifonier
Îmi pusei tocuri înalte
Şi părul lăsat pe spate.
Foarte tare mă surprinse
Că din boabele închise
La culoare, voiam ca să spun
Se produce vin alb, d'ăla bun
Caloian Alb e-n gama lor
A celor de la Oprişor
Şi nu doar în noiembrie
Îl bem cu puţină brie
De Delaco oferită
Superstar ea devenită.
A urmat un caşcaval
Bun de dus la festival
Afumat îi zice lui
Şi-i gustos al dracului
Asortat cu un Măiastru
Amintindu-mi de cadastru
Până nu mă-mbăt să-l fac
Că-i un pic afrodisiac.
Înc-un Caloian urmează
Din timpuri străvechi datează
Cu Maasdam asortat
Bun de-adus gagici în pat
N-am bifat starea de ebrietate
Deci mai beau şi-un La Cetate
Grana Padano înghit şi tac
Ce mă fac? Şi astea-mi plac!
Gran Bavarese iau din farfurie acum
Şi mă-ntreb: s-or face scrum
Cei ce n-au venit aici
Că renunţau la câţiva mici?
Cabernet Sauvignon Crama Oprişor
Am consumat uşor, uşor
Şi când să ajung acasă
Hop picioarele mă lasă
Mă descalţ, iau tocu-n mână
Şi-mi promit că peste-o lună
Mă voi pregăti mai bine
Să fac faţă la tărie!

Congrats to Dicţionar Culinar.ro & ASBO.ro

vineri, 23 octombrie 2015

tu chiar crezi că există viitor?

Eu chiar am aşteptat o continuare, după cum ziceam aici. Am rămas la ideea că este total nepotrivită coperta şi acum mă deranjează puţin şi titlul.
Mă tot întreb ce înălţime o avea personajul principal. Pentru că am impresia că am văzut-o de câteva ori pe stradă, în geamurile clădirilor de birouri. Era concentrată, în bocanci cu ţinte şi blugi scurţi, gata să iasă la război.
Urăsc berea.
Dacă nu mi-ar fi venit jumătate de minte la cap când am împlinit 18 ani, iar cealaltă jumătate n-ar fi ajuns vara trecută, sunt aproape sigură de faptul că volumele astea două m-ar fi trezit din prostie. Am uneori o plăcere morbidă de a-mi pune limite. Şi-mi dovedesc cât sunt de... proastă şi nu mă iert. Dar mă iartă alţii, îmi revin şi mai încerc o dată.
Eseul scris de Coco despre Vicky în ora de engleză m-a făcut şi pe mine să plâng, mi-am şters ochii cu mâneca hanoracului roz şi am citit mai departe, că na, să te ţină în suspans e una dintre cele mai mari calităţi ale lui Nemerovschi.
Mă găsiţi şi pe mine printre ultimele pagini ale volumului, deoarece scriitoarea a ataşat păreri ale cititorilor. Mă simt respectată, pe bune.

Îţi mulţumesc, Nemerovschi, că scrii cărţi mişto. Aş vrea să-ţi zic că te iubesc, dar ar fi de căcat. Aşa c-am să aştept să râdem împreună. Probabil pentru tot restul vieţii.

joi, 8 octombrie 2015

cum era să-l scuip pe unu' recalcitrant aseară.

 În general, suntem predispuşi să scriem/să vorbim despre lucrurile care ne enervează, ne supără. Ne place să ne plângem, iar optimiştii sunt consideraţi oameni slabi, nerealişti. Mie-mi place să observ.
Mă-ntorceam aseară, destul de târziu, de la facultate, că da, pentru cine nu ştie, sunt studentă în primul an la Jurnalism în acelaşi oraş în care-am crescut. Iubesc să merg pe jos, totuşi m-am urcat într-un autobuz pentru că era frig al naiba şi eu aveam doar un tricou pe mine şi deja tremurasem jumătate de zi. Mă-ntâlnesc cu o prietenă, nici n-apuc s-o salut, că începe lumea să se agite. Reuşesc de la înălţimea mea de 158 cm să văd că-i un tătăiţă leşinat. Autobuzul opreşte, doi bărbaţi (unul îmbrăcat bine, iar celălalt un tip de etnie care a şi dispărut în următorul minut) îl scot afară din mijlocul de transport şi sună la 112. Şoferul autobuzului stă locului, lângă tătăiţă cel aflat în suferinţă, până în momentul în care ambulanţa soseşte şi îl ia în primire, un gest pe care l-aş cataloga ca fiind unul dintre cele mai normale.
Ceea ce mai avea puţin şi mă făcea să-mi uit manierele de domnişoară a fost un tip undeva la 35-40 de ani, care-a început să urle că el plăteşte un abonament de transport, că nu are niciun rost să stea şoferul lângă un beţivan împuţit, că trebuie să ajungă la gară, că pierde trenul, că ce proşti suntem că stăm acolo şi nu reacţionăm la fel ca el. Amuzant este faptul că respectivul autobuz nici măcar nu trecea pe la gară, iar când i-am amintit acest lucru, un nene mustăcios aşezat pe scaun mi-a zis că-s nesimţită şi limbută. După 15 minute de scandal, a renunţat să mai ţipe şi a sunat un taxi. Mă-ntreb serios dacă avea aceeaşi părere în cazul în care i s-ar fi făcut lui rău.
Nu mă mai afectează de mult timp prostia şi ipocrizia semenilor, pentru că dacă ei nu vor să se schimbe, nimic şi nimeni nu poate face asta pentru ei.

joi, 1 octombrie 2015

mi-au făcut reducere la avort, că era primul.



Tipă tânără în sutien, într-o cameră, pe jos, i se vede doar bustul.
Sunt aici, în camera asta, când întunecată, când luminoasă. Nu e geamul deschis. N-ajung la el. Mi-e greu să mă mişc. Mă doare. Mi-e frică. Nu vreau nimic. Nu mai vreau nimic. Poate că aveai totuşi să-mi spui ceva. Nu ştiu cum să aflu mesajul tău. Îl vreau. Mmm mă doare. Îmi plăcea să visez, dar uite că n-a avut niciun rost. Nu. Ăsta e primul lucru pe care trebuia să ţi-l spun. Că visurile sunt doar pentru excepţii, pentru cărţi, pentru short story-uri. Visurile nu te ajută. Visurile te distrug. Te omoară puţin câte puţin. Te agăţi de ele. Vrei să faci lucruri. Eşti entuziast. Te ia valu’. Îţi doreşti din ce în ce mai mult. Dorinţa te guvernează şi guvernul nu mai contează. Te lupţi, cu toată lumea şi cu toate armele. Deţii sensul vieţii şi cheia fericirii. Eşti tu, schimbarea. Eşti tu, puternic. Eşti un mercenar. Un amestec de supererou, luptător K1 şi înţelept antic cu rădăcini de faraon. Ai lumea ta. Dar înveţi să te-apleci. Să-i ridici şi pe alţii. Şi-apoi să dai cu ei de toţi pereţii. Şi-ţi notezi în jurnalul minţii să n-ai aşteptări, singura soluţie să nu fii dezamăgit asta e. Să n-ai aşteptări şi să fii indiferent. Să nu faci rău. Să te perfecţionezi. În orice secundă să crezi că poţi fi mai bun ca în cea anterioară. Să te arzi, dar s-o iei de la capăt cu uşurinţă. Să creezi imperii singur. Pe care să le dăruieşti. Dăruind vei dobândi. Când dai totul poţi să ceri totul. Să nu te limitezi. Chiar dacă greşeşti. Greşeala este un pas important. Unele greşeli va trebui să le repeţi, aşa-s de dulci şi de benefice. Să ţii minte că nu există definiţii. Definiţiile sunt pentru fraieri. Pentru oamenii care consumă fără reacţii. Care acceptă fără întrebări.
Off ce mă doare. Simt furnicături în picioare, sunt amorţite rău. Abia aştept să le mişc. O să treacă, o să treacă. Ştiu.
Când ai nevoie de sfaturi, caută în tine. Uită-te adânc în tine, ia o oglindă şi vorbeşte-ţi. Nu-ţi fie teamă. Eu... Of. Oooof. Cumva, nu ştiu cum, voi fi acolo mereu. Să nu crezi că eşti singur. Nu. Niciun moment. E o chestie pe care nu ştiu s-o explic. Poate pentru că nu o înţeleg. În fine, să fii tu. Asta e ce contează. Forţa şi originalitatea pot fi echivalente. Timpul tu îl decizi. Tu eşti şeful timpului. Tu îl controlezi, te joci cu el, îl sfărâmiţezi şi apoi formezi puzzle-ul.
De-aş putea măcar să deschid geamul ăla.
Să nu uit. La tine e adevărul. Tu deţii soluţiile.
Aaaaaaaaaah.
Nu ştiu ce să-ţi mai zic. Nu-mi plac comparaţiile şi sunt o diletantă. Poate lumea ta e mai bună ca lumea mea. Eu-s nemulţumită. Nesăbuită. Nesăbuită că am lăsat nemulţumirea să mi se aşeze pe genunchi şi când a zis că nu mai pleacă, am zis că-i ok. Mă obişnuisem aşa. Drogurile există. Pe bune. Sunt o drogată cu libertate şi realitate. La-nceput am luat doze mici. Dar mi-a plăcut şi-am continuat. Le-am mărit până am ajuns în situaţia asta. Nu mai am nimic. Mă am doar pe mine. Despre tine nu pot să spun că-mi aparţii, te-am scos. Redundanţa m-a distrus. Redundanţa altora că le-am îngăduit-o în porii mei. S-a extins ca o tumoră peste tot şi nu mai am loc nici să port o braţară.
Iertarea. Era să uit de iertare. Ier-ta-rea. Ieeeer-taaaa-reaaaa- Nici n-am ce să dezvolt despre iertare, de fapt.
Te-am plictisit?
Personajul aruncă o privire înspre picioarele ei, pline de sânge, cu un fetus între ele.
Mă mai doare puţin, dar am răbdare. N-am fugit niciodată de nimic. E ok. Da, e ok.
Adoarme pentru câteva minute.
Se trezeşte. Se ridică cu greu, merge la duş, se spală, se pune în genunchi şi face o rugăciune, merge la dulap, îşi ia câteva haine, se îmbracă. Ia telefonul şi formează, apoi vorbeşte:
Profa, ajung în câteva minute. Da, am anunţat. Sper să fie bine.
Închide telefonul.
Personajul merge în camera unde ţinuse monologul, iar în colţul opus şederii sale este un trepied cu o cameră de filmat. Ia camera de acolo, scoate cardul, aruncă o privire spre cer şi iese din apartament, coboară în faţa blocului, se urcă într-un taxi, care se opreşte în faţa unui clădiri pe care scrie „Facultatea de Teatru” (sau ceva asemănător).     

marți, 29 septembrie 2015

amanţii lu' Ozon şi puţin Kundera

 Iubesc cărţile astea. Îi cunosc pe Cati şi Mircea, pe Tomas şi Tereza, pe Sabina şi Nelu.
Mă dau în vânt după frazele scurte.
Cărţile astea nu m-au lăsat nici măcar să mă duc la budă.
Am ajuns la Kundera din cauza lui Cati, care îi dăruise volumul lui Mircea.
Clar o voi suna pe Corina Ozon să ieşim pe undeva când ajung prin Bucureşti. E genială şi şmecheră.
Aşa cum am zis şi la lansare, când o să fiu mare, vreau să fiu Corina Ozon.
Citate:
"Nimic nu urăsc mai mult ca ziua de 1 iunie. Când văd toate sclifositele că îşi bagă la înaintare odraslele şi se laudă cu ele, de parcă au făcut un ou de aur. Atunci ce-şi mai amintesc că sunt şi ele mame, că în rest le doare-n cur." - Zilele Amanţilor
"A înţeles atunci că nu se născuse ca să trăiască alături de o femeie, indiferent care ar fi, şi poate fi, într-adevăr, el însuşi numai ca celibatar. În consecinţă, se străduia să-şi făurească şi să-şi organizeze, cu toată grija, un sistem propriu al vieţii sale, aşa fel, încât nici o femeie să nu se mai poată instala vreodată în casa lui, cu valiză cu tot." - Insuportabila uşurătate a fiinţei

marți, 22 septembrie 2015

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE

sunt roxana, am 19 ani şi urăsc unghiile false.
mi-e frică să deschid doze.
în general am pretenţii, dacă nu mari, atunci foarte mari, pentru că dacă cer totul, ofer totul.
sunt disperată să citesc, să călătoresc, dar pentru asta am nevoie de bani, aşa că angajaţi-mă.
îmi plac tocurile doar când dansez.
sunt în aceeaşi zodie cu Iisus.
când sunt supărată, nu vorbesc cu nimeni.
sunt obsedată de gramatica limbii române.
devin cu succes preş când iubesc pe cineva.
nu suport sunetul aspiratorului în funcţiune.
îmi plac oamenii care riscă.
machiajele nu sunt prietenele mele cele mai bune; fondul de ten, rimelul şi-un ruj îmi sunt de-ajuns.
iubesc rochiţele, ciocolata din Germania şi copiii.
uneori mi se face dor să mă duc la ţară şi să stau cu babele la poartă să le-ascult cum bârfesc.
sunt dependentă de cremă de mâini şi de placa de îndreptat părul.
consider că cele mai mişto lucruri sunt cele pe care le faci pentru alţii.
ador să mă trezesc dimineaţa şi mersul pe jos.
când am de făcut ceva, mă transform într-o fanatică şi n-am linişte până când nu termin şi treaba aia nu este în cea mai bună variantă a ei.
sunt misogină.
mă linişteşte să-mi miros parfumul preferat.
rar şi cu greu mă deconectez de la realitate.
mă pot uita la acelaşi spectacol de stand up comedy de zeci de ori şi râd la fel de tare.
câteodată am chef de-o ţigară. altadată de mai multe.

vineri, 21 august 2015

'God is artist' yuhuuuu

Câteva zile n-am părăsit apartamentul decât pentru a-mi cumpăra elixiru' vieţii, băutura răcoritoare carbogazoasă de culoare neagră. Am mai scris una alta, am mai citit şi-am mai dormit. Că na, trebuie să treacă odată depresia asta că n-am intrat la facultate-n Bucureşti şi să-mi amintesc cum eram înainte.
Îmi plăcea de mine.
M-a anunţat un prieten că se vorbeşte despre artă la Casa TraDem şi mi-am zis că nu-i rău să mă-ntorc la vechile obiceiuri. Aşa că mă făcui drăguţă, mă-mbrăcai la cămăşuţă şi plecai de-acas' fără să ştiu mare lucru despre tipu' care urma să ne găvărească - puteţi observa că încă nu mi-am ieşit din mână (of, of, teme nefăcute). Alţii cu nasu' mai fin ar zice că voiam să fiu surprinsă.
Valentin Boiangiu e mişto. Curator şi artist vizual. Şi-i născut în ianuarie, la fel de important de precizat. În prezent o arde prin Moscova, profesor. Îl găsiţi la http://valentinboiangiu.com/
Numai oameni frumoşi ne perindarăm în seara asta la TraDem, purtarăm dialoguri interesante. Râserăm, ne-admirarăm acum şi pentru mult timp de-acum încolo. Poze nu făcui, pentru că aparatură. Dar fur dovada de la Vlad Drăgulescu, cu iertare sper.
Mâine ne-aşteaptă artistul la Dâlga. Noapte bună!

miercuri, 8 iulie 2015

citate din "Oscar şi Tanti Roz" de Eric Emmanuel Schmitt

# Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică.

# -Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unul în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.
   - Ai dreptate, Oscar. Şi cred că se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă am fi nemuritori.

# Dacă îmi pierd timpul cu ce cred toţi tâmpiţii, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deştepţi?

# Nimeni nu poate trăi fără suferinţă.

# Există două feluri de suferinţă: cea fizică şi cea morală. Suferinţa fizică o înduri. Pe cea morală ţi-o alegi.

# Numai că vezi tu, Oscar, majoritatea oamenilor sunt complet lipsiţi de curiozitate. Ei se agaţă cu înverşunare de ceea ce au ca păduchele de urechea chelului.

# Oamenii se tem de moarte deoarece necunoscutul îi sperie. Dar la urma urmei ce-i necunoscutul?

joi, 4 iunie 2015

citate din "Jocul seducţiei" de Johanna Lindsey

# Să se căsătorească era o greşeală pe care nu avea s-o facă niciodată.

# Nu exista femeie pe această lume care să-l poată ademeni să se însoare cu ea. Să le iubeşti şi apoi să le părăseşti era singurul mod de a te înţelege cu ele, un crez care funcţionase bine pentru el în toţi aceşti ani şi pe care avea să-l păstreze şi în viitor.

# Îmbracă un băiat în fustă şi vei vedea o fată urâtă, pune-i unei fete pantaloni şi vei avea un băiat drăguţ.

# Toate femeile erau la fel; o putea avea pe oricare. Dar o dorea pe aceasta. Poate pentru că o pierduse odată şi fusese pentru el mai mult decât o dezamăgire oarecare, iar dezamăgirea nu era ceva obişnuit în viaţa lui. Poate era misterul care o înconjura. Sau era doar un posterior drăguţ pe care şi-l amintea atât de bine.

# Era multă vreme de când se confruntase cu o tentaţie concretă de orice fel. Stăpânirea de sine era ceva simplu când simţurile erau amorţite de plictiseală şi altceva când erau trezite la viaţă şi te copleşeau.

# Toate femeile au un stoc de lacrimi gata să fie vărsate pe neaşteptate.

# Cred că tocmai mi-am dat seama că pot să iau decizii cu privire la viaţa mea şi să accept consecinţele ce decurg din ele.

# - Singurul lucru pe care nu-l poţi face e să mă părăseşti.
   - Şi de ce nu te pot părăsi?
   - Pentru că te iubesc!

# - Te-ai schimbat, Georgie. Clinton zice că eşti mai autoritară, dar eu aş spune...
   - Că am încredere în mine, şi era timpul să arăt că am, nu crezi?
   - Cred că e vorba mai degrabă de încăpăţânare.
   - Bine, am şi ceva din asta.
 Ea zâmbi ştrengăreşte.
   - Şi impertinenţă.
   - Aşa mi s-a spus în ultimul timp.

# - Mă uimeşti. Mereu am bănuit că nu eşti în toate minţile.
   - Doar un bărbat hotărât, iubito. Dar şi eu am fost al naibii de mirat. Nu ştiu cum de-ai reuşit. dar ai reuşit să mi te cuibăreşti în inimă şi să nu mai ieşi. Însă încep să-ţi accept prezenţa.

duminică, 31 mai 2015

citate din "Logodnică de împrumut" de Amanda Quick

# Informaţia era cheia succesului.

# Oamenii văd numai ceea ce se aşteaptă să vadă.

# Responsabilitatea este destinul vieţii mele.

# - Pentru numele lui Dumnezeu, cum să te foloseşti de logică atunci când îţi cauţi nevastă?
- Părerea mea este că acele calităţi pe care le cauţi la o soţie nu diferă cu mult de cele pe care te-ai aştepta să le descoperi la o damă de companie.
Bennett, care tocmai luase o înghiţitură de Porto, se înecă şi începu să tuşească.
- O damă de companie?
- Gândeşte-te numai puţin, explică Arthur în timp ce îşi turna vin, atingând cu gâtul sticlei paharul, care scoase un clinchet. Partenera ideală este o doamnă manierată şi cultă care se bucură de o reputaţie fără cusur, care are nervi de oţel şi dă dovadă de modestie şi echilibru prin felul în care se îmbracă şi se poartă. Nu sunt oare tocmai acestea cerinţele pe care orice bărbat le stabileşte atunci când face portretul unei soţii perfecte?

miercuri, 27 mai 2015

citate din "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda

Volumul I
# Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător.
# Dar moartea violentă, sinuciderea, la care eşti împins de către oameni? Tandra nepăsare faţă de lume te poate stăpâni într-adevăr numai când te simţi străin de propria-ţi fiinţă, dar când, dimpotrivă, ai conştiinţa că ea este totul? Şi ştii cu certitudine că acest totul nu va mai fi liber niciodată?
# Tinereţea e o trufie, rareori o valoare.
# Religia slăbeşte forţa vitală a oamenilor.
# Mai bine te-ai ruga pentru tine, fiindcă cine nu ştie ce e păcatul nu înseamnă că e un sfânt, ci un neputincios, nu-l săvârşeşte fiindcă nu e în stare, nu fiindcă are credinţă puternică...
# Îmbătrânind, gândeam, unii oameni se agaţă de lucruri, dar alţii se desprind.
# El a înţeles că blestemul cu câştigarea pâinii prin sudoarea frunţii e o invenţie şi că în viaţă orice ocupaţie e bună, cu condiţia să nu se transforme în muncă...
# În realitate, dacă eşti sănătos, lenea e o mare dulceaţă şi e un produs natural al amintirii paradisului. De ce s-o considerăm păcat capital? Leneş mai poţi să fii, mi-a răspuns mama, lenea trece, dar să nu fii puturos. Ştii tu cum se zice: pute pământul după el.
# Desigur, o să spun o banalitate, dar ea era femeie cum un izvor e un izvor. Ai să spui: ei, ce e un izvor? Nimic, îl vezi numai dacă ţi-e sete şi pe urmă, după ce bei, treci pe lângă el.
# când faci dragoste moartea îşi ia tălpăşiţa.
# "Nu mă iubeşti?" am întrebat-o. "Te iubesc acum, mi-a răspuns, dar nu ştiu dacă şi mâine; nu vreau să mă căsătoresc niciodată, vreau să iubesc pe cine vreau eu şi când n-o să mai fie iubire cu unul, vorba ta, schimb bara în altă direcţie. Du-te la universitate, fă-te profesor, filozof... Soarta mea asta e, că nu ştiu ce-o să fie şi mie îmi place aşa."
# Viaţa e uitare de sine!
# Ispita lucidităţii care te îndeamnă să afli de ce nu te mai iubeşte cineva constă în faptul că ai sentimentul acut, irezistibil că, după ce vei afla, vei înceta să suferi. Poate, îţi spui, ai făcut vreo greşeală care se poate repara. Poate la mijloc e o neînţelegere. poate că iubeşte pe altcineva. Ei da, e un pahar care trebuie băut, îl bei, te înconvoi de durere, pe urmă te redresezi.
# Abia după ce a încetat să mai caute fericirea a putut în sfârşit să fie fericit.
# În România n-ai nicio plăcere, nici măcar pe aceea de a avea un adversar, fiindcă dacă îl învingi, trece de partea ta.
# Ştii ce spune Puşkin: poet care îndrăgeşti lucrurile pe care le faci, eşti tu mulţumit? Eşti rege, trăieşti în singurătate şi lasă lumea să râdă, nu te încrede în elogile ei şi nici să nu-ţi pese dacă îţi dărâmă altarul.
# Un intelectual e un imbecil când crede că o femeie poate să-l înţeleagă.
# Trufia ei te ispitea s-o reprimi, lucru pe care însă nu-l puteai face din pricina unui sentiment obscur care îţi şoptea: de fapt era firească, aşa era ea, îşi trăia ideile cu toată fiinţa, nu vedea ce i se poate reproşa, concepţia ei, ca să zic aşa, despre lume era generoasă şi nimeni nu te obliga să discuţi sau să trăieşti cu ea sub acelaşi acoperământ dacă nu-ţi plăcea.
# Da, se putea, aşa cum se întâmplă să cântăm în singurătate, exprimând o stare de spirit de preaplin sufletesc, de suferinţă, de aspiraţie spre ceva, de dor...
# Ce privire aşteptam? Una singură, în care ameţim o clipă, apoi putem să ne ignorăm o vreme, ca să nu stingherim pe nimeni cu sentimentele noastre egoiste. Cum e această privire? E o mărturisire: te iubesc, nu mai lungă şi nici mai insistentă decât ar trebui ca să se rostească aceste cuvinte.
# Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să n-o faci, şi acela să nu ştie.
# Oamenii sunt agitaţi de principiile binelui şi răului, care nu apar decât foarte rar în stare pură, nu ştii dacă prietenul de azi (Brutus) nu va ridica mâine sabia şi nu te va lovi şi, desigur, invers, duşmanul tău înverşunat te va salva când te aştepţi mai puţin.
# Da, îmi aduceam aminte cum ea însăşi exclamase odată: blestemate idei! Da, ideile aveau asupra ei un efect asemănător drogurilor, o puteau pierde. Da, dar cum putem împiedica pe cineva să aibă idei? Când vin din fiinţa ta şi nu vin dinafară, au o forţă aproape indestructibilă, pentru că e orgoliul care le însoţeşte. Da, dar şi eu le aveam pe-ale mele. Nu voi mai ceda.
# Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.
# Nu putem fi tot timpul gata de a primi afecţiunea celuilalt, gândeam, există şi aceste stări de absenţă sau de oboseală, când nu trebuie să aşteptăm nimic de la cineva care ne iubeşte.
# Ura curată, adică ura pură, e mai demnă de respect decât fericirea amestecată cu josnicii.
# Sunt fericit în nefericirea mea!

Volumul II
# Să-mi feresc de uzură forţele sufleteşti, care nu trebuiesc scoase la luptă: sensibilitatea trebuie reprimată, credinţele şi convingerile trimise în adâncul sufletului, loviturile fizice pe care le voi primi trebuie să întâlnească un corp inert, mă vor bate să spun ceea ce nu ştiu (auzisem de asta), numai să nu mă deterioreze iremediabil, încolo n-aveau decât.
# O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui lamentabil la coada altor naţiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri şi îl face nepieitor.
# Te desparţi de mai multe ori până te desparţi (cum mi se întâmplase mie atunci), iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii, despre care nu bănuiseşi ce întindere are în fiinţa ta şi cât de adânc este ea împletită cu bucuria de a trăi, bucurie care până atunci crezuseşi că e autonomă şi nu poate fi alungată de nimic.
# Nu te înşela pe tine însuţi crezând că m-ai iubit foarte tare. Nu m-ai iubit nici măcar atât cât poţi tu să iubeşti, adică aşa, cu toată fiinţa ta...
# În ce mă priveşte, o să încerc şi eu să înţeleg, ba chiar înţeleg de pe acum, şi îmi dau seama că după ce un om e lovit, e o pură sminteală să mai crezi că după aceea cuvintele pe care i le mai spui or să-i mai pară inocente şi cu atât mai puţin o expresie a iubirii.
# Da, viaţa e un fum, dar merită să lupţi cu ea şi să învingi şi mai ales să rămâi în această luptă cu conştiinţa curată.
# Cele mai rele supoziţii asupra comportamentului nostru se fac totdeauna când suntem smulşi din universul în care alte determinări decât cele fireşti ne-au împins să acţionăm într-un anumit fel şi suntem judecaţi după cele normale.
# Dacă omul ar acorda morţii măcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai îndrăzneţ şi s-ar bucura mai mult că există. Suntem însă făcuţi să nu putem concepe în noi înşine că am putea muri, să simţim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârşit, fiindcă altfel ştim prea bine că într-o bună zi va trebui să pierim. Ei, da, gândim, dar această bună zi o să fie cândva, nu acum, până atunci, ehe, mai e! şi continuăm, priznieri ai forţei noastre vitale, să mărim nemăsurat, cu secretă şi puternică lupă, gesturi şi cuvinte care ne chircesc sufletul.
# ţi se pare că răstorni un munte şi când colo răstorni o pietricică.
# Lenin declara că nu-i place Maiacovski, că lui îi place Puşkin. Dar asta nu l-a determinat să ia măsuri împotriva lui Maiacovski. A lua măsuri împotriva unui scriitor era împotriva concepţiilor lui despre condiţia artistului. Îşi spunea părerea şi dorea să rămână o simplă părere. La noi scriitorul actual netalentat este încurajat să desfiinţeze critica, să se plângă de ea, să ceară audienţe, să fie ascultat cu bunăvoinţă şi să obţină să se ia măsuri represive împotriva criticului care îl respinge. De aici decurg anumite consecinţe. Normele leniniste sunt ignorate, deşi critica şi autocritica, spune el, ne sunt necesare ca apa. Şi aici ajungem iar la chestiunea delicată a viziunii globale pe care o avem despre spiritul critic. Cine are dreptul să promoveze false valori uitând că declanşează astfel şi creează un mecanism arbitrat care se plachează pe idealuri pentru care am luptat şi care ne călăuzesc existenţa? Un poet care a declarat aici că n-are de învăţat nimic de la nimeni nu-şi dă seama că a exprimat o stare de spirit simptomatică.
# Universul n-a dat până acum ceva mai bun decât omul.
# " - Am rămas la părerea că rolul femeii e să iubească şi să întreţină flacăra iubirii, de-aia i-a dat natura frumuseţe şi farmec.
- Şi al bărbatului? El ce rol are?
- S-o ocrotească! De-aia e înzestrat cu forţă şi echilibru."

Volumul III
# Se zice că copiii făcuţi mai târziu ies mai deştepţi dacă sunt făcuţi cu o muiere tânără...
# Farmecul unei fiinţe străine pe care o iubim întâia oară e farmecul primordial la care ar trebui să ne oprim. E cel pur, numai el ne redă o libertate despre care nu ştiam că e prizoniera unei melancolii adânci, a cărei euforie ne poate chiar face să ne credem fericiţi... Găsisem nu numai fireşti şi proprii fiinţei mele bucuriile aproierii de moarte, dar începusem chiar să cred că această apropiere e singura care avea valoare şi durată, singura care scoate fiinţa noastră din intemporal, sporind, prin refuzul nostru de a muri, plenitudinea vieţii din noi şi a scurgerii armonioase a clipelor... Ar fi trebuit deci să plec, să părăsesc acel trup asemeni omului de odinioară, care, zărind în pădure o femelă, o fugărelte, o prinde, o posedă flămând, apoi, fără gândul că o părăseşte, o părăseşte totuşi, cum părăsim fără gând ceea ce nu ne aparţine... Întâlnirea în mijlocul naturii sălbatice e voinţa divinităţii şi ceea ce ne aparţine e doar libertatea noastră, un sentiment atât de firec şi de total, încât nici gândul, nici impulsul inconştient nu ne vin de a o stingheri pe-a altora... Suntem toţi zeităţi ale acestui pământ...
# Mă întrebam dacă un om poate fi în viaţa lui de două ori fericit.
# Când cineva îţi vorbeşte urât fără să se jeneze înseamnă că în realitate zace în el o mare furie, abia stăpânită.
# Alergaţi, dracului, toţi, după fericire şi călcaţi în picioare sufletele copiilor.
# Conversaţia cu un copil nu e lipsită de riscuri.
# Inocenţa e o irezistibilă seducţie.
# Un om poate face multe dacă reuşeşte să nu uite nicio clipă pentru ce o face, dacă merită. 
# Dacă dragoste nu e, nimic nu e!...
 

sâmbătă, 18 aprilie 2015

seria "Crossfire" de Sylvia Day

După ce am citit amândouă "Fifty Shades" Trilogy (despre care am scris aici), Ana mi-a zis despre seria "Crossfire" a Sylviei Day. Mulţumesc, Ana :*
Am citit doar primele trei volume, fiindcă al patrulea încă nu a fost tradus în română şi nici nu am timp acum să stau cu dicţionarul în braţe, iar ultimul volum nu a fost lansat nici în America.
Merge pe acelaşi calapod ca "Fifty Shades": un mare magnat din New York vrea să fie dominator în domeniul sexului, are traume din copilărie în această privinţă, ajunge să se îndrăgostească nebuneşte de o femeie. Doar că acum nu mai este vorba despre o virgină timidă şi cam prostuţă. Aici o avem pe Eva, o tânără inteligentă şi curajoasă, care suferise abuzuri sexuale de la fratele ei vitreg în copilărie.
După facultate, mutându-se în New York alături de Cary, prietenul ei cel mai bun, Eva se angajează într-o firmă de publicitate cu sediul într-una dintre clădirile deţinute de marele mogul Gideon Cross, care, la numai 28 de ani, era în topul celor 25 de bogătaşi ai lumii. Cum se aprinde flacăra dintre Eva şi Gideon, experienţele pe care le trăiesc împreună, sacrificiile pe care le fac pentru a putea avea o relaţie, cum ajunge el să comită o crimă pentru a o proteja pe iubita sa le veţi afla doar dacă citiţi seria. Este cu atât mai interesantă cu cât prezintă destul de în detaliu şi celelalte personaje, care au ajuns mie personal să-mi fie mai dragi ca personajele principale. Gideon Cross este cu siguranţă bărbatul pe care orice femeie şi-l doreşte la braţ. Şi în pat. Abia aştept să apară serialul.
Citate:
Volumul I - Atracţia - Bared to you






Volumul II - Revelaţia - Reflected in you


Volumul III - Împlinirea - Entwined with you