marți, 31 ianuarie 2012

cărţi de citit - 29

. " Antonel " de Vasile Marcu .

Cartea ocupă un loc pe raftul cărţilor mele de căpătâi.
Povestea lui Antonel este povestea unui creştin, care nu se lasă ispitit de nimic, are o înţelepciune cum ar trebui să dobândim toţi.
Merită citită! La cel mai serios mod posibil...

luni, 30 ianuarie 2012

cărţi de citit - 28

. " Treptele din faţa casei " de Cornel Mihai Ungureanu .

Aveam de ceva vreme cartea asta în pc, mi-am luat-o de pe LiterNet.ro... Cu ceva timp în urmă am început-o, apoi am lăsat-o, nu-mi prea plac mie cărţile electronice. Aseară, făcând oleacă de curăţenie prin foldere (că slavă Domnului am destule!) am deschis cartea şi m-am apucat să o citesc.
Am stat cu ochii pironiţi în ecran de la 12:05 până la 02:34, până am terminat de citit, alături de un pahar plin pe jumătate cu Pepsi (ca acum. Deh, când ai un viciu, ai şi gata!) şi ţinând pe repeat melodia lui Adrian Sina, "Angel" (tot ca acum), după o oră şi jumătate de Cargo-"Dacă ploaia s-ar opri". Nici măcar nu-mi place melodia asta.
În volum sunt scrisori publicate şi neplubicate ale autorului în "Dilema", care avea de fiecare dată o temă nouă. Ungureanu ne povesteşte cum era oraşul, cât de drăguţi sau încăpăţânaţi erau cetăţenii, etapele pe care le-a trecut până să ajungă la o anumită maturitate. Apare, de asemenea, în multe dintre scrisori, sora autorului, Corina, de care acesta este foarte ataşat.
Cornel Mihai Ungureanu este unul dintre modelele mele în domeniul jurnalisticii. Poate şi pentru că "nu voi face niciodată compromisul de a vă scrie ce vreţi să citiţi". Nici mie nu-mi surâd compromisurile. Aş spune chiar că le urăsc. Nu sunt făcută pentru ele. Ori facem artă ori nu mai facem?
Despre literatura lui Ungureanu altădată...

duminică, 29 ianuarie 2012

(1)

mi-am uitat numele pe prispă
starostele meu lucrează la dictatura prispei
îi întorc spatele şi plec spre un nou fragmenţel
nu mai citesc cărţile întregi
să nu mă întrebaţi de ce
p s o să mă logodesc cu timpul
ha ha ha ce-o să vă fac atunci
nu pleca generaţie de pe scenă
o să se aştearnă praful pe ea

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Gazel

# O temă pe care mi-a dat-o poetul Florin Iaru.

Pe stradă se schimbase noaptea
Nu era cineva, era doar ea

Fără o singură silabă
Blondă cu curaj se credea

Ascunsese nişte mănuşi
Sub vaza de pe canapea

Să poată adormi cu capul
Între cele două : noua şi vechea

Şi toate astea cu un scop
Să găsească un stâlp dorea

Dar nu veni nici un bondar
Pentru asprimea ce-o avea

Iar acum, fără milă şi suspans
Aşa se încheie povestea

Voia nimicul să reînvie
Într-o mirifică ceva.

joi, 26 ianuarie 2012

Nada, Nothing, Rien, simplul Nimic

Motto : "nu spune nimic niciodată nimănui" - Benoni Etegan

Te privesc... şi realizez că timpul trece atât de repede! Alaltăieri erai o fetiţă care mergea la grădiniţă (vezi, eşti deja învechită, acum se spune grădi), ieri ai fost eleva bună la toate, azi pari o copilă (fără copilărie), o fată prea bună pentru timpurile astea, mâine vei fi o doamnă cu rochie lungă şi tocuri de 15 centimetri, poimâine vei deveni doar o bunicuţă fericită că ţi-ai văzut visurile împlinite.
Mă uimeşti pe zi ce trece cât de puternică eşti... Tot timpul cauţi să îi ajuţi pe ceilalţi când au probleme, să îi bine-dispui, să îi faci să realizeze ce important este să vezi situaţia şi din afară, să le reaminteşti pentru ce luptă în viaţa asta, să le dai curaj să meargă mai departe cu capul sus, să nu renunţe.
De altfel, şi tu ai unele obstacole peste care îţi este greu să treci. Mereu te-ai ascuns după un zâmbet, acel zâmbet minunat ce îţi luminează faţa, ce te face şi mai frumoasă decât eşti deja. Ai fost atât de închisă uneori, alteori îţi povesteai necazurile succint. Am observat că te deschizi doar în faţa anumitor persoane. Persoane în care ai mare, foarte mare încredere. Persoane care au şi ele, la rândul lor, încredere în tine.
Părerea mea este că faci parte din "acea categorie de femei care se las doborâte de un lucru neînsemnat, dar capătă puteri neobişnuite în faţa adevăratelor tragedii"(Thomas Hardy).
Ştiu că ai suferit mult, că, de multe ori, dorul de ceva/cineva îţi colorează întunecat clipele de existenţă. Nu bag mâna în foc că toţi trec prin asta, însă cei păţiţi te pot înţelege cât de cât. Poate o să-ţi aminteşti peste ani, peste vieţi următoarea replică : "dorul doare atât de tare, încât să mergi mai departe" (Mircea Tudosă).
Viaţa e făcută să îi vezi părţile bune. Apreciez la tine că ştii să te distrezi, dar şi să munceşti.
Îţi doresc să râmâi cum eşti acum pentru eternitate. Sper să nu te afecteze acea falsă maturitate de la senectute, să ne dovedeşti că poţi fi copil fără niciun efort.

miercuri, 25 ianuarie 2012

"Şi parcă toate ar fi mai uşor de suportat, dacă ar ninge..." (Mihai Firică)

Afară ninge de azi-dimineaţă...
URĂSC IARNA! URĂSC NINSOAREA!
De ce trebuie să se facă mociofleaca aia aşa? De ce? De ce?

Am treabă. Pa!

P.S. : Un banc de la tata :
Erau trei nebuni. Primul spune :
- Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al doilea :
- Taci, mă, nu mai minţi. Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al treilea :
- Mă, voi sunteţi nebuni? EU n-am trimis pe nimeni pe Pământ.

marți, 24 ianuarie 2012

Sanchi vrăjeală :))

Cine a fost aseară la TNC ştie replica.
A fost teatrul din Tulcea cu piesa "Chinezii". Cerasela Iosifescu a cam îmbătrânit, George Alexandru e cam rigid, dar se ţine pe poziţii. În regia lui Corni, adică Mircea Cornişteanu, directorul general al TNC-ului. Piesa a fost mişto, ca să zic aşa.

Întâlniri cu oameni splendizi ...

Aş mai scrie, dar sunt alterată de nişte stări ale unor oameni...

duminică, 22 ianuarie 2012

cărţi de citit - 27

. " Aşa cap, aşa căciulă " de Angela Dumitrescu .

Cartea este o culegere de snoave din judeţul Olt, mai precis informatorii sunt de origine din satele : Piatra, Vădăstriţa, Stoicăneşti, Scorniceşti, Tudor Vladimirescu, Osica de Sus. Naratorii au fost înregistraţi pe bandă de magnetofon; ei ştiind poveştile pline cu tâlcuri de la radio-şanţ, cum ar spune Marin Guţescu, omologul predeştean, care a publicat în anul 2010 la editura Sitech "Dulce şi amar - Povestiri adevărate", pe care am lăudat-o aici : http://roxanutsa.blogspot.com/2011/08/carti-de-citit-14.html . Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar ambele cărţi au coperta portocalie.
Volumul apărut la editura Scrisul Românesc în anul 1981 aduce în lumina reflectoarelor variantele ispitei, sub orice formă există, chiar şi în banalul "acel fir de iarbă este al meu" şi încercarea inconştientă de a se opune tentaţiilor. În snoava "Flăcăul şi şarpele" se ilustrează tipologia nesiguranţei alegerii; deşi ai o idee despre ceea ce ţi-ai dori, preferi o părere din jur, pentru a nu cădea vina consecinţei numai pe tine. Evident, nu sunt multe dăţile când sfatul primit se dovedeşte a fi folositor.
Prietenia capătă cu totul un alt sens când Păcală şi Tândală se urăsc până se iubesc şi viceversa. Suntem într-o grădină a căinţei şi a dorinţei veşnice. Omul care are încredere deplină în slujitorul său provine dintr-o regăsire a inocenţei, desfăcând astfel orizontul necunoaşterii.
Subiectul infidelităţii în cuplu apare în multe dintre povestiri şi asta mă face să cred că încrederea dispare fără să aibă un motiv anume.
Aş putea să interpretez fiecare scriere în zeci de moduri, dar mă tem că v-aş plictisi. Sunt lucruri de ţinut minte în carte, lucruri a căror nuanţă istorică rămâne sub umbra despărţirii realităţii de ficţiune.
Criticul vremurilor este însuşi cuvântul!

Moș Crăciun e din Laponia!

E două și ceva ceasul și sunt cu laptopul lui Rică în brațe, la el acasă, că și-a sărbătorit omul ziua de naștere mai devreme. La mulți anișori, Ricăăăă!!!!
Mi-aș dori să fiu în patul meu cu o carte pe care am ascuns-o prin birou în mînă.
Sunt cam bolnăvior și nu prea mă înțeleg zilele astea cu viața.
Azi aveam de gînd să postez ceva despre o carte, am scris azi-noapte, după ce am terminat-o, dar nu-mi luai foaia cu mine.
La ziua lui Gabi stătui mai mult de vorbă cu părinții lui, care sunt foarte drăguți. Cornel fu Doctor Love și ne învăță pe mine și pe încă o tipă (noi stăteam cu părinții, întrucît eram cele mai mari) cum să ne comportăm cu băieții și chestii de genul. Cornel e mișto, parcă e un frate mai mare.
Cîștigai și un premiu de 20 lei...
Mă rog, plecai de la un chef la altul... Viață!
N-am mai rîs de mult timp ca în seara asta.
Sper să ajung acasă cît mai repede, îmi e somn.
I-am dat lui Mirel trei dintre manuscrisele mele de poezie. Zise că a citit ceva, dar nu-mi dă nicio părere deocamdată și asta îmi face sîngele să fiarbă.
E un film cu George Clooney pe Pro tv. Love Clooney!!

Lecția de azi primită de la Fane : Îi dedicai o melodie și îi pusei telefonul meu să i-o cînte. Ca să se audă mai tare decît oricum se aude, el puse telefonul într-un pahar. Funcționează!
A, și îți mulțumesc, Fane, pentru masajul de la mîini. Mai vreauuu! Dacă mi s-ar face cîte un masaj din ăsta pe zi, aș scrie cîte o carte la zece zile. (Se știe că eu mai întîi scriu ceva, indiferent despre ce e vorba, pe foaie, apoi scriu la computer).
Pînă plec, mă mai uit la filmulețe pe you tube.
Noapte dimineață bună!

vineri, 20 ianuarie 2012

"Timiditatea în artă nu-i o scuză." (Nicolae.Coande.)

O dimineaţă splendidă. M-am trezit că mă enerva telefonul, suna de prea multe ori. (De parcă nu eu îl puneam să sune).
Trebuia să ajung la Teatru (Naţional "Marin Sorescu", Craiova). Mă duse tata până în apropiere. Pe drum discutarăm o chestie pe care o scriu după.
Intru eu în librăria de la parterul Teatrului, Thalia, să întreb de o carte. Când vă duceţi acolo să vă luaţi portavoce, librara nu aude. M-a confundat cu o studentă de la Litere şi mi-a urat succes şi toate cele.
Ocolesc Teatrul să intru pe la sala I.D. Sîrbu. Trece pe lângă mine actorul Nicolae Poghirc. "Oo, domnişoara Ştiubei!", îmi zice... Mă lasă cu gura căscată. Mă întorc speriată. "Frate, ce se întâmplă?", îmi spun. Îl întreb de unde mă cunoaşte. Dumnealui îmi răspunde că îmi urmăreşte activitatea pe Facebook. "Doamne, ce bine că am Facebook!" :)) Pleacă grăbit. Rămân uimită pentru încă mult timp.
Urc la biroul domnului Coande. Acum ştiu unde e.
Pe 21 ianuarie 2011, deci în urmă cu un an fără o zi, am bântuit prin Teatru cam 10 minute să găsesc biroul. Şi anul trecut nu avea colegă de birou. Am făcut cunoştinţă cu colega până a mers dumnealui după invitaţii. Îmi place că îi place Leonard Cohen.
Se întoarce. Intră BOROGHINĂ în birou. "Al cui e copilul ăsta?" Răspuns Coande : "Al meu!". Tare sau ce?
Apropo, BOROGHINĂ îmi spuse că arat de 12 ani pe scaun. Eu am 16. Hihi, ce tânără sunt!
Anul trecut m-am mai întâlnit cu dumnealui şi l-am felicitat pentru activitate. Probabil că nu îşi mai aminteşte. Atunci cred că păream mai băbuţă. Eram în picioare, mi-a sărutat mâna. Clar, eram băbuţă.
Domnul Coande m-a prezentat ca fiind "o tânără poetă, viitoare scriitoare". Din nou : Tare sau ce?
L-am cunoscut personal şi pe actorul Mircea Tudosă, care este şi un om super.

Apoi, la şcoală. Pe drum mă sună Cătălin Ene, realizatorul emisiunii "Oameni aparte" de la Oltenia 3tv. Emisiune la care am fost invitată să vorbesc despre poezie şi chestii de cultură.
Ok. Tata era de acord să mă duc, mama nu. Până la urmă nu mă duc, dar mi-ar fi plăcut foarte mult. Adică, ce puii mei, câţi adolescenţi talentaţi mai sunt invitaţi la tv pentru promovare etc. ?
Dar, mă rog, asta e. Oricum, mi s-a spus că sunt apreciată pentru ceea ce pun pe hârtie. E de bine...

La şcoală : o zi obişnuită cu obişnuita plecare de la muzică (a găştii din Craioviţa) pe motiv că pierdem autobuzul. Ne-am distrat teribil la fizică.
E deja 18:02 şi îmi e somn. Nu ştiu.
Deşi am chef numai să stau în pat şi să citesc, mâine trebuie să ajung pe la ţară... Apoi la ziua unui prieten ...

Şi DA. Nu am mai făcut sportul ăsta de mult timp. (Oare asta înseamnă că m-am mai maturizat?) Da. Mă încred că îi cunosc pe oamenii despre care am scris azi. Şi că şi dumnealor mă cunosc pe mine. Zâmbetul înfloreşte în colţul buzelor.
Să creştem mari!

joi, 19 ianuarie 2012

aviz amatorilor

Dragă Lume,

Dacă sunt online pe messenger sau Facebook, asta nu înseamnă că nu fac nimic altceva.
În acelaşi timp, îmi fac şi temele, învăţ, scriu, citesc şi aşa mai departe...
Deci nu mai comentaţi voi aiurea că nu fac nimic, doar stau la pc. Bine?
Nu e problema mea că voi nu sunteţi în stare să faceţi mai multe chestii deodată.

Pa! Plec la şcoală!

miercuri, 18 ianuarie 2012

Offffff

Nu mi s-a întâmplat nimic interesant despre care să scriu.
Şcoală cât încape.

Andrux a făcut rubeolă. Chestia din asta am făcut şi eu când eram mică şi nu-mi amintesc cum era. Asta-vară, cu o săptămână înainte de examen am făcut varicelă şi a fost cea mai mişto perioadă ... Nu m-am dus la şcoală pentru ore suplimentare de mate şi română, nu m-am dus la meditaţie, n-am făcut absolut nimic, nici nu am repetat singură ceva. Doar am stat la pc şi m-am abţinut să nu mă scarpin şi am citit ceva de Al. Dumas. Faza e că două săptămâni, cât a durat treaba asta cu varicela, ai mei mi-au făcut toate poftele. Mă, da' toaaaate! Mi-ar plăcea să mai fac încă o dată... Mai ales că e epidemie de varicelă la şcoală :)) .
Mai e un fel de bubat, rujeolă. Împotriva ăleia m-am vaccinat.

hei, Andrux, This is the Life! O să treacă repede. Să Nu Te Scarpini !!!!! (rămân semne, eu am)

În rest, mă uit la "Trăsniţi în NATO" pe youtube, sunt toate episoadele.
Mor după gluma aia :
Mârlanu : Gogoaşă, ia vezi, mă, nu mă ustură ochii?
Gogoaşă : De ce vă ustură ochii, domn sergent?
Mârlanu : De la prostia pe care o văd la tine!

Ciao! Mai văd un episod şi citesc. Sau mă pun la somn. Sunt obosită.

luni, 16 ianuarie 2012

premieră

A apărut, în sfârşit, revista liceului. Adică numai a elevilor.
"Năzuinţe", Nr. 48, decembrie 2011, la Editua Aius, normal.
Am şi eu acolo trei poezii, care apar în două variante : română şi franceză, prin bunăvoinţa unei colege de la o clasă de-a 11-a, care le-a tradus. Am şi două desene care însoţesc versurile, pentru că îmi fac grafică singură.
Ceea ce m-a uimit foarte tare este că revista costă 2 lei, ea având nişte condiţii super.

La vechea mea şcoală aveam şi acolo revistă, care se voia a elevilor, dar apăreau şi articolele profesorilor. Despre ultimul număr în care am apărut (am mai trimis nişte texte şi acum, cu toate că nu mai studiez acolo, însă nu m-a anunţat nimeni dacă au apărut sau nu, deci iată încă o nemulţumire) şi dezamăgirile de atunci puteţi citi aici : http://roxanutsa.blogspot.com/2011/06/descoperire.html .
Bine, în postarea aceea nu am scris că revista apare în condiţii aproape jalnice. Şi mai costa şi 8 lei.

duminică, 15 ianuarie 2012

Moment istoric!

În primul rând, astăzi e ziua lui Eminescu. La mulţi ani, drag coleg! Să creşti mare!
A, şi mă iubesc, pentru că m-am născut pe 14. Dacă o să ajung vreo celebritate, în felul ăsta, o să am ziua mea, nu o să fiu în umbra lui Emi.

În al doilea rând, în sfârşit se găsiră oameni care să iasă în stradă să protesteze. Vereeee, de când vă zic eu să facem răscoală, ăăăă ?
Printre oamenii care protestează sunt şi din ăia care l-au votat pe Băselu'. Bă, boilor, nu vă e ruşine, mă? Tot voi aţi pus ştampila pe el şi tot voi vă plângeţi? Meritaţi, bă!
Jardarmii ăia care bat oamenii sunt cretini.
Da' Băsescu unde e în tot timpul ăsta? Bea un şpriţ?
În 1989 revoluţia a început iarna. E iarnă. Până şi Gaddafi a fost omorât, nu?
Sunt mulţi studenţi acolo, la protest ... Aveţi grijă, să nu muriţi! Ce se face ţara cu atâtea milioane de babalâci? Cum o să le mai susţinem pensiile?
Pun prea multe întrebări?
Aşa. Trăiesc un moment istoric. Mă rog, cu toţii trăim. Sper ca peste cel puţin cinci ani să avem şi noi, adicătelea poporu' român, o viaţă drăguţă (gen : şi acum spun doar pentru mine : o şcoală superrr, deschidere pentru cultură, ordine şi bun-simţ). Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mie una, mi-ar plăcea să revenim la monarhie. Dar asta nu se poate doar pentru că EU vreau asta...
Gata, mă opresc din comentat, că din nou mă enervez că m-am născut în România în vremurile astea.

În al treilea rând, mâine începe şcoala şi nu prea am chef. Odată cu ziua mea, se termină lanţul de petreceri, însă nu înseamnă că se termină distracţia. Pe 26 e iar ziua lui Rică ...

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

am doar 16 ani! :x

Messu' meu e cretin! Stau pe mail şi îmi e incomod!
Pe Facebook geme de urări (mulţumesc tuturor celor care mi-au urat şi o să-mi mai ureze până se termină ziua!).
E 11 şi 25 şi ascult Radio KissFm, e Fresh Top 40. Uitai la ce număr ajunseră...

Povestea mea

Aşa, deci e 14 ianuarie, deci e ziua mea. Ha! Am 16 ani, sunt o babă, deci Trăiască Babele!
Pe 14 ianuarie 1996, la ora 02:45 a venit pe lume un copil grăbit... Nu am avut răbdare să stau în pântecele mamei cât trebuia, mi-am dorit să văd lumina zilei... Ai mei mi-au pus (fără să ştie) prenumele Roxana, care în persană înseamnă "zori de zi", iar în greacă înseamnă "strălucitoare, luminoasă". Mă numesc şi Ştiubei, care este de origine slavă şi înseamnă "izvor". Combinaţia perfectă!
M-am născut cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului, încă de atunci aveam simţul esteticului, dar nu eram prudentă şi voiam să fiu Next Top Model.
Deşi am dat cu nasul de aer, nu respiram. Eram la fel de vânătă ca o vânată. Nu ţipam, nu făceam nimic. Eram precum o păpuşă din cârpe. Am primit nota 0 la naştere.
După câteva minute am început şi eu, încet, să mă comport ca un bebeluş normal. Nu zic că tata era terminat pe hol, întrucât i se spusese că nu prea am şanse să trăiesc.
Apoi am primit nota 4. Aveam 2,2 kilograme şi 42 de centimetri.
Aproximativ aceeaşi soartă a avut-o şi verişorul meu acum 3 ani. Amândoi suntem astăzi voinici datorită unei doctoriţe minunate, doamna Ursache, care merită toate laudele!
Doi copii care au ştiut ce vor din primul moment al existenţei.
Fiecare dintre noi este câte o minune pentru familia lui, fără îndoială. Cred că cel mai important lucru e că suntem sănătoşi.
Zilele trecute mă gândeam cu haz că sunt născută în secolul XX...

La Mulţi Ani mie! Încă o dată : Mă iubesc!

Vă mulţumesc tuturor celor care astăzi v-aţi făcut timp să-mi scrieţi un mesaj, să mă sunaţi să-mi spuneţi câteva cuvinte, asta înseamnă mult pentru mine. Sunteţi atât de drăguţi!


P.S. : Poza e din martie 2011. Pe asta am găsit-o, nu am timp să caut una mai recentă. Azi încă nu mi-am făcut niciuna! Vă pup! :*

vineri, 13 ianuarie 2012

Logică !?

Mi s-a spus de multe ori că nu am logică. De cele mai multe ori de tata.
În orar am materia numită logică, care e foarte ilogică.

E vina mea că logica nu se vinde???
Mi-aş da toate economiile mele pentru cărţi pe logică. Serios. Mi-aş cumpăra în fiecare zi câte un pachet /o sticlă / un ceva de logică.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Copilul e nevinovat!



Astăzi, pufoşenia asta mică, pe nume Carol Ferdinand al României, împlineşte doi anişori!
Să creşti mare, pişcotule! :*
Scumpete mică! :x

Joyeux anniversaire!

marți, 10 ianuarie 2012

cărţi de citit - 26

. " Priveliştile scribului " de Aurel Sibiceanu .

Nu-mi amintesc cum a intrat Aurel Sibiceanu în lista prietenilor mei de pe Facebook. Oricum, asta nu contează aşa mult. Cert este că dumnealui a avut tot timpul răbdare să-mi explice lucruri pe care nu le înţelegeam. Vă mulţumesc, domnule!
De curând, mi-am comandat placheta de poezii "Priveliştile scribului", chiar pe site-ul de socializare. Deci, iată un motiv în plus pentru care e bine să ai Facebook.
După cum mă aşteptam, l-am găsit pe Aurel Sibiceanu pe placul meu, în cele din urmă. La început am avut o reticenţă, întrucât poetul urmăreşte firul clasicilor, aşa cum afirmă şi Marian Barbu în postfaţă. Aş mai adăuga că Sibiceanu este un poet protector.
Drept urmare, am făcut o selecţie de versuri, versuri ce m-au şocat prin autenticitatea lor şi foarte multele poveşti pe care le spun. Poate că din joacă, poate că din seriozitate, am alcătuit următoarea poezie, din câteva versuri selectate :

glas de bărbat încă-n putere

scriu aici, în odaia mea de post şi rugăciune
mă uit la tine printr-un gol zidit
viaţă, pe unde mai treci?
frumuseţea ta ruinează
cuvintele celor de ieri şi de azi
şi trec de la o minune la alta
vorbindu-le într-o neînţeleasă limbă, iată-mă
aruncam lumină peste întâmplările unui surâs
era o femeie venită din singurătate
mierea de echinocţiu
dar mai bine tac, mi-am zis

Am visat o femeie!
De atunci n-am mai văzut-o niciodată!
mâna începe să fie şi unde nu este
nu cumva e semn că trebuie să mor?
e viaţă pre moarte călcând...

luni, 9 ianuarie 2012

cărţi de citit - 25

. " Jurnalul de la Păltiniş " de Gabriel Liiceanu .

În principiu, nu vreau să comentez chestiile filozofice din carte, însă mă bucur că am înţeles care e treaba cu "închiderea care se deschide".
Cartea reprezintă, după părerea mea, un document important în istoria culturii româneşti.
Jurnalul lui Liiceanu îl are în prim-plan pe Constantin Noica, acest antrenor cultural al lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi mulţi alţii, după cum se autoproclamă.
Ceea ce a făcut Noica cu copiii este extraordinar. Îi învăţa limbile clasice, îi ajuta să-i înţeleagă pe marii filozofi ai lumii, îi învăţa să fie ordonaţi şi să aibă grijă de ei.
De ce astăzi nu se mai face aşa ceva? De ce nu mai există câţiva tipi ca Noica ? De ce ?

A, apropo, Liiceanu are 69 de ani, fraţilor!

duminică, 8 ianuarie 2012

”elegii de cînd eram mai tînăr!” (mircea dinescu)

Păiii... Postez asta de la laptop-ul lui Rică, care e destul de enervant și se mișcă greu. Și mă chinui împreună cu Rică să descărcăm nu știu ce program să mi se deschidă cartea cam o oră și degeaba.
A, mă aflu aici, pentru că e petrece de ziua lui. Îl cheamă Ioan. Și a făcut mama lui un tort buuuun, bun!

Așa. Deci mîine e luni și ne apucăm de treabă. Trebuie să învăț pentru latină. Mi-e lene.
Celelalte trei fete deja au învățat. Tocilare!!!

Hai, acum nu mai scriu,deși aș mai avea chestii de zis. Îi arăt lui Mirel blogu'.

P.S. : Am început al cincilea manuscris de poezie ! :P Povestesc mîine...

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

o na na e

La mulţi ani celor care vă sărbătoriţi ziua onomastică astăzi!
Fie ca Sfântul al cărui nume îl purtaţi să vă ocrotească mereu! Multă sănătate şi multe împliniri vă doresc!

joi, 5 ianuarie 2012

cata-strofă

ioana dinulescu ar face un cuplu
minunat cu lascu de ce nu
pe toma velici cred că-l prinde
flori Bălănescu au amândoi privirile calde
lui n marinescu i-aş da-o pe andra rotaru
s-o mai dăscălească puţin
are nevoie de izolare
Ha! cred că ionică mărior ar fi copil adoptat
mai degrabă rolul de soţ i-ar strica repertoriul
nea firan îşi permite nu mă bag
pentru Boroghină aş face casting frate
pe Blandiana mi-o revendic o iubesc parcă-i maică-mea
are un ton de înger
mai trag cu ochiul la unghiile mele
purpurii mi se par când elegante când
îndrăzneţe
era să uit a divorţat Manolescu avem candidatul suprem
creaţa din craiova mai face un compromis
şi de data asta
trebuie că va lansa cartea poemelor copac-plantă-legumă
în felul ăsta numai Coande ar rămâne admirat
nopţile mele albe sunt de fapt
ceva gen
verde
iar îmi simt grele
venele din mâna dreaptă

# După o absenţă de cinci luni ... am reînceput POEZIA! :x
P.S. > Personajele sunt fictive, bineînţeles.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Timpul oricum trece repede!

"Sunt născută pe 4 şi 4 e un scaun!"

La mulţi ani săn
ătoşi, Nora Iuga (Eleonora Almosnino)!
Ani în care să ne mai încântaţe cu scrieri minu
nate, cu păreri deschise, cu atitudinea tinerească şi cu sensibilitatea ieşită din comun! Ani în care puterea feminină nu se lasă doborâtă de nimic!

marți, 3 ianuarie 2012

cărţi de citit - 24

. "Un erou al timpului nostru" de M. I. Lermontov .

Iată cu ce mi-am ocupat eu noaptea! Iniţial alesesem o altă carte, însă titlul acesteia m-a convins.
E o carte bună. De altfel, am scris numai despre cărţile care mie mi s-au părut bune.
Personajul principal al romanului, Grigori Alexandrovici Peciorin, are o putere psihică fantastică, multe defecte şi enervantul obicei de a se plictisi repede.
Portretul lui Peciorin este contruit de personajul Maxim Maximîci, care îl prezintă drept un tip ambiţios, încăpăţânat şi inteligent. Apoi jurnalul personajului confirmă aceste însuşiri, Peciorin dovedindu-se şi un bun narator.
Relaţia cu celelalte personaje ale romanului se dovedeşte una cu multe feţe.
Mă rog, ar fi multe de spus... Însă, oricât de multe lucruri aş spune eu, nu fac nimic, dacă nu citiţi romanul!
O să mai caut şi alte opere ale autorului rus!

P.S. : Mulţumesc, Liviu Andrei, că mi-ai recomandat Lermontov!

luni, 2 ianuarie 2012

nu ştiu ce titlu să pun

Băi, cică a fost cutremur în Craiova... Vere, io am fost nesimţită la ora aia. Văzui pe feisbuc un comentariu haios, pe care îl reproduc aici : " Cu voi craiovenii nu-i de glumă - vă zice omu' să dansaţi, voi v-apucaţi de mutat plăcile tectonice. ".

Aşa, în altă ordine de idei, eu nu pricep de ce oamenii mănâncă mai mult de sărbători aka Crăciun, Revelion şi Paşti. Pe bune. Explicaţi-mi şi mie. Adică, nah, serios... Am tot văzut conceptul ăsta cu "ce punem pă masa de Crăciun" în media. Bă, da' în septembrie şi martie, ce aţi pus, bre, pe masă? Puneţi aia şi acum. Şi vă mai şi miraţi că vă vine rău... Păi dacă băgaţi în voi ca sparţii...

După cum am presimţit, aseară ne-am petrecut din nou. S-a strâns toată trupa mea de şoc, adică toţi fraţii maică-mii cu familiile lor. Am fost mai întâi prin centru, unde, înafară de ceea ce e în faţa Mercurului şi Teatrului Naţional, e totul trist. M-am dat pentru a treia oară în chestia aia de te învârteşte şi suceşte şi roteşte de nu mai ştii de tine. Este aproape cea mai drăguţă senzaţie pe care am trăit-o. Când eşti în chestia aia, uiţi de tot, pluteşti. Multora le-a venit rău, eu n-am avut nici pe naiba. Dar mi-a părut rău că n-a avut nimeni din familion curaj să se urce cu mine. Nici măcar Rică, cu care m-am dat până acum în toate prostiile.
Apoi ne-am strâns la mine acasă. Şi acum mă mai dor obrajii de la cât am râs. Iar m-am culcat când a răsărit Soarele.

După ce spălai un morman de vase, terminai de citit "Baronul din copaci" de Italo Calvino. Prima carte citită în 2012. Aparent, personajul principal, Cosimo, este un copil încăpăţânat, dar, pe parcursul lecturii, apar diferite incursiuni în istorie şi literatură, care nu mai sunt de copii atât de mici.

Am câteva idei de romane, dar am aşa o chestie... ceva între lene şi teamă... O să-mi fac curaj să mă apuc de scris.
A, apropo, Bukowski zicea că dacă părinţilor tăi le place cum scrii, înseamnă că scrii prost. Ha! Deci...

duminică, 1 ianuarie 2012

E he heeei

La mulţi ani, lume!
După o petrecere mişto cu nişte oameni mişto, unde am jucat sârbe şi hore, ne-am buricit pe manele, am dansat disco pe cântăcioşii aştia români de actualitate, am învăţat să dansez lambada, unde am mâncat cele mai bune salate din viaţa mea de până acum, unde am făcut caterincă de tot ce ne deranjează, unde am primit sfaturi bune, unde ne-am dixtrat, spre dimineaţă, adică, nah, pe la 6 jumătate, 7, am intrat oleacă pe feisbuc şi am stat de vorbă cu Tudor Jebeleanu, nume de cod : JB, pe ale cărui desene le iubesc. Mi-a dat un sfat preţios rău : să fiu contemporană cu mine însămi! Mulţumesc, JB, pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le spuseşi azi-dimineaţă!

Acum, când mă trezii, îmi facui o listă cu vreo 200 de cărţi de citit în 2012, şi pe lângă ăştia, am mai descărcat şi de pe net cam 100, şi nu ştiu de ce, dar am impresia vagă că mai pe seară urmează o nouă petrecere.
Aşa, cum ziceam, în acest an nou (?) îmi propun să câştig nişte premii, să scriu, să mă distrez, sper să îmi lansez una dintre cărţi şi încă ceva lucruri mărunte.

E cinci fără 20. Mă duc să beau un ceai.