luni, 24 noiembrie 2014

Petre Ţuţea grăit-a:

# Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci ca să primească adevărul.

# Cei care stau sub fluviul evenimentelor stau fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de pleoşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune... Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea ţine mai mult de biologic decât de spiritual.

# Fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.

# Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român. Şi până la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.

# Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.

#Nu ştiu dacă fantasticul este din nimic sau ceva, dar ca să fii fantastic trebuie să fii transsenzorial, în afară de concret şi de real.

# Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni.

# Generaţia se naşte aşa: apare un cap - sau poate mai multe deodată, care sunt ancorate în acelaşi ideal. Şi dacă idealul este strălucit reprezentat, devine formă modelatoare pentru cei care-l urmează. trebuie acceptată ideea de oameni-model.

# Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o "spălare" a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele.

# Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.

# Pe paşii domnului ăstuia foarte mare care se cheamă întreprinzător, pe paşii ăstuia se naşte toată civilizaţia modernă.

# Un mister care se leagă şi se dezleagă devine o problemă şi nu mai e un mister. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea personală. În orice caz, dacă un mister este comentat şi i se găseşte un răspuns, atunci misterul se cheamă problemă şi răspunsul, soluţie.

# Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.

# Drama omului este dualismul existenţei lui; e alcătuit din corp şi suflet şi joacă între corp şi suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul nu are biruinţă definitivă; faptul că e muritor îi anulează esenţialitatea. Tot ce există în noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.

# Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om, mai greu.

# Personalitatea este acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine.

# Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Nu e nevoie să fie savant, ci să aibă har.

# Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală şi face mobilă de lux.

# E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scris, fiindcă scrisul te definitizează, în sensul că te arată fără posibilitate de ieşire.

marți, 18 noiembrie 2014

Nu lăsaţi oamenii trişti să ne fure oraşul!

Dimineaţă, când mă pregăteam să plec la şcoală, îmi dădui seama că nu-mi stă prea bine podoaba capilară. Aşa că ce mă gândii: ia să port urechile de Minnie, poate în felul ăsta pun mai mult în evidenţă faptul că nu-mi stă părul într-un mod decent. Şi pentru că în timpul liber am şi viziuni de sociolog, îmi răsării ideea că ar fi necesar, totuşi, să observ reacţiile celor cu care mă voi întâlnii peste zi.
Iată-mă acum, la finalul 'cercetării': sunt puţin dezamăgită, dar nu descurajată, ci mai ambiţioasă.
Cu indulgenţă spun că 10 persoane au zâmbit la vederea urechilor de Minnie, şi o singură femeie mi-a spus că-mi stă bine şi m-a întrebat de unde le am, pentru a-i achiziţiona şi dumneaei fiicei. Îmi este ruşine de mine pentru faptul că nu i le-am dăruit, după vestimentaţie nu părea tocmai genul de om înstărit, dar să nu fiu eu cea care judecă.
Majoritatea oamenilor mă priveau aiurea, de parcă mi-ar fi zis: "Te-ai ţicnit? Cum poţi umbla aşa prin oraş? Să-ţi fie ruşine!", am simţit priviri sictirite, "Uite-o şi pe ciudata asta!", se strâmbau, aveau grimase, parcă se întunecau mai mult. Pe de altă parte, pot spune că am fost de acord cu privirile de genul : "Frate, nu eşti originală!".
Ce se întâmplă cu lumea? De ce-s aşa ipocriţi, trişti, conformişti, pesimişti, răutăcioşi, nu-şi lasă loc pentru mici plăceri? De ce se urâţesc pe zi ce trece?
Ştiu că este cam deplasat să le reproşez asta în condiţiile în care ei poate nu au bani să-şi plătească ratele, nu ştiu cum să le explice copiilor că nu le ajung resursele pentru lucrurile pe care ei şi le doresc, însă sunt convinsă că se poate face o schimbare în atitudinea lor. Voi încerca mai mult.