miercuri, 30 octombrie 2013

Trăim în România şi asta ne ocupă tot drumul!

Eu sunt deja fucked up la modu' grav de tot ce se întâmplă naşpa în Românica şi nu văd deloc bine viitorul ei, dacă nişte oameni şmecheri nu se apucă s-o modeleze cât de curând.
Practic dacă te plimbi pe centura Craiovei dinspre Caracal, te întâlneşti cu un stâlp, îl saluţi, treci pe lângă el, asta dacă reuşeşti să-l ocoleşti (în caz că ai viteză sau este noapte şi ţi-e somn că n-ai dormit toată vara, ţinându-i companie lui Connect-R).
Deci cum aşa ceva? Mă, cât de imbecil să fii să pui un stâlp în mijlocu' străzii? Unde vă este logica, oameni buni?
Am impresia că ţara asta este o glumă, jur. Şi măcar n-aţi pus şi voi doi stâlpi, să nu se plictisească ăla singur acolo...

duminică, 27 octombrie 2013

Miku şi Ramona fac vlog despre cărţi

Chestia asta chiar lipseşte în România şi mă bucur mult că s-au gândit s-o facă.
Congratulations, girls!!!  >:D<
http://www.youtube.com/watch?v=i14bH584zfc

sâmbătă, 26 octombrie 2013

nu mai scriu poezie şi pace.

În ultima perioadă m-a tot stresat un poet mediocru din Craioviţa că să public un volum, că să mai apar prin reviste, că etc. Insistenţa lui mă scârbeşte, efectiv, mai ales că dumnealui scrie cum o făceam eu când aveam 12 ani şi, cu toate astea, are o părere foarte bună despre propria persoană.
Iar despre editura la care-mi propunea să public nu zic nimic, fiindcă-i absolut anonimă şi i-aş face reclamă gratuită.
Nu mai scriu poezie din septembrie anul trecut. Nu că n-aş vrea, pur şi simplu nu-mi mai vine, iar să scriu ceva prost şi să ies în lume n-am de gând, în planurile mele de viitor nu e inclus să devin penibilă. Faptul că am apărut prin nişte reviste, că am luat nişte premii şi în urma acestora nişte oameni m-au apreciat, m-a bucurat enorm la momentul respectiv. A contat în dezvoltarea mea personală. 
Poate că întâmplarea că am excelat o vreme în domeniul poeziei nu a fost decât o ambiţie personală, că am vrut să-mi demonstrez mie şi celor din jurul meu că pot fi foarte bună în acest domeniu, că pot fi în top. Poate că a fost doar o toană de fetiţă, un moft, o fiţă. Nu mai am niciun elan în a face lucruri care să mă includă ca poetă, nu mă mai interesează, am alte ţeluri de atins acum, alte planuri cu viaţa mea. Să încercăm ceva mai periculos şi mai greu ca poezia, zic. Tuturor celor care poartă doliu după poeta Roxana Ştiubei: îmi pare rău dacă v-am dezamăgit, dar nu uitaţi că sunteţi dezamăgiţi doar când aveţi aşteptări. Şi aşteptările singuri vi le provocaţi. 

marți, 22 octombrie 2013

poetul Liviu Ioan Stoiciu la Craiova

Am participat în această după-amiază la întâlnirea cu poetul Liviu Ioan Stoiciu din cadrul proiectului "Scriitori la Tradem", iniţiat de Nicolae Coande.
M-au captivat poveştile despre cum poezia l-a salvat de la suicid, dar şi problemele pe care le-a avut cu Securitatea. În faţa creaţiilor sale nu pot decât să mă înclin.
De remarcat, însă, şi prezenţa domnului Gabriel Coşoveanu (este pentru a doua oară când îl văd la aceste adunări şi pentru a doua oară când facem cunoştinţă) plus surpriza pe care Gabriela Gheorghişor i-a făcut-o invitatului: a adus la jumătatea întrevederii câteva studente ca să-l asculte cum citeşte, obligându-l astfel să repete ceea ce a spus în prima parte...
La final, am avut plăcerea de a-l găsi în sală şi de a schimba câteva vorbe cu violoncelistul sufletului meu, maestrul Mircea Suchici, de care deja mi s-a făcut dor. 
Nicolae Coande şi Liviu Ioan Stoiciu
Gabriel Coşoveanu şi Ion Maria
Mircea Suchici & subsemnata

luni, 21 octombrie 2013

ţigani versus români

În cercul meu de prieteni, pentru că avem o cunoştinţă care a păţit-o, s-a discutat mult în ultima vreme despre cum ţiganii îşi bat iubitele/nevestele. Toată lumea care a aflat povestea a avut următoarea exclamaţie/concluzie: "Păi dacă s-a încurcat cu un ţigan?!".
Băi rasiştilor, vreţi să spuneţi că românii sunt perfecţi şi că nu-şi lovesc nici cu o floare nevestele? Ia demonstraţi, mă, mânca-v-aş gura voastră. Sunt atâtea cazuri mediatizate despre bătăile primite de românce de la soţii lor (o uitarăţi deja pe Alexandra Stan?), numai să vă uitaţi o dată la ştiri să contabilizaţi cazurile de omor în urma bătăilor - vreţi să spuneţi că ăia toţi sunt ţigani? Mergeţi prin sate şi întrebaţi, o să constataţi singuri că mai mult de 80% dintre bărbaţii români îşi bat femeile.
M-am săturat de ura asta faţă de ţigani pe care o manifestaţi toţi cu atâta ardoare, de parcă a fi ţigan este cel mai mare defect din lume. Dar voi v-aţi ales singuri, mă, la naştere din ce rasă-naţionalitate vreţi să faceţi parte?
Eu sunt de părere că toţi suntem oameni, indiferent de rasa şi naţionalitatea pe care o avem. Rasismul ăsta al vostru nu denotă decât gândire primitivă. În faţa lui Dumnezeu nu suntem ţigani sau români sau italieni sau spanioli sau chinezi sau etc., suntem suflete.Plus că de multe ori unii ţigani sunt mult mai oameni decât românii.
P.S.: Bineînţeles că o gloată de primitvi va înţelege din postul ăsta că sunt ţigancă. Spre liniştea voastră interioară, dragilor, vă mărturisesc că-s româncă get-beget, dar una cu mintea şi sufletul deschise.
Te trailes bahtalo :*

duminică, 20 octombrie 2013

sistemu' românesc de învăţământ este o glumă proastă

Stau eu liniştită ca omu' pă Facebook şi văd ce postează un coleg pe grup:
"orele de informatica ce ar trebui sa le facem in laboratorul de jos (unde nu avem internet), le vom face in clasa noastra. Asadar vineri trebuie sa venim fiecare cu ce avem, adica laptopuri si tablete cu stik-uri de net si vom desfasura ora in clasa. In viitorul apropiat poate vom reusi sa punem Wi-Fi iar atunci nu va mai trebui sa luam si stik-uri e net." - aşa a zis profa
După ce că dăm o mulţime de bani la şcoală - practic ne jecmăneşte, de parcă am fi la o şcoală privată, nu la una publică, colac peste pupăză acum trebuie să ne luăm şi obiectele personale de acasă la şcoală. Nu vi se pare că întreceţi măsura? Vorba Adinei: "Şi dacă n-am de niciunele?". Sau dacă nu ne lasă părinţii să mergem cu ele la şcoală? 
Cine a gândit sistemul ăsta este un foarte mare prost. Şi n-a avut deloc logică. 
Postasem în urmă cu ceva vreme pe Facebook poza asta şi pusesem următoarea descriere: "mergem la şcoală ca să nu ne plictisim acasă", iar prietenul Mihai Măceş mi-a lăsat un comentariu: "şi să vă plictisiţi la şcoală". Cam aşa e, da. Nu facem mare lucru, nu ne atrage mai deloc. Ne ducem doar pentru că trebuie. 
De ce am avut marele ghinion de a mă naşte în România, de ce? Sau de ce am avut marele ghinion ca părinţii mei să nu plece din România, de ce?

sâmbătă, 19 octombrie 2013

mă fascinează

modul ăla în care dai nişte sfaturi mai mult decât excelente, iar când eşti pus în situaţia respectivă acţionezi ca un prost/incult/inapt

sâmbătă, 12 octombrie 2013

nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi

Iar fac pe filozoafa... :))
Pur şi simplu, nu pot să înţeleg unii oameni, am senzaţia că sunt anti-sociali sau ceva de genu'. Nu că mă bag în viaţa lor, nu asta este intenţia mea, încerc să fiu imparţială mereu, dar dezbat subiectul pentru a vă arăta nişte avantaje.
Vă dau un exemplu concret, chiar dacă ştiu că se va supăra pe mine: cunosc pe cineva care a fost în Paris pentru câteva zile şi a stat închis în casă o parte din timp, întrucât nu avea cu cine să meargă prin oraş. Doamne Dumnezeule, eu m-aş fi plimbat continuu, m-aş fi dus în cameră doar ca să-mi fac duş, să mă schimb şi, eventual, să dorm puţin. Iar dacă aş fi fost nevoită să nu plec prea departe, m-aş fi plimbat măcar în jurul casei - e, totuşi, Paris!!! Nu ştii când mai ajungi pe acolo.
Iar faza aia cu "am prea mult de învăţat, trebuie să învăţ"... Da, e ok să înveţi, consider că toată lumea trebuie să o facă, poate chiar obligatoriu, dar nu să devenim habotnici în privinţa asta. Să nu exagerăm. Dacă munceşti mereu fără momente de respiro, în care să ieşi şi tu la plimbare, la suc, la lăutari etc cum să te bucuri de viaţă? Ce o să le relataţi nepoţilor: că aţi stat închişi în cameră jumătate din viaţă ca să învăţaţi pentru un examen şi că nu aveţi poveşti despre tinereţea voastră? Dacă nu vă distraţi acum, când sunteţi tineri şi frumoşi şi plini cu energie, creativitate, o s-o faceţi când veţi avea griji + responsabilităţi = bătrâneţe?? Bine, acum nu vă îndemn să ieşiţi 7 zile din 7, vă spun doar că trebuie să existe un echilibru.
Nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi! Făceţi-vă plăcerile, trăiţi momentul, daţi-i importanţa justă.
Vă las cu unchiu Salam, care are mare dreptate cu versurile pe care le behăie, aşa că luaţi aminte la ele:

vineri, 11 octombrie 2013

Colocviile "Ion D. Sîrbu", la a V-a ediţie în Craiova

Am fost azi la Biblioteca Aman în cadrul colocviilor I.D. Sîrbu, unde s-a vorbit atât despre opera literară, cât şi despre viaţa exilatului politic.
I-am ascultat pe Gheorghe Grigurcu - e prima dată în viaţă când îl întâlnesc şi sper să fie şi ultima. omul îmi inspiră moarte, arată foarte slăbit, pe Ovidiu Ghidirmic - prima dată când îl întâlnesc şi pe dumnealui. deşi e foarte în vârstă, mi-a plăcut patima cu care relatează, pe Nicolae Oprea şi Mihai Barbu - ale căror discursuri mi s-au părut foarte interesante, apreciez umorul şi obiectivitatea lor. De asemenea, istoricul Flori Bălănescu a susţinut o prezentare comparată, iar Emil Boroghină ne-a povestit câteva întâmplări pe care le-a trăit împreună cu Sîrbu, cât şi despre influenţa lui în cultura română.
Maestru de ceremonii - Nicolae Coande.
Mulţumesc lui Mihai Ene că m-a făcut să zâmbesc, lui Viorel Pîrligras pentru că a precizat că-s manelistă şi lui Toma Grigorie că m-a întrebat ce mai fac cu poezia, astfel încât am putut să spun în public faptul că am capitulat în acest domeniu.
În mod normal, aş fi făcut niscaiva poze, dar şi aparatul meu şi al lui taică-miu fură descărcate, iar cu telefonul nu mă încumetai să fac. Aşa că o să le vânez prin articole & Facebook pe cele făcute de alţii, mai ales că unii ţinură să facă un scurt shoot cu mine :))
Colocviile continuă mâine la ora 11:00 în foaierul Teatrului Naţional.

joi, 10 octombrie 2013

tariful lui Bogdan Vlădău

Eram super încântată şi abia aşteptam să vină 1 noiembrie să mă duc la balu' din Buzeşti pentru că trebuia să cânte burlacul Bogdan Vlădău. Bogdan Vlădău.
Astăzi mă întâlnii cu Tom, tipu' de la agenţie, să organizăm balu' de la şcoala mea, asta după ce mă consultai cu colegii pe cine ar fi mişto să luăm. Paraziţii ar fi cam pe placul tuturor, dar costă 1800 [loool cât de ieftini sunt!!!]euro + transport + cazare, aşa că Bogdan Vlădău ar fi soluţia optimă: toate fetele mor după el şi costă doar 850 euro + transport + cazare.
Nici măcar pe Vlădău nu ni-l permitem... L-a sunat Tom săptămâna trecută să vorbească pentru Buzeşti, iar domnul şi-a mărit tariful la 1350 euro, pe motiv că a apărut de multe ori la tv şi e mai cunoscut şi bla bla. Ceea ce vreau să spun e că e ieftin şi la 1350 euro. Mai scumpeşte-te, Bogdane, eşti prea bun ca să te vinzi aşa ieftin...
P.S.: E clar, n-o să-l văd la niciun bal din Craiova...

luni, 7 octombrie 2013

nu mă pierd în explicaţii astăzi

Sunt sătulă de oamenii care se resemnează cu soarta lor şi se plâng de ea. Dacă vreţi o schimbare, nu aşteptaţi ca ea să pice din cer sau să o facă altul în locul vostru, pentru că asta nu o să se întâmple niciodată. Aveţi curaj şi luaţi singuri atitudine, doar aşa aveţi o şansă să schimbaţi ceea ce nu vă place, să vă faceţi viaţa mai frumoasă şi mai bună, mai liniştită. Doar aşa veţi simţi că trăiţi cu adevărat.

duminică, 6 octombrie 2013

cărţi de citit - 71

. " Fata de hârtie " de Guillaume Musso .

Prietene, ce ţeapă era să-mi trag cu cartea asta... După vreo 200 de pagini am vrut să o las, mi se părea absurdă şi jalnică, genul de carte pe care o citesc coafezele: un scriitor îşi pierde inspiraţia şi se depravează, iar un personaj coboară din lumea ficţiunii create de el şi îl aduce pe drumul cel bun. Apoi m-am gândit că ar fi lipsă de respect din partea mea să nu citesc toată cartea, mai ales după ce am creierit-o pe Ella vreo săptămână să mi-o aducă (şi dacă ar vrea să discutăm despre ea n-ar fi jenant să o refuz?). Finalul m-a dat peste cap, jur. Nu m-aş fi aşteptat la el, deşi în majoritatea cazurilor prevăd finalul, scriitorii sunt aşa nişte oameni previzibili...
Magnificul personaj ce-l aduce pe scriitorul nostru pe calea cea bună se dovedeşte a fi o actriţă plătită de prietenul lui cel mai bun, iar toate detaliile poveştii puse foarte bine la punct. Bineînţeles, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt şi rămân împreună.
Dacă nu s-ar fi sfârşit aşa, aş fi considerat că e o carte de aruncat în sobă. Dar fiindcă se sfârşeşte aşa, este, în continuare, o carte pe care să o citească coafezele.

"Dacă arta există pentru că realitatea nu e de ajuns, poate că vine un moment când nici arta nu mai e de ajuns şi predă ştafeta nebuniei şi morţii."
"Pentru a crea, unii artişti trebuiau să-şi provoace disperarea atunci când nu aveau destulă în ei."

sâmbătă, 5 octombrie 2013

sunt foarte bună la pat

Pot să dorm super mult.
Ieri am venit de la şcoală pe la 12, am avut program scurt [btw, ce vi se pare aşa scurt să faceţi ora de 45 minute şi pauza de 5? în generală, program scurt însemna oră de 30 de minute!!!], pentru că au fost zilele şcolii şi erau manifestări culturale, la care, spre surprinderea tuturor, nu am participat cu absolut nimic. Am mâncat, am văzut filmul "Scusa ma ti voglio sposare" (continuarea de la "Scusa ma ti chiamo amore") şi pe la 3 m-am pus în pat, adormind.
Şiii... mă trezii în dimineaţa asta la 7 jumătate. Am dormit eu 16 ore continuu?? Am dormit. I'm in a relationship with my bed.

miercuri, 2 octombrie 2013

Scusa ma ti chiamo amore

În ultima perioadă am făcut o pasiune pentru filme, mai ales cele italiene - poate în încercarea de a învăţa şi eu puţină italiană.
Astăzi am văzut "Scusa ma ti chiamo amore", care este foarte drăguţ, exact genul meu de poveste de dragoste. Şi actorii principali sunt atât de frumoşi...
De câteva ore nu mai pot să-mi scot din cap/fredonez întruna melodia de pe generic [e SUPERBĂ, mă descrie atât de bine], chiar şi în timp ce scriam eseul despre dragoste la prima vedere pentru ora de franceză de mâine. Tot ce sper e să nu fi încurcat cuvintele din cele două limbi în temă :))

Scusa ma ti chiamo amore,
Non so dire nulla più.
Scusa se ti ho dato un nome,
Dico solo che sei tu.

marți, 1 octombrie 2013

cărţi de citit - 70

. " Carrie " de Stephen King .

Ştiţi melodia aia: "M-a pus dracu să mă însor"? Cred că ar trebui făcută şi varianta cu "M-a pus dracu să citesc cartea asta"!
Nu, nu vă gândiţi acum că m-am speriat sau că o să visez urât la noapte, pentru că doar scrie horror pe copertă, nu e deloc horror, sau, cel puţin, nu a fost pentru mine. [ia să citiţi voi "Patimile după Piteşti" de Paul Goma - aia-i horror!] Pentru mine a fost jalnică şi s-a terminat repede. Nu m-a ţinut în suspans, e previzibilă. Stephen King, despre care toată lumea spune că e genial (oare pentru că scrie ceea ce vreţi voi să citiţi?), nu are tehnică, jur. Adică nu, mint. Are tehnică, dar e foarte proastă sau mi se pare mie, pentru că [scuzaţi cacofonia] "Carrie" este primul lui roman.
Părţile în care este descrisă atitudinea mamei personajului principal, o fanatică religios, mi-a amintit despre filmul "După dealuri", despre care mi-am exprimat clar opinia aici, o menţin în ceea ce priveşte respectivul personaj.

 "Copiii maturi reacţionează în moduri mai acceptabile din punct de vedere social decât cei mai mici, dar tot au un stil de-a lua hotărâri greşite, de a suprareacţiona, sau a subestima."

Carrie, Carrietta White, este o adolescentă timidă şi retrasă, care, din copilărie, îndură persecuţiile şi ironiile colegilor de clasă. Umilinţele la care o supun devin pentru ea o tortură mentală din care simte că nu mai poate ieşi. Mai mult, este şi victima fanatismului religios al mamei sale, o fiinţă violentă şi brutală. Când disperarea interioară ajunge la apogeu, Carrie îşi redescoperă o putere înspăimântătoare – telekinezia – care o transformă într-un demon răzbunător, căci poate să mişte, să arunce, să zdrobească şi să incendieze orice de la distanţă.