luni, 28 iulie 2014

citate din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu

# Un bărbat din aşa-zisa societate bună şi-a ucis nevasta necredincioasă şi a fost absolvit de vină de către judecătorii lui.
-Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă şi casa, casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite. Ai copii, ai necazuri, munceşti ca un câine şi ea să-şi facă de cap?... Ei, asta nu... Dacă eram jurat, şi eu îl achitam.

# Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi. Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nicio silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila.

# Cum poţi să ai cruzimea să siluieşti sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e sfânt, domnule. Oricând... unei femei trebuie să-i fie îngăduit să-şi caute fericirea.

# Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se şterge pe picioare la uşă... a nu-şi înşela bărbatul... aşa cum vrea Dimiu. Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalităţii? Dar infinit mai superficială încă e formula lui Corabu. Cum? Se pot despărţi aşa de uşor doi amanţi? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte d ea de nu-l poţi desface cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolaltă? Dacă admiţi că o căsnicie e o asociaţie pentru bunul trai în viaţă, e ruşinos, fireşte, să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primeşti formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entităţi abstracte, care când se desfac se regăsesc în aceeaşi formă şi cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă şi sare, puşi la distilat, dau un litru şi jumătate de apă şi o jumătate de litru de sare; amesteci iar şi iar ai doi litri de apă şi sare? A crede că iubirea sufletelor e o astfel de combinaţie simplistă înseamnă, fireşte, a discuta ca toată lumea, prosteşte... O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cât a dat.

# O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă.
Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de acasă şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la ora 11:35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci ştia că asta nu se poate. Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Niciun doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă. Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri, aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.

# În general, cei care s-au căsătorit din dragoste împiedică pe copiii lor să facă acelaşi lucru.

# Era această fată un continuu prilej de uimire. Mai întâi prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei.

# Să tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toţi, să fii atât de necesar unei existenţe, erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al personalităţii mele.

# Femeia aceasta începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care eu i-o dădeam, făcându-mă să cunosc astfel plăcerea neasemănată de a fi dorit şi de a fi eu însumi o cauză de voluptate.

# Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.

# O explicaţie, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăţi ar fi că oamenii ceilalţi nu există pentru noi decât în măsura în care le cunoaştem dorinţele, preferinţele, nădejdile, actele şi atitudinea în decursul vieţii. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinţi nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decât pe copiii lor (pe care i-au văzut crescând), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei. Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie.

# Dar înţelegeam încă odată că femeia care iubeşte are toate neruşinările, cu o inconştienţă care pare magnifică tuturor poate, în afară de soţul ei, şi pe care eu însumi, înainte de a fi însurat, o admirasem la multe femei.

# Mă gândeam şi eu ce tristă experienţă e să-ţi condiţionezi fericirea şi cinstea ta de sexul capricios al femeii.

# Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.

# Nu te bate în duel cu unul care nu ştie să se bată, că e periculos...

marți, 22 iulie 2014

poama de la schimb valutar

îi pun lu' aia banii şi buletinu' pe tejghea.
aia ia buletinu', se uită şi îmi zice:
- domnişoară, tu nu ai 18 ani
- doamnă, uitaţi-vă pe buletin. am 18 ani
- domnişoară, înţelege că nu îţi schimb banii, nu avem voie să lucrăm cu minori
- sunt născută în 1996, în ianuarie!!! am 18 ani!!!!
ce credeţi că face aia? ... exact, îşi ia calculatorul, scade din 2014 pe 1996, apoi o întreabă pe colegă-sa ce lună e 01 şiiiiii se uită la mine, începe să râdă şi-mi zice:
- dar tu nu pari, de asta tot ziceam...
Păi tanti, dumneata ca să afli vârsta unei persoane, te uiţi la faţa ei sau pe data de naştere?
Cel care a angajat-o ori e mai prost ca ea, ori nu-i pasă, deşi fiind vorba de bani, ar cam trebui, ori trăieşte cu ea, ceea ce s-ar putea să fie periculos pentru el...

vineri, 18 iulie 2014

strângem şi noi nişte bani în puşculiţele astea frumoase?

Elena, eu, Cătălin
a meu. primit de la Elena şi Cătălin. Mulţumesc :x
a meu. mi l-am făcut singură cadou de 14 feb 2013

sâmbătă, 5 iulie 2014

am filmat la Vârvor azi.

Am fost invitată la Vârvor să citesc câteva poezii din volumele domnului colonel Ion Răduţ în cadrul unei emisiuni. Mulţumesc pentru încredere întregii echipe tv, autorului şi doamnei Rodica Mixich pentru invitaţie.

# oricând aveţi nevoie de mine pentru vreo filmare, bineînţeles contracost, contactaţi-mă pe facebook: https://ro-ro.facebook.com/roxana.stiubei