joi, 19 decembrie 2013

cărţi de citit - 75

. " Drumul spre înalta societate " de John Braine .

 Joe Lampton, un tânăr cu origini modeste, dar cu o ambiţie de nemăsurat, urmăreşte cu îndârjire ascensiunea în lumea deloc familiară a înaltei societăţi, ale cărei repere sunt bogăţia, maşinile luxoase şi femeile strălucitoare. Dar preţul succesului este uriaş, iar ţinta lui stă sub semnul trădării şi al tragediei.
Mereu se scriu cărţi despre ascensiunile băieţilor. Urăsc asta. Vreau să văd mai multe cărţi scrise despre cum ajung fetele să aibă succes.

Citate:
"Dar asta nu contează. Pentru că obrazul meu e, chiar dacă nu inocent, oricum, neuzat. Vreau să spun, neuzat de amor, de bani, de dorinţa de a-mi face relaţii şi de a obţine una sau alta de la oameni, aproape neatins de murdăriile în care trebuie să te zbaţi ca să răzbeşti."
"Zâmbetul era poate rezultatul unui exerciţiu îndelungat."
"Aveam senzaţia că toată viaţa mea de până acum mestecasem rumeguş, crezând că-i pâine."
"Nu-mi place să umblu prost îmbrăcat; dar mi-e necaz că nu îndrăznesc să merg prost îmbrăcat dacă aşa am chef."
"Să te fereşti de lectură. Tinerii sănătoşi n-ar trebui să citească."
"Era o intuiţie firească şi nu o justificare raţională a dorinţelor mele. Am considerat întotdeauna că intuiţiile dau rareori greş. Ale mele funcţionează foarte bine, pentru că nu prea mă avânt în speculaţii abstracte şi niciodată nu mă aştept ca cei din jur să-mi fie superiori moraliceşte."
"Dacă te pierzi prea mult în amănunte, nu poţi cuprinde întregul."
"Bogaţii erau duşmanii mei: abia aşteptau să mă vadă făcând o mişcare greşită."
"o dată copilărie dusă, viaţa nu-şi mai dă osteneala să fie plăcută."
"Nu vreau să spun că sunt un om mort, dar că pur şi simplu am început să mor, deşi mai am încă vreo şaizeci de ani de viaţă înaintea mea."
"Tu mă faci să mă simt foarte ciudat aici, înlăuntrul meu. Nu am mai simţit niciodată astfel."
"Pentru un bărbat nimic nu e mai bun decât o căsătorie făcută în tinereţe. Îţi măreşte simţul răspunderii, ştii pentru ce munceşti..."
"Sunt sigur că ne alegem singuri soarta; dar nu pot să cred că din clipa în care ţi-ai ales un drum, mai ai vreo putere să-l schimbi."
"Aş vrea să ne iubim atât de mult, încât să nu mai fie nevoie să ne-o spunem. Dar uite că nu pot şi-mi vine să ţi-o spun mereu."
"Dacă nu eşti foarte norocos, foarte bogat sau foarte talentat, sistemul referinţelor poate să-ţi fie un duşman implacabil pentru tot restul vieţii dacă o singură dată calci alături."
"Eu judec oamenii după faptele lor, nu după hârţoage."

luni, 16 decembrie 2013

Review: mască de faţă "pure nature" by Oriflame

Dacă nu faceţi parte din categoria gospodinelor care-şi prepară singure acasă măştile de faţă din diverse motive sau nu vă permiteţi să mergeţi la un centru spa ("sanitas per aquam" = sănătate prin intermediul apei), vă recomand să folosiţi produsele de îngrijire facială de la Oriflame, una dintre cele mai prolifice companii de cosmetice pe plan internaţional, este foarte comod şi util, în acelaşi timp.
Masca purificatoare de faţă "pure nature" conţine argilă şi extracte din brusture. Se potriveşte bine tenului gras, dar şi celui normal, înlăturând cu succes impurităţile şi excesul de sebum. Mirosul este plăcut, iar ambalajul, după cum puteţi vedea, dă o notă elegantă produsului. Preţul este de 9,99 lei, iar la cantitatea de 50 ml mi se pare chiar super.
Mod de folosire: Se aplică pe întreaga faţă cu excepţia ochilor şi în jurul acestora. Se lasă 10 minute, pentru a se usca, apoi se dă jos simplu, prin spălarea feţei cu apă călduţă.
Personal sunt foarte încântată de acest produs şi vă sfătuiesc să-l utilizaţi cu încredere! :*

duminică, 15 decembrie 2013

[movie] Şi caii sunt verzi pe pereţi

Unul dintre motivele pentru care am ales să văd acest film este că scenariul & regia sunt semnate de Dan Chişu. Este al treilea film făcut de el pe care am avut plăcerea să-l vizionez, după "WebSiteStory" şi "Ursul", care mi-au plăcut teribil, iar despre cartea sa, "Singur sub duş", am scris aici. Merită citită!
"Şi caii sunt verzi pe pereţi" are o idee grozavă: Marius completează un talon cu scopul de a o atrage pe Cosmina. Întâmplător talonul său este extras şi urmează ca el să primească un milion de euro, dacă nu ar fi scris numele tatălui său. Aşadar cei doi pleacă în căutarea tatălui. Paralel, un bătrân învaţă să se descurce la pc şi primeşte un mail de la o loterie falsă care îi mănâncă toate economiile agonisite de-a lungul vieţii. La final Marius şi Cosmina ajung la bătrânelul cu pricina, ce se dovedeşte a fi tatăl băiatului, însă acesta, supărat că îşi luase deja o ţeapă, nu le dă crezare şi astfel pierd banii.
Prin comparaţie cu "WebSiteStory" şi "Ursul", "Şi caii sunt verzi pe pereţi" este filmat mai prost. Nu s-au avut în vedere detaliile, iar decorurile puteau fi mai expresive.
În altă ordine de idei, Anca Florescu, interpreta Cosminei, joacă foarte bine. Nu degeaba filmul a avut două nominalizări la premiile Gopo.

duminică, 8 decembrie 2013

cărţi de citit - 74

. " prinţesa gheţurilor " de Camilla Lackberg .

După ce mi-am exprimat entuziasmul în legătură cu volumul "piază rea" al Camillei Lackberg (despre care am scris aici), Ella mi-a adus "prinţesa gheţurilor" de aceeaşi autoare. Cartea face parte din seria crimelor petrecute în oraşul Fjallbacka.
Deşi te ţine în suspans, ca aproape toate romanele poliţiste, totul, şi vreau să spun totul, a fost previzibil. Cel puţin pentru mine. Mi-am dat seama de la jumătatea cărţii cine este criminalul şi tot ceea ce urma. Este mai slabă ca "piază rea".
Ceea ce m-a frapat este că această carte a apărut în Spania în 2008 şi s-a vândut în 28 de ediţii. Cât de disperaţi să fie spaniolii după o cartea asta???

joi, 5 decembrie 2013

of, of ce însemni tu pentru mine

# Am învăţat că oricât de tare te-ar durea ceva, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. (Şi că dacă nu te ajuţi tu singur, nimeni n-o va face.)
Poate că nu sunt singura din Univers căreia i se întâmplă asta... dar când sunt fericită, mă simt bine, liniştită şi mă privesc într-o oglindă, mi se pare că sunt cea mai frumoasă fiinţă de pe Pământ. Iar când sunt tristă, supărată, nervoasă şi mă privesc într-o oglindă, mi se pare că sunt cea mai urâtă fiinţă de pe Pământ.
Oare când aveam 4 ani ce vedeam în oglindă?

duminică, 1 decembrie 2013

sofisticăreală de 1 decembrie

Astăzi, când toţi vă bateţi cu pumnul în piept că sunteţi patrioţi, că vă iubiţi ţara, sunteţi mândri că sunteţi români, postaţi peste tot numai imnuri şi steaguri, pe mine mă doare undeva de sărbătoarea voastră. Sincer. Eu azi nu sunt româncă.
Asta pentru că mă enervează ipocrizia şi excesul de zel cu care urlaţi că sunteţi români, dar DOAR AZI faceţi asta! DOAR AZI e de bon-ton să te bucuri că eşti român, mâine ne băgăm iarăşi în ea de ţară, de români, de sistem etc.

miercuri, 27 noiembrie 2013

no comment

Am citit astăzi romanul "Jurnalul unei iubiri" de Nicholas Sparks şi am reţinut un citat:
"Nu poţi să-ţi trăieşti viaţa pentru alţii. Trebuie să faci ceea ce e bine pentru tine, chiar dacă asta i-ar răni pe oamenii pe care-i iubeşti."

duminică, 24 noiembrie 2013

cărţi de citit - 73

. " piază rea " de Camilla Lackberg .

La cele mai recente ore de istorie am discutat cu profa despre modelul de educaţie/învăţământ suedez. Un prieten tocmai şi-a petrecut câteva săptămâni în Suedia. Vineri, chiar în ora de istorie am observat această carte pe banca Ellei şi nu am ezitat să i-o cer pentru week-end.
Pur şi simplu nu am putut să o las până n-am terminat-o de citit.
Camilla Lackberg (născută în 1974) este cea mai vândută şi apreciată scriitoare de romane poliţiste din Suedia. Volumele sale au fost traduse şi publicate în peste 30 de ţări.
Tehnica ei nu are nimic deosebit, nu iese în evidenţă prin construcţii dificile sau nemaiîntâlnite, iar uneori descrierile atât de detaliate devin sufocante. Dar nu pot nega faptul că ştie să te ţină în suspans. Fiecare capitol începe cu memorii ale criminalului în serie, atât de bine pus la punct.
Lars şi Hanna, doi fraţi gemeni, trecuseră prin nişte traume în copilărie, după ce fuseseră abandonaţi de mama lor alcoolică, iar prima femeie care îi luase sub aripa ei îi ţinuse izolaţi într-o pădure. Ceea ce le rămăsese bine întipărit în minte din acea vreme era povestea Fraţilor Grimm, "Hensel şi Gretel", devenind mai târziu semnătura proprie în crimele pe care le fac. Totul este descoperit de echipa de poliţişti din oraşul Fjallbacka, în frunte cu Patrick. Lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată se întâmplă.
Nordicii scriu bine, domne... Sunt geniali. 

vineri, 22 noiembrie 2013

Recenzie "Besame mi amor" - Florin Salam

După îndelungi şi grele aşteptări a apărut, spre mare bucurie a tuturor iubitorilor de artă sublimă, melodia "Besame mi amor" a faimosului Florin Salam. Ea a fost lansată împreună cu un videoclip, iar asta nu denotă decât o strategie de marketing foarte bine pusă la punct, pentru care echipa din spatele celebrului cântăreţ merită felicitată.
Titlul melodiei, "Besame mi amor", este în limba spaniolă şi se traduce prin "Sărută-mă iubirea mea", un îndemn către sufletul ce îi ţine tovărăşie, indicând astfel că fără apropiere fizică iubirea nu există.
Videoclipul debutează cu prezentarea componenţilor formaţiei într-un service auto şi a şefului lor, nimeni altul decât Florin Salam, care intră în scenă cu un Mercedes şi le ordonă băieţilor pe un ton aspru, ca un adevărat şef, să-şi ia instrumentele.
Melodia abordează un subiectul actual: părinţii care nu sunt de acord cu relaţia fiului lor. Primele două versuri spun asta clar: "Nu, n-o asculta pe mama mea / Când spune ea că nu te vrea". Problema soacrei nu este detaliată, lăsându-ne o plajă largă de interpretări. Însă autorul ţine să o asigure pe iubită de tot sprijinul său, de faptul că va avea grijă de ea: "Dar cum aş putea să te rănesc / Când tu ştii că te iubesc". Este un adevăr general valabil că atunci când suntem îndrăgostiţi nu mai gândim raţional.
Refrenul: "Besame mi amor / Te iubesc şi te ador / Besame mi amor / Pentru tine mor" este uşor de reţinut şi reprezintă o veritabilă declaraţie de dragoste. Cum să nu fii fericit când ştii că cineva te iubeşte atât de mult încât şi-ar da viaţa pentru tine?
În viaţa artistului urmează un moment de profundă meditaţie, după cum însuşi afirmă : "Dacă stau bine şi mă gândesc", la sfârşitul căruia ajunge la o concluzie: "Ca tine prin lume nu găsesc", ceea ce subliniază că, deşi s-a plimbat prin lume şi a cunoscut destule, dorinţele lui în privinţa liniştii interioare tot acasă sunt satisfăcute. Interpretul simte nevoia să se destăinuie: "Sunt sincer şi recunosc ce vrei", dându-şi seama că sinceritatea poate cuceri, dar şi de faptul că are încredere în persoana iubită să-şi spună ofurile în faţa ei. Finalul melodiei este exprimat printr-o mărturisire plină de pasiune: "Recunosc că mor de ochii tăi", deci luăm în calcul şi posibilitatea de a fi fost dragoste la prima vedere.
Piesa, de o nepreţuită valoare, merită ascultată cu atenţie, putând produce procese de conştiinţă, dacă reflectezi aminte la ea, iar în curând îl vom putea asculta pe Florin Salam excelând şi în alt gen muzical, ceea ce ne sugerează vestimentaţia sa din videoclip, în special mesajul de pe şapcă: "RAP".

duminică, 17 noiembrie 2013

ciudăţenii ale corpului uman

De ceva vreme am observat atât eu, cât şi câteva dintre prietenele mele că genunchiul meu drept e mai mare/umflat ca cel stâng. I-am arătat şi maică-mii. Ea a zis că tot piciorul meu drept e mai mare ca cel stâng.
I-a povestit unei colege chestia asta şi respectiva a spus că şi ea are piciorul drept mai mare, după ce a slăbit brusc destul de mult. Ita na câtă potriveală, deci nu sunt singura ciudată din univers cu picioare inegale...

marți, 12 noiembrie 2013

cărţi de citit - 72

. " Henry şi June" de Anais Nin .

Primul volum din "Jurnalul Dragostei" este descris foarte bine de New York Times Book Review: "Henry şi June surprinde deşteptarea erotică a lui Anais Nin. În acelaşi timp pasional şi lucid, blând şi crud, acest jurnal este încercarea supremă a unei femei cu o inteligenţă sclipitoare de a dialoga cu sine însăţi.".
Citate:
"N-am nici o frică de Dumnezeu, şi totuşi frica mă ţine trează noaptea, frica de diavol. Şi dacă cred în diavol, trebuie să cred în Dumnezeu. Iar dacă diavolul este incompatibil cu mine, probabil că sunt o sfântă."
 "Te vreau. Vreau să te dezbrac, să te vulgarizez puţin - ah, nu ştiu ce spun! Sunt puţin beat pentru că nu eşti aici. Vreau să te posed, să te folosesc, vreau să te fut, vreau să te învăţ lucruri. Nu, nu te apreciez - Doamne fereşte! Poate chiar vreau să te umilesc un pic - de ce, de ce? De ce nu cad în genunchi, adorându-te pur şi simplu? Nu pot, te iubesc prea vital. Îţi place? Te vreau pentru o zi întreagă, cel puţin. Vreau să fac de toate cu tine - să te posed. Nu ştii cât de nesăţios sunt. Sau cât de netrebnic. Şi cât de egoist!
Cu tine mi-am arătat numai latura bună. Dar te previn, nu sunt un înger. Cred de fapt că sunt un pic beat. Te iubesc. Acum mă duc la culcare - e prea dureros să stau treaz. Sunt insaţiabil. Îţi voi cere să faci imposibilul. Ce înseamnă asta nu ştiu. Îţi iubesc pizda - mă înnebuneşte. Şi cum îmi pronunţi numele! Dumnezeule, e ireal. Ascultă, sunt foarte beat. Mă doare să stau singur aici. Am nevoie de tine. Pot să-ţi spun totul? Pot, nu-i aşa? Vino repede, atunci, şi regulează-mă. Dă-ţi drumul odată cu mine. Încolăceşte-ţi picioarele în jurul meu. Încălzeşte-mă."

"Eram uimită că încrederea unui copil, odată zdruncinată şi distrusă, are asemenea repercusiuni asupra unei vieţi întregi."
"Îmi dispreţuiesc hipersensibilitatea, care necesită atâtea asigurări, dar care totodată mă face conştientă de sensibilitatea altora."
"Citeşti cărţi şi te aştepţi ca viaţa să fie tot atât de interesantă şi de intensă. Şi, bineînţeles, nu-i aşa. Sunt multe momente plictisitoare între timp, şi sunt fireşti şi ele."
"Femeile cred întotdeauna că dacă o să aibă pantofii mei, rochia mea, coafura mea, machiajul meu, o să obţină acelaşi efect. Nu le trece prin cap ce vrăjitorii sunt necesare. Nu ştiu că eu nu sunt frumoasă, ci doar par astfel în anumite momente."
"Credeam că mă înşelase. El jura că nu. Nu contează. Îl uram pentru că îl iubeam cum nu mai iubisem niciodată pe nimeni."
"Aseară am plâns. Am plâns pentru că procesul prin care am devenit femeie a fost dureros. Am plâns pentru că nu mai eram un copil, cu credinţa lui oarbă. Am plâns pentru că ochii mei au văzut realitatea - egoismul lui Henry, dragostea de putere a lui June, creativitatea mea insaţiabilă care trebuie să se preocupe de alţii şi nu-şi poate ajunge sieşi. Am plâns pentru că nu mai puteam să cred şi ador să cred. încă mai pot iubi cu pasiune fără a crede. Asta înseamnă că iubesc omeneşte. Am plâns pentru că de-acum înainte voi plânge mai puţin. Am plâns pentru că mi-am pierdut durerea şi nu sunt încă obişnuită cu absenţa ei."

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

moşi înţelepţi

Mă grăbeam dimineaţă, aveam nevoie urgentă de ceva, aşa că am intrat repede în Big să-mi iau.
Bă şi pe scara dintre etaje erau doi moşi care vorbeau destul de tare, astfel că în secundele în care mă chinuiam să urc fără să mă împiedic, îi auzeam perfect. Fir-ar ea de atenţie distributivă!
Bă şi ziceau de o tipă că săraca e şi ea nemăritată şi că femeile ar trebui să se bucure de sex la fel ca bărbaţii, fără ruşine, că asta este o necesitate care trebuie satisfăcută.
Păi n-au ei dreptate? :))

vineri, 8 noiembrie 2013

bă nu mai pot cu ăştia

Ăştia care o ţin întruna cu interiorul contează. Da, frate, ok, dar tu când ieşi într-un club va spune cineva despre tine: "Mamă, ce-aş fute-o pe aia că are o inimă mare/suflet de aur/că e atât de generoasă/etc!!!" ?
Nu prea cred. Să fii cam cât o balenă albă şi să te plângi de asta, fără să faci nimic pentru a remedia situaţia mi se pare o prostie imensă.  
Oriunde vei intra, lumea se va holba mai întâi la felul în care arăţi, la modul în care te îmbraci, machiaj, coafură... Dacă toate sunt la superlativ, atunci cei din jurul tău te vor trata din prima cu respect.
În schimb, dacă aspectul tău e neglijat, îţi vor da mult mai puţină importanţă.
Ok, acum să nu înţelegi că sunt adepta aspectului superb + caracter jegos, chiar mă scârbesc oarecum unele persoane care fac parte din această categorie.
Aspect superb + caracter impecabil = adevărate fenomene/minuni/comori.

luni, 4 noiembrie 2013

2 chestii urăsc la cupluri

1. Bărbatul mai scund ca femeia.
Mi se pare atât de inestetic când văd pe stradă (sau oriunde) cupluri în care femeia este mai înaltă ca cel de lângă ea. Jur. Nimic nu e mai oribil decât asta. Şi dacă femeia îşi mai pune şi tocuri se formează o imagine absolut terifiantă.
2. Bărbatul mai tânăr ca femeia.
Este un adevăr faptul că bărbaţii se maturizează mai greu ca femeile, deci soluţia optimă ar fi ca femeile să-şi aleagă un bărbat cu cel puţin doi ani în plus faţă de ele. Nu pot să le înţeleg pe tipele care îşi fac prieteni puşti. Cum pot ăia să aibă grijă de ele, să le ofere protecţie, să le înţeleagă, să etc? Credeţi, femeilor, că veţi mai fi bune şi frumoase când iubiţii voştri vor creşte şi vor fi pe placul tuturor?

miercuri, 30 octombrie 2013

Trăim în România şi asta ne ocupă tot drumul!

Eu sunt deja fucked up la modu' grav de tot ce se întâmplă naşpa în Românica şi nu văd deloc bine viitorul ei, dacă nişte oameni şmecheri nu se apucă s-o modeleze cât de curând.
Practic dacă te plimbi pe centura Craiovei dinspre Caracal, te întâlneşti cu un stâlp, îl saluţi, treci pe lângă el, asta dacă reuşeşti să-l ocoleşti (în caz că ai viteză sau este noapte şi ţi-e somn că n-ai dormit toată vara, ţinându-i companie lui Connect-R).
Deci cum aşa ceva? Mă, cât de imbecil să fii să pui un stâlp în mijlocu' străzii? Unde vă este logica, oameni buni?
Am impresia că ţara asta este o glumă, jur. Şi măcar n-aţi pus şi voi doi stâlpi, să nu se plictisească ăla singur acolo...

duminică, 27 octombrie 2013

sâmbătă, 26 octombrie 2013

nu mai scriu poezie şi pace.

În ultima perioadă m-a tot stresat un poet mediocru din Craioviţa că să public un volum, că să mai apar prin reviste, că etc. Insistenţa lui mă scârbeşte, efectiv, mai ales că dumnealui scrie cum o făceam eu când aveam 12 ani şi, cu toate astea, are o părere foarte bună despre propria persoană.
Iar despre editura la care-mi propunea să public nu zic nimic, fiindcă-i absolut anonimă şi i-aş face reclamă gratuită.
Nu mai scriu poezie din septembrie anul trecut. Nu că n-aş vrea, pur şi simplu nu-mi mai vine, iar să scriu ceva prost şi să ies în lume n-am de gând, în planurile mele de viitor nu e inclus să devin penibilă. Faptul că am apărut prin nişte reviste, că am luat nişte premii şi în urma acestora nişte oameni m-au apreciat, m-a bucurat enorm la momentul respectiv. A contat în dezvoltarea mea personală. 
Poate că întâmplarea că am excelat o vreme în domeniul poeziei nu a fost decât o ambiţie personală, că am vrut să-mi demonstrez mie şi celor din jurul meu că pot fi foarte bună în acest domeniu, că pot fi în top. Poate că a fost doar o toană de fetiţă, un moft, o fiţă. Nu mai am niciun elan în a face lucruri care să mă includă ca poetă, nu mă mai interesează, am alte ţeluri de atins acum, alte planuri cu viaţa mea. Să încercăm ceva mai periculos şi mai greu ca poezia, zic. Tuturor celor care poartă doliu după poeta Roxana Ştiubei: îmi pare rău dacă v-am dezamăgit, dar nu uitaţi că sunteţi dezamăgiţi doar când aveţi aşteptări. Şi aşteptările singuri vi le provocaţi. 

marți, 22 octombrie 2013

poetul Liviu Ioan Stoiciu la Craiova

Am participat în această după-amiază la întâlnirea cu poetul Liviu Ioan Stoiciu din cadrul proiectului "Scriitori la Tradem", iniţiat de Nicolae Coande.
M-au captivat poveştile despre cum poezia l-a salvat de la suicid, dar şi problemele pe care le-a avut cu Securitatea. În faţa creaţiilor sale nu pot decât să mă înclin.
De remarcat, însă, şi prezenţa domnului Gabriel Coşoveanu (este pentru a doua oară când îl văd la aceste adunări şi pentru a doua oară când facem cunoştinţă) plus surpriza pe care Gabriela Gheorghişor i-a făcut-o invitatului: a adus la jumătatea întrevederii câteva studente ca să-l asculte cum citeşte, obligându-l astfel să repete ceea ce a spus în prima parte...
La final, am avut plăcerea de a-l găsi în sală şi de a schimba câteva vorbe cu violoncelistul sufletului meu, maestrul Mircea Suchici, de care deja mi s-a făcut dor. 
Nicolae Coande şi Liviu Ioan Stoiciu
Gabriel Coşoveanu şi Ion Maria
Mircea Suchici & subsemnata

luni, 21 octombrie 2013

ţigani versus români

În cercul meu de prieteni, pentru că avem o cunoştinţă care a păţit-o, s-a discutat mult în ultima vreme despre cum ţiganii îşi bat iubitele/nevestele. Toată lumea care a aflat povestea a avut următoarea exclamaţie/concluzie: "Păi dacă s-a încurcat cu un ţigan?!".
Băi rasiştilor, vreţi să spuneţi că românii sunt perfecţi şi că nu-şi lovesc nici cu o floare nevestele? Ia demonstraţi, mă, mânca-v-aş gura voastră. Sunt atâtea cazuri mediatizate despre bătăile primite de românce de la soţii lor (o uitarăţi deja pe Alexandra Stan?), numai să vă uitaţi o dată la ştiri să contabilizaţi cazurile de omor în urma bătăilor - vreţi să spuneţi că ăia toţi sunt ţigani? Mergeţi prin sate şi întrebaţi, o să constataţi singuri că mai mult de 80% dintre bărbaţii români îşi bat femeile.
M-am săturat de ura asta faţă de ţigani pe care o manifestaţi toţi cu atâta ardoare, de parcă a fi ţigan este cel mai mare defect din lume. Dar voi v-aţi ales singuri, mă, la naştere din ce rasă-naţionalitate vreţi să faceţi parte?
Eu sunt de părere că toţi suntem oameni, indiferent de rasa şi naţionalitatea pe care o avem. Rasismul ăsta al vostru nu denotă decât gândire primitivă. În faţa lui Dumnezeu nu suntem ţigani sau români sau italieni sau spanioli sau chinezi sau etc., suntem suflete.Plus că de multe ori unii ţigani sunt mult mai oameni decât românii.
P.S.: Bineînţeles că o gloată de primitvi va înţelege din postul ăsta că sunt ţigancă. Spre liniştea voastră interioară, dragilor, vă mărturisesc că-s româncă get-beget, dar una cu mintea şi sufletul deschise.
Te trailes bahtalo :*

duminică, 20 octombrie 2013

sistemu' românesc de învăţământ este o glumă proastă

Stau eu liniştită ca omu' pă Facebook şi văd ce postează un coleg pe grup:
"orele de informatica ce ar trebui sa le facem in laboratorul de jos (unde nu avem internet), le vom face in clasa noastra. Asadar vineri trebuie sa venim fiecare cu ce avem, adica laptopuri si tablete cu stik-uri de net si vom desfasura ora in clasa. In viitorul apropiat poate vom reusi sa punem Wi-Fi iar atunci nu va mai trebui sa luam si stik-uri e net." - aşa a zis profa
După ce că dăm o mulţime de bani la şcoală - practic ne jecmăneşte, de parcă am fi la o şcoală privată, nu la una publică, colac peste pupăză acum trebuie să ne luăm şi obiectele personale de acasă la şcoală. Nu vi se pare că întreceţi măsura? Vorba Adinei: "Şi dacă n-am de niciunele?". Sau dacă nu ne lasă părinţii să mergem cu ele la şcoală? 
Cine a gândit sistemul ăsta este un foarte mare prost. Şi n-a avut deloc logică. 
Postasem în urmă cu ceva vreme pe Facebook poza asta şi pusesem următoarea descriere: "mergem la şcoală ca să nu ne plictisim acasă", iar prietenul Mihai Măceş mi-a lăsat un comentariu: "şi să vă plictisiţi la şcoală". Cam aşa e, da. Nu facem mare lucru, nu ne atrage mai deloc. Ne ducem doar pentru că trebuie. 
De ce am avut marele ghinion de a mă naşte în România, de ce? Sau de ce am avut marele ghinion ca părinţii mei să nu plece din România, de ce?

sâmbătă, 19 octombrie 2013

mă fascinează

modul ăla în care dai nişte sfaturi mai mult decât excelente, iar când eşti pus în situaţia respectivă acţionezi ca un prost/incult/inapt

sâmbătă, 12 octombrie 2013

nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi

Iar fac pe filozoafa... :))
Pur şi simplu, nu pot să înţeleg unii oameni, am senzaţia că sunt anti-sociali sau ceva de genu'. Nu că mă bag în viaţa lor, nu asta este intenţia mea, încerc să fiu imparţială mereu, dar dezbat subiectul pentru a vă arăta nişte avantaje.
Vă dau un exemplu concret, chiar dacă ştiu că se va supăra pe mine: cunosc pe cineva care a fost în Paris pentru câteva zile şi a stat închis în casă o parte din timp, întrucât nu avea cu cine să meargă prin oraş. Doamne Dumnezeule, eu m-aş fi plimbat continuu, m-aş fi dus în cameră doar ca să-mi fac duş, să mă schimb şi, eventual, să dorm puţin. Iar dacă aş fi fost nevoită să nu plec prea departe, m-aş fi plimbat măcar în jurul casei - e, totuşi, Paris!!! Nu ştii când mai ajungi pe acolo.
Iar faza aia cu "am prea mult de învăţat, trebuie să învăţ"... Da, e ok să înveţi, consider că toată lumea trebuie să o facă, poate chiar obligatoriu, dar nu să devenim habotnici în privinţa asta. Să nu exagerăm. Dacă munceşti mereu fără momente de respiro, în care să ieşi şi tu la plimbare, la suc, la lăutari etc cum să te bucuri de viaţă? Ce o să le relataţi nepoţilor: că aţi stat închişi în cameră jumătate din viaţă ca să învăţaţi pentru un examen şi că nu aveţi poveşti despre tinereţea voastră? Dacă nu vă distraţi acum, când sunteţi tineri şi frumoşi şi plini cu energie, creativitate, o s-o faceţi când veţi avea griji + responsabilităţi = bătrâneţe?? Bine, acum nu vă îndemn să ieşiţi 7 zile din 7, vă spun doar că trebuie să existe un echilibru.
Nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi! Făceţi-vă plăcerile, trăiţi momentul, daţi-i importanţa justă.
Vă las cu unchiu Salam, care are mare dreptate cu versurile pe care le behăie, aşa că luaţi aminte la ele:

vineri, 11 octombrie 2013

Colocviile "Ion D. Sîrbu", la a V-a ediţie în Craiova

Am fost azi la Biblioteca Aman în cadrul colocviilor I.D. Sîrbu, unde s-a vorbit atât despre opera literară, cât şi despre viaţa exilatului politic.
I-am ascultat pe Gheorghe Grigurcu - e prima dată în viaţă când îl întâlnesc şi sper să fie şi ultima. omul îmi inspiră moarte, arată foarte slăbit, pe Ovidiu Ghidirmic - prima dată când îl întâlnesc şi pe dumnealui. deşi e foarte în vârstă, mi-a plăcut patima cu care relatează, pe Nicolae Oprea şi Mihai Barbu - ale căror discursuri mi s-au părut foarte interesante, apreciez umorul şi obiectivitatea lor. De asemenea, istoricul Flori Bălănescu a susţinut o prezentare comparată, iar Emil Boroghină ne-a povestit câteva întâmplări pe care le-a trăit împreună cu Sîrbu, cât şi despre influenţa lui în cultura română.
Maestru de ceremonii - Nicolae Coande.
Mulţumesc lui Mihai Ene că m-a făcut să zâmbesc, lui Viorel Pîrligras pentru că a precizat că-s manelistă şi lui Toma Grigorie că m-a întrebat ce mai fac cu poezia, astfel încât am putut să spun în public faptul că am capitulat în acest domeniu.
În mod normal, aş fi făcut niscaiva poze, dar şi aparatul meu şi al lui taică-miu fură descărcate, iar cu telefonul nu mă încumetai să fac. Aşa că o să le vânez prin articole & Facebook pe cele făcute de alţii, mai ales că unii ţinură să facă un scurt shoot cu mine :))
Colocviile continuă mâine la ora 11:00 în foaierul Teatrului Naţional.

joi, 10 octombrie 2013

tariful lui Bogdan Vlădău

Eram super încântată şi abia aşteptam să vină 1 noiembrie să mă duc la balu' din Buzeşti pentru că trebuia să cânte burlacul Bogdan Vlădău. Bogdan Vlădău.
Astăzi mă întâlnii cu Tom, tipu' de la agenţie, să organizăm balu' de la şcoala mea, asta după ce mă consultai cu colegii pe cine ar fi mişto să luăm. Paraziţii ar fi cam pe placul tuturor, dar costă 1800 [loool cât de ieftini sunt!!!]euro + transport + cazare, aşa că Bogdan Vlădău ar fi soluţia optimă: toate fetele mor după el şi costă doar 850 euro + transport + cazare.
Nici măcar pe Vlădău nu ni-l permitem... L-a sunat Tom săptămâna trecută să vorbească pentru Buzeşti, iar domnul şi-a mărit tariful la 1350 euro, pe motiv că a apărut de multe ori la tv şi e mai cunoscut şi bla bla. Ceea ce vreau să spun e că e ieftin şi la 1350 euro. Mai scumpeşte-te, Bogdane, eşti prea bun ca să te vinzi aşa ieftin...
P.S.: E clar, n-o să-l văd la niciun bal din Craiova...

luni, 7 octombrie 2013

nu mă pierd în explicaţii astăzi

Sunt sătulă de oamenii care se resemnează cu soarta lor şi se plâng de ea. Dacă vreţi o schimbare, nu aşteptaţi ca ea să pice din cer sau să o facă altul în locul vostru, pentru că asta nu o să se întâmple niciodată. Aveţi curaj şi luaţi singuri atitudine, doar aşa aveţi o şansă să schimbaţi ceea ce nu vă place, să vă faceţi viaţa mai frumoasă şi mai bună, mai liniştită. Doar aşa veţi simţi că trăiţi cu adevărat.

duminică, 6 octombrie 2013

cărţi de citit - 71

. " Fata de hârtie " de Guillaume Musso .

Prietene, ce ţeapă era să-mi trag cu cartea asta... După vreo 200 de pagini am vrut să o las, mi se părea absurdă şi jalnică, genul de carte pe care o citesc coafezele: un scriitor îşi pierde inspiraţia şi se depravează, iar un personaj coboară din lumea ficţiunii create de el şi îl aduce pe drumul cel bun. Apoi m-am gândit că ar fi lipsă de respect din partea mea să nu citesc toată cartea, mai ales după ce am creierit-o pe Ella vreo săptămână să mi-o aducă (şi dacă ar vrea să discutăm despre ea n-ar fi jenant să o refuz?). Finalul m-a dat peste cap, jur. Nu m-aş fi aşteptat la el, deşi în majoritatea cazurilor prevăd finalul, scriitorii sunt aşa nişte oameni previzibili...
Magnificul personaj ce-l aduce pe scriitorul nostru pe calea cea bună se dovedeşte a fi o actriţă plătită de prietenul lui cel mai bun, iar toate detaliile poveştii puse foarte bine la punct. Bineînţeles, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt şi rămân împreună.
Dacă nu s-ar fi sfârşit aşa, aş fi considerat că e o carte de aruncat în sobă. Dar fiindcă se sfârşeşte aşa, este, în continuare, o carte pe care să o citească coafezele.

"Dacă arta există pentru că realitatea nu e de ajuns, poate că vine un moment când nici arta nu mai e de ajuns şi predă ştafeta nebuniei şi morţii."
"Pentru a crea, unii artişti trebuiau să-şi provoace disperarea atunci când nu aveau destulă în ei."

sâmbătă, 5 octombrie 2013

sunt foarte bună la pat

Pot să dorm super mult.
Ieri am venit de la şcoală pe la 12, am avut program scurt [btw, ce vi se pare aşa scurt să faceţi ora de 45 minute şi pauza de 5? în generală, program scurt însemna oră de 30 de minute!!!], pentru că au fost zilele şcolii şi erau manifestări culturale, la care, spre surprinderea tuturor, nu am participat cu absolut nimic. Am mâncat, am văzut filmul "Scusa ma ti voglio sposare" (continuarea de la "Scusa ma ti chiamo amore") şi pe la 3 m-am pus în pat, adormind.
Şiii... mă trezii în dimineaţa asta la 7 jumătate. Am dormit eu 16 ore continuu?? Am dormit. I'm in a relationship with my bed.

miercuri, 2 octombrie 2013

Scusa ma ti chiamo amore

În ultima perioadă am făcut o pasiune pentru filme, mai ales cele italiene - poate în încercarea de a învăţa şi eu puţină italiană.
Astăzi am văzut "Scusa ma ti chiamo amore", care este foarte drăguţ, exact genul meu de poveste de dragoste. Şi actorii principali sunt atât de frumoşi...
De câteva ore nu mai pot să-mi scot din cap/fredonez întruna melodia de pe generic [e SUPERBĂ, mă descrie atât de bine], chiar şi în timp ce scriam eseul despre dragoste la prima vedere pentru ora de franceză de mâine. Tot ce sper e să nu fi încurcat cuvintele din cele două limbi în temă :))

Scusa ma ti chiamo amore,
Non so dire nulla più.
Scusa se ti ho dato un nome,
Dico solo che sei tu.

marți, 1 octombrie 2013

cărţi de citit - 70

. " Carrie " de Stephen King .

Ştiţi melodia aia: "M-a pus dracu să mă însor"? Cred că ar trebui făcută şi varianta cu "M-a pus dracu să citesc cartea asta"!
Nu, nu vă gândiţi acum că m-am speriat sau că o să visez urât la noapte, pentru că doar scrie horror pe copertă, nu e deloc horror, sau, cel puţin, nu a fost pentru mine. [ia să citiţi voi "Patimile după Piteşti" de Paul Goma - aia-i horror!] Pentru mine a fost jalnică şi s-a terminat repede. Nu m-a ţinut în suspans, e previzibilă. Stephen King, despre care toată lumea spune că e genial (oare pentru că scrie ceea ce vreţi voi să citiţi?), nu are tehnică, jur. Adică nu, mint. Are tehnică, dar e foarte proastă sau mi se pare mie, pentru că [scuzaţi cacofonia] "Carrie" este primul lui roman.
Părţile în care este descrisă atitudinea mamei personajului principal, o fanatică religios, mi-a amintit despre filmul "După dealuri", despre care mi-am exprimat clar opinia aici, o menţin în ceea ce priveşte respectivul personaj.

 "Copiii maturi reacţionează în moduri mai acceptabile din punct de vedere social decât cei mai mici, dar tot au un stil de-a lua hotărâri greşite, de a suprareacţiona, sau a subestima."

Carrie, Carrietta White, este o adolescentă timidă şi retrasă, care, din copilărie, îndură persecuţiile şi ironiile colegilor de clasă. Umilinţele la care o supun devin pentru ea o tortură mentală din care simte că nu mai poate ieşi. Mai mult, este şi victima fanatismului religios al mamei sale, o fiinţă violentă şi brutală. Când disperarea interioară ajunge la apogeu, Carrie îşi redescoperă o putere înspăimântătoare – telekinezia – care o transformă într-un demon răzbunător, căci poate să mişte, să arunce, să zdrobească şi să incendieze orice de la distanţă.

luni, 30 septembrie 2013

La dracu cu crizele de identitate!

În ultima vreme am avut cel puţin două pe săptămână. Mă ia de jale seara, când îmi dau seama că ceea ce trăiesc nu prea seamănă cu ceea ce vreau eu să trăiesc. Mă gândesc obsesiv la complexele mele peste care nu prea reuşesc să trec, dar noroc că am memoria scurtă şi mai uit din ele.
Astăzi mi-am conturat o definiţie clară a eului meu, aşa că la dracu cu crizele de identitate... Ştiu ce vreau, ştiu ce pot şi cât pot. Haiii viaţă, vino aici! :)) [De fapt, cred că, pur şi simplu, am revenit la atitudinea mea de nu-mi pasă; gura lumii doar pământu' o închide, nu uitaţi!]
Ca să-mi revin din stările naşpa, am avut nevoie de Paraziţii & BUG Mafia. Thank you, guys!

Sunt aici iar, ca un coşmar
În faţa ta la fel ca stâncile de tare
Hai, du-te, ţipă după ajutor
Că m-am întors înapoi în viitor

sâmbătă, 28 septembrie 2013

nu le înţeleg pe mamele-surogat

Adăugai pe lista cu filme văzute "Baby Mama", în care o tipă de 37 ce a pus pe primul loc cariera îşi doreşte un copil şi nu poate rămâne însărcinată. Aşa că îşi ia o mamă-surogat. Nu vă mai zic şi restul, că poate vreţi să vedeţi filmul şi vă stric surpriza.
Ideea e că eu nu înţeleg mamele-surogat. Adică, după ce progenitura creşte nouă luni în tine, îi simţi mişcările, pulsul, o hrăneşti şi toate alea, apoi suporţi durerile naşterii şi perioada aia cretină de după când n-ai voie să faci sex şi ai burtă şi arăţi super jalnic, cum poţi să fii atât de insensibilă încât să dai acel copil altcuiva? Cum, cum, cum? E imposibil să nu se fi creat măcar cea mai mică legătură emoţională...

vineri, 27 septembrie 2013

deci asta era...

Am observat de multă vreme că atunci când sunt supărată, mă doare stomacul (burta). Azi venisem de la şcoală şi mă întrebă mami de ce sunt supărată. Îi zisei eu motivul şi adăugai şi faza că mă doare stomacul (burta). La care mami îmi zise că s-ar putea să fac ulcer din cauza stresului. Mă informai şi da, deci asta era...

[Încă din adolescenţă suntem supuşi riscului de ulcer duodenal sau gastric din cauza perioadelor de stres accentuat. Stresaţi din cauza încercărilor de tot felul, provocăm creşterea acidului gastric, ceea ce duce la ulcer, litiază biliară, crize biliare, crize de constipaţie sau diaree. Nu vi s-a întâmplat niciodată să simţiţi anumite reacţii ale stomacului înainte sau în timpul unui moment foarte important? Ei bine, poate fi o explicaţie medicală şi pentru celebrii "fluturi în stomac".]

miercuri, 25 septembrie 2013

dacă ascult manele, nu înseamnă că sunt incultă

Chiar vă rog să mă criticaţi că ascult manele. Nu-mi pasă şi nu-mi va păsa niciodată.
De ce ascult manele? Pentru că sunt mişto, au versuri adevărate, care mă caracterizează. Pentru că la petreceri nu mă pot distra pe muzică simfonică, ("cum faceţi voi"), dacă n-am acolo un rachi tachi ta ra ra pe care să-mi arăt talentele, să-mi cânte de valoare cu dedicaţii speciale.
Maneliştii fac bani mulţi, în timp ce se distrează. V-aţi dori să aveţi banii lor.
Fetele care apar în videoclipurile de la manele arată într-un mare fel şi se mişcă într-un mare fel. Multe spuneţi din invidie că tipele sunt curve, că n-au nimic în cap, dar în sufletul vostru vreţi să fiţi la fel de bune şi să executaţi acele mişcări care îi termină pe bărbaţi. Şi unde mai pui că ele fac o mulţime de bani distrându-se? Câte/câţi dintre voi faceţi saci de bani pe seară făcând ceea ce iubiţi cel mai mult?
Dacă ascult manele şi mă buricesc, asta nu înseamnă că sunt incultă, că n-am nimic în cap, că sunt târfă, şi, ca argument, am premiile pentru poezie şi faptul că organizez evenimente culturale, citesc, merg la manifestări culturale de câte ori pot.
Da, desigur, e de bon-ton să arăţi cu degetul spre cei ca mine, dar nu uita că şi tu când ajungi acasă îţi dai drumul la o manea în căşti. Ipocriţilor. S-a umplut ţara de "repăraşi" şi "roacheri duri", care vor ei să facă lucruri. Păi bă, dacă vreţi să schimbaţi ceva, schimbaţi la voi...
                                     

luni, 23 septembrie 2013

Diary of a Wimpy Kid by Jeff Kinney

Poate par ţicnită, dar azi am citit primul volum din "Jurnalul unui puşti", pe care l-am împrumutat de la fratele Ellei, care fratele Ellei este în clasa a 2a.
Nu mi-am cumpărat cărţile astea din simplul motiv că mi s-au părut scumpe, deşi, paradoxal, mi-am luat altele care erau şi mai scumpe, doar pentru a le citi şi apoi să le las pe undeva prin casă în speranţa că... în nicio speranţă. Din când în când, se mai găseşte cineva să le împrumute... De ce nu sunt şi eu o adolescentă normală care să-şi ia haine şi machiaje?!
Trecând peste asta, în timp ce citeam îmi dădeam seama că ştiu ce se întâmplă, până când mi-a picat fisa: am văzut filmul făcut după carte şi chiar mi-a plăcut.
Sunt de părere că volumul este super tare şi mă caracterizează, iar în argument dau un citat: "După cum spuneam, într-o bună zi voi fi celebru, dar deocamdată sunt prins în şcoala generală, cu nişte fraieri."

nu sunt nici nebună, nici ciudată

Abia acum am acceptat şi înţeles faptul că am nişte calităţi extrasenzoriale, pe care ar trebui să învăţ să le controlez. Mă cam sperie chestiile de genu', dar am discutat cu ai mei şi am ajuns la concluzia că treburile astea sunt adevărate şi că eşti prost dacă nu crezi în ele.
Săptămâna trecută am avut o pomană la ţară şi eu aveam o stare proastă, nu mă simţeam prea bine. Apoi am luat prânzul şi simţeam nevoia să-mi iau la revedere de la toată lumea şi simţeam ceva foarte puternic în piept, aşa că m-am cam speriat şi m-am dus şi m-am culcat, deşi, în mod normal, i-aş fi ajutat pe ai mei la treabă. A venit o prietenă pe la mine, m-a trezit şi am stat să mai povestim. Când a plecat, începusem s-o pup şi să îi zic să aibă grijă de ea şi toate alea, reacţie ei fiind: "Hoo, vere, Rox, gata, că ne mai vedem, nu se sfârşii lumea :))". Apoi am mai stat cu Ani şi cu Ane de vorbă şi când ne-am despărţit doar le-am pupat, mi-am dat seama că eram cam ciudată cu toate urările mele. Încă simţeam chestia aia puternic în piept.
Pe drum spre Craiova, am făcut accindent. Nimic grav, doar am dat peste un câine şi i s-a bulit puţin maşina lu' tati. Din momentul ăla m-am simţit super uşurată, mi-a dispărut chestia pe care o simţeam în piept, aveam impresia că lumea e minunată. (no, chiar ar fi minunată fără maidanezi - despre subiectul ăsta sunt de aceeaşi părere cu Ella - şi gropi.).
Mi-a fost aiurea să spun cuiva despre asta, dar a doua zi mi-am făcut curaj şi le-am povestit alor mei şi am înţeles cu toţii că da, sensibilitatea mea e enormă şi că am capacitatea să simt foarte multe lucruri.
Mi s-a mai întâmplat o fază asemănătoare prin primăvară: îi simţeam mirosul lui profu foarte intens vreo trei zile, până când, într-o luni la 7 dimineaţa i-am trimis un mesaj cu "profu, eşti bine?", mi-a răspuns că "da, rox", iar ulterior am discutat cu el despre asta şi într-adevăr avusese probleme.
Deci nu sunt nici nebună, nici ciudată. Sunt doar mai specială.

P.S.: Frăţioare, am văzut "Mama". Super şmen filmu', are o idee genială, este superb făcut, finalul e cam jenant, dar merită. Toată noaptea am visat numai crime :)) 

duminică, 22 septembrie 2013

cărţi de citit - 69

. " Celebritate " de Jackie Collins .

Oricât de mult aş urî romanele care nu au niciun fel de tehnică şi care mai sunt şi comerciale, nu pot să nu recunosc că mi-ar plăcea să duc o viaţă similară cu a personajelor.
Annabelle Maestro e fiica unor cunoscuţi actori de cinema. Răsfăţată de soartă, are tot ce şi-ar fi dorit, mai puţin afecţiunea părinţilor.
O duce din petrecere în petrecere până când se hotărăşte să facă o schimbare şi să părăsească însoritul Los Angeles pentru cosmopolitul New York. Aici îl cunoaşte pe Frankie Romano, consumator de droguri, cu conexiuni în lumea interlopă.
Împreună cu el creează o reţea de prostituţie de lux, lăsând să se creadă că lucrează în industria modei. Lucrurile se complică atunci când mama ei e omorâtă şi trebuie să se întoarcă acasă.
Suspiciunile planează chiar asupra tatălui ei, iar o fostă colegă de liceu a Annabellei, Denver, face parte din echipa de avocaţi care îl va apăra.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Familie de deştepte, frumoase şi şmechere!

Mă gândeam azi ce familie mişto am. Îmi iubesc familia, chiar şi certurile noastre sunt fascinante.
Ioni a avut toată viaţa ei numai 10 (şi, plm, a fost elevă la Buzeşti), a luat bacu' cu 9, 85 şi acum e la facultate în Franţa. Ani îi calcă pe urme şi a intrat la Buzeşti cu media peste 9, 80 (n-am o memorie chiar aşa de bună). Andreea, deşi este doar în clasa a 2a, dă semnale de mic geniu: la 5 ani citea cărţi întregi, îmi dă lecţii despre cum să editez video. Donc, sunt mândră că am aşa verişoare.
Însă sunt foarte mândră şi de Alexandra, nepoată-mea, care locuieşte de la 2 ani sau cam aşa (poate greşesc, din nou memorie scurtă) în Italia. A participat la Concorso Nazionale Sognalibro, ediţia a 7a  şi a luat premiul 2 pe ţară. Dăfuq, le-a dat clasă italienilor. Foto de la evenimentul de premiere de la Genova aici.
   Trebuie să recunoaştem că suntem bune :))



P.S.: aş mai scrie, da' mi-e domn. Ne citim mâine, noapte bună! >:D<

vineri, 20 septembrie 2013

cds'urile vieţii sau impresii după prima săptămână de şcoală

Se anunţă un an solicitant. Clar. Da, ăsta e cel mai bun cuvânt: solicitant.
Pentru că am profil de filologie, nu mai fac mate, fizică, biologie & chimie, ci doar o oră de ştiinţe.
Daaar, ca să fie înlocuite acele ore şi pentru ca profii să-şi facă numărul de ore, au apărut în orarul nostru CDS-urile. Adică ore Create la Decizia Şcolii.
Ceea ce e foarte aiurea e că avem oră normală de desen şi apoi CDS de desen şi nici o oră de muzică. Tipii ăştia care au gândit CDS-urile nu şi-au dat seama că n-o să ne folosească la nimic să învăţăm toate datele despre clădirile din România pe dinafară (şi nici nu vrea nimeni să devină arhitect) şi că ne trebuie în viaţă şi puţină cultură muzicală?
Mai avem CDS de geografie (niciodată nu mi-a plăcut materia asta), de sport (noooo, chiar nu ne ajungea o oră de sport pe săptămână), de istorie - asta mi se pare acceptabilă şi de română, unde o să studiem jurnalistică (gen cum să scriem reportaje, editoriale etc, cum să facem publicitate şi multe chestii interesante) - aici m-a nimerit bine de tot, facem cu o profă drăguţă şi cred că o să fie ora mea preferată.
În rest, e mişto că lunea începem la 8:30 şi vinerea la 9:30. Avem calculator, boxe, internet în clasă. Dacă intrii într-o pauză la noi te simţi ca în Diamond Club Craiova, mai ales că animatoarele (îl includ şi pe Chady aici) se mişcă bine bine bine :))
Clasa 11, sper să ne înţelegem bine! >:D<

joi, 19 septembrie 2013

Poziţia copilului şi alte filme

Abia acum văzui şi eu filmul. Tare. Tare.
Fane mi-a zis că merită să-l văd numai pentru cum zice Zamfirescu "coiţe".
Scenariul este foarte bun, tipii care l-au scris au talent.
Sunt de acord cu marii intelectuali care mi-au zis că rolul Luminiţei Gheorghiu i se potriveşte de minune.
Mi-a plăcut şi de Bogdan Dumitrache cu Ilinca Goia, ca să nu mai zic de Florin Zamfirescu. [eu împreună cu Zamfirescu aici]
# mulţumesc pentru film, profu :*

"Benvenuto Presidente!" este absolut genial. Actorul principal joacă foarte bine, îl ador. Consider că o situaţie asemănătoare ar salva şi ţara noastră, dar ăsta e doar un vis :))
"Girl in progress" şi "LOL" sunt perfecte pentru orice adolescentă.
"Young Adult" m-a lăsat rece, m-a dezgustat. Consider că jigneşte femeia, dar mesajul filmului e adevărat.
"The Perks of Being a Wallflower" este ecranizarea romanului "Jurnalul unui adolescent timid" de Stephen Chbosky. În mare respectă cartea, doar finalul e schimbat. Actorii sunt bine aleşi.
"Minte-mă frumos": toate laudele pentru idee, dar filmul în general e prost.
"A walk to remember": poate prea banal.

Prostia se plăteşte.

Astăzi mi-am dat seama cât de tembelă sunt că mi-am tăiat părul. Îl vreau înapoi, dar nu-l pot avea. O să aştept să-mi crească iar. Prostia se plăteşte.

marți, 17 septembrie 2013

cărţi de citit - 68

. " Bella Mafia " de Lynda La Plante .

În urmă cu ceva timp, am urmărit filmul "Il capo dei capi", despre care am scris aici, în care tema este mafia siciliană. Romanul tratează aceeaşi temă, de data asta din perspectivă feminină.
Când bărbaţii din familie sunt ucişi cu cruzime într-o vendetta, femeile Luciano sunt puse în situaţia de a se descurca singure cu multele afaceri ale familiei şi, în acelaşi timp, cu răzbunarea bărbaţilor lor. Cele patru Luciano se unesc şi reuşesc să supravieţuiască în nebunia mafiei.
Parcursul lor este remarcant; deciziile pe care le iau se dovedesc la final a fi cele mai bune. Crimele ce nu se sfârşesc iau o întorsătură colosală în favoarea lor şi le oferă o stabilitate în ochii posibililor parteneri de afaceri. Personajele sunt de studiat.
"Bella Mafia" mi-a amintit cât de atentă trebuie să fiu mereu şi să înţeleg clar ce important este să nu-ţi pierzi radicalitatea.
Le spine della rosa sono nascoste dal fiore.

luni, 16 septembrie 2013

prima zi de şcoală. pentru a 11a oară

După ce-mi sună alarma de trei ori, mă trezii. Un frig de-ţi îngheţau toate alea.
Poveştile de pe drum. La şcoală pupici mulţi. Poze. Orar (frăţioare, ce e cu atât de multe opţionale? şi avem desen, dar muzică nu. voi ăştia care aţi stabilit programa, staţi bine cu logica?). Hai acasă! Cred că vrem vacanţă :))

P.S.: Azi e ultima zi când mă mai machiez la şcoală. Pur şi simplu, nu merită.

duminică, 15 septembrie 2013

8 e cifra iubirii :))

Eram ieri la ţară şi stăteam de vorbă cu mamaie în timp ce făceam fiecare trebuţa ei.
Îmi zice că diferenţa de vârstă dintre părinţii ei a fost de 8 ani.
Apoi îmi dau seama că şi diferenţa dintre ea şi tataie e tot de 8 ani.
Mai stăm noi de vorbă şi observăm următoarele:
- sora lu' mamaie şi soţul ei au 8 ani între ei;
- fratele lu' mamaie şi soţia lui au 8 ani între ei.
WTF, ce încearcă Universul să ne transmită şi noi nu înţelegem?

vineri, 13 septembrie 2013

ăştia bătrâni şi înţelepciunea lor

Tocmai am terminat de spălat 5 perechi de tenişi şi 4 de balerini. În debara mai sunt vreo 5 perechi de tenişi, în dulăpiorul pentru încălţări mai sunt alte 2 perechi + 2 pe care le arunc. Balerini cred că în debara mai sunt cam 6 perechi, în dulăpior 2 + 4 pe care le arunc.
Nu mai contorizez tocurile, cizmele, papucii şi alte încălţări.
# Nu avea el Gigi dreptate când zicea: "La ce bun că am 20 de perechi de pantofi, dacă folosesc doar 3?"

cum am slăbit

Paradoxal, în timp ce scriu postul ăsta, mănânc!
Aseară iar m-am contrazis cu mami asupra faptului că am slăbit. După ce toată vară mi-au reproşat asta toate vecinele de la ţară (mulţumesc tanti Pena că ai fost singura care m-ai înţeles) şi familia, ieri a zis-o şi profu: "Mamă, da' ce ai slăbit! Ai slăbit bine... Să nu mai slăbeşti, arăţi bine!", astfel încât iar şi-a adus mami aminte că trebuie să mă certe din cauza asta :))
Prin iarnă aveam 58 kg, când am văzut-o pe nepoată-mea care slăbise enorm, practic n-am mai cunoscut-o, plus toate colegele mele, în frunte cu Elena, aşa că m-am întrebat: eu de ce n-aş putea face asta?
Cum s-a întâmplat: mi-am pus în gând: o să slăbesc, cred în fizica cuantică. N-am mai mâncat tone. Vreau să zic că nu m-am abţinut de la mâncare, am mâncat tot ceea ce am vrut, chiar şi cipsuri, numai că ideea e că nu îmi mai luam o pungă imensă de cipsuri, ci una mică şi am băut Cola/Pepsi în neştire. Plus puţină mişcare gen îmi dădeam drumul la muzică şi ţopăială, frate. Asta-i tot.
Înainte, toate hainele care-mi plăceau îmi erau mici, acum îmi sunt mari - e clar, ghinionul mă urmăreşte :))
Înainte îmi luam blugi măsura 30, prin primăvară mi-a venit măsura 29 (după ce am probat 27 şi 28 şi nu mi-au venit, Elena făcea mişto de mine că au şi 30 :P ), iar acum îmi vine perfect măsura 27, chiar la unele perechi îmi este mare, tricourile îmi stau drepte, nu mai am burtă să se muleze pe ea :))... \:d/
Ce pot să zic... Viaţa la 49 e mişto. Simt că am energie să fac mult mai multe chestii :))

P.S.: Mami, stai liniştită, te rog. N-am făcut asta ca să arăt bine pentru cineva anume, aşa cum crezi tu - nu e niciun secret la mijloc. Pur şi simplu, voiam să mă simt bine în pielea mea. Şi nu, nu sunt bolnavă, nu-ţi mai fă griji în privinţa asta. :*   

joi, 12 septembrie 2013

shopping again

Ce putea să urmeze după după-amiaza de ieri de cumpărături? Da, normal că o altă după-amiază cu cumpărături. După ce îmi luai cămăşile vieţii (pt uniformă), mă dusei cu ai mei în Kaufland. Pam pam, ne plimbarăm noi printre rafturi, umplurăm coşul şi hai la casă. La casă, ce să vezi, profu lângă mine. Cu ocazia asta îl cunoscură şi ai mei.
Încă trei zile şi începe şcoala...

miercuri, 11 septembrie 2013

hoinăreala de azi: muzee şi shopping

Trezeală la 7:30, după nişte vise cam ciudate. La 8 plecai cu tati s-o luăm pe Ani. Apoi ajunserăm la Breasta să ne întâlnim cu restul grupului. Ne văzurăm cu Emilia şi avuserăm o scurtă discuţie în timp ce tremuram de frig. La 9 şi ceva plecarăm spre Muzeul de Istorie, care avu deschisă doar galeria cu Regele Mihai, restul fiind în restaurare. Următoarea destinaţie fu Catedrala Sfântul Dumitru, unde nişte femei în vârstă ne dădură o colivă atât de bună, încât îi mai simt şi acum gustul. De acolo plecarăm la Casa Băniei, unde, practic, mie îmi plăcu cel mai mult, mai ales camera de jos cu păpuşi. O luarăm binişor spre Muzeul de Ştiinţe; în salonul cu planete este absolut genial.  Pe esplanadă la Teatru era o expoziţie cu pompieri. Am trecut şi prin foaierul Teatrului să aducem un ultim omagiu celui ce a fost Constantin Nik Gheorghiu, Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ne mutarăm la KFC să mâncăm, după care tati plecă să ducă grupul înapoi la Breasta, iar eu cu Ani rămăserăm prin oraş. Călcarăm în toate magazinele din centru, până-şi găsi fiecare ce voia. Ne întorserăm acasă la mine, ochii-n Facebook.
Seara se termină cu un mare zâmbet. Nici nu avea cum altfel după o zi plină cu râs.
Suntem fromoşi şi dăştepţi şi culţi :))
Reclamă la KFC (chiar au mâncare bună)
Muzeul de Istorie
Casa Băniei
Casa Băniei
Zestrea... Casa Băniei
Casa Băniei
Pompierii pe esplanadă

sâmbătă, 7 septembrie 2013

culesul porumbilor

Mă trezii la 6:20, mă îmbrăcai, verificai cu tati bagajele de luat la ţară şi plecarăm s-o luăm pe mami din gardă. Noroc că la spital sunt o mulţime de magazine cu junk food, astfel încât putui să-mi iau micul-dejun şi ai mei cafeaua. Oprirăm la Cernele să-l luăm pe moşu. Oprirăm la Breasta să facem schimb de maşini cu Cosmin. Următoarea oprire fu la locul unde trebuiau culeşii porumbii; ajunserăm în acelaşi timp cu bunicii şi tuşa.
Îmi făcui un moţ în vârful capului, luai o gură de suc şi ne apucarăm să culegem bucata de pământ de numai 500 de metri lungime de porumbi. În trei ore fuserăm gata; cu poveştile lu' moşu despre femeile din viaţa lui şi cu glumele tuşei la adresa lu' mamaie nici nu se observă când trecu timpul. E aşa relaxant să auzi poveştile oamenilor bătrâni... Încărcarăm, ajunserăm acasă la ţară, descărcarăm, drumuri la magazin, la vecini & prieteni şi apoi retur: la Breasta să schimbăm maşinile, la Cernele să-l lăsăm pe moşu, acasă.
Concluzie: O să-mi cremuiesc mâinile la nesfârşit, dar nu regret nimic: sunt unele momente în viaţă când chiar ai nevoie să te descarci prin muncă fizică.
I just wanna feel this moment :))
În plan secund: moşu

vineri, 6 septembrie 2013

o sărbătorirăm pe Macedonia

Mulţumesc prietenului Emilian Mirea pentru invitaţia de a lua parte la simpozionul de Ziua Naţională a Macedoniei. Acesta a avut loc la Casa Băniei, iar discursurile invitaţilor au fost interesante.
M-am distrat tare cu Andrei (lol, când îl sunai să-l întreb dacă vine cu mine face: "Îmi pare rău, dar pot să vin!" =)) ), cu Ana (care ia fantastic curbele), cu Cătălin (pe care nu-l mai văzusem de un secol; mi-era dor de el). Fură o mulţime de faze gen: când se apucă o tipă îmbrăcată în costum tradiţional să ni-l prezinte în limba maternă eu cu Andrei ziserăm atât de tare "Unde e subtitrarea?", încât toată sala se întoarse spre noi şi apoi începurăm să râdem ca fraierii sau se întoarse Cătălin spre mine să-mi zică despre Macedonia că i se mai spune "Ţara Lacurilor", iar eu: "Citii şi eu pe Wikipedia înainte să vin!" sau când ne povestea Cătălin că o fostă colegă de facultate este acum grefieră, eu întrebai în mod firesc: "Adică mănâncă grefe?" :))
Discuţii mişto avuserăm şi cu poeţii-prieteni Ion Maria şi Emilian Mirea, jurnalistul Pompiliu Demetrescu şi domnul director Mihai Măceş.
La final, toată lumea a recunoscut că... sunt o tipă care vorbeşte mult :))
Doamna albaneză
Domnul deputat Ionel Stancu
Poetul Emilian Mirea
Deputatul Ionel Stancu şi Cătălin Ene
Vă pupă subsemnata :*

joi, 5 septembrie 2013

cărţi de citit - 67

. " Verde-n faţă " de Marius Tucă .

Ca jurnalist în devenire, am şi eu modelele mele, Marius Tucă fiind printre ele. Îmi amintesc cât de tare îl aprecia tata pe vremea când avea emisiunea "Marius Tucă show". Eu am început să-l plac de când am văzut emisiunea asta.
Cartea "Verde-n faţă" este formată din zece interviuri realizate între anii 2002 şi 2004 cu nume consacrate ale sferei publice româneşti.
Niciodată nu l-am simpatizat pe Florin Călinescu şi mi se pare aiurea viziunea lui din 2002 conform căreia televiziunea a decăzut (adică, dacă atunci era decăzută, cum e acum?), sunt de acord, însă, cu ceea ce crede despre filme: "Eu am o nemulţumire în ceea ce priveşte filmul nostru din ultimii ani, pentru că se cantonează într-o singură direcţie: a descrie mizeria şi drama şi jegul şi gunoiul şi... Mie nu mi se pare nici o şmecherie. Se cheltuiesc nişte bani şi să filmezi că în România e urât, că oamenii n-au caracter...".
Pe Ion Ţiriac îl admir mult şi îl consider un adevărat exemplu de moralitate: "După părerea mea, o valoare enormă a unui om, a unui om inteligent, este să-şi dea seama când e prost..."; "Mie-mi convine să-mi dea cineva palme şi să stau în picioare. Nu să stau în genunchi şi să mă mângâie."
Întrebată dacă va fi pusă în situaţia de a renunţa la televiziune, ce ar avea de gând să facă, Andreea Marin răspunde: "Cred foarte mult în valoarea mea ca om şi în puterea mea de a o lua de la capăt în alte domenii. Voi fi cea mai bună şi în alt domeniu.". Flerul lui Marius Tucă se dovedeşte prin întrebările fantastic de bune în anumite contexte, spre exemplu Andreea Marin a trebuit să răspundă la întrebarea: "Când pui pasta de dinţi pe periuţă, apeşi tubul la întâmplare sau progresiv, pe măsură ce se consumă din conţinut?".
Ador stilul lui Mircea Dinescu, am avut o perioadă când aproape am făcut o obsesie pentru el, drept care nu mă miră faptul că afirmaţia sa: "M-am gândit de multe ori că poţi să fii poet chiar dacă nu mai scrii poezii." poate deveni unul dintre principiile mele. Îi împărtăşesc şi opinia despre Dumnezeu: "M.T.: Credeţi în Dumnezeu? - M.D.: Da, dar nu sunt un practicant. Sunt ortodox, dar nu simt nevoia să am intermediari în relaţia mea cu Dumnezeu. ; M.T.: Ţineţi post? - M.D.: Nu cred că Dumnezeu se amestecă în meniul omului şi în burticica lui. E mai degrabă un exerciţiu de sănătate. Ai o seninătate când mănânci mai puţin.".
Nu îl cred pe Andrei Pleşu când spune că "aveai un complex de vinovăţie dacă rămâneai în postura de spectator" imediat după Revoluţie. Mai zice Pleşu că românii nu sunt pregătiţi să voteze o femeie la preşedinţie, asta oare pentru că majoritatea populaţiei e formată din femei? Totuşi, îl felicit pentru că ştie care este cel mai mare paradox din România: "Că suntem săraci şi ne descurcăm.".
Deşi le-am citit, despre interviurile cu Adrian Păunescu, Ion Cristoiu, Toni Grecu, Gheorghe Dinică şi Tudor Gheorghe nu pot spune mai nimic; nu fac parte din categoria mea de oameni... 

miercuri, 4 septembrie 2013

ce am bifat azi

# mă trezii la 7, când puteam să dorm până la 7:30
# statul sub pătură cu Ani de la 7:30 la 7:45 privind desene
# dârdâială de frig
# ajunserăm la ţară
# o trezirăm pe Anelisa
# merserăm la magazin după micul-dejun: cipsuri şi cola
# manele la maxim + încercarea de a dansa ca fetele din videoclipurile de la manele
# desenarăm pe maşina lui Luca inimioare
# din prea multă gălăgie Luca se trezii
# ne alergară gâştele şi ţiparăm ca disperatele
# omorârâm soneria
# mă muşcă o viespe
# scuiparăm seminţe ca nişte lady
# discuţii mişto
# sentimentul de reîntoarcere în cuib.

luni, 2 septembrie 2013

Lecţia de frumuseţe: nu fă nimic fără să fii rujată

Am avut o zi minunată la Biblioteca Breasta: am stat de vorbă ca fetele cu Aurelia şi am râs cu doamna Munteanu cât n-am râs toată vara. M-am plimbat printre cărţi, deci pot spune că am fost acasă :)). Am avut parte şi de o şedinţă foto, ne-am obişnuit să facem asta de fiecare dată când ne vedem. Însă lecţia de astăzi mi-a fost dată de doamna Munteanu înainte să ne apucăm de foto: "Trebuie să ne rujăm! Să nu facem nici o poză nerujate!"; eu am deschis plaja şi mi-am notat în jurnalul cu cheiţă: Nu fă nimic fără ruj pe buze!