miercuri, 27 iulie 2016

Află! Înţelege! Comunică! sau impresii după primul an la Jurnalism.

Plecam de acasă într-o nouă poveste. Eram guvernată de curiozitate. Şi încă sunt.

Încântată nu este un cuvânt îndeajuns de bun să descrie cum m-am simţit în prima lună a noului meu statut: de studentă! Ce învăţam la şcoală satisfăcea aşteptările mele şi, cu toate astea, n-am ezitat niciodată să citesc în plus.

Noiembrie a adus prima provocare: o lună de practică plătită în primărie. Acolo am prins gustul întrebărilor incomode. Am văzut cum se crispează şi se bâlbâie oamenii care habar n-au de ce se află într-o funcţie, dar sunt foarte mândri de ea. Dar şi cât de relaxaţi răspund cei care-şi văd de treaba lor.
La finalul lunii, am mers într-o excursie plină cu workshop-uri, de unde m-am întors cu un îndemn: bazează-te întotdeauna pe instinct!

Pe scenă, la Festivalul Mondial de Poezie
Între timp, am devenit voluntar în cadrul unui proiect nou pentru oraş, cu ambiţii mari. PML. Am ajutat la organizarea conferinţelor de presă şi am avut ceva activitate de teren. Aici am învăţat importanţa muncii în echipă şi... cât de mult valorează sinceritatea. Sunt foarte fericită c-am făcut alegerea asta. Şi am un mic regret, că n-am dat tot ce a fost mai bun la momentul oportun.

Au urmat două luni de voluntariat pentru un site de ştiri, unde, ce-i drept, am avut mai mult succes cu articole pamfletare. Din perioada aia am plecat cu gustul amar al dezamăgirii. Există oameni care habar n-au ce-i respectul, dar cărora lenea le e cea mai bună prietenă.

Prima mea sesiune. Mă bucuram ca un câine abandonat pentru fiecare notă mare pe care-o luam. Şi când am primit bursa de merit, m-am simţit puţin isteaţă. Pentru că n-am fost niciodată tocilară. Mi-a fost drag întotdeauna să fac propriile conexiuni pentru a deprinde cunoştinţe.

Lansarea Corinei Ozon
Următorul pas a fost o premieră. Am vorbit pentru prima dată în public despre o carte. S-a-ntâmplat la Târgul Gaudeamus, la lansarea "Amanţii 3.0". Mulţumesc Corinei Ozon că mi-a oferit şansa asta. Şi pentru că lumea a prins încredere în mine, am fost aleasă să prezint şi cartea Ioanei Duda, "Instinct". Şi să fiu speaker la Conferinţa Craiova2Online. Iar Cristina Nemerovschi mi-a pus o scurtă prezentare în finalul cărţii "Vicky, nu Victoria". După aceste experienţe mi-am dat seama că golul în stomac apare abia când termin speech-ul.

Lansarea Ioanei Duda
Întrucât voiam să-mi exersez aptitudinile de comunicator, pentru o perioadă m-am avântat în zona PR-ului. Aşa că am scris discursuri, postări pentru blog şi site-urile de socializare şi am sfătuit îndeaproape o persoană publică. Apoi am făcut 80 de ore de voluntariat în cadrul unei firme private, unde m-am ocupat de promovarea produselor lor. De aici am plecat cu lecţia: ca lucrurile să meargă bine, relaţia cu colaboratorul trebuie să se bazeze pe încredere.

Uneori mai sunt şi poetă. Iată explicaţia pentru care am fost invitată la Festivalul Mondial de Poezie "Mihai Eminescu", după care am reuşit să-mi fac un prieten bun în America. Şi la "Noaptea Şeherezadei", unde mi-am citit creaţiile alături de toţi poeţii valoroşi ai urbei. Sau la "Ora Poeziei".
Ce am fi noi, fără public?

La întrebarea asta mă gândeam şi înainte să intru în direct cu Lucian Mîndruţă, la Digi24. Însă el m-a-ntrebat despre tabieturi şi dependenţe. Nu c-aş avea prea puţine. Aş fi inclus şi blogging-ul, însă despre asta am vorbit într-o emisiune de la Radio Campus.

Aproape de finalul semestrului II, am fost o săptămână în practică la Gazeta de Sud. Am luat primele mele interviuri în faţa camerei şi am plecat într-o excursie la munte pentru realizarea unui reportaj. Iată cum am prins o regulă nescrisă: poartă mereu tenişi în timpul serviciului! Nu mi-a fost deloc uşor să evit alunecarea, când mă căţăram pe stânci în balerini.

Pe tot parcursul anului, am participat frecvent la dezbaterile organizate de Prăvălia Culturală, la evenimente organizate de Casa de Cultură Traian Demetrescu, dar şi la proiectele Asociaţiei Bloggerilor Olteni: degustări de vin, blog meet-uri, reclame etc.

După sesiunea din vară, parcă nu eram destul de obosită, aşa c-am decis să mă implic în promovarea specializării Jurnalism a Universităţii din Craiova. Am mers la Radio Oltenia şi am înregistrat un spot, în săptămâna înscrierilor la facultate am împărţit pliante şi am stat de vorbă cu candidaţii. Iar ca să fie treaba treabă, împreună cu o mână de colege şi o profă coordonator, am reînfiinţat revista specializării. Ne place să credem că schimbăm în bine studenţii prin activitatea noastră de la revistă.

Trimit mulţumiri tuturor persoanelor care mi-au zis nasoale când am greşit, care mi-au zâmbit când am meritat. Care mi-au fost alături la orice oră şi în orice situaţie. Care m-au iubit şi care m-au urât. Nu ştiu dacă am făcut multe lucruri sau dacă au fost într-adevăr benefice, dar ştiu că le-am făcut cu drag. Şi nu le-am enumerat pe toate la acest bilanţ personal.

Pentru că succesul nu vine când îl aştepţi, ci când munceşti. Când eşti dispus să investeşti timp şi energie ca visurile tale să devine realitate.

joi, 21 iulie 2016

Despre locurile de muncă. Viziunea unui copil responsabil.

Se urlă în draci cum că nu sunt locuri de muncă. Că noi vrem, domnule, să mergem să muncim, da' n-avem unde. Am 20 de ani şi cred că asta este o problemă pe jumătate falsă.

Pentru că majoritatea oamenilor nu au calităţile necesare şi o pregătire suficientă astfel încât să fie compatibili pentru o slujbă. Şi când spun calităţi mă refer la seriozitate, decenţă, loialitate. Majoritatea se aşteaptă ca slujba să fie acel loc unde pleci dimineaţa şi de la care te întorci pe la orele 16:00, după ce-ai socializat toată ziua cu colegii. Şi, bineînţeles, să primeşti mulţi bani pentru activitatea desfăşurată.

Vă place să-i compătimiţi pe cei din mediul rural. Sau pe cei plecaţi din ţară. Primii n-au cum să prezinte încredere, atunci când în grădinile lor te sâsâie şerpii, în loc să fie cultivate niscaiva legume. Dar ei continuă să se bată cu pumnu' în piept c-ar vrea să muncească. Iar dintre cei plecaţi, câţi au contracte de muncă şi câţi mint acasă că lucrează la restaurante, când ei sunt la furat sau umplu bordelurile? Oare dacă s-ar întoarce cele 4 milioane de români plecaţi, statul ar face faţă la rata de infracţionalitate?

Pun mereu întrebarea asta celor care se plâng: dacă nu îţi găseşti un loc de muncă, de ce nu ţi-l creezi? N-am niciun fel de aşteptare că cineva îmi va da un răspuns bine argumentat din prima. Oamenii isteţi deja au purces la treabă, fără a face paradă de asta. Şi aici începe, de fapt, problema.

Că pentru a-ţi înfiinţa business-ul tău trebuie să treci printr-o birocraţie infernală. Că, după ce munceşti de nu mai ştii de tine, ajungi să plăteşti mai mult de jumătate din ceea ce produci statului. Care stat întreţine un deţinut cu aprox. 2.500 de lei/lună, în timp ce bursa mea de merit de la facultate este de 280 lei. Care stat dă ajutoare sociale ălora de la ţară, care abia de-şi mătură prin curte. E la limita prostiei faptul că eu ca angajator, dacă ofer un salariu de 5.000 lei, trebuie să plătesc 1.500 lei impozit pentru el. Şi tu, angajatule, plăteşti la rândul tău impozit pe venit. Care tot din salariu, deci din banii mei, îl plăteşti. Repet, e la limita prostiei să plăteşti de două ori impozit pe acelaşi drac.

Mă minunez şi mă îngrijorez pe zi ce trece. Nu ştiu în ce să mai cred. Vreo schimbare n-o să vină prea curând, liderilor politici le convine de minune situaţia asta. Iar noi, cei puţini, ne cam supunem majorităţii. Cică aşa e democraţia românească.    

joi, 7 iulie 2016

Brânzeturi cum se... cuVin: aventura cu număru' 4

Mi-am actualizat urechile dă Minnie şi-am plecat dimpreună cu prietenu' Alex Mihai (care se declară vinovat pentru şmenozeala din stânga) spre Vintage la Pasaj. Am uitat să iau o piatră-n gură, că vorba aia, am fost în premieră la locanta în discuţie. E pe gustul meu, cochetă şi cu servire bine pusă la punct. Mă face să mă simt ca acasă. Şi tocmai din acest motiv voi reveni, poate chiar în seara asta. Şi voi vă uitaţi la Franţa-Germania, nu?

Asociaţia Bloggerilor Olteni (cu domnul Daniel în frunte. Botea Daniel) şi DicţionarCulinar.ro (adică Alin Sîntimbrean. cu barbă de data asta) ne-au adus în faţă vinuri de la Crama Drăgaşi şi brânzică fermentată de la Horezu.

Mi-am ciulit urechile şi l-am ascultat şi m-am holbat la Răzvan Stanciu, reprezentantul cramei. Ne-a vorbit despre vinuri simplu şi concret, fără false efuziuni romanţioase. Domeniul Drăgaşi deţine o podgorie mică, de doar 7 ha de vie. Pe to do list -ul meu stă scris acu' că tre' să-mi fac bagajele şi o rezervare la pensiunea de acolo.

După formalităţile deschiderii evenimentului, mi-a fost turnat în pahar primul vin (din cele trei pe care le-am degustat, alături de aceeaşi brânză toate - premieră!). Pinot Gris 2015, devenit ma' fav. Alb demisec, cu #decât 12,4% alcool. Dacă ar fi să aleg un cuvânt pentru vinu' ăsta, n-aş putea. Aş alege trei: durere de cap. Că asta m-a apucat după ce l-am băut.

Brânzica minunată din producţia lui SC Five Continent este făcută 100% din lapte pasteurizat. Asta înseamnă că nu îngraşă? Întreb pentru o prietenă. Încă nu e disponibilă în comerţ, dar hei!, asta nu înseamnă că suntem cobai, ci băftoşi. Altă premieră, ce să vezi, am mâncat brânză cu miere. E Dumnezeu pe pământ. Jur pe roşu.

Şi ca o fomistă ce sunt, am mâncat şi miere pe pâine. Când i-am povestit, taică-miu m-a întrebat dacă era miere de salcâm. "Nu, boss, era de albine!", i-am răspuns eu serioasă.

N-am altă descriere pentru brânză, înafară de bani. Îi merită pe toţi. Şi combinaţia ei cu vinul... e energie. Pentru că toţi avem în noi o neştiută rezervă de energie care izbucneşte când viaţa ne pune la încercare.

Soarta m-a observat supărată-ntr-un colţ că nu câştigasem vin la extragerea de la final. Şi a hotărât să mă-mbăieze conţinutul paharului domnului Daniel. Io m-aş fi bucurat să mă-mbăieze un butoi ceva, dar sigur, fără telefon mobil la purtător. Mulţumiri lui Mihai Firică, m-a învăţat să-l resuscitez pe respectiv.

Vă las aici câteva foto, mă duc să pun vin la rece. Trebuie să sărbătorim cu ceva când Franţa va câştiga Campionatul European. Pupici cu sclipici
  
Alin Sîntimbrean, Răzvan Stanciu şi, cu două deşte-n sus, Daniel Botea
E pe veselie.