joi, 28 martie 2013

really?

am zis asta toată ziua. ca în apropierea unui eşec.
ore de la 7:30. (până şi mami a zis că cel care a avut ideea cu orele de la 7:30 a fost cretin).
micuţa Izzi (profa de istorie) ne-a mărturisit că cel mai fericit moment din viaţa sa a fost în clasa a V-a, când a primit cravata de pionier, moment chiar mai fericit ca acela în care a adus pe lume un copil (?).
am avut o discuţie pământească cu proful de mate. deci se poate.
după şcoală am mers cu profa de română + câţiva colegi la Biblioteca Judeţeană să facem ceva (no, chiar nu ştiu cum să numesc activitatea) despre Nichita Stănescu. cât de plictisitor şi de penibil. noi am prezentat şi tot noi am jucat şi rolul auditoriului. jaaaalnic. două tipe de la BJ, funcţionare, au stat să ne vadă şi o tot dădeau că să aşteptăm să vină presa. ce glume proaste aveau în program. singurele clipe drăguţe au fost când am citit eu nişte poezie acompaniată de Andrei şi chitara sa (i-am ameninţat că dacă Andrei nu chităreşte, nu citesc. pur şi simplu - mai mult pur ca simplu - m-am obişnuit aşa) şi Alina cântând "Wonderful Life". străluceşte când o cântă. e adorabilă. m-a bufnit râsul de câteva ori în timpul momentelor celorlalţi, dar chiar a fost jalnic. nimic altceva decât kitsch. Nichita ar fi vomat dacă ar fi fost prezent.
m-am întors acasă şi am adormit. în ultima vreme am dormit aşa mult că aş putea concura la Campionatul Mondial de Somn.
tocmai m-am trezit - am musafiri.
între timp am citit articolul ăsta, care mi-a făcut ziua urâtă. cum să-l demită pe Sandu Stuparu? LOL, chiar sunt cretini. câtă nedreptate. câtă ură. ah, ce-aş vrea să fiu Hitler şi să-i împuşc pe toţi dobitocii de pe planetă. sau să-i oblig să se sinucidă :))
(Manolescu a intrat în Academia Română ca titular. yay, în sfârşit!)
mi-a făcut mami un ceai ca să pot trage în mod sănătos concluziile de azi: încearcă să schimbi lumea. poate reuşeşti. totul este perfect posibil.

miercuri, 27 martie 2013

cărţi de citit - 51

. "Băiuţeii" de Filip Florian şi Matei Florian .

Lui Manolescu nu-i place Filip Florian (mă doare-n cot, vorba profei de latină).
Tipii care au crescut pe aleea Băiuţ sunt mişto.
Credeam că doar eu îi cunosc pe Ştim şi Ştam, dar m-am înşelat.
Fraţii Florian reuşesc să-şi coreleze intuiţiile, instinctele, mişcările.
Radu Cosaşu dixit în prefaţă: "Ei fac din fleacuri - precum săpunul Fa sau tenişii Drăgăşani - idei decisive."
Eu văd "Băiuţeii" romanul unei inocenţe mascate, roman dublu prin exactitate şi zâmbetul amurgului.

marți, 26 martie 2013

de-aş fi o notă pe portativul tău (oare aş suna bine?)

îmi făcusem planuri pentru tenişii mei favoriţi (plus că ieri mi-am mai cumpărat încă unii geniali), însă a trebuit să revin la cizmele şi paltonaşul de iarnă. nu-i nimic. sper ca măcar Rică să fie fericit că ninge.
am fost deşteaptă aseară când mi-am programat ceasul să mă trezească azi: l-am pus să sune mai devreme ca să pot lenevii mai mult în pat.
cu puţin înaintea lui 7 am ieşit din casă. în căşti era pe replay "tu berbec, eu fecioară, pentru amândoi e prima oară" (da, merge. se potriveşte marţea şi în situaţiile de criză). şcoală-şcoală.
la 13 şi jumătate, după ce am aflat că nu mai vine Boroghină mâine la şcoală - mâine e ziua mondială a teatrului - din cauza prostiei unor profi, îmi doream culori.
mi-am băut ceaiul la social art meeting. am povestit cu prietenul nostru flegmatic până la ora 16, când am pornit încetişor înapoi spre casă.
la 17 am adormit. m-am trezit la 20, parcă şi mai obosită. n-am mai fost în stare să fac ceva constructiv până acum, când mă voi pune în pat pentru ca mâine dimineaţă să o iau de la început.

concluzie: aproximativ toate chestiile din lume sunt un cerc. doar planeta e rotundă.    

luni, 25 martie 2013

O lebădă iarna

în urmă cu ceva ani, când practicam sportul de a privi la tv, am ajuns pe tvr2 şi am prins finalul unui film cu Octavian Cotescu. mi se părea că seamănă la faţă cu Nichita Stănescu, altfel de ce m-aş fi oprit la el?
m-am gândit adesea la acel final, încercând să-l reproduc în memorie. rămăsese aşa de bine impregnat.
aseară îmi căutam un film şi am dat peste "O lebădă iarna". m-a aşteptat cuminte până când a venit momentul să-l pot înţelege. timp de o oră şi jumătate nici măcar n-am clipit.
inginerul Vasile Mirea (Octavian Cotescu) se îndrăgosteşte de o balerină blondă căreia îi plăcea să i se spună domnişoara Dufy (Rodica Mureşan), întrucât dansa în "Lacul lebedelor", iar Dufy era nume de lebădă, în timp ce soţia sa era în spital. Dufy îl vizitează des, trăiesc o iubire sinceră şi puternică. vecinilor le era cunoscută drept logodnica fratelui lui Vasile, un poet boem interpretat de Florin Piersic. începuse să se ştie de relaţia dintre cei doi, dar ce nu ştia securitatea? Vasile este pus în situaţia de a alege între relaţia cu Dufy şi a fi promovat, a urca o treaptă în societate. a ales să se despartă de frumoasa blondă, rezultând sinuciderea ei - a murit pe un pat de zăpadă, în pădure.
cele două personaje principale sunt aşa diferite şi se potrivesc aproape perfect. stilul rigid al lui Vasile este îmblânzit de Dufy, care îl ajută să perceapă arta, să o simtă. fiinţa interval dintre cei doi poate fi conturată prin două coordonate: impulsul şi reciprocitatea.
nu credeam că în perioada comunistă aprigă - 1983, se pot transmite atâtea printr-un film. frumos. frumos, frumos, frumos. merită văzut, aşa că vizionare plăcută!
*în timp ce scriu, în Craiova ninge. nu că ar fi genial să ningă mult încât să mă pot sinucide şi eu lejer? 
P.S.: dacă vreţi să-mi citiţi poeziile din Ramuri, daţi un click aici

duminică, 24 martie 2013

vineri, 22 martie 2013

destinul. importanţa justă.

La mulţi ani sănătoşi, Zoltán András!

Vârsta formaţiei Sarmalele Reci este mai mare ca vârsta mea biologică, copilăria mea stă sub semnul melodiilor ei. Timp de câţiva ani, solistul a fost singurul om pe care l-am divinizat.
Daaaar am crescut. Şi am citit. Şi mi-am dat seama că viaţa nu înseamnă numai muzică.
Trebuie să-i mulţumesc lui Zoltán că şi-a făcut timp zilele astea să-mi răspundă la câteva întrebări, cu speranţa că o să învăţ să-mi răspund mai mult singură.

Cum ai descoperit ştiinţa numită "antroposofie"?

Răspunsul la întrebarea ta e simplu: prin destin.

O parte dintre oameni cred că este o sectă. Cum să-i convingem de opusul acesteia? 

În primul rînd, întrebarea induce o idee eronată.
Eu nu cunosc pe nimeni care crede că mişcarea antroposofică este o sectă. Tu cunoşti?
În al doilea rînd, antroposofia nu polemizează. Deci nu doresc să intru în nici o polemică. Însă vreau să fiu corect şi să răspund totuşi la întrebare.
Să vedem ce este o sectă:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sect%C4%83 . Mişcarea antroposofică nu este o grupare religioasă. Este o cale de cunoaştere ştiinţific-spirituală ce corespunde pe deplin omului zilelor noastre.
Antroposofia nu numai că nu doreşte să se izoleze de societate, ci îşi vede misiunea tocmai în înnoirea social-culturală prin contribuţiile ei multiple: pedagogia Waldorf http://www.youtube.com/watch?v=NzVfzS0lB-Y demonstrează pe deplin această vocaţie. La fel şi agricultura biologic-dinamică http://en.wikipedia.org/wiki/Biodynamic_agriculture , medicina antroposofică http://en.wikipedia.org/wiki/Anthroposophical_medicine sau arhitectura organică antroposofică http://www.anthromedia.net/en/themes/art-and-architecture/living-organic-architecture/
În concluzie, orice om cu judecata sănătoasă poate trage concluzia corectă şi singur.

Consideri că este necesară o vârstă fizică anume pentru a deprinde cunoştinţe în această direcţie?
 
Există vîrste potrivite pentru unele lucruri şi vîrste nepotrivite.
De pildă, faptul că copiii sînt puşi de părinţii lor în faţa unui ecran de televizor, sau în faţa unui monitor de calculator este total nepotrivit şi dăunător. Nu numai că acei copii se rup din ce în ce mai mult de viaţa reală, ci sistemul lor nervos, încă nematurizat şi plăpînd, suferă.
Dimpotrivă, la vîrsta copilăriei, copilul primeşte modele juste de logică, de gîndire, de simţire şi mai ales modele morale dacă i se spun basme. Aş spune: Da, la această vîrstă, copilul primeşte deja un prim impuls corect în a percepe lumea ca fiind nu numai fizic-minerală, ci şi plină de forţe de viaţă, de forţe sufleteşti şi mai ales, de forţe spiritual-morale.
Apoi, dacă un adolescent se îndreaptă spre lume cu un dor de cunoaştere, cu frămîmtări şi căutări, întrebările sale este bine să primească răspunsuri nu numai din ceea ce ştiinţa academică a secolului XXI are de spus, ci şi din ceea ce omul modern de azi e capabil să perceapă, să înţeleagă şi să cultive ca ştiinţă a spiritului.

Revăzând filmul "Educaţie pentru viitor", care explică pedagogia Waldorf, m-am oprit la funcţia ciclicităţii. La o grădiniţă, fiecare zi a săptămânii este ocupată numai cu o activitate, scopul fiind ca elevii să aibă o siguranţă, neapărând ceva nou. De ce acest scop? Vreau să spun că mi se pare just să fie învăţaţi de mici cu lucrurile noi şi cum să reacţioneze la ele. 

Aceasta poate fi o părere indusă tocmai de societatea de consum de azi: Că omul TREBUIE de cît mai mic să se maturizeze, să devină responsabil, să ştie, să cunoască, indiferent ce.
Or tocmai în acest sens, cunoaşterea corectă a fiinţei omeneşti poate aduce o lămurire:
Nici oficial, conform legii, omul nu este responsabil de faptele sale, de dezvoltarea sa personală etc. înainte de vîrsta majoratului. Dreptul a fixat această vîrstă la 18 ani. O cunoaştere profundă a fiinţei umane şi o observare atentă şi obiectivă va constata că în fapt, abia după vîrsta de cca 21 ani, şi în etape succesive, ulterioare, de cîte 7 ani, omul este capabil să-şi ia în propriile mîini dezvoltarea sa personală, să studieze, să urmeze o vocaţie, să devină creativ pe deplin.
În primii 7 ani de viaţă, despre care oamenii ştiu şi din tradiţie, omul este dependent de adulţi, de părinţi şi educatori, care îl modelează pe deplin.
TOTUL este pentru copil “un lucru nou”. Astfel, copilul nu trebuie “să fie învăţat de mic cu lucrurile noi”.
Există o preconcepţie şi o incapacitate de a înţelege faptul că un copil mic nu este un adult la scară mai mică. Nevoile copilului sînt de cele mai multe ori greşit înţelese de adulţii de azi. Copilul nu poate prelucra cantităţile de informaţie care îi asaltează oricum pe stradă, pe panourile publicitare, în fondul sonor al radioului, în revistele şi cărţile strident colorate şi hiperaglomerate cu conţinuturi grafice de orice fel. Pedagogia Waldorf înţelege acest lucru şi îi oferă copilului cantitatea şi calitatea de informaţie justă pentru vîrsta lui, pentru capacitatea lui de înţelegere şi de însuşire.
Fiecare zi din săptămînă are cîte un lucru specific, ca activitate a zilei respective – desen, sau euritmie, sau modelaj, sau lucru manual etc. Dar pe lîngă acea activitate, în restul zilei copiii se joacă – în clasă sau afară, au ore de limbi străine, mănîncă, dorm, ascultă poveşti. Toate acestea umplu programul zilnic cu o diversitate CU SENS.

Apropo de documentare, "Seminţe pentru un nou Pământ" este gata? 

Lucrez la scenariu. Sper ca în toamnă să fie gata.

Mircea Eliade spunea: "Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe". Ai simţit că ai făcut acelaşi lucru? Dacă da, când şi în ce circumstanţe?

Nu doresc să lezez sentimentele nimănui, dar trebuie să spun că ţi-ai ales un exemplu prost în Mircea Eliade pentru ceea ce doreşti tu ca răspuns. Din păcate, este deja un lucru notoriu tocmai că Mircea Eliade nu “a păşit mai departe” – şi de altfel şi scrierile lui “religioase” suferă de un agnosticism şi o lipsă de trăire personală evidente de la mare distanţă. Bibliotecile lumii, precum şi blogurile de pe internet sînt pline de discuţii abstracte despre lume şi spiritualitate. Asemenea scrieri (şi aici îl număr şi pe Mircea Eliade, din păcate) suferă de faptul că cei care scriu nu au avut niciodată de fapt o trăire conştientă a lumii spirituale, nici un dialog cu o fiinţă spirituală superioară, nici o percepţie obiectivă adevărată a lucrurilor despre care vor să vorbească.
Pe de altă parte, cei care au asemenea experienţe suprasensibile aleg fie să rămînă discreţi, fie să discute despre lucrurile acestea nu în ziare, pe internet sau în cărţi de popularizare facilă, ci împreună cu alţi oameni care au preocupări, căutări, percepţii şi înţelegeri asemănătoare cu ei.
Un lucru constructiv nu poate fi făcut decît după ce o dată ai stabilit că vorbeşti aceeaşi limbă şi ai aceleaşi reprezentări despre realităţile despre care doreşti să vorbeşti.

Mi-ar plăcea să ştiu dacă Judith von Halle va veni cândva în România...
 
Şi mie ....
                                                               

joi, 21 martie 2013

poezia înainte de toate!.

La mulţi ani! 
pentru că azi - 21 martie - este Ziua Mondială a Poeziei am organizat împreună cu domnul profesor Sandu Turneanu o întâlnire în amfiteatrul şcolii cu elevii interesaţi de poezie. aceştia ne-au recitat din Arghezi, Blandiana, Eminescu, Blaga şi Bacovia cu "Lacustră" (singura recitată pe scenă. îţi mulţumim, Cezar!). profu Mihăescu şi-a demonstrat calităţile de actor recitând din Nichita şi Sorescu. s-a lăsat şi cu un concurs: le-am dat nişte versuri, iar ei au recunoscut de fiecare dată poetul. la final am fost martorii unui duet surprinzător în persoanele domnilor profi - genial momentul.

Profu M: Sandu, fă-te că lucrezi! :))
şi acum ne face Roxi o poză drăguţă :))

profu M şi elevă recitând (singura poză clară cu cineva care recită înainte să mi se închidă aparatul)

după-amiază ne-am întâlnit la Tradem să-l ascultăm pe poetul Anton Jurebie, invitatul acestei luni. stilul său e atât de... bun!! ("scriem şi noi cum putem şi îi spunem stil" - nu-mi amintesc cine a spus-o) m-a super-uimit. o să fie o plăcere să-i citesc volumul pe care ni l-a dăruit. mulţumim! superb. a fost superb.
Georgiana, Cornel Mihai Ungureanu, Marius Dobrin, Nicolae Coande şi Anton Jurebie :x

Ion Maria, Emilian Mirea, Toma Grigorie, un tip, Mihai Dincă şi Mircea Suchici :x
 şiiiiiii poza asta, aşa, că vă iubesc:

duminică, 17 martie 2013

unde-i poetul? / la întâlnire cu cititorii săi. / cu amândoi?

astăzi în oraş a fost prezent Nicolae Prelipceanu (gluma din titlu îi aparţine). un poet pe care îl iubesc mult. m-am bucurat tare că am avut ocazia să aud live poezia mea favorită din toată creaţia sa de până acum: "Ion de la gară", pe care o ştiu pe de rost; e normal, am citit-o de zeci şi ascultat-o de sute de ori.
personalitatea sa pregnantă denotă rezistenţa conştienţei pure. sper ca "la pierderea speranţei" să nu fie ultimul volum semnat de Prelipceanu, că tot îi place să spună c-a îmbătrânit. (oamenii la 70 de ani nu sunt bătrâni, serios!)
de asemenea, momentele când actorul Angel Rababoc a citit din opera poetului au fost speciale, a reuşit să transmită multe, conturând ideea că arta actorului nu este nimic altceva decât magie.
(ca orice om stupid, mi-am uitat aparatul foto acasă)


tradusă în catalană, episodul 2. Pere Besso ştie să facă surprize.

'Lletres a Roxana'

1.
Tu ets el gran poeta? salut
jo sóc una petita poeta
escric amb por i menyspreu
una xafarderia redundant tanmateix
com si un amic fóra més important que una amiga
bon matí
excuses pel retard he vomitat
què hem de fer hui?
2.
La festa continua
3.
no em justifique
en ma casa algunes formigues s’infatuen
la resta és de cintura delicada
4.
Una resposta
no necessite tacons per a estar a l’altura


'Scrisori către Roxana'

1.
tu eşti marele poet? salut
eu sunt mica poetă
scriu cu teamă şi dispreţ
o chestie redundantă de altfel
un prieten parcă e mai important ca o prietenă
bună dimineaţa
scuze pentru întârziere am vomitat
ce avem de făcut azi?
2.
petrecerea continuă
3.
nu mă justific
în casa mea câteva furnici sunt infatuate
restul au talia subţire
4.
un răspuns
nu am nevoie de tocuri să fiu la înălţime

sâmbătă, 16 martie 2013

cărţi de citit - 50

. "Sufletul după moarte" de Serafim Rose .

Cuprinsul acestei cărţi a fost prea limitat pentru a înfăţişa întreaga învăţătură ortodoxă despre lumea cealaltă şi viaţă de după moarte. S-a încercat prezentarea din învăţătură atât cât să se răspundă întrebărilor ridicate ca urmare a experienţelor "de după moarte" din zilele noastre, precum şi pentru a arăta cititorilor care sunt scrierile ortodoxe ce conţin această învăţătură.
După moarte sufletul este mai viu şi mai conştient ca înainte de moarte. De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele lucrate în această lume, ci la ieşirea din trup îşi aminteşte totul mai limpede şi mai lămurit, odată slobozit de pământescul trupului.

joi, 14 martie 2013

sunt tradusă în catalană :>

Heus ací el poema “Se topeşte zarea...” [‘Es fon la llunyania’] d’una molt jove poeta romanesa la mirada de la qual paga la pena seguir: ROXANA ŞTIUBEI (Craiova, 1996), com sempre traduïda del romanés al català per PERE BESSÓ

'Es fon la llunyania...'

S’ha ofegat el poeta en milers de fulles blanques, pures
I ha cridat per l’ajuda de generacions futures
amb què morirà o coneixerà l’amargor eterna
Indicible sinó al voltant de la idea de sí
Com pot escapar
De la mirada obsessiva de la tardor

L’horitzó ha desplegat les ales amb l’energia
Estúpida dels nounats

Continuarem necessitant-los
les nits fredes d’agost


'Se topeşte zarea...'

S-a înecat poetul în miliarde de foi albe, pure
Şi a strigat după ajutorul generaţiilor viitoare
Prin care va muri sau va cunoaşte amarul veşnic
Nespus decât în jurul ideii de sine
Cum poate să scape
De privirile obsedante ale toamnei

Orizontul şi-a deschis aripile cu energia
Stupidă a nou-născuţilor

Vom mai avea nevoie de
Ei în nopţile reci de august

miercuri, 13 martie 2013

Paraziţii. fuck yeaaa

pe sistemul:
am primit de la Ioni - Mulţumesc! - o revistă din anul 2004 a şcolii la care învăţ. era mult mai bine structurată şi mai a elevilor.
printre altele, la secţiunea "mondene" un elev de clasa a VIIIa a scris un articol de o pagină despre Paraziţii.
iubesc Paraziţii. sunt, pur şi simplu, buni în ceea ce fac. au o filosofie de viaţă morală sănătoasă. sunt citiţi. au nişte versuri formidabile, pe care le concep singuri.
primul lor album se numeşte "Poezii pentru pereţi", fiind al doilea album de rap din ţara noastră, primul aparţinând lui R.A.C.L.A, nu lui BUG Mafia, aşa cum crede majoritatea. nu mă apuc acum să scriu biografia lor (deşi ar merita să o facă cineva şi apoi să apară sub formă de carte), o puteţi citi pe alte platforme.
când sunt nervoasă sau supărată, melodiile lor mă fac să-mi revin, din ce în ce mai puternică. m-au învăţat să nu-mi pese de ceea ce spun/fac cei care-mi sunt inferiori.
Paraziţii nu-s nişte bad boys sau şmecheraşi. din contră, au un mesaj social puternic care reuşeşte să producă mişcări :)
sprijiniţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (mişto ministrul! oare cine o fi fost? respect!) au realizat asta:
de asemenea, toate videoclipurile lor sunt tari. textele lor sunt bune dpdv literar, ar avea succes cu ele.
câteva citate:
"eşti atât de grasă că nu încapi în gândurile mele"
"unde se termină visele moartea respiră"
"nu-mi permit luxul să nu reuşesc"
"mă urăsc intensiv trei secunde pe zi"
repet: iubesc Paraziţii! dar îi iubesc şi separat pe Cheloo şi Ombladon, au proiecte solo geniale.

P.S.: ştiu că o turmă de blazaţi îmi va reproşa că ascult muzică proastă, că sunt kitsch etc şamd. nu-mi pasă. măcar nu-s ipocrită. am un prieten care e prof universitar şi îi plac. cum ar zice Paraziţii: "o sugeţi!". şi înc-o dată, ca să vă fie clar: iubesc Paraziţii! :))

şi, că tot îs rapperiţă, recomand şi

marți, 12 martie 2013

You've Got Mail. suntem ceea ce citim!

pe lista cu ce vreau să fac în viaţa asta s-a adăugat: o cafenea-librărie.
filmul "You've Got Mail" m-a făcut să-mi doresc şi mai mult să-mi împlinesc visurile.
regăsirea. bucuria de primăvară. încrederea. 
îl găsiţi aici.
acţiunea principală este aceeaşi cu a filmului românesc "Bună! Ce faci?", care este aici.

duminică, 10 martie 2013

Il capo dei capi

Vorbeam în urmă cu ceva vreme (cam multă, ce-i drept) cu bro' despre cât de mult mă pasiona mafia şi, în special, cea siciliană. Pentru că e cea mai puternică.
S-a apucat să-mi povestească despre unul dintre legendele vii ale Siciliei: Salvatore "Toto" Riina. Am citit la vremea respectivă câteva articole, dar mi-a fost prea greu să văd şi serialul documentar despre evoluţia sa.
Am stat ore bune proptită în scaunul de la pc zilele astea şi am reuşit.
Toto Riina, născut în 1930, este fiul unui ţăran foarte sărac, care, atunci când Toto era adolescent, a găsit o bombă pe câmp, probabil rămasă acolo de la Primul Război Mondial. Voia să o descompună şi s-o vândă pentru a face rost de mâncare. Dar a explodat şi a murit. Aşa cum a spus apoi toată existenţa sa Toto: "Pe tata l-a omorât foamea, nu bomba!".
De atunci, singurul scop al lui Riina a fost să aibă de toate, să nu-i lipsească nimic material lui şi familiei.
A parcurs conştiincios toate etapele: de la statutul de "are picioare murdare pentru că are pantofi murdari" până la a fi şeful organizaţiei Cosa Nostra, de la ţăranul corleonez neinstruit până la cel mai important om din Palermo. Porecla "bestia" îi descrie perfect caracterul brutal, uşurinţa cu care lua decizii, necesitatea de a omorî. Ambiţia de a ajunge cât mai sus ar trebui să existe în fiecare fiinţă pământească, dar nu să ia o formă negativă. De apreciat este şi soţia lui Riina, Ninetta, care mereu l-a înţeles şi ajutat. Cum se spune, în spatele fiecărui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică. Interesant, dar şi ironic, este modul în care se prezintă destinele lui Riina şi al lui Schiro Biagio. Cel din urmă fusese prieten în copilărie cu primul, însă a ales un drum paralel - să fie de partea justiţiei. Astfel că toată viaţa l-a urmărit până a reuşit să-l prindă şi să-l bage în arest. Faptul că nu-l ucide pe Biagio, deşi omorâse (personal sau prin intermediul inferiorilor) sute de oameni -majoritatea poliţişti, politicieni sau din mafie, ni-l prezintă pe Riina, totuşi, cu un suflet care ştie să aprecieze într-o oarecare măsură. 
Momentan Riina se află la închisoare. Mi-ar plăcea să-l cunosc.
Documentarul:  http://www.filmeonline3d.ro/il-capo-dei-capi/ .

P.S.: Azi-noapte am visat că se reinstaurase comunismul la noi. Eram în curte la mine la ţară, era noapte, iar comuniştii ieşeau de undeva din cer şi coborau prin podul uneia dintre case. Am trezit-o repede pe Flori Bălănescu să vadă ce se întâmplă. Era acolo şi Florin Iaru, pregătit să lupte contra regimului. Eu nu ştiam ce să aleg : să fiu împotriva lor sau să le cânt în strună şi să deţin puterea.

marți, 5 martie 2013

fapta justă.

"Marţea mă simt cumva mult mai matur, uneori chiar meditativ şi chiar surâzător. Îmi place de mine mai mult decât în alte zile, decât în zilele obişnuite, banale, care te rotesc ameţitor pe degetele lor de copil mofturos. Aş putea trăi toată viaţa numai într-o zi de marţi, închis, ghemuit ca un sâmbure în carnea răcoroasă a mărului, prins în dulcea lui perfecţiune."

Sorin Delaskela, "Noaptea pisicilor lungi"

duminică, 3 martie 2013

3 martie - Ziua Mondială a Scriitorilor

Faceţi şi voi ceva. Orice. Dar să nu lăsaţi asta să treacă neobservat.
Mulţumiri!

"Un om care scrie nu e niciodată singur." - Paul Valery
"Nu judeca după ceea ce se scrie, ci după ceea ce s-a citit." - Jorge Luis Borges

sâmbătă, 2 martie 2013

pauză de Gaudeamus.

am văzut programul de la Gaudeamus cândva pe undeva şi mi-am zis că singurul moment la care vreau să fiu prezentă este lectura susţinută de poeţii Aurelian Zisu, Nicolae Coande şi Ionel Ciupureanu. (plus alţii)
uitasem. îmi amintii la ţară, pe la 12:00. la 15:00 era evenimentul. şi ajunsei, datorită lui tati. Mulţumesc! :*
Gabriel Nedelea, Ionel Ciupureanu, Silviu Gongonea, Livia Moreanu
Mădălina, Nicolae Coande, Aurelian Zisu, Luiza Mitu
stând eu acolo în primul rând, îmi arunc ochii pe cărţile expuse pe măsuţă. ce văd? numele. meu. surprize-surprize. yay, am apărut într-o antologie. ddhhh, şi are coperta neagră :x
 Petrişor Militaru dixit:
M-am bucurat tare că am găsit :
mi-am mai luat şi :
impresii de lectură în curând.

Vă pup! >:D<

vineri, 1 martie 2013

primăvară. pentru a 17a oară.

Oficial e Primăvară. Te aşteptam de ceva vreme, drăguţă!
Pentru că toată lumea o ascultă, iat-o:
oricât de enervant ar fi traseul vieţii uneori, razele soarelui tot îţi smulg un zâmbet, două, trei. îţi dă seama că poţi orice. cheia este răbdarea.
tic-tic-tac. timpul există, pentru că îl creăm noi. tic-tic-tac. Bucuraţi-vă!

 - mi-au apărut poeme în Ramuri. deci Mulţumiri şi să citiţi! :)) -