Plácido Domingo jr. & friends este o premieră muzicală absolută în România
prin concertele susţinute de către Plácido Domingo jr. împreună cu alte
nume rezonante ale scenei naționale și internaționale. Favorita publicului la
ediția din acest an a concursului Eurovision, Laura Bretan, se
numără printre invitații speciali ai evenimentului Placido Domingo jr. &
fiends, alături de soprana Irina
Polivanova, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper
la Eurovision, și cântărețul Valentin Boghean.
Sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 20.00, publicul Sălii Polivalente
din Craiova se va bucura de o interpretare vocală impresionantă și plină de
emoție, Plácido Domingo jr. fiind
acompaniat de de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova,
sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. O combinaţie de muzică clasică
și de ritmuri, care amintesc de epoca swing, sunt îmbinate cu o bază solidă de
jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o
direcție cu totul nouă.
Născut în 1965 în Mexic, Plácido Domingo jr. a fost familiarzat
de la o vârstă fragedă cu lumea muzicală a celor mai reprezentative voci ale
operei, astfel încât pasiunea pentru muzică a fost inevitabilă.
O bună parte a vieții sale a petrecut-o în calitate de compozitor și
producător muzical, însă în 2010, Plácido și-a prezentat debutul internațional
în calitate de cântăreț. Într-un interviu acordat vocidellopera.com, Domingo
jr. povestește cum a început această nouă perspectivă a carierei sale: “(…)
într-o zi tatăl meu avea nevoie să învețe câteva cântece compuse de mine și m-a
rugat să le înregistrez pentru el. Le-am înregistrat, iar după ce mi-a auzit
vocea m-a întrebat de ce nu mă apuc de cântat muzică pop sau contemporană.
Restul e istorie.”
Încurajat de tatăl său în acest parcurs muzical, Plácido Domingo jr.
a fost întâmpinat cu multă căldură pe scenele lumii. De asemenea, publicul
apreciază de fiecare dată ocaziile în care Domingo tatăl și fiul sunt reuniți
pe scenă, în cadrul unor duete extraordinare.
De-a lungul carierei sale de compozitor, Plácido Domingo jr. a
scris piese pentru artiști de calibru precum Michael Bolton, Riccardo
Cocciante, Vanessa Williams, Sarah Brightman, Jose Carreras, Luciano Pavarotti,
Leona Mitchell, Diana Ross, Alejandro Fernández, Tony Bennett, și bineînțeles,
tatăl său, Plácido Domingo.
În calitate de cântăreț, Domingo jr. a colaborat pentru primul
său EP, în 2010, cu producătorul Juan Cristóbal Losada. În 2017 a scos primul
album în limba spaniolă – Latidos, urmat de versiunea în engleză – Heartbeat.
Acesta include cântece celebre ale anilor ’50 și ’60, cu influențe de latino,
pop, jazz, tango, bolero, cha-cha-cha și bachata, cu aranjamente orchestrale și
duete cu artiști precum José Feliciano, tatăl său - Plácido Domingo, și Arturo
Sandoval, printre alții.
Preţuri bilete: 100 lei zona VIP; 50 lei în tribune.
Rezervări on line pe site-ul eventim:
sau la Agenţia de bilete din Calea Unirii Nr. 16,
luni-vineri, orele 10:00 – 18:00, telefon 0251 414 698.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu