joi, 29 noiembrie 2018

În an centenar, Centrul Comercial Auchan Craioviţa îmbogățește fondul de carte al bibliotecilor publice rurale alături de Educab


Craiova, noiembrie 2018: Centrul Comercial Auchan Craioviţa demarează campania națională de îmbogățire a fondului de carte din bibliotecile publice alături de Educab. Campania își propune să adune, cu ajutorul comunității, peste 3.000 de cărți pentru bibliotecile publice din mediul rural. Educab, platformă care vizează îmbogățirea capacităților bibliotecilor publice din România pentru a satisface nevoile la nivel local, este partenerul acestei campanii care va coordona donarea cărților către bibliotecile publice locale. Astfel, în schimbul a două cărți donate, clienții Centrul Comercial Auchan Craioviţa primesc un loz care le aduce un câștig garantat.

Lectura stimulează imaginația și antrenează creativitatea, de aceea dezvoltarea educațională în plan local și accesul la cărți este unul foarte important. Aceste idei au stat la baza campaniei demarate de Centrul Comercial Auchan Craioviţa care își propune să mijlocească îmbogățirea fondului de carte al bibliotecilor publice rurale. Pentru acest lucru, reprezentanții Centrului Comercial fac o nouă alianță cu comunitatea și cu Educab, organizație non-guvernamentală parteneră care s-a alăturat campaniei. 

Astfel, în perioada 23 noiembrie – 7 decembrie, clienții Centrului Comercial Auchan Craioviţa sunt așteptați cu minimum două cărți pentru a fi donate în cadrul proiectului. Pentru fiecare două volume donate, aceștia primesc din partea Centrului Comercial Auchan din Craiova câte un loz răzuibil, prin care se poate câștiga garantat unul dintre următoarele premii: semn de carte, lampă de citit cu clips sau marele premiu – un dispozitiv electronic pentru citirea cărților Kindle. Toate lozurile vor fi câștigătoare iar premiile se vor acorda în limita stocului disponibil, alocat pe fiecare centru comercial.
Această campanie urmărește implicarea activă a membrilor comunității create în jurul Centrului Comercial și donarea a peste 3.000 de volume către bibliotecile publice provenite din mediul rural și implicit către copii care au șansa de a descoperi noi cărți și aventuri. 

Credem că aniversarea Centenarului ne oferă un prilej ideal de a ne aduce aminte de lucrurile care contează cu adevărat: prietenia, bunătatea și generozitatea. Cărțile reprezintă o modalitate prin care copiii pot învăța despre aceste valori, așa că ne-am dorit să facem acest proiect cu ajutorul comunității create în jurul Centrului Comercial Auchan Craioviţa, o comunitate unită și implicată”, au declarat reprezentanții centrului comercial.

Zona pentru donarea cărților va fi special amenajată și semnalizată în centrul comercial, unde un promoter va prelua cărțile și îi va înmâna clientului premiul instant.


Programul de donare a cărților se desfășoară în perioada 23 noiembrie – 7 decembrie 2018, în următoarele intervale orare:
·         Vineri: 14:00 – 20:00
·         Sâmbătă – duminică: 11:00 – 17:00
De asemenea, puteți urmări detalii și pe site-ul campaniei :

sau pe pagina de Facebook a Centrului Comercial Auchan Craiovița aici:

Centrul Comercial Auchan Craioviţa are drept scop animarea comunității în care activează și și-a asumat rolul de a fi un centru comercial sociabil, parte integrantă din viața oamenilor, inima comunității din care face parte. Astfel, centrul este locul care îi aduce împreună pe membrii comunității, îi ajută să creeze legături cu cei din jurul lor, oferindu-le o experiență aparte nu doar când merg la cumpărături, ci și atunci când caută alternative pentru petrecerea timpului liber.

Niciun comentariu: