marți, 22 ianuarie 2013

ieri. azi. două zile cât o viaţă

Nu ştiu cum să încep. De fapt, îmi este greu să scriu, pentru că sunt atât de inteligentă, încât să-mi dau seama că oricât aş încerca să exprim ceea ce simt prin cuvinte, nu o să iasă. Pur şi simplu, asta se simte, nu se spune/scrie.

Ieri l-am avut preţ de trei ore la şcoală pe poetul Emilian Mirea. Ne-a citit, ne-a povestit, ne-a încântat. Colegii mei au fost atât de atenţi şi nu mă aşteptam. Iniţial domnul Mirea trebuia să stea doar două ore, dar copiii mei au insistat să mai rămână. Ceea ce nu a putut decât să mă bucure!!
Profu ne-a cântat, ca întotdeauna. Ne-au cântat şi Andrei cu Gabi. Directorul a fost foarte relaxat.
Orele alea în care am stat toţi ca o familie şi am vorbit mi-au dovedit că... există chestia aia despre care eu credeam că nu mai există. Nu ştiu ce nume are chestia aia şi nici nu mă interesează. Important e că am descoperit-o.Şi îi mulţumesc, ea mi-a dat seama că nu contează faptul că te trezeşti la 6 dimineaţă, că nu-ţi stă părul aşa cum îţi doreşti şi altele.
De la stânga la dreapta: Emilian Mirea, Marius Dobrin, Profu Mihăescu, eu?, Directorul Pătularu plus ceasul nostru care nu merge.  Foto: Cornel Mihai Ungureanu.
Astăzi am avut întâlnire de artă socială. E prima dată când particip la o astfel de întâlnire. Ce-aş putea spune? Că a fost magic! Ar fi jenant dacă aş spune ce s-a întâmplat, pentru că asta ţine de intimitatea noastră ca grup. Adina zice : "Totul fu genial. Vă iubesc!", iar Elena "ma jur..si mie imi placu...deci fu frumos...iar partea cu desenu mi se paru bestiala...iti zisei imi pusai acolo toate sentinmentele".

Pentru că m-a emoţionat enorm postul ăsta: http://www.screamerase.blogspot.ro/2013/01/sa-i-zicem-zi-obostoare.html şi  am plâns şi încă plâng şi n-am avut curaj să-i trimit un mail celei care l-a scris, o să fac mai jos o schiţă, sub forma unei scrisori de la mine pentru mine.

Dragă Roxana, 

Observaţia precum că tu nu ai avut copilărie - tu te-ai născut deja mare devine din ce în ce mai argumentată. Mai lasă-mi ceva timp, apoi o să-ţi explic argumentele.
E 22 ianuarie, anul trecut, pe 21 ianuarie ai fost la teatru, ai intrat în librărie, iar librara ţi-a recomandat un volum "scris de o elevă din Carol". Fiind curioasă din fire, nu ai stat pe gânduri şi l-ai luat. Ajunsă acasă, ai căutat detalii despre autoare şi ai aflat că era, de fapt, în acelaşi liceu cu tine. 
Ai citit, ai plâns, ţi-a plăcut. poate pentru că într-o oarecare măsură te recunoşteai într-unul dintre personaje. 
Trece timpul. Timp la începutul căruia l-ai cunoscut pe M. Acest timp în care s-au întâmplat o mulţime de chestii mărunte, pe care nu le-ai înţeles la momentul respectiv, dar pe care astăzi le consideri extrem de importante. Aşa cum îţi spunea cineva ieri, destinul nu ţi-l faci tu. E deja scris. Trebuie doar să ai puterea să-l accepţi.
Îl cunoşti din ce în ce mai bine pe M. şi realizezi cât de divin este. Dacă te-aş pune să-mi spui ce simţi pentru el, cu siguranţă n-ai şti să răspunzi. E firesc, cred. Treci prin multe cu M. într-un timp scurt şi ţi se pare că trăieşti într-un basm minunat lângă el.
În timpul petrecut împreună, M. ţi-a povestit/lăudat persoana lui E. Apoi ai ajuns singură la concluzia că E. este o persoană specială. Între două persoane speciale - E. şi M. - nu poate exista decât o relaţie specială. 
Eşti, oarecum, opusul lui E. Minunat.
Ştiind că tu nu-ţi prea exprimi sentimentele - ai şi tu dreptatea ta, unele lucruri se simt, nu se spun - nu o să-ţi cer să faci asta. Dar eu ştiu că îi iubeşti pe E. şi M. Ai grijă să îi ţii mereu lângă tine. Puteţi planta împreună copaci toată viaţa...
Roxana, ţi-aş mai scrie. Oh, dar cât ţi-aş scrie! Însă e clipa când trebuie să te las să plângi în continuare. Plângi, copilă! O să te linişteşti, o să-ţi fie bine...

a ta, astăzi, 
îngeraşa.   

4 comentarii:

Myuuki spunea...

Cred c-am plans azi cat n-am plans in toata ultima luna. Si chiar am plans in ultima luna. :\
M. e magic, e atat de magic ca nici nu stiu cum altfel sa-i mai zic. E absolut singura persoana careia ii pasa cu adevarat de noi, ca oameni, nu ca elevi.
Cred c-ar fi o idee buna sa plantam copaci toata viata. Numa` ca o sa ne sinucidem inainte sa vedem padurea cu ochii nostrii.
Daca E. e cine cred eu ca e, sa stii ca esti mai buna ca ea. Ai mai multa putere. E e deja expirata, batrana, sfoiegita. Daca ai fii barbat, ti-as zice ca esti viril.
Pe cuvant. :]

Roxana Ştiubei spunea...

Uneori mă gândesc: ce lucru bun am făcut ca să-l avem în vieţile noastre? Cât de norocoase suntem că îl cunoaştem...
Îi pasă, da. Noi avem nevoie de prieteni, nu de "şefi" care să ne amintească faptul că suntem doar nişte elevi, care să ne privească de sus.
Nu prea te-aş lăsa să vorbeşti aşa despre E. O să înveţe cum stă treaba cu puterea, sunt mai mult ca sigură de asta.
Îţi mulţumesc >:D<

Myuuki spunea...

Cred ca unele persoane ii ajuta pe altii pra mult si ei nu primesc nimic in schimb, sau primesc foarte putin. Ar fi misto prietenia asta hipioata, dar nu ar merge cu 1000 de elevi. E bine asa, in privat. E mai realist.
>:D<

Roxana Ştiubei spunea...

Ai dreptate!