marți, 5 februarie 2013

ADHD sau nesimţire

am avut azi întâlnire de "artă socială".
am vorbit de joi/vineri cu vreo 20 de persoane să vină.
20 înafară de mine, Adina şi prof.

şi ne-am văzut azi în următoarea formulă:
profu, pentru că e normal, logic şi cum mai vreţi. doar de la dumnealui a început totul.
eu şi Adina, pentru că ne place şi ne interesează.
Teo, pentru că i-am povestit noi cât de magic a fost data trecută. şi-a învins somnul şi foamea şi a rămas.
Andrei, zis şi "şarpele şarpele", pentru că l-am bătut eu la cap să vină (să ne cânte la chitară).
Mihai, pentru că l-am sunat de dimineaţă (a şi scuze dacă te-am trezit :* ) să-l invit, crezând că i-ar plăcea, şi a acceptat (spre surprinderea noastră, data trecută n-a venit).
Said, pentru că i-am zis Adinei să mai aducă pe cineva şi, dacă tot vorbea cu el pe Facebook, l-a invitat.
=7. cifra magică.

nu ştiu ce să mai zic, sunt rea acum. orice aş zice, n-aş reuşi să schimb (cam) nimic. doar pe mine mă schimb. de haine, de piele, de obiceiuri proaste, de tabieturi şi multe altele. şi mă descopăr. cine sunt eu?

lecţie învăţată azi (a se citi: reamintită): dacă ţii prea mult mâna în apă rece, îţi îngheaţă. - desluşiţi voi înţelesul, sunteţi băieţi mari.    

4 comentarii:

MikuMyuuki spunea...

Anul trecut media era 4. Proful, eu, T. si D.

roxx spunea...

şi dintr-o dată mă simt mai bine... >:D<

MikuMyuuki spunea...

:))o sa tot fie asa, insa mie mi se pare mai misto cand sunt mai putini

roxx spunea...

e mai... familiar, mai în intimitate... mă rog, înţelegi tu ce vreau să zic. adică ştii deja.
dar, în acelaşi timp, e de căcat să fii dezamăgit. dar tot vina mea e, cum ar spune CMU, că am aşteptări...