. " Supleantul " de Petru Popescu .
Când eram eu mică (mă rog, mai mică decât sunt acum), pe vremea când criticul literar Xenia Karo-Negrea avea pe TVS emisiunea "Cartea săptămânii", butonând l-am găsit pe Antena3 (sau ceva de genul) pe Petru Popescu, de a cărui existenţă nu aveam habar, propovăduin la o emisiune politică despre cea mai recentă carte a sa, "Supleantul", unde câteva personaje purtau numele de Nicolae, Elena şi Zoia Ceauşescu.Se întâmpla prin 2009. Mi-a cumpărat tata nişte cărţi scrise de Popescu, am mai aflat chestii despre el.
Cu câteva zile înainte de Crăciunul din 2011, pare-mi-se că-n ultima zi de şcoală, m-am dus să caut "Supleantul". L-am găsit, l-am luat. Pe drum m-am întâlnit cu profa de engleză. A văzut cărţulia şi mi-a zis : "În mod normal, oamenii îşi cumpără portocale...". Asta mi-a amintit de filozofia ţăranului autentic. În ziua cumpărăturii a plouat.
Ieri şi astăzi, când am parcurs romanul, a plouat. Poate că am aşteptat ploaia potrivită...
Aparent, romanul este categorisit ca fiind o schelălăitură politică de anvergură. De fapt, el seduce prin senzualitate, acea senzualitate comercială, şi, totuşi, de natură viscerală, prin care impune un anume gen de lectură. Impresionează prin lapidaritatea ascunsă a dedesubturilor, secvenţele centralizate pe relaţia Petru-Zoia-Coman ilustrează cel mai bine sofisticatul situaţiei scăpată de zâmbetele artificiale.
"Supleantul" este uşor de citit, ţine să asigure un echilibru duminical.
P.S. : Mi s-a reproşat că, deşi vorbesc enorm de mult despre o chestie cât de mică, scriu foarte puţin. Talent de orator?!!? Poate... Nu ştiu, cred că îmi place să vorbesc... Şi păstrez poezia pentru scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu