"Un scriitor este cineva pentru care scrisul este mult mai dificil ca pentru alţi oameni." (T. Mann)
În ultimele zile m-am întâlnit cu câţiva dintre profii de la fosta mea şcoală.
Primul cu care m-am întâlnit a fost profu de muzică dintr-a şaptea. Aveam ora de la 6 la 7 luni seara şi mereu eram un grup care ne strângeam lângă catedră, ne făceam tema la română pentru a doua zi în timp ce el ne spunea bancuri sau vorbeam despre cărţi. Acum l-am găsit şi mai deschis, am discutat amical despre ce-a mai făcut fiecare, despre femeile din viaţa lui şi despre cum peste puţin timp va ajunge în orchestra Filarmonicii cu violoncelul său.
Apoi m-am văzut pe fugă cu un prof cu care n-am avut ore, dar cu care mă înţelegeam super bine. Am schimbat câteva impresii. Chiar îmi era dor de o îmbrăţişare asortată cu pupici de la dumnealui!
A urmat profu de istorie dintr-a opta. Doamne, cât mai vorbeam cu dumnealui! Ne trimiteam zeci de mailuri zilnic, ne sunam, la şcoală nu mai zic, mai ales în perioada cu olimpiada. Fiind un tip mai rigid, eram aşa mândră că-i intrasem pe sub piele.
Faza este că toţi s-au interesat dacă mai scriu, cum mai scriu, ce-am mai realizat în domeniul artelor. "Ce-a mai făcut experta noastră în limba şi literatura română?". În special profu de istorie, care a fost vreme de un an cititorul meu nr. 1 , mă punea să-i dau autografe, mă convinsese să public primul volum. Noroc că n-am făcut-o, altfel acum aş fi intrat în pământ de ruşine la ce prostii puneam pe hârtie.
Modul în care şi-au amintit toţi ce scriam eu la vremea respectivă, ce încrezătoare eram, toate detaliile pe care dumnealor le ţin minte din timpul orelor sau ce mai făceam împreună şi, în general, toată atenţia pe care mi-o acordă mă super emoţionează.
Să-mi trăiţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu