hei, mulţumesc lui Cornel Mihai Ungureanu că m-a invitat să scriu ceva pentru numărul pe decembrie al "Prăvăliei Culturale".
iată aici ce-am mâzgălit:
http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2014-12.html#10
luni, 8 decembrie 2014
luni, 24 noiembrie 2014
Petre Ţuţea grăit-a:
# Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci ca să primească adevărul.
# Cei care stau sub fluviul evenimentelor stau fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de pleoşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune... Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea ţine mai mult de biologic decât de spiritual.
# Fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.
# Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român. Şi până la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.
# Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.
#Nu ştiu dacă fantasticul este din nimic sau ceva, dar ca să fii fantastic trebuie să fii transsenzorial, în afară de concret şi de real.
# Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni.
# Generaţia se naşte aşa: apare un cap - sau poate mai multe deodată, care sunt ancorate în acelaşi ideal. Şi dacă idealul este strălucit reprezentat, devine formă modelatoare pentru cei care-l urmează. trebuie acceptată ideea de oameni-model.
# Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o "spălare" a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele.
# Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.
# Pe paşii domnului ăstuia foarte mare care se cheamă întreprinzător, pe paşii ăstuia se naşte toată civilizaţia modernă.
# Un mister care se leagă şi se dezleagă devine o problemă şi nu mai e un mister. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea personală. În orice caz, dacă un mister este comentat şi i se găseşte un răspuns, atunci misterul se cheamă problemă şi răspunsul, soluţie.
# Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.
# Drama omului este dualismul existenţei lui; e alcătuit din corp şi suflet şi joacă între corp şi suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul nu are biruinţă definitivă; faptul că e muritor îi anulează esenţialitatea. Tot ce există în noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.
# Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om, mai greu.
# Personalitatea este acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine.
# Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Nu e nevoie să fie savant, ci să aibă har.
# Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală şi face mobilă de lux.
# E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scris, fiindcă scrisul te definitizează, în sensul că te arată fără posibilitate de ieşire.
# Cei care stau sub fluviul evenimentelor stau fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de pleoşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune... Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea ţine mai mult de biologic decât de spiritual.
# Fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.
# Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român. Şi până la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.
# Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.
#Nu ştiu dacă fantasticul este din nimic sau ceva, dar ca să fii fantastic trebuie să fii transsenzorial, în afară de concret şi de real.
# Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni.
# Generaţia se naşte aşa: apare un cap - sau poate mai multe deodată, care sunt ancorate în acelaşi ideal. Şi dacă idealul este strălucit reprezentat, devine formă modelatoare pentru cei care-l urmează. trebuie acceptată ideea de oameni-model.
# Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o "spălare" a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele.
# Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.
# Pe paşii domnului ăstuia foarte mare care se cheamă întreprinzător, pe paşii ăstuia se naşte toată civilizaţia modernă.
# Un mister care se leagă şi se dezleagă devine o problemă şi nu mai e un mister. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea personală. În orice caz, dacă un mister este comentat şi i se găseşte un răspuns, atunci misterul se cheamă problemă şi răspunsul, soluţie.
# Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.
# Drama omului este dualismul existenţei lui; e alcătuit din corp şi suflet şi joacă între corp şi suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul nu are biruinţă definitivă; faptul că e muritor îi anulează esenţialitatea. Tot ce există în noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.
# Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om, mai greu.
# Personalitatea este acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine.
# Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Nu e nevoie să fie savant, ci să aibă har.
# Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală şi face mobilă de lux.
# E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scris, fiindcă scrisul te definitizează, în sensul că te arată fără posibilitate de ieşire.
marți, 18 noiembrie 2014
Nu lăsaţi oamenii trişti să ne fure oraşul!
Dimineaţă, când mă pregăteam să plec la şcoală, îmi dădui seama că nu-mi stă prea bine podoaba capilară. Aşa că ce mă gândii: ia să port urechile de Minnie, poate în felul ăsta pun mai mult în evidenţă faptul că nu-mi stă părul într-un mod decent. Şi pentru că în timpul liber am şi viziuni de sociolog, îmi răsării ideea că ar fi necesar, totuşi, să observ reacţiile celor cu care mă voi întâlnii peste zi.
Iată-mă acum, la finalul 'cercetării': sunt puţin dezamăgită, dar nu descurajată, ci mai ambiţioasă.
Cu indulgenţă spun că 10 persoane au zâmbit la vederea urechilor de Minnie, şi o singură femeie mi-a spus că-mi stă bine şi m-a întrebat de unde le am, pentru a-i achiziţiona şi dumneaei fiicei. Îmi este ruşine de mine pentru faptul că nu i le-am dăruit, după vestimentaţie nu părea tocmai genul de om înstărit, dar să nu fiu eu cea care judecă.
Majoritatea oamenilor mă priveau aiurea, de parcă mi-ar fi zis: "Te-ai ţicnit? Cum poţi umbla aşa prin oraş? Să-ţi fie ruşine!", am simţit priviri sictirite, "Uite-o şi pe ciudata asta!", se strâmbau, aveau grimase, parcă se întunecau mai mult. Pe de altă parte, pot spune că am fost de acord cu privirile de genul : "Frate, nu eşti originală!".
Ce se întâmplă cu lumea? De ce-s aşa ipocriţi, trişti, conformişti, pesimişti, răutăcioşi, nu-şi lasă loc pentru mici plăceri? De ce se urâţesc pe zi ce trece?
Ştiu că este cam deplasat să le reproşez asta în condiţiile în care ei poate nu au bani să-şi plătească ratele, nu ştiu cum să le explice copiilor că nu le ajung resursele pentru lucrurile pe care ei şi le doresc, însă sunt convinsă că se poate face o schimbare în atitudinea lor. Voi încerca mai mult.
Iată-mă acum, la finalul 'cercetării': sunt puţin dezamăgită, dar nu descurajată, ci mai ambiţioasă.
Cu indulgenţă spun că 10 persoane au zâmbit la vederea urechilor de Minnie, şi o singură femeie mi-a spus că-mi stă bine şi m-a întrebat de unde le am, pentru a-i achiziţiona şi dumneaei fiicei. Îmi este ruşine de mine pentru faptul că nu i le-am dăruit, după vestimentaţie nu părea tocmai genul de om înstărit, dar să nu fiu eu cea care judecă.
Majoritatea oamenilor mă priveau aiurea, de parcă mi-ar fi zis: "Te-ai ţicnit? Cum poţi umbla aşa prin oraş? Să-ţi fie ruşine!", am simţit priviri sictirite, "Uite-o şi pe ciudata asta!", se strâmbau, aveau grimase, parcă se întunecau mai mult. Pe de altă parte, pot spune că am fost de acord cu privirile de genul : "Frate, nu eşti originală!".
Ce se întâmplă cu lumea? De ce-s aşa ipocriţi, trişti, conformişti, pesimişti, răutăcioşi, nu-şi lasă loc pentru mici plăceri? De ce se urâţesc pe zi ce trece?
Ştiu că este cam deplasat să le reproşez asta în condiţiile în care ei poate nu au bani să-şi plătească ratele, nu ştiu cum să le explice copiilor că nu le ajung resursele pentru lucrurile pe care ei şi le doresc, însă sunt convinsă că se poate face o schimbare în atitudinea lor. Voi încerca mai mult.
joi, 23 octombrie 2014
Codin Maticiuc scrise o carte.
"Consumatorul de suflete" este, pentru mulţi amatori, un mijloc de a afla chestii despre craiul de Dorobanţi Codin Maticiuc. Ţin să precizez că am citit volumul strict pentru valoarea lui literară, pentru aspectele noi pe care le pune pe tapetul literaturii actuale şi pentru subiectele pe care le dezvoltă. Nu-l cunosc personal pe autor, deci singurul lucru pe care îl pot spune despre el este că ne despart 16 ani şi mult alcool.
# Am încetat de mult să mai sper. Să mai aştept. E vânătoare pură. Cu dedicaţie totală, dar fără aşteptări. Primesc tot ce vine către mine. Îmbrăţişez fiecare ocazie. Dar sunt gol pe dinăuntru, e întuneric în sufletul meu. Mă umplu de energiile care mi se oferă pe tavă şi tânjesc după cele care se abţin doar pentru a fi ale mele pe viaţă ceva mai târziu. Mă amuză. Mă amuză creaturile din jurul meu care cred că jucăm acelaşi joc.
Primul lucru care m-a impresionat la cartea neagră este sinceritatea pe care o emană. Şi impulsul ăla de "nu muri prost!".
# Am destinul meu şi sunt convins de asta: poate că am fost lăsat pe Pământ să fac rău doar pentru ca binele să poată ieşi în evidenţă, să fie just apreciat.
Construcţia romanului este bazată pe treisprezece scrisori (presărate cu fragmente de jurnal) prin care un mascul feroce la suprafaţă încearcă să-i explice iubitei ce pericol o paşte dacă va continua să îl accepte. În spatele apariţiei de bad boy se ascunde cel mai sensibil suflet, căruia de fapt îi este teamă să iubească, să se lase fascinat de un alt fel de sublim înafara celor pe care le experimentează.
# Mă vrei? Eşti sigură? Am să te deţin pe veci şi am să te golesc de tot ce ai mai bun, mai sfânt. De sânge, de energie, de tot. Am să-ţi ofer în schimb durere, lacrimi, goliciune sau, în cel mai bun caz, nimic.
Romengleza folosită nu face decât să devină o carte mai plăcută, actuală, fun, comercială. Cât despre vulgaritatea prezentă, dragilor (voi cei care o condamnaţi), vă asigur că toate cuvintele sunt în DEX.
# Cum depistezi un altruist? Miroase la fel. Îm fiecare zi. El a depistat parfumul care i se potriveşte, care îi place, care place celor din jur, şi-l poartă în fiecare zi. Nu-l mai simte, nu se mai bucură de mirosul pe care-l degajează, nu se mai bucură în niciun fel. Egoistul le schimbă, le întoarce, le suceşte, în funcţie de stare, de ziua săptămânii, de locul unde iese, cu cine se-ntâlneşte, de cum s-a trezit dimineaţa.
Fraza care consider că reprezintă cel mai bine "Consumatorul de suflete" este:
# Atunci când te prăbuşeşti, când cazi de foarte sus, ai impresia că zbori, că pluteşti. Câteodată toate aveţi impresia că sunteţi în al nouălea cer, când de fapt sunteţi în cădere liberă.
Cât despre semnul de carte... sper să-l beau cândva :))
# Am încetat de mult să mai sper. Să mai aştept. E vânătoare pură. Cu dedicaţie totală, dar fără aşteptări. Primesc tot ce vine către mine. Îmbrăţişez fiecare ocazie. Dar sunt gol pe dinăuntru, e întuneric în sufletul meu. Mă umplu de energiile care mi se oferă pe tavă şi tânjesc după cele care se abţin doar pentru a fi ale mele pe viaţă ceva mai târziu. Mă amuză. Mă amuză creaturile din jurul meu care cred că jucăm acelaşi joc.
Primul lucru care m-a impresionat la cartea neagră este sinceritatea pe care o emană. Şi impulsul ăla de "nu muri prost!".
# Am destinul meu şi sunt convins de asta: poate că am fost lăsat pe Pământ să fac rău doar pentru ca binele să poată ieşi în evidenţă, să fie just apreciat.
Construcţia romanului este bazată pe treisprezece scrisori (presărate cu fragmente de jurnal) prin care un mascul feroce la suprafaţă încearcă să-i explice iubitei ce pericol o paşte dacă va continua să îl accepte. În spatele apariţiei de bad boy se ascunde cel mai sensibil suflet, căruia de fapt îi este teamă să iubească, să se lase fascinat de un alt fel de sublim înafara celor pe care le experimentează.
# Mă vrei? Eşti sigură? Am să te deţin pe veci şi am să te golesc de tot ce ai mai bun, mai sfânt. De sânge, de energie, de tot. Am să-ţi ofer în schimb durere, lacrimi, goliciune sau, în cel mai bun caz, nimic.
Romengleza folosită nu face decât să devină o carte mai plăcută, actuală, fun, comercială. Cât despre vulgaritatea prezentă, dragilor (voi cei care o condamnaţi), vă asigur că toate cuvintele sunt în DEX.
# Cum depistezi un altruist? Miroase la fel. Îm fiecare zi. El a depistat parfumul care i se potriveşte, care îi place, care place celor din jur, şi-l poartă în fiecare zi. Nu-l mai simte, nu se mai bucură de mirosul pe care-l degajează, nu se mai bucură în niciun fel. Egoistul le schimbă, le întoarce, le suceşte, în funcţie de stare, de ziua săptămânii, de locul unde iese, cu cine se-ntâlneşte, de cum s-a trezit dimineaţa.
Fraza care consider că reprezintă cel mai bine "Consumatorul de suflete" este:
# Atunci când te prăbuşeşti, când cazi de foarte sus, ai impresia că zbori, că pluteşti. Câteodată toate aveţi impresia că sunteţi în al nouălea cer, când de fapt sunteţi în cădere liberă.
Cât despre semnul de carte... sper să-l beau cândva :))
miercuri, 15 octombrie 2014
citate din "Suferinţele tânărului Werther" de Johann Wolfgang GOETHE
# Vreau acum, iubite prietene, îţi făgăduiesc, vreau să mă îndrept, nu vreau să mai rumeg puţinul rău pe care destinul ni-l hărăzeşte, aşa cum am făcut până acum; vreau doar să mă bucur de clipa de faţă, şi tot ce e trecut să rămână trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene: durerile oamenilor ar fi mai mici dacă ei - Dumnezeu ştie de ce sunt făcuţi astfel! - nu s-ar ocupa cu un atât de mare zel al închipuirii de amintirea relelor trecute şi ar îndura un prezent nepăsător.
# Lipsa de înţelegere şi inerţia stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât viclenia şi răutatea.
# Încolo, mă simt foarte bine aici; singurătatea e pentru sufletul meu un balsam delicios în ţinutul acesta paradisiac, şi anotimpul tinereţii încălzeşte din belşug inima mea, ades înfiorată de frig.
# Ştiu prea bine că nu suntem şi nu putem fi egali.
# Am făcut tot felul de cunoştinţe, dar prieteni încă n-am găsit. De bună seamă oamenii văd în mine ceva ciudat. Mulţi dintre ei mă iubesc şi au simpatie faţă de mine, şi-mi pare rău când văd că drumul nostru merge numai puţină vreme împreună. Dacă mă vei întreba cum sunt oamenii pe aici, îţi voi răspunde: ca pretutindeni. Specia umană se poartă pretutindeni la fel. Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de dânsa. O, destin al omului!
# E vorba numai să recunoşti ce e foarte bun şi să îndrăzneşti să-l exprimi.
# Eram una dintre cele mai fricoase, dar arătându-mă indiferentă ca să dau celorlalţi curaj, am căpătat şi eu curaj.
# M-am gândit mult la năzuinţa omului de a se întinde, de a face noi descoperiri, de a rătăci încoace şi încolo; pe urmă, la înclinarea lui de a se supune de bunăvoie îngrădirii, de a păşi pe drumul obişnuinţei, fără să-i pese de ceea ce e la dreapta sau la stânga lui.
# Iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Când îi privesc şi văd în ei germenii tuturor virtuţilor şi ai tuturor forţelor care vor fi cândva atât de folositoare, când întrezăresc în îndărătnicie statornicia şi tăria de mai târziu a caracterului, iar în zburdălnicie, umorul sănătos şi uşurinţa de a te strecura printre primejdiile lumii, când văd totul atât de neştirbit, atât de întreg, atunci repet mereu-mereu vorbele de aur ale învăţătorului oamenilor: "Numai să fiţi ca pruncii aceştia!". Şi noi, dragul meu, îi tratăm ca pe nişte inferiori, pe ei care ne sunt egali şi pe care ar trebui să-i privim ca pe nişte modele.
# Noi, oamenii, începui eu, ne plângem adeseori că zilele bune sunt atât de puţine şi cele rele atât de multe; dar, după părerea mea, n-avem întotdeauna dreptate. Dacă ne-am bucura cu dragă inimă de lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi, am avea şi puterea să le îndurăm pe cele rele, atunci când vin.
# Proasta dispoziţie e la fel cu lenea, e chiar un fel de lene. Firea noastră e înclinată spre lene, şi totuşi, o dată ce am avut puterea să luăm o hotărâre, treaba merge strună şi simţim o adevărată plăcere să fim activi.
# Nimeni nu ştie cât de mari îi sunt puterile dacă nu le-a pus la încercare.
# Vedem oameni fericiţi, pe care nu noi îi facem fericiţi, şi asta nu putem răbda.
# De ce vă grăbiţi, strigai eu, de ce vă grăbiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?!
# E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea.
# De când mă amestec cu lumea în fiecare zi şi văd ce fac oamenii şi cum se poartă, mă împac mult mai bine cu mine însumi.
# Nu-i pe lume bucurie atât de adevărată şi de caldă ca aceea de a vedea un suflet mare care se deschide înaintea ta.
# Îţi vine să turbezi, când te gândeşti că sunt oameni care nu pricep şi nu simt puţinele lucruri care au vreun preţ pe lumea asta.
# Ah, golul acesta! golul acesta îngrozitor pe care îl simt aici, în piept!... De multe ori mă gândesc: dacă măcar o dată, măcar o dată ai putea s-o strângi la piept, atunci tot acest gol s-ar umple.
# Prietenii tăi te preţuiesc, le faci adesea bucurie şi ţi se pare că fără ei nu s-ar putea; şi totuşi... dacă ai pleca, dacă te-ai rupe de cercul acesta, cât timp ar simţi ei golul pe care pierderea ta l-ar lăsa în viaţa lor, cât timp?
# Lipsa de înţelegere şi inerţia stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât viclenia şi răutatea.
# Încolo, mă simt foarte bine aici; singurătatea e pentru sufletul meu un balsam delicios în ţinutul acesta paradisiac, şi anotimpul tinereţii încălzeşte din belşug inima mea, ades înfiorată de frig.
# Ştiu prea bine că nu suntem şi nu putem fi egali.
# Am făcut tot felul de cunoştinţe, dar prieteni încă n-am găsit. De bună seamă oamenii văd în mine ceva ciudat. Mulţi dintre ei mă iubesc şi au simpatie faţă de mine, şi-mi pare rău când văd că drumul nostru merge numai puţină vreme împreună. Dacă mă vei întreba cum sunt oamenii pe aici, îţi voi răspunde: ca pretutindeni. Specia umană se poartă pretutindeni la fel. Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de dânsa. O, destin al omului!
# E vorba numai să recunoşti ce e foarte bun şi să îndrăzneşti să-l exprimi.
# Eram una dintre cele mai fricoase, dar arătându-mă indiferentă ca să dau celorlalţi curaj, am căpătat şi eu curaj.
# M-am gândit mult la năzuinţa omului de a se întinde, de a face noi descoperiri, de a rătăci încoace şi încolo; pe urmă, la înclinarea lui de a se supune de bunăvoie îngrădirii, de a păşi pe drumul obişnuinţei, fără să-i pese de ceea ce e la dreapta sau la stânga lui.
# Iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Când îi privesc şi văd în ei germenii tuturor virtuţilor şi ai tuturor forţelor care vor fi cândva atât de folositoare, când întrezăresc în îndărătnicie statornicia şi tăria de mai târziu a caracterului, iar în zburdălnicie, umorul sănătos şi uşurinţa de a te strecura printre primejdiile lumii, când văd totul atât de neştirbit, atât de întreg, atunci repet mereu-mereu vorbele de aur ale învăţătorului oamenilor: "Numai să fiţi ca pruncii aceştia!". Şi noi, dragul meu, îi tratăm ca pe nişte inferiori, pe ei care ne sunt egali şi pe care ar trebui să-i privim ca pe nişte modele.
# Noi, oamenii, începui eu, ne plângem adeseori că zilele bune sunt atât de puţine şi cele rele atât de multe; dar, după părerea mea, n-avem întotdeauna dreptate. Dacă ne-am bucura cu dragă inimă de lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi, am avea şi puterea să le îndurăm pe cele rele, atunci când vin.
# Proasta dispoziţie e la fel cu lenea, e chiar un fel de lene. Firea noastră e înclinată spre lene, şi totuşi, o dată ce am avut puterea să luăm o hotărâre, treaba merge strună şi simţim o adevărată plăcere să fim activi.
# Nimeni nu ştie cât de mari îi sunt puterile dacă nu le-a pus la încercare.
# Vedem oameni fericiţi, pe care nu noi îi facem fericiţi, şi asta nu putem răbda.
# De ce vă grăbiţi, strigai eu, de ce vă grăbiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?!
# E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea.
# De când mă amestec cu lumea în fiecare zi şi văd ce fac oamenii şi cum se poartă, mă împac mult mai bine cu mine însumi.
# Nu-i pe lume bucurie atât de adevărată şi de caldă ca aceea de a vedea un suflet mare care se deschide înaintea ta.
# Îţi vine să turbezi, când te gândeşti că sunt oameni care nu pricep şi nu simt puţinele lucruri care au vreun preţ pe lumea asta.
# Ah, golul acesta! golul acesta îngrozitor pe care îl simt aici, în piept!... De multe ori mă gândesc: dacă măcar o dată, măcar o dată ai putea s-o strângi la piept, atunci tot acest gol s-ar umple.
# Prietenii tăi te preţuiesc, le faci adesea bucurie şi ţi se pare că fără ei nu s-ar putea; şi totuşi... dacă ai pleca, dacă te-ai rupe de cercul acesta, cât timp ar simţi ei golul pe care pierderea ta l-ar lăsa în viaţa lor, cât timp?
duminică, 21 septembrie 2014
citate din "Tarzan din neamul maimuţelor" de Edgar Rice Burroughs
# "Însă va trebui să facem faţă, aşa cum va trebui să facem faţă la tot ce va să vină, plini de curaj şi cu deplină încredere în priceperea noastră de a ne descurca în cele mai vitrege împrejurări."
# "Dar fata, ah!, aici era cu totul altceva. Când era vorba de fată, nu mai raţiona. Ştia că a fost creată ca să fie ocrotită şi că el fusese creat ca s-o ocrotească."
# "Făcu ceea ce orice bărbat în venele căruia curge sânge adevărat poate face fără să fi învăţat. Îşi luă femeia în braţe şi înăbuşi în sărutări buzele tremurânde, înălţate spre el."
# "Raţiunea îi spunea că ar trebui să fie măcinată de o îngrijorare nebună, apăsată de temeri groaznice, doborâtă de presimţiri funeste, şi, în schimb, inima îi cânta, iar ea zâmbea zâmbetului de pe faţa omului de alături."
# "Dar suferinţa lui era atât de disperată, atât de copleşitoare! M-a învăţat că nicio iubire, nici măcar a soţului faţă de soţie, nu poate fi atât de adâncă, de imensă şi de plină de abnegaţie ca iubirea părintelui pentru fiica sa."
# "Vânătoarea trebuie să fie lipsită de plăcere când ţi-e teamă de animalul pe care-l vânezi."
# "Oamenii se uită cu dispreţ la cineva care acceptă bani de la altul fără să dea ceva egal în schimb."
# "Dar fata, ah!, aici era cu totul altceva. Când era vorba de fată, nu mai raţiona. Ştia că a fost creată ca să fie ocrotită şi că el fusese creat ca s-o ocrotească."
# "Făcu ceea ce orice bărbat în venele căruia curge sânge adevărat poate face fără să fi învăţat. Îşi luă femeia în braţe şi înăbuşi în sărutări buzele tremurânde, înălţate spre el."
# "Raţiunea îi spunea că ar trebui să fie măcinată de o îngrijorare nebună, apăsată de temeri groaznice, doborâtă de presimţiri funeste, şi, în schimb, inima îi cânta, iar ea zâmbea zâmbetului de pe faţa omului de alături."
# "Dar suferinţa lui era atât de disperată, atât de copleşitoare! M-a învăţat că nicio iubire, nici măcar a soţului faţă de soţie, nu poate fi atât de adâncă, de imensă şi de plină de abnegaţie ca iubirea părintelui pentru fiica sa."
# "Vânătoarea trebuie să fie lipsită de plăcere când ţi-e teamă de animalul pe care-l vânezi."
# "Oamenii se uită cu dispreţ la cineva care acceptă bani de la altul fără să dea ceva egal în schimb."
marți, 16 septembrie 2014
citate din "Frankenstein sau Prometeul modern" de Mary W. Shelley
# Curajul şi hotărârea mea sunt neabătute; dar speranţele se clatină şi, deseori, sufletul îmi stă în cumpănă. Sunt pe cale de a porni într-o călătorie lungă şi grea şi voi avea nevoie de toată îndrăzneala şi tăria pentru a învinge restriştile. Va trebui nu numai să-i îmbărbătez pe ceilalţi când vor şovăi, ci, uneori, şi pe mine însumi.
# Ai dreptate, mi-a răspuns străinul, suntem nişte făpturi neterminate, doar nişte jumătăţi de oameni, dacă nu întâlnim pe cineva mai înţelept, mai bun, mai vrednic de iubire decât noi înşine - aşa cum ar trebui să fie un prieten - şi care să ne ajute să ne desăvârşim natura slabă şi supusă greşelii.
# Trăieşte şi fii fericită, ca să aduci şi altora fericire!
# Uneori izbuteam să ţin piept deznădejdii crunte care mă copleşea; dar alteori, erau senzaţii de nesuportat şi atunci încercam ca prin eforturi trupeşti ori prin schimbarea locurilor să domolesc vâltoarea pasiunilor care-mi zbuciumau sufletul.
# Viaţa, deşi poate să însemne doar neîntreruptă suferinţă, îmi este dragă şi mi-o voi apăra.
# Credeam, prostul de mine, că ar putea sta în puterea mea să le redau fericirea pe care o meritau.
# Sunt rău deoarece sunt nefericit.
# Dacă cineva mi-ar arăta mărinimie şi bunăvoinţă, i le-aş reîntoarce însutit; de dragul acelei singure făpturi, aş face pace cu întreg neamul omenesc. Dar mă las acum legănat de visuri de fericire imposibilă.
luni, 1 septembrie 2014
10 cărţi care cică m-au marcat
După experimentul IceBucketChallenge, urmează 10 cărţi care te-au marcat, pe acelaşi calapod. Pe cel din urmă am ales să-l fac pentru că nu ar fi fost politicos să le refuz pe Miku şi pe Cami, care m-au nominalizat; acesta fiind singurul motiv real, pentru că, în treacăt fie spus, nu-mi place să fiu cobaiul nimănui.
Aşadar iată cele 10 cărţi care cică m-au marcat, spun cică, întrucât fiecare carte pe care am citit-o de-a lungul timpului m-a marcat într-un fel sau altul, mi-a deschis ochii mai mult:
Aşadar iată cele 10 cărţi care cică m-au marcat, spun cică, întrucât fiecare carte pe care am citit-o de-a lungul timpului m-a marcat într-un fel sau altul, mi-a deschis ochii mai mult:
- Fahrenheit451 de Ray Bradbury
- Morarul care urla la lună de Arto Paasilinna
- Tess d'Uberville de Thomas Hardy
- Adam şi Eva de Liviu Rebreanu
- Crimele familiei Borgia de Michel Zevaco
- nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi
- Ştiinţa ocultă de Rudolf Steiner
- Vraciul. Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega Mostowicz
- Femeia despre care scriu de Nicolae Coande
- Memoriile unei gheişe de Arthur Golden
luni, 18 august 2014
citate din "Ziua uitării" de Corneliu Ştefanache
# Oboseala lui nu se mai putea alunga nici cu somnul, nici cu medicamentele, era ceva ce creştea parcă din fiinţa lui.
# Pentru mine nu există adaptare, ci luptă.
# Nu mă judeca, nu-ţi foloseşte la nimic.
# Ea zicea că fiecare dragoste îşi are istoria ei, chiar dacă uneori este foarte scurtă, până şi în asemenea miniaturi există perioade de căderi abrupte, vin piscuri însorite, dar şi ploi amestecate cu zăpadă, cu cer de plumb.
# Fericirea unuia, i-aş fi spus, se înalţă întotdeauna pe suferinţa altuia şi se poate întâmpla ca cei doi nici să nu bănuiască de ce sunt fericiţi sau de ce suferă.
# Nimeni nu se dă jos de pe cal cu gândul că mai trebuie să se odihnească şi calul, ci pentru că ori şi-a făcut treaba, ori s-a săturat să-l tot călărească.
# Nu viaţa, viaţa n-are nici o vină, ea merge înainte, oamenii poate sunt vinovaţi...
# Şi fericirea înseamnă doi, nu unul şi nici mai mulţi, fiindcă există în fiecare zi un ceas când rămânem cu singurătatea...
luni, 28 iulie 2014
citate din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu
# Un bărbat din aşa-zisa societate bună şi-a ucis nevasta necredincioasă şi a fost absolvit de vină de către judecătorii lui.
-Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă şi casa, casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite. Ai copii, ai necazuri, munceşti ca un câine şi ea să-şi facă de cap?... Ei, asta nu... Dacă eram jurat, şi eu îl achitam.
# Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi. Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nicio silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila.
# Cum poţi să ai cruzimea să siluieşti sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e sfânt, domnule. Oricând... unei femei trebuie să-i fie îngăduit să-şi caute fericirea.
# Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se şterge pe picioare la uşă... a nu-şi înşela bărbatul... aşa cum vrea Dimiu. Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalităţii? Dar infinit mai superficială încă e formula lui Corabu. Cum? Se pot despărţi aşa de uşor doi amanţi? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte d ea de nu-l poţi desface cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolaltă? Dacă admiţi că o căsnicie e o asociaţie pentru bunul trai în viaţă, e ruşinos, fireşte, să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primeşti formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entităţi abstracte, care când se desfac se regăsesc în aceeaşi formă şi cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă şi sare, puşi la distilat, dau un litru şi jumătate de apă şi o jumătate de litru de sare; amesteci iar şi iar ai doi litri de apă şi sare? A crede că iubirea sufletelor e o astfel de combinaţie simplistă înseamnă, fireşte, a discuta ca toată lumea, prosteşte... O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cât a dat.
# O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă.
Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de acasă şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la ora 11:35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci ştia că asta nu se poate. Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Niciun doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă. Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri, aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.
# În general, cei care s-au căsătorit din dragoste împiedică pe copiii lor să facă acelaşi lucru.
# Era această fată un continuu prilej de uimire. Mai întâi prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei.
# Să tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toţi, să fii atât de necesar unei existenţe, erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al personalităţii mele.
# Femeia aceasta începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care eu i-o dădeam, făcându-mă să cunosc astfel plăcerea neasemănată de a fi dorit şi de a fi eu însumi o cauză de voluptate.
# Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.
# O explicaţie, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăţi ar fi că oamenii ceilalţi nu există pentru noi decât în măsura în care le cunoaştem dorinţele, preferinţele, nădejdile, actele şi atitudinea în decursul vieţii. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinţi nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decât pe copiii lor (pe care i-au văzut crescând), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei. Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie.
# Dar înţelegeam încă odată că femeia care iubeşte are toate neruşinările, cu o inconştienţă care pare magnifică tuturor poate, în afară de soţul ei, şi pe care eu însumi, înainte de a fi însurat, o admirasem la multe femei.
# Mă gândeam şi eu ce tristă experienţă e să-ţi condiţionezi fericirea şi cinstea ta de sexul capricios al femeii.
# Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.
# Nu te bate în duel cu unul care nu ştie să se bată, că e periculos...
-Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă şi casa, casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite. Ai copii, ai necazuri, munceşti ca un câine şi ea să-şi facă de cap?... Ei, asta nu... Dacă eram jurat, şi eu îl achitam.
# Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi. Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nicio silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila.
# Cum poţi să ai cruzimea să siluieşti sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e sfânt, domnule. Oricând... unei femei trebuie să-i fie îngăduit să-şi caute fericirea.
# Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se şterge pe picioare la uşă... a nu-şi înşela bărbatul... aşa cum vrea Dimiu. Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalităţii? Dar infinit mai superficială încă e formula lui Corabu. Cum? Se pot despărţi aşa de uşor doi amanţi? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte d ea de nu-l poţi desface cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolaltă? Dacă admiţi că o căsnicie e o asociaţie pentru bunul trai în viaţă, e ruşinos, fireşte, să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primeşti formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entităţi abstracte, care când se desfac se regăsesc în aceeaşi formă şi cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă şi sare, puşi la distilat, dau un litru şi jumătate de apă şi o jumătate de litru de sare; amesteci iar şi iar ai doi litri de apă şi sare? A crede că iubirea sufletelor e o astfel de combinaţie simplistă înseamnă, fireşte, a discuta ca toată lumea, prosteşte... O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cât a dat.
# O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă.
Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de acasă şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la ora 11:35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci ştia că asta nu se poate. Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Niciun doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă. Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri, aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.
# În general, cei care s-au căsătorit din dragoste împiedică pe copiii lor să facă acelaşi lucru.
# Era această fată un continuu prilej de uimire. Mai întâi prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei.
# Să tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toţi, să fii atât de necesar unei existenţe, erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al personalităţii mele.
# Femeia aceasta începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care eu i-o dădeam, făcându-mă să cunosc astfel plăcerea neasemănată de a fi dorit şi de a fi eu însumi o cauză de voluptate.
# Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.
# O explicaţie, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăţi ar fi că oamenii ceilalţi nu există pentru noi decât în măsura în care le cunoaştem dorinţele, preferinţele, nădejdile, actele şi atitudinea în decursul vieţii. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinţi nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decât pe copiii lor (pe care i-au văzut crescând), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei. Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie.
# Dar înţelegeam încă odată că femeia care iubeşte are toate neruşinările, cu o inconştienţă care pare magnifică tuturor poate, în afară de soţul ei, şi pe care eu însumi, înainte de a fi însurat, o admirasem la multe femei.
# Mă gândeam şi eu ce tristă experienţă e să-ţi condiţionezi fericirea şi cinstea ta de sexul capricios al femeii.
# Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.
# Nu te bate în duel cu unul care nu ştie să se bată, că e periculos...
marți, 22 iulie 2014
poama de la schimb valutar
îi pun lu' aia banii şi buletinu' pe tejghea.
aia ia buletinu', se uită şi îmi zice:
- domnişoară, tu nu ai 18 ani
- doamnă, uitaţi-vă pe buletin. am 18 ani
- domnişoară, înţelege că nu îţi schimb banii, nu avem voie să lucrăm cu minori
- sunt născută în 1996, în ianuarie!!! am 18 ani!!!!
ce credeţi că face aia? ... exact, îşi ia calculatorul, scade din 2014 pe 1996, apoi o întreabă pe colegă-sa ce lună e 01 şiiiiii se uită la mine, începe să râdă şi-mi zice:
- dar tu nu pari, de asta tot ziceam...
Păi tanti, dumneata ca să afli vârsta unei persoane, te uiţi la faţa ei sau pe data de naştere?
Cel care a angajat-o ori e mai prost ca ea, ori nu-i pasă, deşi fiind vorba de bani, ar cam trebui, ori trăieşte cu ea, ceea ce s-ar putea să fie periculos pentru el...
aia ia buletinu', se uită şi îmi zice:
- domnişoară, tu nu ai 18 ani
- doamnă, uitaţi-vă pe buletin. am 18 ani
- domnişoară, înţelege că nu îţi schimb banii, nu avem voie să lucrăm cu minori
- sunt născută în 1996, în ianuarie!!! am 18 ani!!!!
ce credeţi că face aia? ... exact, îşi ia calculatorul, scade din 2014 pe 1996, apoi o întreabă pe colegă-sa ce lună e 01 şiiiiii se uită la mine, începe să râdă şi-mi zice:
- dar tu nu pari, de asta tot ziceam...
Păi tanti, dumneata ca să afli vârsta unei persoane, te uiţi la faţa ei sau pe data de naştere?
Cel care a angajat-o ori e mai prost ca ea, ori nu-i pasă, deşi fiind vorba de bani, ar cam trebui, ori trăieşte cu ea, ceea ce s-ar putea să fie periculos pentru el...
luni, 7 iulie 2014
duminică, 29 iunie 2014
citate din "Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen
"Oh, ştii, tu eşti prea dispusă să iubeşti oamenii în general. Nu vezi niciun defect la nimeni. Toţi oamenii sunt buni şi drăguţi în ochii tăi. Niciodată, în viaţa mea, nu te-am auzit vorbind de rău pe cineva."
"Fericirea în căsnicie este numai o chestiune de noroc. Faptul că în momentul căsătoriei partenerii îşi cunosc foarte bine firea - sau faptul că au firi foarte asemănătoare - nu le măreşte câtuşi de puţin şansele de fericire. După căsătorie, deosebirile dintre ei se vor accentua de ajuns pentru ca să-şi aibă partea lor de suferinţă; şi e mai bine să cunoşti cât mai puţin posibil defectele omului cu care-ţi vei petrece viaţa."
"Nu pot uita prostiile şi păcatele oamenilor atât de repede pe cât ar trebui, şi nici ofensele pe care mi le aduc. Nu mă las impresionat de orice încercare ce s-ar face de a mă emoţiona. Caracterul meu ar putea fi numit ranchiunos. Buna mea părere o dată pierdută, este pierdută pentru vecie."
"Am remarcat deseori ce puţin interes manifestă tinerele domnişoare pentru cărţile de factură serioasă, deşi sunt scrise exclusiv pentru binele lor. Sunt uluit, v-o mărturisesc, deoarece nimic nu le poate folosi atât cât învăţătura."
"Societatea, recunosc, îmi este necesară. Sunt un om dezamăgit şi nu suport singurătatea. Trebuie să fiu ocupat şi să am în jur oameni."
"Mâine voi pleca acolo unde voi găsi un bărbat care nu are nicio însuşire plăcută, care nu are nici maniere şi nicio minte cu care să se poată lăuda. Proştii sunt, până la urmă, singurii bărbaţi pe care merită să-i cunoşti."
"Există în mine o încăpăţânare ce nu-mi îngăduie să mă las intimidată când o vor alţii. Curajul meu creşte întotdeauna ori de câte ori cineva încearcă să mă intimideze."
"Anume că la o femeie, pierderea virtuţii este de nereparat, că un pas greşit o duce la dezonoare definitivă, că reputaţia ei este un lucru tot atât de fragil pe cât este de frumos şi că nu se poate comporta niciodată îndeajuns de prudent faţă de cei nedemni, de sex opus."
"Dar a da în vileag vechile greşeli ale cuiva, fără să ştii care-i sunt gândurile în prezent, părea un lucru nejustificat."
"Începea acum să înţeleagă că el era tocmai bărbatul care, prin temperament şi însuşiri, i s-ar fi potrivit cel mai bine. Judecata şi firea lui, deşi deosebite de-ale ei, ar fi corespuns întru totul dorinţelor sale. Era o unire care ar fi fost spre profitul amândurora; prin firea ei vioaie şi degajată, spiritul lui ar fi devenit mai larg, manierele i s-ar fi ameliorat; şi datorită raţiunii, faptului că era un om instruit şi cunoaşterii pe care o avea despre lume, dânsa ar fi dobândit desigur un câştig de o şi mai mare însemnătate."
"Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie."
"Fericirea în căsnicie este numai o chestiune de noroc. Faptul că în momentul căsătoriei partenerii îşi cunosc foarte bine firea - sau faptul că au firi foarte asemănătoare - nu le măreşte câtuşi de puţin şansele de fericire. După căsătorie, deosebirile dintre ei se vor accentua de ajuns pentru ca să-şi aibă partea lor de suferinţă; şi e mai bine să cunoşti cât mai puţin posibil defectele omului cu care-ţi vei petrece viaţa."
"Nu pot uita prostiile şi păcatele oamenilor atât de repede pe cât ar trebui, şi nici ofensele pe care mi le aduc. Nu mă las impresionat de orice încercare ce s-ar face de a mă emoţiona. Caracterul meu ar putea fi numit ranchiunos. Buna mea părere o dată pierdută, este pierdută pentru vecie."
"Am remarcat deseori ce puţin interes manifestă tinerele domnişoare pentru cărţile de factură serioasă, deşi sunt scrise exclusiv pentru binele lor. Sunt uluit, v-o mărturisesc, deoarece nimic nu le poate folosi atât cât învăţătura."
"Societatea, recunosc, îmi este necesară. Sunt un om dezamăgit şi nu suport singurătatea. Trebuie să fiu ocupat şi să am în jur oameni."
"Mâine voi pleca acolo unde voi găsi un bărbat care nu are nicio însuşire plăcută, care nu are nici maniere şi nicio minte cu care să se poată lăuda. Proştii sunt, până la urmă, singurii bărbaţi pe care merită să-i cunoşti."
"Există în mine o încăpăţânare ce nu-mi îngăduie să mă las intimidată când o vor alţii. Curajul meu creşte întotdeauna ori de câte ori cineva încearcă să mă intimideze."
"Anume că la o femeie, pierderea virtuţii este de nereparat, că un pas greşit o duce la dezonoare definitivă, că reputaţia ei este un lucru tot atât de fragil pe cât este de frumos şi că nu se poate comporta niciodată îndeajuns de prudent faţă de cei nedemni, de sex opus."
"Dar a da în vileag vechile greşeli ale cuiva, fără să ştii care-i sunt gândurile în prezent, părea un lucru nejustificat."
"Începea acum să înţeleagă că el era tocmai bărbatul care, prin temperament şi însuşiri, i s-ar fi potrivit cel mai bine. Judecata şi firea lui, deşi deosebite de-ale ei, ar fi corespuns întru totul dorinţelor sale. Era o unire care ar fi fost spre profitul amândurora; prin firea ei vioaie şi degajată, spiritul lui ar fi devenit mai larg, manierele i s-ar fi ameliorat; şi datorită raţiunii, faptului că era un om instruit şi cunoaşterii pe care o avea despre lume, dânsa ar fi dobândit desigur un câştig de o şi mai mare însemnătate."
"Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie."
miercuri, 4 iunie 2014
cărţi de citit - 84
"Silk and Shadows" by Mary Jo Putney merită citită numai ca să urmăriţi construcţia personajului principal, prinţul Peregrine.
Subiectul cărţii este o vendeta veche de 25 de ani. Încă încerc să înţeleg de ce unii trăiesc doar cu scopul de a se răzbuna.
Subiectul cărţii este o vendeta veche de 25 de ani. Încă încerc să înţeleg de ce unii trăiesc doar cu scopul de a se răzbuna.
marți, 29 aprilie 2014
cărţi de citit - 83
"Suge-o, Ramona!" de Andrei Ciobanu
Nu ştiu de când n-am mai petrecut o noapte întreagă - adică până la 8 dimineaţă- citind. Ba da, ştiu. De la sfârşitul clasei a opta, când aveam varicelă şi examen la română peste două zile.
"Suge-o, Ramona!" e mişto rău de tot şi e pe wattpad aici. Tipu' care a scris povestea = mare talent. M-aş apuca să o recitesc acum, dar mâine am teza la română şi nah...
Spiritul de observaţie şi autoironia sunt demenţiale.
P.S.: Suge-o, Ramona!
Nu ştiu de când n-am mai petrecut o noapte întreagă - adică până la 8 dimineaţă- citind. Ba da, ştiu. De la sfârşitul clasei a opta, când aveam varicelă şi examen la română peste două zile.
"Suge-o, Ramona!" e mişto rău de tot şi e pe wattpad aici. Tipu' care a scris povestea = mare talent. M-aş apuca să o recitesc acum, dar mâine am teza la română şi nah...
Spiritul de observaţie şi autoironia sunt demenţiale.
P.S.: Suge-o, Ramona!
vineri, 25 aprilie 2014
cărţi de citit - 82
"nymphette_dark99" de Cristina Nemerovschi
Live fast, die young, bad girls do it well...
Sper că Nemerovschi va scrie o continuare. Că este prea mişto să n-aibă continuare. Şi, pula mea, coperta nu se potriveşte deloc.
"nymphette_dark99" este genul de carte care îţi dă un pumn în faţă să te trezească la realitate. Este o carte pe care nu poţi să o laşi din mână nici măcar ca să te duci la budă. O carte la care râzi, te întristezi, eşti dezamăgit, te enervezi, îţi vine să baţi pe cineva. Carte la care în timp ce citeşti simţi gustul berii, îţi miroase a tutun şi te exciţi, poate ajungi chiar şi să te masturbezi.
Ce mi s-a părut în neregulă a fost că personajul principal, Vicky - mă cam tem să-i spun Victoria, face toate chestiile şi i se întâmplă toate chestiile până la 13 ani şi 4 luni. Adică pula mea, este singurul lucru neverosimil din roman. Totul parcă este luat din viaţa de zi cu zi, înafară de asta. Nu vă zic subiectul cărţii că ar fi naşpa şi oricum toată lumea l-a povestit în recenzii.
Îmi e ruşine de câtă ipocrizie şi prostie (şi răutate) există în lume, mai ales în România. De cum se limitează oamenii.
Hai gata, nu mai staţi pe blogul meu să citiţi recenzia, citiţi "nymphette_dark99"...
Live fast, die young, bad girls do it well...
Sper că Nemerovschi va scrie o continuare. Că este prea mişto să n-aibă continuare. Şi, pula mea, coperta nu se potriveşte deloc.
"nymphette_dark99" este genul de carte care îţi dă un pumn în faţă să te trezească la realitate. Este o carte pe care nu poţi să o laşi din mână nici măcar ca să te duci la budă. O carte la care râzi, te întristezi, eşti dezamăgit, te enervezi, îţi vine să baţi pe cineva. Carte la care în timp ce citeşti simţi gustul berii, îţi miroase a tutun şi te exciţi, poate ajungi chiar şi să te masturbezi.
Ce mi s-a părut în neregulă a fost că personajul principal, Vicky - mă cam tem să-i spun Victoria, face toate chestiile şi i se întâmplă toate chestiile până la 13 ani şi 4 luni. Adică pula mea, este singurul lucru neverosimil din roman. Totul parcă este luat din viaţa de zi cu zi, înafară de asta. Nu vă zic subiectul cărţii că ar fi naşpa şi oricum toată lumea l-a povestit în recenzii.
Îmi e ruşine de câtă ipocrizie şi prostie (şi răutate) există în lume, mai ales în România. De cum se limitează oamenii.
Hai gata, nu mai staţi pe blogul meu să citiţi recenzia, citiţi "nymphette_dark99"...
duminică, 13 aprilie 2014
mai trece o zi, mai înveţi câte ceva...
roxx: tati, de ce puseşi peştele ăla în chiuvetă? ai de gând să-l găteşti sau îl puseşi aşa la mişto?
mami: îl puse ca să înveţi tu să pescuieşti
mami: îl puse ca să înveţi tu să pescuieşti
luni, 31 martie 2014
cărţi de citit - 81
miercuri, 19 martie 2014
cărţi de citit - 80
"întoarcerea" de Hakan Nesser
Să moară Franţa de n-or fi suedezii buni la scris romane poliţiste!! Aproape că am coşmaruri de la cărţile lor.
Ce mi-a plăcut la "întoarcerea" nu a fost parcursul anchetei, ceea ce este, de obicei, partea mişto a unui roman poliţist, ci motivul din care s-au produs crimele. 3 la număr.
Soţii Jahrens au împreună o fiică, iar de la naşterea acesteia soţia nu mai acceptă să facă dragoste cu soţul, acesta fiind nevoit să îşi satisfacă nevoile la prostituate sau să îşi facă amante. O vrea pe Beatrice, care era într-o relaţie cu Leopold Verhaven, iar ea îl refuză. O omoară. Crima este pusă în spatele concubinului fetei şi acesta ispăşeşte 12 ani de închisoare. Iese şi i se pune în cârcă altă crimă, pentru care săvârşeşte aceeaşi pedeapsă. Iese şi chiar în aceeaşi zi este şi el asasinat, la rândul său, de Jahrens. Atâtea crime făcute din gelozie...
Jahrens, fiind încolţit de inspectorul-şef Van Veeteren să-şi recunoască crimele, se sinucide.
Citate:
"Avu un moment de vertij când îşi dădu seama subit de dimensiunea reală a lumii."
"întreaga lume era plină de timp. Inocenţă şi timp."
"Există un moment potrivit pentru orice."
"Nimic nu e permanent; totul este trecător, arbitrar, întâmplător şi de neînţeles."
"Şi nimic nu urăsc pe lumea asta mai mult decât lucrurile pe care nu le înţeleg!"
"Principiul de bază este echilibrul. Nu poţi să ceri mai mult de la persoana cu care discuţi decât eşti pregătit să oferi tu însuţi."
"Uneori am senzaţia că efectuarea mutării la momentul potrivit e mult mai importantă decât calitatea mutării însăşi."
Să moară Franţa de n-or fi suedezii buni la scris romane poliţiste!! Aproape că am coşmaruri de la cărţile lor.
Ce mi-a plăcut la "întoarcerea" nu a fost parcursul anchetei, ceea ce este, de obicei, partea mişto a unui roman poliţist, ci motivul din care s-au produs crimele. 3 la număr.
Soţii Jahrens au împreună o fiică, iar de la naşterea acesteia soţia nu mai acceptă să facă dragoste cu soţul, acesta fiind nevoit să îşi satisfacă nevoile la prostituate sau să îşi facă amante. O vrea pe Beatrice, care era într-o relaţie cu Leopold Verhaven, iar ea îl refuză. O omoară. Crima este pusă în spatele concubinului fetei şi acesta ispăşeşte 12 ani de închisoare. Iese şi i se pune în cârcă altă crimă, pentru care săvârşeşte aceeaşi pedeapsă. Iese şi chiar în aceeaşi zi este şi el asasinat, la rândul său, de Jahrens. Atâtea crime făcute din gelozie...
Jahrens, fiind încolţit de inspectorul-şef Van Veeteren să-şi recunoască crimele, se sinucide.
Citate:
"Avu un moment de vertij când îşi dădu seama subit de dimensiunea reală a lumii."
"întreaga lume era plină de timp. Inocenţă şi timp."
"Există un moment potrivit pentru orice."
"Nimic nu e permanent; totul este trecător, arbitrar, întâmplător şi de neînţeles."
"Şi nimic nu urăsc pe lumea asta mai mult decât lucrurile pe care nu le înţeleg!"
"Principiul de bază este echilibrul. Nu poţi să ceri mai mult de la persoana cu care discuţi decât eşti pregătit să oferi tu însuţi."
"Uneori am senzaţia că efectuarea mutării la momentul potrivit e mult mai importantă decât calitatea mutării însăşi."
duminică, 16 martie 2014
cărţi de citit - 79
"Sub aceeaşi stea" de John Green
# Mulţumesc Amalia pentru carte :*
Cancer. Copii. Îndrăgostiţi. Mi-e teamă că nu prea pot să spun mare lucru despre cartea asta. M-a enervat că s-a terminat prea repede.
Vreau continuare şi nu există.
Lumea este o fabrică de îndeplinit dorinţe. Sau nu.
Aveam impresia că sunt acolo. Când Isaac, care tocmai trecuse printr-o operaţie şi îşi pierduse ambii ochi, ţinea un discurs la prefuneraliile lui Augustus spune: "când doctorii vor veni să-mi pună ochi noi ca să pot vedea, o să le zic -- căraţi-vă de aici, nu vreau să văd lumea fără prietenul meu care a murit--", te lasă fără cuvinte. Modul lor de a face haz de necaz este aproape perfect. Umorul american este adorabil. Din nou am impresia/dorinţa vagă că o să scriu şi eu un roman. Personajul preferat din "Sub aceeaşi stea" - Peter Van Houten, scriitorul alcoolic cu probleme sufleteşti.
Vreau să trăiesc în America. Sau măcar în Marea Britanie. Mai bine nu. Vreau să trăiesc câte o perioadă în fiecare ţară. La naibă, să nu vorbesc despre mine din nou. Pa.
# Mulţumesc Amalia pentru carte :*
Cancer. Copii. Îndrăgostiţi. Mi-e teamă că nu prea pot să spun mare lucru despre cartea asta. M-a enervat că s-a terminat prea repede.
Vreau continuare şi nu există.
Lumea este o fabrică de îndeplinit dorinţe. Sau nu.
Aveam impresia că sunt acolo. Când Isaac, care tocmai trecuse printr-o operaţie şi îşi pierduse ambii ochi, ţinea un discurs la prefuneraliile lui Augustus spune: "când doctorii vor veni să-mi pună ochi noi ca să pot vedea, o să le zic -- căraţi-vă de aici, nu vreau să văd lumea fără prietenul meu care a murit--", te lasă fără cuvinte. Modul lor de a face haz de necaz este aproape perfect. Umorul american este adorabil. Din nou am impresia/dorinţa vagă că o să scriu şi eu un roman. Personajul preferat din "Sub aceeaşi stea" - Peter Van Houten, scriitorul alcoolic cu probleme sufleteşti.
Vreau să trăiesc în America. Sau măcar în Marea Britanie. Mai bine nu. Vreau să trăiesc câte o perioadă în fiecare ţară. La naibă, să nu vorbesc despre mine din nou. Pa.
miercuri, 12 martie 2014
cel mai mare regret al meu avut vreodată, deşi nu cred că "regret" este cuvântul potrivit
este că NU AM FRAŢI şi/sau SURORI.
marți, 11 martie 2014
cărţi de citit - 78
. "Povestea târfelor mele triste " de Gabriel Garcia Marquez .
Am citit-o astăzi, mai mult pe la şcoală.
E fină: tipul, în ziua în care împlineşte 90 de ani, îşi face cadou o noapte cu o virgină. Se îndrăgosteşte de ea, fiind prima dată în viaţa lui când încearcă acest sentiment. Pe toate femeile cu care se culcă de-a lungul vieţii le plăteşte, fie că sunt sau nu prostituate.
Citate:
"Morala e o chestiune de timp."
"Singurele Fecioare care au mai rămas pe lume sunteţi voi, cei născuţi în august."
"primul semn de bătrâneţe e când începi să semeni cu tatăl tău"
"Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi."
"Oricui mă întreabă îi spun mereu adevărul: târfele nu mi-au lăsat timp să fiu căsătorit."
"Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi."
"Are o viaţă dublă şi noroc dublu şi-şi poate influenţa propriul destin."
"nebunii înţelepţi o iau înaintea viitorului"
"Sexul e consolarea care-ţi mai rămâne când nu-ţi ajunge dragostea."
"Stările sufleteşti i se oglindeau în felul în care dormea."
Am citit-o astăzi, mai mult pe la şcoală.
E fină: tipul, în ziua în care împlineşte 90 de ani, îşi face cadou o noapte cu o virgină. Se îndrăgosteşte de ea, fiind prima dată în viaţa lui când încearcă acest sentiment. Pe toate femeile cu care se culcă de-a lungul vieţii le plăteşte, fie că sunt sau nu prostituate.
Citate:
"Morala e o chestiune de timp."
"Singurele Fecioare care au mai rămas pe lume sunteţi voi, cei născuţi în august."
"primul semn de bătrâneţe e când începi să semeni cu tatăl tău"
"Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi."
"Oricui mă întreabă îi spun mereu adevărul: târfele nu mi-au lăsat timp să fiu căsătorit."
"Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi."
"Are o viaţă dublă şi noroc dublu şi-şi poate influenţa propriul destin."
"nebunii înţelepţi o iau înaintea viitorului"
"Sexul e consolarea care-ţi mai rămâne când nu-ţi ajunge dragostea."
"Stările sufleteşti i se oglindeau în felul în care dormea."
luni, 10 martie 2014
cărţi de citit - 77
. "Magazinul magic de jucării" de Angela Carter .
Adina şi-a cumpărat o carte şi mi-a dat-o să fiu prima care o citeşte - Mulţumesc :*
La început, am crezut că este un bestseller banal, pe care îl citeşti doar ca să-l adaugi în lista de lecturi, nu ca să desprinzi ceva. Însă cu cât parcurgeam mai mult, cu atât îmi dădeam seama că mă înşelasem.
Romanul debutează cu vara în care Melanie împlineşte 15 ani şi începe să înţeleagă sexualitatea - "Era îngrozită că, mâncând prea mult, se va îngrăşa şi atunci nimeni nu se va mai îndrăgosti de ea şi va muri virgină.". Se îmbracă în rochia de mireasă a mamei sale şi reuşeşte, din greşeală, să o distrugă, crezând că asta îi va aduce ghinion mai târziu. Dimineaţa următoare, la micul-dejun, Melanie şi cei doi fraţi mai mici ai săi află vestea că părinţii lor au murit şi vor fi nevoiţi să meargă să locuiască la Londra, cu unchiul lor pe care nu îl cunoşteau, deoarece părinţii lor, care fuseseră foarte bogaţi, nu puseseră nimic deoparte. În noua lor casă, totul este groaznic: mizerie indescriptibilă, sărăcie, minţi limitate şi caractere grosolane. Victoria, având o vârstă foarte fragedă, se obişnuieşte repede cu stilul de viaţă, uitându-l cu desăvârşire pe cel vechi; Jonathon continuă să construiască corăbii în atelierul de păpuşi al unchiului Philip, singura care se adaptează greu fiind Melanie. Momentele prin care trece, maturizându-se şi înţelegând bine ce se întâmplă în jurul ei, nu le veţi afla decât citind "Magazinul magic de jucării".
Opera Angelei Carter ne aminteşte că viaţa nu e roz, că trebuie să profităm de o şansă atunci când o avem, pentru că ea nu se va mai întoarce. Şi că fiinţele umane sunt duale: uneori cred că destinul este făcut de cineva/ceva, iar alteori că îşi pot întocmi singure destinul.
Adina şi-a cumpărat o carte şi mi-a dat-o să fiu prima care o citeşte - Mulţumesc :*
La început, am crezut că este un bestseller banal, pe care îl citeşti doar ca să-l adaugi în lista de lecturi, nu ca să desprinzi ceva. Însă cu cât parcurgeam mai mult, cu atât îmi dădeam seama că mă înşelasem.
Romanul debutează cu vara în care Melanie împlineşte 15 ani şi începe să înţeleagă sexualitatea - "Era îngrozită că, mâncând prea mult, se va îngrăşa şi atunci nimeni nu se va mai îndrăgosti de ea şi va muri virgină.". Se îmbracă în rochia de mireasă a mamei sale şi reuşeşte, din greşeală, să o distrugă, crezând că asta îi va aduce ghinion mai târziu. Dimineaţa următoare, la micul-dejun, Melanie şi cei doi fraţi mai mici ai săi află vestea că părinţii lor au murit şi vor fi nevoiţi să meargă să locuiască la Londra, cu unchiul lor pe care nu îl cunoşteau, deoarece părinţii lor, care fuseseră foarte bogaţi, nu puseseră nimic deoparte. În noua lor casă, totul este groaznic: mizerie indescriptibilă, sărăcie, minţi limitate şi caractere grosolane. Victoria, având o vârstă foarte fragedă, se obişnuieşte repede cu stilul de viaţă, uitându-l cu desăvârşire pe cel vechi; Jonathon continuă să construiască corăbii în atelierul de păpuşi al unchiului Philip, singura care se adaptează greu fiind Melanie. Momentele prin care trece, maturizându-se şi înţelegând bine ce se întâmplă în jurul ei, nu le veţi afla decât citind "Magazinul magic de jucării".
Opera Angelei Carter ne aminteşte că viaţa nu e roz, că trebuie să profităm de o şansă atunci când o avem, pentru că ea nu se va mai întoarce. Şi că fiinţele umane sunt duale: uneori cred că destinul este făcut de cineva/ceva, iar alteori că îşi pot întocmi singure destinul.
duminică, 16 februarie 2014
cărţi de citit - 76
. " Şi dacă e adevărat... " de Marc Levy .
Prima carte citită în 2014. Mersesem la bibliotecă să caut ce îmi recomandase un prieten, n-au avut; am văzut-o pe asta acolo şi am cerut-o.
Am mai citit de Marc Levy şi "În altă viaţă" în urmă cu vreo doi ani, mi-a plăcut teribil, aşa că am tot dat-o pe la cunoştinţe şi acum nu mai ştiu la cine e.
"Şi dacă e adevărat..." are o idee foarte mişto: o tipă face accident şi stă în comă, sufletul i se desprinde de trup şi ajunge în apartamentul unde locuise înainte de accident, pe care mama sa l-a închiriat unui bărbat. El este singurul care o poate vedea şi comunica cu ea. Se îndrăgostesc unul de celălalt, iar atunci când mama fetei se hotărăşte să o eutanasieze, bărbatul împreună cu cel mai bun prieten al său, îi răpesc corpul din spital. Cred că merită să citiţi cartea şi să aflaţi singuri continuarea...
Amestecul francez de dragoste, poliţist şi dramă vă va face să zâmbiţi pentru o după-amiază.
Prima carte citită în 2014. Mersesem la bibliotecă să caut ce îmi recomandase un prieten, n-au avut; am văzut-o pe asta acolo şi am cerut-o.
Am mai citit de Marc Levy şi "În altă viaţă" în urmă cu vreo doi ani, mi-a plăcut teribil, aşa că am tot dat-o pe la cunoştinţe şi acum nu mai ştiu la cine e.
"Şi dacă e adevărat..." are o idee foarte mişto: o tipă face accident şi stă în comă, sufletul i se desprinde de trup şi ajunge în apartamentul unde locuise înainte de accident, pe care mama sa l-a închiriat unui bărbat. El este singurul care o poate vedea şi comunica cu ea. Se îndrăgostesc unul de celălalt, iar atunci când mama fetei se hotărăşte să o eutanasieze, bărbatul împreună cu cel mai bun prieten al său, îi răpesc corpul din spital. Cred că merită să citiţi cartea şi să aflaţi singuri continuarea...
Amestecul francez de dragoste, poliţist şi dramă vă va face să zâmbiţi pentru o după-amiază.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)