# Vreau acum, iubite prietene, îţi făgăduiesc, vreau să mă îndrept, nu vreau să mai rumeg puţinul rău pe care destinul ni-l hărăzeşte, aşa cum am făcut până acum; vreau doar să mă bucur de clipa de faţă, şi tot ce e trecut să rămână trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene: durerile oamenilor ar fi mai mici dacă ei - Dumnezeu ştie de ce sunt făcuţi astfel! - nu s-ar ocupa cu un atât de mare zel al închipuirii de amintirea relelor trecute şi ar îndura un prezent nepăsător.
# Lipsa de înţelegere şi inerţia stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât viclenia şi răutatea.
# Încolo, mă simt foarte bine aici; singurătatea e pentru sufletul meu un balsam delicios în ţinutul acesta paradisiac, şi anotimpul tinereţii încălzeşte din belşug inima mea, ades înfiorată de frig.
# Ştiu prea bine că nu suntem şi nu putem fi egali.
# Am făcut tot felul de cunoştinţe, dar prieteni încă n-am găsit. De bună seamă oamenii văd în mine ceva ciudat. Mulţi dintre ei mă iubesc şi au simpatie faţă de mine, şi-mi pare rău când văd că drumul nostru merge numai puţină vreme împreună. Dacă mă vei întreba cum sunt oamenii pe aici, îţi voi răspunde: ca pretutindeni. Specia umană se poartă pretutindeni la fel. Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de dânsa. O, destin al omului!
# E vorba numai să recunoşti ce e foarte bun şi să îndrăzneşti să-l exprimi.
# Eram una dintre cele mai fricoase, dar arătându-mă indiferentă ca să dau celorlalţi curaj, am căpătat şi eu curaj.
# M-am gândit mult la năzuinţa omului de a se întinde, de a face noi descoperiri, de a rătăci încoace şi încolo; pe urmă, la înclinarea lui de a se supune de bunăvoie îngrădirii, de a păşi pe drumul obişnuinţei, fără să-i pese de ceea ce e la dreapta sau la stânga lui.
# Iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Când îi privesc şi văd în ei germenii tuturor virtuţilor şi ai tuturor forţelor care vor fi cândva atât de folositoare, când întrezăresc în îndărătnicie statornicia şi tăria de mai târziu a caracterului, iar în zburdălnicie, umorul sănătos şi uşurinţa de a te strecura printre primejdiile lumii, când văd totul atât de neştirbit, atât de întreg, atunci repet mereu-mereu vorbele de aur ale învăţătorului oamenilor: "Numai să fiţi ca pruncii aceştia!". Şi noi, dragul meu, îi tratăm ca pe nişte inferiori, pe ei care ne sunt egali şi pe care ar trebui să-i privim ca pe nişte modele.
# Noi, oamenii, începui eu, ne plângem adeseori că zilele bune sunt atât de puţine şi cele rele atât de multe; dar, după părerea mea, n-avem întotdeauna dreptate. Dacă ne-am bucura cu dragă inimă de lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi, am avea şi puterea să le îndurăm pe cele rele, atunci când vin.
# Proasta dispoziţie e la fel cu lenea, e chiar un fel de lene. Firea noastră e înclinată spre lene, şi totuşi, o dată ce am avut puterea să luăm o hotărâre, treaba merge strună şi simţim o adevărată plăcere să fim activi.
# Nimeni nu ştie cât de mari îi sunt puterile dacă nu le-a pus la încercare.
# Vedem oameni fericiţi, pe care nu noi îi facem fericiţi, şi asta nu putem răbda.
# De ce vă grăbiţi, strigai eu, de ce vă grăbiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?!
# E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea.
# De când mă amestec cu lumea în fiecare zi şi văd ce fac oamenii şi cum se poartă, mă împac mult mai bine cu mine însumi.
# Nu-i pe lume bucurie atât de adevărată şi de caldă ca aceea de a vedea un suflet mare care se deschide înaintea ta.
# Îţi vine să turbezi, când te gândeşti că sunt oameni care nu pricep şi nu simt puţinele lucruri care au vreun preţ pe lumea asta.
# Ah, golul acesta! golul acesta îngrozitor pe care îl simt aici, în piept!... De multe ori mă gândesc: dacă măcar o dată, măcar o dată ai putea s-o strângi la piept, atunci tot acest gol s-ar umple.
# Prietenii tăi te preţuiesc, le faci adesea bucurie şi ţi se pare că fără ei nu s-ar putea; şi totuşi... dacă ai pleca, dacă te-ai rupe de cercul acesta, cât timp ar simţi ei golul pe care pierderea ta l-ar lăsa în viaţa lor, cât timp?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu