Cartea e destul de înfricoşătoare. Dar filmul. E aşa de bun. Nu trebuie să-l rataţi. Două ore, cât a durat, mi-a fost frig încontinuu. Aşa de tare e. Însăşi moartea este naratorul poveştii. Liesel Meminger a devenit unul dintre eroii mei.
# Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.
# Este în ordine ca o persoană să bombone şi să se văicărească şi să-i critice pe alţi membri ai familiei, dar nu lasă pe nimeni altcineva să o facă.
# Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate ceva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care-l invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.