nu mai scriu poezie şi pace.

În ultima perioadă m-a tot stresat un poet mediocru din Craioviţa că să public un volum, că să mai apar prin reviste, că etc. Insistenţa lui mă scârbeşte, efectiv, mai ales că dumnealui scrie cum o făceam eu când aveam 12 ani şi, cu toate astea, are o părere foarte bună despre propria persoană.
Iar despre editura la care-mi propunea să public nu zic nimic, fiindcă-i absolut anonimă şi i-aş face reclamă gratuită.
Nu mai scriu poezie din septembrie anul trecut. Nu că n-aş vrea, pur şi simplu nu-mi mai vine, iar să scriu ceva prost şi să ies în lume n-am de gând, în planurile mele de viitor nu e inclus să devin penibilă. Faptul că am apărut prin nişte reviste, că am luat nişte premii şi în urma acestora nişte oameni m-au apreciat, m-a bucurat enorm la momentul respectiv. A contat în dezvoltarea mea personală. 
Poate că întâmplarea că am excelat o vreme în domeniul poeziei nu a fost decât o ambiţie personală, că am vrut să-mi demonstrez mie şi celor din jurul meu că pot fi foarte bună în acest domeniu, că pot fi în top. Poate că a fost doar o toană de fetiţă, un moft, o fiţă. Nu mai am niciun elan în a face lucruri care să mă includă ca poetă, nu mă mai interesează, am alte ţeluri de atins acum, alte planuri cu viaţa mea. Să încercăm ceva mai periculos şi mai greu ca poezia, zic. Tuturor celor care poartă doliu după poeta Roxana Ştiubei: îmi pare rău dacă v-am dezamăgit, dar nu uitaţi că sunteţi dezamăgiţi doar când aveţi aşteptări. Şi aşteptările singuri vi le provocaţi.