Pur şi simplu, nu pot să înţeleg unii oameni, am senzaţia că sunt anti-sociali sau ceva de genu'. Nu că mă bag în viaţa lor, nu asta este intenţia mea, încerc să fiu imparţială mereu, dar dezbat subiectul pentru a vă arăta nişte avantaje.
Vă dau un exemplu concret, chiar dacă ştiu că se va supăra pe mine: cunosc pe cineva care a fost în Paris pentru câteva zile şi a stat închis în casă o parte din timp, întrucât nu avea cu cine să meargă prin oraş. Doamne Dumnezeule, eu m-aş fi plimbat continuu, m-aş fi dus în cameră doar ca să-mi fac duş, să mă schimb şi, eventual, să dorm puţin. Iar dacă aş fi fost nevoită să nu plec prea departe, m-aş fi plimbat măcar în jurul casei - e, totuşi, Paris!!! Nu ştii când mai ajungi pe acolo.
Iar faza aia cu "am prea mult de învăţat, trebuie să învăţ"... Da, e ok să înveţi, consider că toată lumea trebuie să o facă, poate chiar obligatoriu, dar nu să devenim habotnici în privinţa asta. Să nu exagerăm. Dacă munceşti mereu fără momente de respiro, în care să ieşi şi tu la plimbare, la suc, la lăutari etc cum să te bucuri de viaţă? Ce o să le relataţi nepoţilor: că aţi stat închişi în cameră jumătate din viaţă ca să învăţaţi pentru un examen şi că nu aveţi poveşti despre tinereţea voastră? Dacă nu vă distraţi acum, când sunteţi tineri şi frumoşi şi plini cu energie, creativitate, o s-o faceţi când veţi avea griji + responsabilităţi = bătrâneţe?? Bine, acum nu vă îndemn să ieşiţi 7 zile din 7, vă spun doar că trebuie să existe un echilibru.
Nu lăsaţi viaţa să treacă pe lângă voi! Făceţi-vă plăcerile, trăiţi momentul, daţi-i importanţa justă.
Vă las cu unchiu Salam, care are mare dreptate cu versurile pe care le behăie, aşa că luaţi aminte la ele:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu