. " Fata de hârtie " de Guillaume Musso .
Prietene, ce ţeapă era să-mi trag cu cartea asta... După vreo 200 de pagini am vrut să o las, mi se părea absurdă şi jalnică, genul de carte pe care o citesc coafezele: un scriitor îşi pierde inspiraţia şi se depravează, iar un personaj coboară din lumea ficţiunii create de el şi îl aduce pe drumul cel bun. Apoi m-am gândit că ar fi lipsă de respect din partea mea să nu citesc toată cartea, mai ales după ce am creierit-o pe Ella vreo săptămână să mi-o aducă (şi dacă ar vrea să discutăm despre ea n-ar fi jenant să o refuz?). Finalul m-a dat peste cap, jur. Nu m-aş fi aşteptat la el, deşi în majoritatea cazurilor prevăd finalul, scriitorii sunt aşa nişte oameni previzibili...
Magnificul personaj ce-l aduce pe scriitorul nostru pe calea cea bună se dovedeşte a fi o actriţă plătită de prietenul lui cel mai bun, iar toate detaliile poveştii puse foarte bine la punct. Bineînţeles, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt şi rămân împreună.
Dacă nu s-ar fi sfârşit aşa, aş fi considerat că e o carte de aruncat în sobă. Dar fiindcă se sfârşeşte aşa, este, în continuare, o carte pe care să o citească coafezele.
"Dacă
arta există pentru că realitatea nu e de ajuns, poate că vine un moment
când nici arta nu mai e de ajuns şi predă ştafeta nebuniei şi morţii."
"Pentru a crea, unii artişti trebuiau să-şi provoace disperarea atunci când nu aveau destulă în ei."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu