Am fost azi la Biblioteca Aman în cadrul colocviilor I.D. Sîrbu, unde s-a vorbit atât despre opera literară, cât şi despre viaţa exilatului politic.
I-am ascultat pe Gheorghe Grigurcu - e prima dată în viaţă când îl întâlnesc şi sper să fie şi ultima. omul îmi inspiră moarte, arată foarte slăbit, pe Ovidiu Ghidirmic - prima dată când îl întâlnesc şi pe dumnealui. deşi e foarte în vârstă, mi-a plăcut patima cu care relatează, pe Nicolae Oprea şi Mihai Barbu - ale căror discursuri mi s-au părut foarte interesante, apreciez umorul şi obiectivitatea lor. De asemenea, istoricul Flori Bălănescu a susţinut o prezentare comparată, iar Emil Boroghină ne-a povestit câteva întâmplări pe care le-a trăit împreună cu Sîrbu, cât şi despre influenţa lui în cultura română.
Maestru de ceremonii - Nicolae Coande.
Mulţumesc lui Mihai Ene că m-a făcut să zâmbesc, lui Viorel Pîrligras pentru că a precizat că-s manelistă şi lui Toma Grigorie că m-a întrebat ce mai fac cu poezia, astfel încât am putut să spun în public faptul că am capitulat în acest domeniu.
În mod normal, aş fi făcut niscaiva poze, dar şi aparatul meu şi al lui taică-miu fură descărcate, iar cu telefonul nu mă încumetai să fac. Aşa că o să le vânez prin articole & Facebook pe cele făcute de alţii, mai ales că unii ţinură să facă un scurt shoot cu mine :))
Colocviile continuă mâine la ora 11:00 în foaierul Teatrului Naţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu