pe sandu vklvsk îl ştiu de când am dat de poezia
"Tăticul meu Paul Goma"
tăticul merge elegant ca o pisicăprin şanţul plin de mâl
cele două lăbuţe uneori se ating
de picioruşe
atunci tăticul meu e om amfibie
deşteaptă-te - îl trage mama de-o mânecă
atunci el ridică faţa
guriţa-i face baloane de nămol
nasul lui imens este roşu ca al lui Moş Crăciun
întinde o mână spre malul drept
E Paul Goma
romanul "BONG" e unul dintre puţinele care reflectă realitatea în care trăim şi pe care nu vrem, ne este ruşine, ne jenăm să o recunoaştem. citiţi-l dacă vreţi să fiţi mai sinceri, mai meditativi.
"Mă laşi? Eu simt poezia tot timpul, dragă, eu n-am nevoie, ca voi, să mă uit pe nişte hîrtie mîzgălită de vreun sărit de pe fix ca să am nu-ş-ce emoţii. Fiecare clipă pentru mine e poezie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu