Freedom

motto : "Totul e simplu,atât de simplu,încât devine de neînţeles." - Nichita Stănescu

Nu pot să mai cred că totul va fi bine şi frumos fără lupte seculare.Am găsit în testamentul lui termenul de "frânt".M-am regăsit printre copaci,pe plajă,prin camere de hotel,prin ultima adiere de vânt; mereu eram ţinuţi de mână de un tainic gând.Nu m-a lăsat să-l rostesc,nici măcar să-l scriu.Ştie el de ce,are motive din propria sa experienţă,pe care eu o consider "o chestie inevitabilă".
Prima dată când ne-am văzut mi-a spus să am încredere.N-am absentat din inima lui de atunci.N-am să absentez nici după moarte,din cauza nemuririi.
A două oară îmi dădusem seama că începe să-l doară faptul că nu putea ataca încă.Era devastat! I se grizonase părul mai mult ca în ultimii doi,trei ani.Îi apăruse un rid pe frunte.Începuse chiar să se bâlbâie,dar i-a trecut în cele din urmă.
Începând cu nu mai ştiu care zi din octombrie (sau poate că nu vreau să spun) nu îşi mai dorea nimic.Era fericit,era un bărbat împlinit sau un copil răsfăţat.Deşi am încercat să-l schimb puţin,nu am reuşit : fumează! La vârsta lui,ţigările au rolul de a-l intui pe drumul morţii,însă el nu poate înţelege asta şi eu chiar îl înţeleg pe el .
M-am obişnuit să mă trezească în fiecare dimineaţă cu un sărut pe obraz,urmat de revolta mea de fetiţă mică (în comparaţie cu el, sunt mică din toate punctele de vedere - mai ales la înălţime).Pentru că nu-mi place cafeaua,îmi pregăteşte sucul natural de portocale şi mă face să zâmbesc cu discursul lui invariabil : "Eşti minunată dimineaţa! Faţa ta-i splendidă! Nu ştiu ce lucru bun am făcut ca Dumnezeu să mă răsplătească cu tine!".Am prostul obicei de a întrerupe oamenii când vorbesc.Asta îl enervează cel mai mult.Îmi amintesc prima întâlnire,când îl opream din 5 în 5 minute. (Deh,amândoi suntem locvaci !)
Acum totul este aşa de simplu...

#textul de mai sus l-am scris într-o oră de franceză - luni sau marţi - cu un pix VERDE pe o foaie îngălbenită de simţuri de poetă transformându-se !