se încheie şi ultima săptămână/zi din vara 2013

După o săptămână de stat cu Andreea, am plecat la ţară cu Ani. Între timp, s-a întors şi Dreia de la Bistriţa (no, chiar e de mirare că, după o lună şi-o săptămână de Ardeal, n-a prins accentu'), aşa că am încercat să facem timpul să treacă mai repede, pentru că, ooo daaa, noi vrem şcoală. Ne-am cam plictisit şi ni s-a făcut dor. Jocurile de cărţi + remi + statu' afară + le distracţie au fost umbrite de ploi şi vreme jenantă.
Din vara 2013 aş păstra 4 zile, restul au trecut degeaba. Nu mă vait, am tras o concluzie mare din asta.
Şi spunem gata, am lenevit destul... Se simte în aer că trebuie să ne apucăm de treabă. Toţi prietenii din Italia s-au întors în Italia, ăia din New York în New York, Ioni a ajuns în Franţa, profu e încă-n Cluj, iar noi o ardem prin Craiova...
Adio, vară! De mâine începe viaţa... 

atenţie! se fură copii pentru organe

Eram dimineaţă pe afară cu piticuţ. În timp ce ea se dădea în leagăn, mă aşezai pe-o bancă pe care mai erau încă două femei. La un moment dat începură să vorbească despre cum ieri a fost furat un băieţel, care era acolo cu bunica lui, de la locul de joacă de către un ţigan pe nume Fabio (sau pe copil îl chema Fabio?), apoi bunica s-a dus super repede la poliţie şi imediat l-au găsit pe copil.
Îmi amintesc cum în urmă cu vreo doi ani eram la ţară şi stăteam până foarte târziu afară. A venit mama unui copil care nu avea nici mai mult, nici mai puţin de 6 ani şi ne-a avertizat că "vin călugării şi vă ia pentru organe, aşa că dacă opreşte vreo maşină să intraţi în curte!". Bine, tanti, mersi că ne ziseşi, dar dacă asta ar fi adevărat nu ai vrea binele copilului tău şi l-ai lua acasă, nu i-ai mai da voie să stea cu noi până dimineaţa?
În timp ce plănuiam o excursie cu diriga, aceasta s-a apucat să ne povestească de ce nu se va duce niciodată în Bulgaria: pentru că nişte cunoştinţe de-ale ei au fost, iar noaptea când s-au oprit să alimenteze, tatăl şi mama au intrat în benzinărie şi copilul a rămas dormind în maşină. Când au ieşit, copilul şi maşina dispăruseră. L-au găsit a doua zi în portbagajul maşinii, pe un câmp, cu o perfuzie în braţ şi fără un ridichi/plămân (nu-mi amintesc exact).
Am mai auzit şi alte poveşti de genul, dar nu mai pierd timpul scriindu-le, probabil că ştiţi şi voi destule.
Ideea e: cât de prost să fii să le crezi? Cât? Adică, pe bune, crezi că cei care se ocupă cu furatul de copii pentru a le vinde organele se duc într-un mic părculeţ şi dau cu banu' pe care să-i ia? Fac ala bala portocala? Şi faza din Bulgaria e absolut penală... Vă lipseşte logica: ca să se facă un transplant de ceva trebuie să faci nişte analize să vezi dacă eşti compatibil cu respectivul care-l primeşte, iar analizele durează ceva, nu se dau în câteva ore (decât în cazuri foarte rare, când situaţia e foarte gravă), apoi trebuie făcute nişte pregătiri pentru operaţie, care durează şi ea destul, deci nu ai cum să iei copilul noaptea şi a doua zi să fie ok. 
Natura v-a dat un creier: folosiţi-l!

Eu şi Andreea n-am fost răpite de nimeni, deci vă pupăm! :*

copil + mâncare = mult timp

Pentru că nu are cu cine să stea acasă, de sâmbătă Andreea locuieşte la mine. Nu mă laud că am experienţă în relaţionarea cu copiii în vârstă de 8 ani, aş minţi. Dar în mare e ok, ne înţelegem. Mergem pe afară, ne dăm în leagăn până ni se face rău (ăsta e marele punct forte pe care îl avem în comun), ne uităm la desene animate (apropo, dacă n-aţi văzut încă Winx să ştiţi că e super), facem poze fără număr şi muncim împreună la videoclipuri (şi aici trebuie să o laud că ştie mai bine ca mine să le facă), ne imaginăm chestii, ne jucăm. Daaar există şi un lucru care mă calcă pe nervi: mănâncă extraordinar de încet! De dimineaţă stătu o oră ca să mănânce un bol cu cereale!!! Mai devreme îi pusei puţin orez şi stătu 20 de minute ca să mănânce 4 linguri, apoi vomită, dar nu sunt prea sigură de ce...
Dacă ar fi să-mi amintesc de mine la vârsta ei... Când mă punea mama să mănânc şi nu voiam, luam două-trei înghiţituri şi vomitam, până s-a prins mama de fază şi apoi mă punea iar să mănânc :)). 

Welcome to the family, Radu!

Deci deci deeeeeeeci de azi am un nou verişor :X
Bine ai venit sănătos, voinic
În viaţă să fii puternic
Ca un leu tu să te lupţi
Pe părinţi să îi ajuţi
Să ai tot ce îţi doreşti
Frumosule care eşti :*

Sora ta, Andreea, şi eu abia aşteptăm să te cunoaştem mâine. :X
(verişor cu 17 ani şi ceva mai mic... sună mai degrabă a nepoţel :)) ) 

citiţi-mă-n Prăvălie

Îi mulţumesc lui Cornel Mihai Ungureanu pentru invitaţia de a face parte din numărul 37 al revistei "Prăvălia culturală", apărută ieri, pe 8, ca-ntotdeauna. Poeziile mele se găsesc aici. 
Nu uitaţi să citiţi şi însemnările lui Nicolae Coande; sunt preţioase, mai ales pentru cei ca mine, care n-au prins cartea. 

prostia omenească

Mătuşă-mea Rodica este graviduţă în opt luni. S-a dus până la ţară. Se întâlneşte cu o vecină mai în vârstă. Vecina o întreabă: "Ce ţi-a zis la ecograf, ai copil?"
Nu, frate, Rodica o să nască un mâţ. Sau un mânz. Sau un rinocer, sau poate chiar o balenă albă. De ce ar face un copil?

cărţi de citit - 66

Seria Fetele Gallagher:
volumul 1: Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor
volumul 2: Pe cuvânt de spioană
volumul 3: Cum să nu te laşi dus de nas de o fată... sub acoperire
volumul 4: Doar cei buni spioanează de tineri
de Ally Carter

Oh, da, chiar am citit cărţile astea. Ar părea o pierdere de timp, dar când ai un prieten care-ţi spune că nu există cărţi bune sau proaste şi că poţi învăţa din toate câte ceva, nu-ţi vine să citeşti tot ce vezi în faţa ochilor? (Bine, nu chiar tot.)
Deeeeci... Fetele Gallagher n-are niciun fel de tehnică, nu transmite nimic, nu te face să-ţi pui întrebări existenţiale, daaaaaaar te ţine în suspans. Vrei să ştii ce se întâmplă cu personajele în fiecare clipă a existenţei lor - pe care, de altfel, poţi să o schimbi tu după bunul plac. Şi, într-o oarecare măsură, vrei să fii acolo, să mergi în misiuni cu spioanele în devenire. Să trăieşti asemenea lor. Ăsta este răspunsul la întrebarea de ce citesc toţi cei din generaţia mea cărţile astea.
P.S.: M-am cam îndrăgostit de personajul Joe Solomon. Cine a citit ştie.

citate din "cartea Alcool" de Ion Mureşan

"Vai, săracii, vai, săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!"
"Şi chiar dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc, / nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde, / ci pentru că inspiraţi de tinereţe / ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante."
"Apoi au venit îngerii. Umblau pe el ca furnicile pe muşuroi."
"Ea îl vedea stând cu capul în jos în lumină."
"Şi nici noi, Doamne, noi, bătrânii, noi, înţelepţii, nu am înţeles. / Nu am putut. / Căci întotdeauna adevărul a fost opera unor oameni neîndemânatici."
"A venit toamna. Ziua de mâine n-o mai apuc."
"Iar mie mi-e frică. Mi-e frică. Mi-e frică peste măsură."
"eu te iubesc cu o iubire / de care foarte mândru nu-s"
"El e săculeţul în care ne-a fost trimisă inima lui."
"Iar când m-am trezit, încercam să mă dezvelesc şi nu puteam."
"Eu cânt forţa neagră din capul meu, / la ordinul forţei negre din capul meu."
"Din vorbă în vorbă le-a trecut viaţa."
"Toată vara am stat la umbra unui stejar bătrân, / ca unul ce nu mai are nimic de făcut, / căci Dumnezeu a făcut odată lumea / şi a făcut-o cât se poate de bine."
"Şi, deodată, lucrurile mi-au devenit limpezi, / ca atunci când scrii o poezie după ce ai plâns vreme îndelungată, / şi nu mai vrei să înţelegi nimic."
"Dar sufletele nu-s nici proaste, nici deştepte / ele doar dau lumină."

Cenuşăreasa în vizită la Breasta

Am fost miercuri la Breasta, unde organizaţia non-guvernamentală World Vision a oferit copiiilor o piesă de teatru interactiv, "Cenuşăreasa". Asociaţia culturală "I.S. Drăgulescu" şi-a arătat abilităţile de lucru cu copiii, aceştia fiind foarte încântaţi şi răspunzând cu seriozitate la toate cererile actorilor. După spectacol, cei mici au luat parte la o petrecere-carnaval, la care s-au simţit ca-n poveşti.

Împărţirea rolurilor cu ajutorul copiilor

Cenuşăreasa

Mama şi surorile rele alături de Cenuşăreasă

Surorile rele şi îngâmfate

Cenuşăreasa alături de Prinţ, la bal.

Finalul poveştii, soldat cu cântece şi dans

Operatorul care s-a îngrijit de muzică

Subsemnata cu actriţa Raluca Păun

Copiii atenţi la ceea ce se întâmpla pe scenă

Cenuşăreasa cu susţinătoarele

cărţi de citit - 65

. " Jurnalul unui adolescent timid " de Stephen Chbosky . 

Tocmai apărută în România, cartea este în topul multor milioane de adolescenţi, însă nu şi în cel al subsemnatei. Mă aşteptam să-mi placă cel puţin la fel de mult ca "De veghe în lanul de secară" de J.D. Salinger, cu care multă lume o aseamănă; ceea ce am văzut eu a fost o imitaţie, un strigăt gen "vreau să am şi eu succes, să fac bani". Personajul principal, schizofrenicul Charlie, nu se adaptează în primul an de liceu şi îşi face un prieten imaginar căruia îi trimite scrisori prin care îi descrie activităţile sale. Singurul lucru ce mi-a plăcut a fost profesorul de engleză, pe nume Bill. El încearcă să-l ajute pe Charlie, îl încurajează să citească, împrumutându-i cărţi. Pe parcursul anului şcolar îşi spun intimităţi - în sensul că trec peste relaţia profesională - , iar la sfârşitul acestuia, Charlie îl vizitează pe Bill acasă şi îi cunoaşte familia, Bill întorcându-i vizita la spital. De fapt, mi-a plăcut că Bill îi devine prieten elevului său.

. " E cineva acolo? " de Marian Keyes . 

Ca să nu mor proastă (a se citi: neinformată), am citit şi ceva din colecţia "Chic" de la editura Polirom, pentru că am tot auzit vorbindu-se despre cât de mişto e.
Ei bine, aşa cum am prevăzut, cărţi scrise doar ca să fie scrise. Mă enervează la americani că par foarte degajaţi, dar îmi place umorul lor.
Mă sperie că se vând atât de bine cărţile de acest gen.
Personajul principal, Anna, încearcă să ia legătura cu soţul ei, mort într-un accident, prin diferite mediumuri. Munceşte (în industria cosmeticelor) peste măsură, ca să nu-i simtă lipsa, însă la un an şi o zi distanţă de la despărţirea de Aidan reuşeşte să treacă peste moartea lui.

[Pagina de Facebook a blogului aici.]

cărţi de citit - 64

. " Morarul care urla la lună " de Arto Paasilinna .

Îi mulţumesc doamnei Drăghici că mi-a scos-o în cale; acum cartea se află în topul preferinţelor mele.
Gunnar Huttunen, supranumit Kunnari de către săteni, vine după război în sat, cumpără vechea moară şi o pune în funcţiune. Ca un adolescent întârziat, acesta trece rapid de la o extremă la alta: acum e fericit, iar în a doua secundă devine mohorât sau nervos. Când acumulează cantitatea maximă de emoţii & trăiri pe care le poate suporta, se descarcă prin urlete. Urlă, nu numai la lună. Fizicul său se potriveşte perfect cu temperamentul coleric, fiind înalt, puternic, cu braţe vânjoase.
Oamenii nu-şi pot răpi din timpul în care contemplă banalitatea, pentru a-l înţelege, deşi el face efortul de a comunica la nivelul lor, şi îl trimit la spitalul de nebuni, de unde, cu ajutorul unui coleg de cameră care mimase nebunia ca să nu meargă în război, evadează. Revine în sat şi toată lumea se află pe urmele lui. Îşi face doi prieteni: poliţistul şi poştaşul. Are o relaţie de dragoste scurtă cu consiliera horticolă, Sanelma, care îi îngrijeşte grădina cu legume. Cei trei îl ajută să supravieţuiască în pădure, unde se ascunde. În cele din urmă este prins şi trimis înapoi la spitalul de nebuni, împreună cu poliţistul Portimo, însă scapă pe drum şi se refugiază undeva, descurcându-se amândoi după puteri.
În sat, Sanelma se mută la soţia poliţistului, gospodărindu-se împreună. Câinele lor pleacă în pădure, se împrieteneşte cu un lup şi urlă la lună. Volumul se încheie cu părerea sătenilor despre urletele câinelui şi ale lupului: "Într-un fel, Huttunen urla mai natural!".  
Veţi descoperi în personajul principal un monument de cinste, hărnicie, onestitate. Întâmplările prin care trece în limitata perioadă prezentată în roman descoperă un om sensibil, ce merge pe drumul încercărilor spre mai bine. 
Huttunen reprezintă exact genul de bărbat de care m-aş putea îndrăgosti, deci să las deschisă opţiunea de a mă muta în Finlanda...
Aş pune cartea pe lista : mori prost, dacă nu citeşti...

the eighth grade exam

Vară-mea Ani a încheiat clasa cu numărul opt. Trebuie s-o laud că a luat la examene note mari: 10 la mate şi 9,50 la română. Media ei de intrare la liceu este de 9,82, deci e şmecheră de şmecheră mafioată că o să intre exact acolo unde îşi doreşte: la Buzeşti, la profil de ştiinţe sociale.
Şi acum hai cu băuturaaaa... :P

paranteză, parantezăăăăăă

Deja a trecut o săptămână din preţioasa vacanţă şi mă simt de parcă aş fi fost în vacanţă de secole. Fuckin', sunt aşa adaptabilă, de când mă ştiu - şi mă ştiu de ceva vreme - am reuşit să pliez totul pe personalitatea mea, s-o fac în stilul meu.
Tocmai am terminat de citit "Pasărea spin" de Colleen McCullough şi nu înţeleg ceva: de ce un bărbat în toată firea ar creşte o fetiţă, ar fi sprijinul unei adolescente, pentru a crea femeia de care să se îndrăgostească şi pe care să o iubească necondiţionat & nelimitat pentru tot restul vieţii? de ce? Sunt incapabilă să înţeleg un astfel de bărbat. Vreau să spun că o cunoaşte pe tipa respectivă de când s-a născut, îi ştie reacţiile, modul de a gândi, totul... Nu prea mai are ce să-i ofere. Pe de altă parte, nici pe tipă n-o înţeleg. Eu nu m-aş putea îndrăgosti de cineva care m-a crescut, m-aş simţi jenată de toate momentele când "eram mică şi proastă", de faptul că mi-ar şti circa toate dedesubturile. Bine, o îndrăgosteală prostească din aia de adolescentă pe care o ştii doar tu nu se pune. Însă eu nu-s capabilă nici de aia. Iubesc toate persoanele pe care le cunosc, în felul meu, dar le iubesc (cum zicea Paler în "Avem timp" : "Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu/Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul."). 
Până la următoarea paranteză vă las cu imnurile verii:

noapte tânără

 http://www.youtube.com/watch?v=cD-XrCUITas