chestionarul lui Proust

1.Principala mea trăsătură.
iniţiativa
2. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la un bărbat.
răbdarea-bunătatea
3. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la o femeie.
demnitatea
4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei.
sinceritatea
5. Principalul meu defect.
toleranţa
6. Ocupaţia mea preferată.
creaţia
7. Fericirea, aşa cum o visez.
undeva, cândva, cineva îţi zâmbeşte
8. Care ar fi cea mai mare nefericire.
să dezamăgesc
9. Locul unde aş vrea să trăiesc.
niciunde şi pretutindeni
10. Culoarea mea preferată.
acum mov
11. Floarea mea preferată.
acum laleaua
12. Pasărea mea preferată.
barza
13. Prozatorii mei preferaţi.
Filip Florian, Sorin Delaskela, Alexandru Vakulovski şi alţii
14. Poeţii mei preferaţi.
Mihai Firică, Nicolae Prelipceanu, Anton Jurebie şi alţii
15. Eroii mei preferaţi din literatură şi din viaţa reală.
mhh, n-am. poate Paul Goma.
16. Eroinele mele preferate din literatură şi din viaţa reală.
Jane Eyre (din romanul omonim al lui Jane Austen). 
17. Compozitorii mei preferaţi.
Johann Strauss. şi Mircea Suchici se pune?
18. Pictorii mei preferaţi.
Rene Magritte. şi cei amatori, desigur
19. Ce urăsc cel mai mult.
prostia, incultura, limitele
20. Darul pe care aş vrea să-l am.
huh, să citesc gândurile
21. Cum aş vrea să mor.
cu paharu lângă mine, cu cobzaru lângă mine, uite-aşa aş vrea să mooooorrr
22.Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă.
nu există 
23.Deviza mea.
"mai bine regreţi ceea ce faci decât ceea ce nu faci!"
24. Starea mea de spirit actuală.
bla-bla.

enemies of society

pe la 5 după-amiază a scăpat tati de la cursuri şi a trecut să mă ia de acasă să mergem până la ţară.
ajungem noi acolo şi ne spune mamaie despre un consătean că şi-a omorât concubina.
nu de mult au murit Said şi Andrei.
# ce senzaţie ciudată am! mereu când auzeam la ştiri sau în orice alte contexte că a mai murit nu ştiu cine în nu ştiu ce mod eram indiferentă. dar când îi cunoşti, te simţi inutil că nu ai putut face nimic pentru ei.

Elena's dream.

Elena a visat că ţinea în braţe un bebeluş. şi respectivul bebeluş era chiar ea.
genial. cât de tare să fii să visezi aşa ceva? .x

Avatar + chestii de la şcoală

# nu ştiu încă ce legătură are durerea mea fizică, ce durează de două zile, provocată de stomac şi ficat, cu ceea ce fac, dar sunt sigură că este ceva la mijloc. până şi boala e poetică la mine, cum îmi spunea un prieten ieri.  
Finally, după ce trei ani de zile am tot zis că n-am de gând s-o fac vreodată, iată-mă că tocmai am vizionat filmul "Avatar". Buuum!! Foarte bună producţia. Dacă lumea care a văzut filmul s-ar axa mai mult pe mesajul transmis şi ar încerca să-l înţeleagă, ar fi genial. Intensitatea cu care sufletul lui Jake se transformă este uimitoare. Şi reală. Merită. "Avatar" reprezintă o reîntregire a fiinţei.
Dacă la ora de info postam ceasul scriitorilor, la latină am leşinat de râs. Inorum ne explica un text la tablă şi ne punea întrebări, iar eu şi Elena am nimerit vreo cinci răspunsuri din prostie ( :)) ), până când Adina s-a întors la noi şi a găvărit: "Bă, terminaţi! Că vă spun şi vă duceţi la olimpiadă!" ( =)) ). După o aşa ameninţare, era musai să ne găsim o altă ocupaţie, aşa că i-am luat un interviu Elenei despre cariera ei muzicală cu creionul portocaliu pe post de microfon (noi fiind singurele nebune din clasă care vorbeau - din motivul ăsta ne-a dat afară şi profu de mate).
La ora de engleză vorbeam cam toţi, deci era o supergălăgie în timp ce profa încerca să ne facă să citim un text. Şi apoi, văzând că nu reuşeşte, a început să ne vorbească despre legi morale şi Dumnezeu. Instant s-a făcut linişte, toată lumea era numai ochi şi urechi; încărcătura spirituală fiind destul de mare, noi reacţionam prea bine. Felul în care profa s-a lăsat descoperită a fost atât de pur. Din prima oră când a venit să ne predea i-am zis Elenei că îmi pare că are atitudine de călugăriţă şi iată că se verifică. Nu degeaba se spune că X C, clasa noastră, este destoinică şi puternică, cu o putere de receptare/înţelegere peste medie.
P.S.: De fiecare dată când trec prin camera alor mei şi la tv se prezintă Marcel Toader, capul meu este invadat de "hopa hopa până-n zori / când te văd mă trec fiori". Tare special omuleţul!

so yes. (2)

v-am zis eu! :))

sunt roşcată :x

doar o şuviţă... dar nu contează, sunt roşcată! :x

+ poze care demonstrează că's mereu în mişcare :x

diva contemplând

mă mişc chiar şi atunci când vreau să stau.

mda, eu's aia din stânga Claudiei

+ poze ciudate din clasa a IX-a cu uniforma

+ o poză la care ţin mult, deşi nu are nimic special. din vara 2012

+ photos of the wonderful life of high school

ce zi şi 14 fev. '13! :))

puterea limbii latine. Gab. & Dex. cântând

Luv u, mă Eleno! :*

concert Crisu & Adina

ora 07:20. asta arată că Adina este sclava lui Dodo pe viaţă

Trăiască orele de muzică în care Dodo face bărci!

vrem mai multe ore de sport. şi un duş pentru Dex.

Îmbrăţişări pentru voi, Lume! :*

După dealuri

o viziune la 17 ani
bine că mi-am pierdut prostul obicei de a scrie despre orice trăiesc sau orice prostie văd/citesc/observ, însă acum este cazul să fac o excepţie.
am văzut filmul ăsta dublu premiat la Cannes. am înlemnit. Cristian Mungiu şi-a luat-o în cap.
presupun că ştiţi deja despre "cazul Tanacu", unde un preot şi câteva măicuţe au omorât o fată, sub pretextul infam că o exorcizau. nu la mult timp după, Tatiana Niculescu Bran a publicat două romane nonficţiune despre acest subiect, iar Andrei Şerban a pus în scenă un spectacol pornind de la această poveste, cu premiera jucată la Teatrul Odeon din Bucureşti, spectacol dus la New York, unde regizorul îşi cam face veacul. lui Mungiu i-a surâs ideea să realizeze un film. zis şi făcut. filmul respectă în majoritate fapta reală.
secvenţa exorcizării este redată în modul următor: fata este legată cu prosoape şi lanţuri de o cruce alcătuită din scânduri de lemn, i se citesc diferite pasaje din Biblie şi Cărţile Sfinte, este lăsată nemâncată şi nebăută trei zile, cu scopul de a nu hrăni răul - Diavolul - ce sălăsluieşte în trupul ei.
n-am fost şi n-o să fiu niciodată o adeptă a habotnicismului şi nici a inculturii.
dacă o luăm pe fir normal, din pas în pas, este logic ca respectiva fata să moară, având în vedere că nu beneficiază de hrană plus că este tratată într-un mod inuman. ideea că dacă ar fi hrănită, s-ar hrăni răul din ea, este total primitivă. răul funcţionează prin spirit, abia apoi prin trup. nu văd de ce ar trebui să acţionăm împotriva trupului, de ce este necesar să-l omorâm.
mai înainte de asta, problema este de factură psihică. omul avea nevoie de un doctor psihiatru sau măcar de un psiholog. dar monahii nu au în vedere medicina de multe ori.
mi s-a părut aiurea să mergem în străinătate să luăm premii cu astfel de poveşti, atât de îngrozitoare. prea mult ne promovăm defectele, incultura, credinţele nesănătoase. ne scoatem în evidenţă primitivitatea.de multe ori aud spunându-se că domne, ne-am schimbat mentalitatea de acum câteva mii de ani. no, de fapt, n-am făcut-o. mentalitatea nu prea variază de la începuturi. mulţi dintre cei ce au (am) trăit şi în alte timpuri ştim că au existat minţi ultraluminate, fiind inexplicabile pentru noi în zilele astea unele momente din istoria omenirii. cum spuneam, mentalitatea nu se schimbă, ea se trezeşte. păcat că nu ştim cum să o trezim. asta ţine de natură.
P.S.: sunt ateu, slavă Domnului!

cărţi de citit - 54

. " Singur sub duş " de Dan Chişu .

M-am chinuit ceva ani să găsesc cartea asta şi acum, efectiv, am devorat-o, părându-mi rău că s-a terminat aşa repede. Puţină lume ştie că Dan Chişu scrie beletristică sau că fratele său este critic literar. Majoritatea îl ştie ca pe acel ţicnit ce face filme/apare (rar) pe la tv sau după relaţia cu Mihaela Rădulescu; e chiar frustrant să ştii asta şi să te şi lauzi.
Primul contact indirect cu Chişu l-am avut în urmă cu vreo doi ani când am văzut filmul "WebSiteStory", care mi-a plăcut teribil la vremea aceea. În fond, cred că se aproprie de idealul descrierii generaţiei noastre. Apoi am vizionat "Ursul", o producţie reuşită, unde Gabriel Spahiu, Claudiu Bleonţ şi Şerban Pavlu strălucesc.
Dacă pentru regie i-aş da o bilă verde, pentru scris îi dau una albă, imaculată. În scris, Chişu e la fel ca în viaţa de zi cu zi - aşa cum îl ştiu eu, de la distanţă. Arogant, poate plin de sine în unele situaţii, perspicace, gingaş când vrea. Foarte inteligent, exigent şi cochet.
Dacă rezişti stilului său preţ de primul sfert al volumului, atunci va fi o plăcere să-l lecturezi până la final. Deţine o conştienţă pură în ceea ce priveşte interlocutorul (cititorul, în cazul său), îl intimidează cu tact, îi domină intelectul, îşi bate joc de el în sensul cunoaşterii. Sarcasmul său te duce cu gândul la justiţie uneori, astfel încât ai dubii cu privire la propria luciditate.
Prin intermediul cărţii poţi cuprinde întreaga lumea şi întreaga lume te poate cuprinde pe tine - nimic mai simplu. "Singur sub duş" ni-l arată pe autor angajatorul cuvintelor, ajutându-le să fie perfect aşezate în fraze, prin urmare transmiţându-şi trăirile clar, relevant, în modul în care îşi doreşte.
Dan Chişu are exerciţiul singurătăţii, scoţând în evidenţă un set de greşeli ce nu trebuie repetate, însă, nerezistând tentaţiei, te laşi prins în valul diafan al aventurii. Rar am observat filosofie de viaţa la fel de sănătoasă ca a lui.

gărgăriţă-riţă

sunt opt zile trecute ale lunii, prin urmare a apărut noul număr al revistei Prăvălia Culturală, pe care îl găsiţi aici. dau şi eu câteva răspunsuri în ancheta de la tejghea.
de remarcat poemele lui Anton Jurebie şi mişcarea ideilor de la Osica.

puterea spiritului creator

astăzi am fost în vizită la Biblioteca Comunală Breasta, unde am trăit o poveste.
am întâlnit-o pe doamna bibliotecară Aurica Munteanu, o femeie activă, pasionată, creativă, cu un temperament sangvinic care m-a impresionat tare.
lucrează aici de 20 de ani. a reuşit să transforme biblioteca într-un loc primitor, călduros, însufleţit prin forţe proprii şi asta nu-i deloc puţin.

discutând. cu Facebook-ul deschis pe monitor., fiindcă el ne-a împrietenit

majoritatea cititorilor este reprezentată de elevii claselor I-IV. fiind eu acolo a venit o mămică alături de fetiţa sa de cinci anişori, care deja ştie să citească. şi verişoara mea citea la vârsta asta; stătea mereu cu capul în monitor când tastam eu pe mess şi nu înţelegeam ce e aşa interesant pentru ea până când m-a întrebat ce înseamnă un cuvânt. cu unii dintre cititori doamna Munteanu fructifică relaţii de prietenie durabile, care au ca principal scop dezvoltarea abilităţilor prietenului mai mic.

din martie, biblioteca din Breasta beneficiază şi de programul "biblionet", instalat cu ajutorul Bibliotecii Judeţene "Aman", care a asigurat patru computere dotate cu tot ce trebuie. astfel, elevii pot să-şi caute informaţii suplimentare pe net, să scaneze, să printeze.                                                                                         

afiş ce te întâmpină

 

pereţii sunt plini cu portrete ale scriitorilor

doamna bibliotecară şi-a descoperit talentul în domeniul picturii la vârsta de 48 de ani. este proaspătă absolventă a Şcolii Populare de Artă "Cornetti". spune că nu ar da din lucrările sale decât dacă ar fi o situaţie de urgenţă. iată unul dintre primele sale tablouri :

de asemenea, dumneaei păstrează cu sfinţenie lucruri vechi, ce i-au devenit din ce în ce mai drage pe parcursul trecerii timpului. de exemplu, acest album din ultimul an de liceu:

în care se află poze cu colegii şi gânduri de la aceştia. începutul albumului este ilustrat de fratele doamnei, apoi pe prima pagină găsim o fotografie cu aceasta şi singura poezie scrisă de dumneaei, dintr-o suflare, parcă dictându-i-o cineva, după cum declară

m-am simţit bine printre rafturi. ca acasă. singurul regret este că primăria Breasta nu alocă bani pentru achiziţionarea mai multor volume, însă găsim noi soluţii.
voi vizita biblioteca de câte ori îmi va permite timpul.
vă mulţumesc, doamnă Munteanu, pentru această zi minunată!

cărţi de citit - 53

. " BONG " de Alexandru Vakulovski .

pe sandu vklvsk îl ştiu de când am dat de poezia
"Tăticul meu Paul Goma"

tăticul merge elegant ca o pisică
prin şanţul plin de mâl
cele două lăbuţe uneori se ating
de picioruşe
atunci tăticul meu e om amfibie
deşteaptă-te - îl trage mama de-o mânecă
atunci el ridică faţa
guriţa-i face baloane de nămol
nasul lui imens este roşu ca al lui Moş Crăciun
întinde o mână spre malul drept
E Paul Goma

romanul "BONG" e unul dintre puţinele care reflectă realitatea în care trăim şi pe care nu vrem, ne este ruşine, ne jenăm să o recunoaştem. citiţi-l dacă vreţi să fiţi mai sinceri, mai meditativi.

 "Mă laşi? Eu simt poezia tot timpul, dragă, eu n-am nevoie, ca voi, să mă uit pe nişte hîrtie mîzgălită de vreun sărit de pe fix ca să am nu-ş-ce emoţii. Fiecare clipă pentru mine e poezie."

. that's so good!

cărţi de citit - 52

. " Ce ne spunem când nu ne vorbim " de Chris Simion .

Tocmai ce citisem acest interviu , apoi am dat pe Facebook de un citat din roman postat de Ana.

Mi-a trimis cartea prin Andrei, care o tot uita acasă, parcă pentru a-mi lăsa răgaz să termin "Maestrul şi Margareta" al lui Bulgakov (genial. GE NI AL!!).
Văzând volumul pe bancă, Dodo mi-a povestit cum fostul ei prieten i l-a dăruit, iar Gabi a citit câteva zeci de pagini şi a notat o mulţime de extrase.
Chris Simion face parte din categoria oamenilor pe care îi admir, care îmi pot fi modele prin faptul că au luptat să-şi împlinească visurile, cred în ceea ce fac.
Chris scrie de când se ştie, a publicat prima carte la 16 ani, susţinută de nume precum Florian Pittiş, George Pruteanu, participa frecvent la evenimente culturale şi era membră a unui cenaclu literar. Până la 18 ani fusese o singură dată la teatru şi nu-i plăcuse deloc, pentru că nu înţelesese nimic din respectivul spectacol. Când se pregătea pentru bac, şi-a dat brusc seama că vrea să urmeze teatrul. A terminat două facultăţi: teatrologie şi regie. A înfiinţat împreună cu Pascal Bruckner Compania de Teatru Independent "D`AYA", având realizări de calitate.
Romanul "Ce ne spunem când nu ne vorbim", scris pe parcursul a opt ani şi primindu-şi titlul de la regizorul Alexandru (Ducu) Darie, relevă dorinţa spiritului creator de a ajuta, de a suplini durerea. Talent incontestabil ce reuşeşte să te pună pe picioare. Personajele sunt ca fluturii: zboară pentru a se reîntoarce în ei, oricât de curios ar fi; misterul este ceea ce ne defineşte, de fapt. Cei mai importanţi oameni din viaţa noastră suntem noi înşine iubind, sacrificându-ne, aparţinând celor cărora le dăm voie să ne cunoască/iubească.

"Când are prea multă libertate, omul, în loc să zboare, îşi leagă aripile, iar când nu are libertate, zboară în cercul lui limitat închipuindu-şi că atinge infinitul."
"Când două suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarnă apă doar unuia."
"Să nu crezi niciodată ce îţi spun. Să crezi doar ceea ce simţi."

"Suntem îndrăgostiţi pentru că nu ne cunoaştem. Dacă am şti ce urmează după aceea, am trage cât mai mult de îndrăgosteala asta şi nu ne-ar mai interesa deloc să punem întrebări şi să aşteptăm răspunsuri, am alerga beţi, îmbătaţi de noi înşine fără nevoia de luciditate şi adevăr. Noi vrem însă cu orice preţ să terminăm cât mai repede cu misterul, crezând că după aceea, în baia de lapte ce urmează, descoperim eternitatea. Şi când colo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârşitul." 
"Unul fără celălalt nu existăm, oricât de mult am vrea asta. În momentul în care ne-am întâlnit, ne-am amestecat sufletele. De ce ne-am certat? De ce suntem despărţiţi? Ştie vreunul? Aşa se ceartă copiii. Nu-şi vorbesc, dar nu ştiu de ce. Şi noi vom rămâne copii în tot ce vom face şi ne vom spune."
"Despre sinucidere nu se vorbeşte. Dacă ai curaj să te sinucizi, nu vorbeşti despre asta. Despre sinucidere vorbesc numai cei ce nu au curajul să se sinucidă."
"Dacă pot să trăiesc tăcerea, pot să trăiesc orice."
"Fii puţin lucidă şi dă-ţi seama că nimeni nu are ce să-ţi ia, pentru că nimeni nu ţi-a dat ce ai tu cu sfinţenie."
"Dumnezeu e un copil care se teme de singurătate."
"Nu ai dreptul să ai îndoieli. Deznădejdea e un păcat. Crezi şi atunci când pare o nebunie să crezi. Aici te diferenţiezi de restul."
"Oamenii nu se schimbă decât dacă vor ei. Dacă aştepţi să se schimbe ceva în cel de lângă tine, aştepţi pentru că asta e opţiunea ta. Cei mai mulţi cu care avem de-a face sunt nişte persoane extraordinare, numai că nu atunci când facem noi pereche cu el."
"Cu mine eşti ca şi când ai fi cu tine. Ştii că nu te judec, nici măcar atunci când nu te înţeleg. Ştii că îţi dau sfaturi, fără să te constrâng. Omul are nevoie să mintă atunci când are nevoie să se apere şi să îşi trăiască viaţa dincolo de celălalt, bariera care îl constrânge. Omul e liber. Doar în închipuirea noastră el e legat. În realitate, e liber. Nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat un lanţ pentru suflet. Trăim tot ce vrem să trăim, cu voia sau fără voia celuilalt, în ciuda normelor şi a prejudecăţilor sociale. Trăim tot ceea ce considerăm că ne este necesar şi că ne ajută să înţelegem mai mult, să simţim altfel. Dacă ceea ce trăieşti cu mine nu îţi este de ajuns, este normal să cauţi în altă parte. Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existăm în funcţie de ceea ce alegem. Nu poţi să alegi decât pentru tine şi eşti răspunzător de fiecare secundă pe care o trăieşti. Viaţa nu îţi dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poţi să ştergi, nu poţi să te întorci să schimbi, nu poţi să zici că nu s-a întâmplat. Fiecare clipă lucrează la moartea ta. Şi singura clipă care contează cu adevărat e ultima. Atunci când ar trebui să răsufli uşurat şi să nu îţi pară rău după nimic. iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta şi să trăieşti prin el, nu prin tine."