sâmbătă, 18 februarie 2012

cărţi de citit - 32

. " Fraier de Bucureşti " de Florin Iaru .

După ce s-a anunţat îndelung timp că este în pregătire un roman de Florin Iaru, iată că, în 2011, la Polirom, apare volumul de povestiri foarte scurte "Fraier de Bucureşti".
Din cauza volumului am întârziat la şcoală de câteva ori, nu am dormit, nu am mâncat.
M-am amuzat, dar mi-am şi ridicat sprânceana în semn de dezaprobare.
Îmi place acest Iar dublu.

vineri, 17 februarie 2012

chestiuţe

Bunică-mea, mama maică-mii, a fost colegă de clasă în liceu cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Mi-a povestit cum, într-o pauză, i-a dat cu scaunul în cap, pentru că o enervase. Apoi, tatăl Isărescu, profesorul lor de economie, tot pe Isărescu fiul l-a pedepsit.

Fratele maică-mii a făcut liceul Nicolae Bălcescu, actualmente Carol I, aici, în Craiova. A fost pe profil de mate-info şi făcea româna cu Gabriel Coşoveanu. Eu de ce n-am noroc de un prof de română celebru?

Astăzi au venit la şcoală, în amfiteatru, domnii Marinescu, Cornişteanu, Coande, Colan. A fost un moment foarte frumos. Marinescu s-a simţit ca acasă. A fost prima dată când l-am văzut pe Cornişteanu în postura de actor şi pot să zic că mi-a plăcut. Nu o să pot uita niciodată reacţia Andreei când l-a văzut pe Coande, despre care credea că este doar o legendă ce o povestesc eu când mă enervez. E necesar să amintesc şi mângâierile părinteşti executate de Colan asupra mea, fetiţa cu ochişori dulci, pentru că întrucât deoarece fiindcă!.
Sper că astăzi s-a convins şi profa de română de nişte chestii.

Pentru că am talent, l-am vrăjit din nou pe proful de fizică să nu ne dea lucrare, apoi la muzică a bârfit oleacă şi eram fericită. M-a colectat iubitu (adică unchiul meu) de pe drum şi aşa am ajuns acasă şi mai fericită.

Cred că răcesc, mă simt cam naşpa.
M-am uitat peste câteva sute de poezii scrise de mine, să selectez câte ceva pentru un concurs. La dracu, am numai poezii proaste. A avut dreptate Florin Iaru când mi-a zis că la 19 ani trebuie să ard tot ce scriu până atunci...

Apropo, mâine seară scriu despre "Fraier de Bucureşti" de Florin Iaru, oricum nu am ce face, nu mă duc la premieră. (Auzişi, Mihai?? Te ţin eu minte!!!). De dimineaţă sunt la ţară, au ai mei ceva de făcut, apoi oricum trebuie să mai fac rost de nişte bani.
Duminică se duc ai mei cu Rică şi Mimi la mănăstire, dar eu am olimpiadă la română. Şi de data asta chiar voiam să mă duc cu ei... Pe seară mergem la party, e ziua mătusă-mii.
Luni am două lucrări şi oră de latină, care face cât 3 ore. Mă ia cu durerea de cap numai când mă gândesc cât de mult am de învăţat.

Acum mai pierd timpul pe net... Sunt dezamăgită, mi-e dor şi nu mai suport zăpada.

joi, 16 februarie 2012

(3)

UTOPIA Doamne e adevărul meu
dă-mi palme, siluieşte-mă,
taie-mă, fă-mi ce vrei
m-am obişnuit fără cină
singura dorinţă e să moară toţi poeţii lumii
dă-o-n mă-sa de poezie
vreau mai mult sânge

miercuri, 15 februarie 2012

cărţi de citit - 31

. " Atracţie " de Elena Costea .

În mod normal, nu m-ar fi impresionat că o tipă de 17 ani scrie o poveste (e mult spus roman) şi o publică la o editură cum e Scrisul Românesc, dar vă spun, fără nicio ezitare sau urmă de regret, că asta e prima carte la care am plâns.
Elena Costea readuce în lumină problema relaţiilor cu diferenţă măricică de vârstă între cei doi parteneri, care, să fim oarecum serioşi, s-a dus la extrem şi comentariile de tot felul împânzesc ochii minţii. Voi vă gândiţi că Fecioara Maria avea 16 ani şi Iosif peste 50? La ei n-a zis nimeni nimic, ia mai tăceţi din gură. Subiectul mă pasionează, dacă îmi e îngăduit să o spun aşa.
Descrierile se bazează pe o memorie vizuală foarte bună şi autoarea insistă pe stările personajului principal, Ema (17), de indecizie. Nu ştie dacă îl vrea sau nu pe Brian (35) şi ceea ce înseamnă ea pentru el. Faptul că e singură şi că supravieţuieşte este deja prea mult.
Chestia cu care nu sunt de acord este americanizarea: totul se întâmplă în Londra sau Manhattan, numele personajelor...
Trecând peste greşelile de exprimare şi peste cele de tipar, pot spune că "Atracţie" este o poveste interesantă (nu bună!), care o să vă dea impulsul visării, pentru că numai visând poţi realiza ceva ce îţi doreşti.
Elena, desigur, mai are multe de învăţat în de ale scrisului, dacă vrea să meargă pe acest drum. Toţi scriitorii învaţă până mor.

marți, 14 februarie 2012

(2)

cum faci mă tu artă
cu o foaie şi un pix?
mă tot gândesc la Ion de la Gară
ăsta-i semn că mă transform în prelipceanu?
de.ar fi aşa nu m-aş mai poza cu ciupureanu
în autobuzul conferinţelor fără vindecare
decât cu acordul lui Moromete
mâine iar vine să-mi explice logica
*
mai am nişte cuvinte de ieri
le pun la licitaţie
sunt cuminţi stau în conservă
mi s-a spus că există o realitate în ochii mei
mai am fărâme de copil?
pe toţi poeţii de pe feisbuc îi tutuiesc
asta ca p.s.

luni, 13 februarie 2012

Bă, jigodiilor!!!

Bă, jigodiilor, ăştia de la consilii, care aţi dat voi dăcât doo miliarde (de lei, se-nţelege!) pentru festivalu Shakespeare, aveţi voi, bă, maşini bengoase, căşi dă vacanţă şi conturi grase, bă?
Vă zic io : aveţi, bă!
Sunteţi de toată jena că posedaţi funcţia pe care o posedaţi, inculţilor! Când aţi citit, bre, ultima carte? Când aţi fost, mă, ultima dată la teatru sau la filarmonică?
Aveţi noroc că pe voi vă votează unii mai proşti ca voi, cretinilor!
Bag mâna-n foc că jumate dintre voi, sau chiar mai mult, n-aţi auzit de BOROGHINĂ şi n-aţi citit ceva de SHAKESPEARE. D-aia nu aveţi idee cât dă important e festivalu ăsta, spălători de creier care sunteţi!
Ok, dar nu generalizez. Ştiu doi oameni drăguţi acolo la consilii, care chiar militează pentru cultură.
BOROGHINĂ şi CORNIŞTEANU se duc să se milogească pentru bani, pentru că voi (nu că-n faţa voastră nu s-ar fi milogit) sunteţi incompetenţi. De ce la Sibiu, bă, sunt bani pentru cultură, deee ceee? Şi primarul nu e portocaliu...
Dac-aş putea, v-aş călca pe cap, profitorilor!!! Unii mai şi învaţă din greşelile istoriei!!!

Încă o dată, RESPECT PENTRU BOROGHINĂ et Comp. !!!

sâmbătă, 11 februarie 2012

a ştiubei

Poetului Viorel Padina, cu drag şi cu foarte mult drag.

eu ştiubeiesc.
tu ştiubeieşti.
el/ea ştiubeieşte.
noi ştiubeim.
voi ştiubeiţi.
ei/ele ştiubeiesc.

P.S. : Ştiubeoicele nu dorm niciodată.

vineri, 10 februarie 2012

titlu? neah...

Azi nu ne-am dus la şcoală.
Mâine nu ne ducem la olimpiadă.
Din cauza vremii.
Am dormit, fără să exagerez câtuşi de puţin, 12 ore. Ce senzaţie drăguţă să te trezeşti târziu, când alţii sunt la muncă de ore bune.

Azi-noapte l-am visat pe O.Nimigean. E de bine?
Încep să mă satur de ideile lui Liiceanu, dar nu cred că mă voi sătura vreodată de vocea lui caldă.
Peste doi ani mă apuc de citit Martin Heidegger, am obţinut aprobarea profesorului de filozofie.

Elena îmi zice să scriu o poezie. (Cred că mai degrabă vrea o epigramă...) Eu am chef să scriu un BASM. Cineva s-a arătat încântat de basmele mele. Poate (POATE) o să postez unul pe blog... Dacă vrea cineva, îmi trimiteţi un mail, bine?

Mimi şi Rică intrară de câteva minute în casă. În sfârşit primii cadoul. Urmează o seară în care mă uit la filmuleţe cu Dinescu Mircea şi cânt melodiile lui John Mayer şi pe ale lui Leonard Cohen.
Mâine cred că mă duc la ţară. Simt nevoia să mai şi respir.

marți, 7 februarie 2012

Hei, unde-i Perry?

Faza cu titlul e că ieri în ora ultimă de română, Ana şi Irina au descoperit magica întrebare de la nişte desene animate, la care se uită fratele Irinucăi. Aşa că, acum, orice spunem, întrebăm repede unde-i Perry. Ne prostim şi ne place, asta e grav.

Avem nişte cazuri, deşi mie îmi vine să zic "caze" :)) (prietenii ştiu de ce :)) ), cu rubeolă în clasă şi e naşpa că în curând o să mai rămânem puţini care o să mai dăm pe la şcoală. Şcoala e naşpa. Mâine avem două lucrări consecutive, la fizică şi la istorie. La fizică oricum nu învaţă nimeni şi luăm iar toată clasa 4 la lucrare, însă la istorie e mult şi frumos şi mult şi, din nou, mult.
Vorbesc cu Deiu pe mess şi îmi zice :
Deiu : parcă am fi studenţi
Rox : de ce?
Rox : nu mă prind
Deiu : perioada asta
Deiu : evaluări, olimpiade, note
Deiu : RUBEOLĂ
Da, cam are dreptate. Suntem într-un fel de sesiune, dar mai lungă. Ce n-aş da să ajung mai repede la perioada aia!
Îmi zise doamna de religie să mă duc la olimpiadă. Nu ştiu... Mă întreb dacă la viitoarea oră de logică o să-mi zică şi proful acelaşi lucru.
Ne mai stresează şi doamna de română cu concursul ăla stupid, "Evaluare în educaţie", la care i-am zis că nu mă duc pentru că e prea uşor. Subiectele din ălea mâncam pe pâine în clasa a şasea... Deci chiar nu are niciun rost.
Sâmbată e olimpiada de română şi n-am emoţii.

Crista (adică Bilciu) s-a tuns. Vereeeee, cum să-şi tundă părul ăla atât de mişto? Dacă e să îmi placă vreun păr, e părul ei (sau era). Roşu, lung şi creţ. Evident, am avut ocazia să-l admir de aproape.

Îmi e dor spre foarte dor de martie+aprilie 2011. E de necrezut, însă chiar îmi e dor de meditaţiile la mate de anul trecut.
Încep să mă irit, pentru că încă nu mi-am primit cadoul de ziua mea...
Acum plec să-mi fac o tonă de ceai, mai am două cărţi de Salinger şi o noapte la dispoziţie.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Intelectualii fără vină.

Sunt sufocată. Deşi am pus acel titlu la postare, nu am chef să tratez subiectul. Dar poate că o fac în cel mai abstract mod şi voi nu vă daţi seama.
Sunt confuză. Sunt epuizată. Sunt secată de orice emoţie. Sunt incoştientă. Am o mie de "sunt"-uri în seara asta...

Mai am puţin şi mă ofilesc de tot... Sunt un crin uscat pe o retină de suflet curat... Sunt retină fără suflet, fără zâmbet... Mă mulţumesc cu un ochi de picătură de inimă înfiripată...

Am treabă. Promit că mâine scriu ceva serios...

vineri, 3 februarie 2012

Funny facts about Elizabeth I

- she reigned for more then half of her life
- she had 2.000 dresses
- she is known to hve sworn in Latin at the Polish ambassador
- she was very proud of her long, slim fingers
- she is sad to have tea in the hollow trunk of an oak tree in Greenwich Park, London known since as Queen Elizabeth's oak. By tradition, Henry VIII had danced round the tree with Anne Boleyn.
- she never married, but had several favourites whom she severely punished if they betrayed her
- she imposed such a complicated ceremony at her table that she never had her food hot
- she had very bad teeth
- she enjoyed dancing, hunting and horse riding
- she used to spit on the floor
- each summer she would set out on a royal tour through the most important counties of the kingdom, riding on horseback. She would spend several days at the home of some nobel lord who almost ruined himself in order to put on entertainment worthy of the adored Queen.