. " Paraidis - literatură de cuţit " de Liviu Andrei .
# Schimbăm registrul şi vorbim şi despre cărţi proaste, pentru că ne-am săturat să vedem tot felul de prostii promovate, doar pentru că se marchează banul.
Am citit foile legate, căci astea nu se pot numi carte, numai din cauză că Marinescu le-a lăudat (de parcă nu pentru asta ar fi fost plătit).
NU am citit o prostie mai mare în viaţa mea. E de genul : "Vere, ce căcat e şi porcăria asta?". Singurul lucru la care e bună este să omori ţânţarii cu ea, deoarece are coperţile cartonate.
Subtitlul "literatură de cuţit" eu l-aş schimba în "literatură de căcat", serios vorbind. Când un om se plictiseşte, se apucă să scrie şi se crede cel mai important scriitor al vremurilor, poate nu numai.
Mi-e scârbă. Visez urât noaptea din cauza porcului cu cuţitul înfipt în căpăţână, ce apare la fiecare sfârşit de povestire. Mă bucur că am fost atât de tare şi nu am vomat deloc.
Cu siguranţă nu mai vreau să mai citesc ceva scris de Liviu Andrei în viaţa asta.
Autorul mi-a spus că nu înţeleg cartea, pentru că (ia ghiciţi ce!!!) sunt virgină!!! Nesimţirea îşi spune cuvântul pe secundă ce trece...
Ok, să zicem prin absurd că aş fi paralelă cu povestirile ce includ sexul. Dar să nu-mi zică mie că literatura de calitate înseamnă să descrii cum îşi scoate unul o scamă din buricul foarte jegos.
Eu am 16 ani. Liviu Andrei are 28. Bag mâna în foc că eu am citit cel puţin de două ori mai mult ca el. Chiar mi-ar plăcea să ni se dea un test să vedem care e mai bun, numai aşa, de sanchi. Şi nu spun asta ca să mă laud.
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
NU înţeleg de ce cărţile proaste costă bani.
Nu o să înţeleg asta niciodată. PUNCT!
Mai bine îmi luam o carte de colorat.
joi, 2 februarie 2012
miercuri, 1 februarie 2012
"Cuvântul meu nu semăna cu nimic" (Lucian.Blaga.)
Ce repede trece timpul...
S-a dus ianuarie, s-au dus zilele când îţi permiteai să stai în staţie după autobuz fără să-ţi îngheţe toate încheieturile. Zăpada e naşpa. Pe străzi e gheaţă. Acum îmi ia mai mult de douăzeci de minute să ajung în staţie. Pe vremea ok, ajungeam în nici cinci minute.
Ianuarie înseamnă o mulţime de petreceri, zile de naştere, onomastice, lucrarea la latină (modestia mă îndeamnă să spun că am luat 10), câştigarea unei prietene minunate, deschiderea unui suflet bun, un spectacol drăguţel la TNC, nişte cărţi bune şi unele proaste (sau foarte proaste), zile bolnăvioare şi cam atât.
Februarie mă aşteaptă cu ascultări pentru note mari/foarte mari, cu olimpiadă de latină şi olimpiadă de română, cu câteva spectacole pe la TNC, cu cărţi (+ restanţele din ianuarie), cu muzicăăăă, cu scris mult, cu ceai şi cu surprize, cred.
NOROC BUN!!! :x
S-a dus ianuarie, s-au dus zilele când îţi permiteai să stai în staţie după autobuz fără să-ţi îngheţe toate încheieturile. Zăpada e naşpa. Pe străzi e gheaţă. Acum îmi ia mai mult de douăzeci de minute să ajung în staţie. Pe vremea ok, ajungeam în nici cinci minute.
Ianuarie înseamnă o mulţime de petreceri, zile de naştere, onomastice, lucrarea la latină (modestia mă îndeamnă să spun că am luat 10), câştigarea unei prietene minunate, deschiderea unui suflet bun, un spectacol drăguţel la TNC, nişte cărţi bune şi unele proaste (sau foarte proaste), zile bolnăvioare şi cam atât.
Februarie mă aşteaptă cu ascultări pentru note mari/foarte mari, cu olimpiadă de latină şi olimpiadă de română, cu câteva spectacole pe la TNC, cu cărţi (+ restanţele din ianuarie), cu muzicăăăă, cu scris mult, cu ceai şi cu surprize, cred.
NOROC BUN!!! :x
marți, 31 ianuarie 2012
cărţi de citit - 29
. " Antonel " de Vasile Marcu .
Cartea ocupă un loc pe raftul cărţilor mele de căpătâi.
Povestea lui Antonel este povestea unui creştin, care nu se lasă ispitit de nimic, are o înţelepciune cum ar trebui să dobândim toţi.
Merită citită! La cel mai serios mod posibil...
Cartea ocupă un loc pe raftul cărţilor mele de căpătâi.
Povestea lui Antonel este povestea unui creştin, care nu se lasă ispitit de nimic, are o înţelepciune cum ar trebui să dobândim toţi.
Merită citită! La cel mai serios mod posibil...
luni, 30 ianuarie 2012
cărţi de citit - 28
. " Treptele din faţa casei " de Cornel Mihai Ungureanu .
Aveam de ceva vreme cartea asta în pc, mi-am luat-o de pe LiterNet.ro... Cu ceva timp în urmă am început-o, apoi am lăsat-o, nu-mi prea plac mie cărţile electronice. Aseară, făcând oleacă de curăţenie prin foldere (că slavă Domnului am destule!) am deschis cartea şi m-am apucat să o citesc.
Am stat cu ochii pironiţi în ecran de la 12:05 până la 02:34, până am terminat de citit, alături de un pahar plin pe jumătate cu Pepsi (ca acum. Deh, când ai un viciu, ai şi gata!) şi ţinând pe repeat melodia lui Adrian Sina, "Angel" (tot ca acum), după o oră şi jumătate de Cargo-"Dacă ploaia s-ar opri". Nici măcar nu-mi place melodia asta.
În volum sunt scrisori publicate şi neplubicate ale autorului în "Dilema", care avea de fiecare dată o temă nouă. Ungureanu ne povesteşte cum era oraşul, cât de drăguţi sau încăpăţânaţi erau cetăţenii, etapele pe care le-a trecut până să ajungă la o anumită maturitate. Apare, de asemenea, în multe dintre scrisori, sora autorului, Corina, de care acesta este foarte ataşat.
Cornel Mihai Ungureanu este unul dintre modelele mele în domeniul jurnalisticii. Poate şi pentru că "nu voi face niciodată compromisul de a vă scrie ce vreţi să citiţi". Nici mie nu-mi surâd compromisurile. Aş spune chiar că le urăsc. Nu sunt făcută pentru ele. Ori facem artă ori nu mai facem?
Despre literatura lui Ungureanu altădată...
Aveam de ceva vreme cartea asta în pc, mi-am luat-o de pe LiterNet.ro... Cu ceva timp în urmă am început-o, apoi am lăsat-o, nu-mi prea plac mie cărţile electronice. Aseară, făcând oleacă de curăţenie prin foldere (că slavă Domnului am destule!) am deschis cartea şi m-am apucat să o citesc.
Am stat cu ochii pironiţi în ecran de la 12:05 până la 02:34, până am terminat de citit, alături de un pahar plin pe jumătate cu Pepsi (ca acum. Deh, când ai un viciu, ai şi gata!) şi ţinând pe repeat melodia lui Adrian Sina, "Angel" (tot ca acum), după o oră şi jumătate de Cargo-"Dacă ploaia s-ar opri". Nici măcar nu-mi place melodia asta.
În volum sunt scrisori publicate şi neplubicate ale autorului în "Dilema", care avea de fiecare dată o temă nouă. Ungureanu ne povesteşte cum era oraşul, cât de drăguţi sau încăpăţânaţi erau cetăţenii, etapele pe care le-a trecut până să ajungă la o anumită maturitate. Apare, de asemenea, în multe dintre scrisori, sora autorului, Corina, de care acesta este foarte ataşat.
Cornel Mihai Ungureanu este unul dintre modelele mele în domeniul jurnalisticii. Poate şi pentru că "nu voi face niciodată compromisul de a vă scrie ce vreţi să citiţi". Nici mie nu-mi surâd compromisurile. Aş spune chiar că le urăsc. Nu sunt făcută pentru ele. Ori facem artă ori nu mai facem?
Despre literatura lui Ungureanu altădată...
duminică, 29 ianuarie 2012
(1)
mi-am uitat numele pe prispă
starostele meu lucrează la dictatura prispei
îi întorc spatele şi plec spre un nou fragmenţel
nu mai citesc cărţile întregi
să nu mă întrebaţi de ce
p s o să mă logodesc cu timpul
ha ha ha ce-o să vă fac atunci
nu pleca generaţie de pe scenă
o să se aştearnă praful pe ea
starostele meu lucrează la dictatura prispei
îi întorc spatele şi plec spre un nou fragmenţel
nu mai citesc cărţile întregi
să nu mă întrebaţi de ce
p s o să mă logodesc cu timpul
ha ha ha ce-o să vă fac atunci
nu pleca generaţie de pe scenă
o să se aştearnă praful pe ea
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Gazel
# O temă pe care mi-a dat-o poetul Florin Iaru.
Pe stradă se schimbase noaptea
Nu era cineva, era doar ea
Fără o singură silabă
Blondă cu curaj se credea
Ascunsese nişte mănuşi
Sub vaza de pe canapea
Să poată adormi cu capul
Între cele două : noua şi vechea
Şi toate astea cu un scop
Să găsească un stâlp dorea
Dar nu veni nici un bondar
Pentru asprimea ce-o avea
Iar acum, fără milă şi suspans
Aşa se încheie povestea
Voia nimicul să reînvie
Într-o mirifică ceva.
Pe stradă se schimbase noaptea
Nu era cineva, era doar ea
Fără o singură silabă
Blondă cu curaj se credea
Ascunsese nişte mănuşi
Sub vaza de pe canapea
Să poată adormi cu capul
Între cele două : noua şi vechea
Şi toate astea cu un scop
Să găsească un stâlp dorea
Dar nu veni nici un bondar
Pentru asprimea ce-o avea
Iar acum, fără milă şi suspans
Aşa se încheie povestea
Voia nimicul să reînvie
Într-o mirifică ceva.
joi, 26 ianuarie 2012
Nada, Nothing, Rien, simplul Nimic
Motto : "nu spune nimic niciodată nimănui" - Benoni Etegan
Te privesc... şi realizez că timpul trece atât de repede! Alaltăieri erai o fetiţă care mergea la grădiniţă (vezi, eşti deja învechită, acum se spune grădi), ieri ai fost eleva bună la toate, azi pari o copilă (fără copilărie), o fată prea bună pentru timpurile astea, mâine vei fi o doamnă cu rochie lungă şi tocuri de 15 centimetri, poimâine vei deveni doar o bunicuţă fericită că ţi-ai văzut visurile împlinite.
Mă uimeşti pe zi ce trece cât de puternică eşti... Tot timpul cauţi să îi ajuţi pe ceilalţi când au probleme, să îi bine-dispui, să îi faci să realizeze ce important este să vezi situaţia şi din afară, să le reaminteşti pentru ce luptă în viaţa asta, să le dai curaj să meargă mai departe cu capul sus, să nu renunţe.
De altfel, şi tu ai unele obstacole peste care îţi este greu să treci. Mereu te-ai ascuns după un zâmbet, acel zâmbet minunat ce îţi luminează faţa, ce te face şi mai frumoasă decât eşti deja. Ai fost atât de închisă uneori, alteori îţi povesteai necazurile succint. Am observat că te deschizi doar în faţa anumitor persoane. Persoane în care ai mare, foarte mare încredere. Persoane care au şi ele, la rândul lor, încredere în tine.
Părerea mea este că faci parte din "acea categorie de femei care se las doborâte de un lucru neînsemnat, dar capătă puteri neobişnuite în faţa adevăratelor tragedii"(Thomas Hardy).
Ştiu că ai suferit mult, că, de multe ori, dorul de ceva/cineva îţi colorează întunecat clipele de existenţă. Nu bag mâna în foc că toţi trec prin asta, însă cei păţiţi te pot înţelege cât de cât. Poate o să-ţi aminteşti peste ani, peste vieţi următoarea replică : "dorul doare atât de tare, încât să mergi mai departe" (Mircea Tudosă).
Viaţa e făcută să îi vezi părţile bune. Apreciez la tine că ştii să te distrezi, dar şi să munceşti.
Îţi doresc să râmâi cum eşti acum pentru eternitate. Sper să nu te afecteze acea falsă maturitate de la senectute, să ne dovedeşti că poţi fi copil fără niciun efort.
Te privesc... şi realizez că timpul trece atât de repede! Alaltăieri erai o fetiţă care mergea la grădiniţă (vezi, eşti deja învechită, acum se spune grădi), ieri ai fost eleva bună la toate, azi pari o copilă (fără copilărie), o fată prea bună pentru timpurile astea, mâine vei fi o doamnă cu rochie lungă şi tocuri de 15 centimetri, poimâine vei deveni doar o bunicuţă fericită că ţi-ai văzut visurile împlinite.
Mă uimeşti pe zi ce trece cât de puternică eşti... Tot timpul cauţi să îi ajuţi pe ceilalţi când au probleme, să îi bine-dispui, să îi faci să realizeze ce important este să vezi situaţia şi din afară, să le reaminteşti pentru ce luptă în viaţa asta, să le dai curaj să meargă mai departe cu capul sus, să nu renunţe.
De altfel, şi tu ai unele obstacole peste care îţi este greu să treci. Mereu te-ai ascuns după un zâmbet, acel zâmbet minunat ce îţi luminează faţa, ce te face şi mai frumoasă decât eşti deja. Ai fost atât de închisă uneori, alteori îţi povesteai necazurile succint. Am observat că te deschizi doar în faţa anumitor persoane. Persoane în care ai mare, foarte mare încredere. Persoane care au şi ele, la rândul lor, încredere în tine.
Părerea mea este că faci parte din "acea categorie de femei care se las doborâte de un lucru neînsemnat, dar capătă puteri neobişnuite în faţa adevăratelor tragedii"(Thomas Hardy).
Ştiu că ai suferit mult, că, de multe ori, dorul de ceva/cineva îţi colorează întunecat clipele de existenţă. Nu bag mâna în foc că toţi trec prin asta, însă cei păţiţi te pot înţelege cât de cât. Poate o să-ţi aminteşti peste ani, peste vieţi următoarea replică : "dorul doare atât de tare, încât să mergi mai departe" (Mircea Tudosă).
Viaţa e făcută să îi vezi părţile bune. Apreciez la tine că ştii să te distrezi, dar şi să munceşti.
Îţi doresc să râmâi cum eşti acum pentru eternitate. Sper să nu te afecteze acea falsă maturitate de la senectute, să ne dovedeşti că poţi fi copil fără niciun efort.
miercuri, 25 ianuarie 2012
"Şi parcă toate ar fi mai uşor de suportat, dacă ar ninge..." (Mihai Firică)
Afară ninge de azi-dimineaţă...
URĂSC IARNA! URĂSC NINSOAREA!
De ce trebuie să se facă mociofleaca aia aşa? De ce? De ce?
Am treabă. Pa!
P.S. : Un banc de la tata :
Erau trei nebuni. Primul spune :
- Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al doilea :
- Taci, mă, nu mai minţi. Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al treilea :
- Mă, voi sunteţi nebuni? EU n-am trimis pe nimeni pe Pământ.
URĂSC IARNA! URĂSC NINSOAREA!
De ce trebuie să se facă mociofleaca aia aşa? De ce? De ce?
Am treabă. Pa!
P.S. : Un banc de la tata :
Erau trei nebuni. Primul spune :
- Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al doilea :
- Taci, mă, nu mai minţi. Eu sunt Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Al treilea :
- Mă, voi sunteţi nebuni? EU n-am trimis pe nimeni pe Pământ.
marți, 24 ianuarie 2012
Sanchi vrăjeală :))
Cine a fost aseară la TNC ştie replica.
A fost teatrul din Tulcea cu piesa "Chinezii". Cerasela Iosifescu a cam îmbătrânit, George Alexandru e cam rigid, dar se ţine pe poziţii. În regia lui Corni, adică Mircea Cornişteanu, directorul general al TNC-ului. Piesa a fost mişto, ca să zic aşa.
Întâlniri cu oameni splendizi ...
Aş mai scrie, dar sunt alterată de nişte stări ale unor oameni...
A fost teatrul din Tulcea cu piesa "Chinezii". Cerasela Iosifescu a cam îmbătrânit, George Alexandru e cam rigid, dar se ţine pe poziţii. În regia lui Corni, adică Mircea Cornişteanu, directorul general al TNC-ului. Piesa a fost mişto, ca să zic aşa.
Întâlniri cu oameni splendizi ...
Aş mai scrie, dar sunt alterată de nişte stări ale unor oameni...
duminică, 22 ianuarie 2012
cărţi de citit - 27
. " Aşa cap, aşa căciulă " de Angela Dumitrescu .
Cartea este o culegere de snoave din judeţul Olt, mai precis informatorii sunt de origine din satele : Piatra, Vădăstriţa, Stoicăneşti, Scorniceşti, Tudor Vladimirescu, Osica de Sus. Naratorii au fost înregistraţi pe bandă de magnetofon; ei ştiind poveştile pline cu tâlcuri de la radio-şanţ, cum ar spune Marin Guţescu, omologul predeştean, care a publicat în anul 2010 la editura Sitech "Dulce şi amar - Povestiri adevărate", pe care am lăudat-o aici : http://roxanutsa.blogspot.com/2011/08/carti-de-citit-14.html . Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar ambele cărţi au coperta portocalie.
Volumul apărut la editura Scrisul Românesc în anul 1981 aduce în lumina reflectoarelor variantele ispitei, sub orice formă există, chiar şi în banalul "acel fir de iarbă este al meu" şi încercarea inconştientă de a se opune tentaţiilor. În snoava "Flăcăul şi şarpele" se ilustrează tipologia nesiguranţei alegerii; deşi ai o idee despre ceea ce ţi-ai dori, preferi o părere din jur, pentru a nu cădea vina consecinţei numai pe tine. Evident, nu sunt multe dăţile când sfatul primit se dovedeşte a fi folositor.
Prietenia capătă cu totul un alt sens când Păcală şi Tândală se urăsc până se iubesc şi viceversa. Suntem într-o grădină a căinţei şi a dorinţei veşnice. Omul care are încredere deplină în slujitorul său provine dintr-o regăsire a inocenţei, desfăcând astfel orizontul necunoaşterii.
Subiectul infidelităţii în cuplu apare în multe dintre povestiri şi asta mă face să cred că încrederea dispare fără să aibă un motiv anume.
Aş putea să interpretez fiecare scriere în zeci de moduri, dar mă tem că v-aş plictisi. Sunt lucruri de ţinut minte în carte, lucruri a căror nuanţă istorică rămâne sub umbra despărţirii realităţii de ficţiune.
Criticul vremurilor este însuşi cuvântul!
Cartea este o culegere de snoave din judeţul Olt, mai precis informatorii sunt de origine din satele : Piatra, Vădăstriţa, Stoicăneşti, Scorniceşti, Tudor Vladimirescu, Osica de Sus. Naratorii au fost înregistraţi pe bandă de magnetofon; ei ştiind poveştile pline cu tâlcuri de la radio-şanţ, cum ar spune Marin Guţescu, omologul predeştean, care a publicat în anul 2010 la editura Sitech "Dulce şi amar - Povestiri adevărate", pe care am lăudat-o aici : http://roxanutsa.blogspot.com/2011/08/carti-de-citit-14.html . Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar ambele cărţi au coperta portocalie.
Volumul apărut la editura Scrisul Românesc în anul 1981 aduce în lumina reflectoarelor variantele ispitei, sub orice formă există, chiar şi în banalul "acel fir de iarbă este al meu" şi încercarea inconştientă de a se opune tentaţiilor. În snoava "Flăcăul şi şarpele" se ilustrează tipologia nesiguranţei alegerii; deşi ai o idee despre ceea ce ţi-ai dori, preferi o părere din jur, pentru a nu cădea vina consecinţei numai pe tine. Evident, nu sunt multe dăţile când sfatul primit se dovedeşte a fi folositor.
Prietenia capătă cu totul un alt sens când Păcală şi Tândală se urăsc până se iubesc şi viceversa. Suntem într-o grădină a căinţei şi a dorinţei veşnice. Omul care are încredere deplină în slujitorul său provine dintr-o regăsire a inocenţei, desfăcând astfel orizontul necunoaşterii.
Subiectul infidelităţii în cuplu apare în multe dintre povestiri şi asta mă face să cred că încrederea dispare fără să aibă un motiv anume.
Aş putea să interpretez fiecare scriere în zeci de moduri, dar mă tem că v-aş plictisi. Sunt lucruri de ţinut minte în carte, lucruri a căror nuanţă istorică rămâne sub umbra despărţirii realităţii de ficţiune.
Criticul vremurilor este însuşi cuvântul!
Moș Crăciun e din Laponia!
E două și ceva ceasul și sunt cu laptopul lui Rică în brațe, la el acasă, că și-a sărbătorit omul ziua de naștere mai devreme. La mulți anișori, Ricăăăă!!!!
Mi-aș dori să fiu în patul meu cu o carte pe care am ascuns-o prin birou în mînă.
Sunt cam bolnăvior și nu prea mă înțeleg zilele astea cu viața.
Azi aveam de gînd să postez ceva despre o carte, am scris azi-noapte, după ce am terminat-o, dar nu-mi luai foaia cu mine.
La ziua lui Gabi stătui mai mult de vorbă cu părinții lui, care sunt foarte drăguți. Cornel fu Doctor Love și ne învăță pe mine și pe încă o tipă (noi stăteam cu părinții, întrucît eram cele mai mari) cum să ne comportăm cu băieții și chestii de genul. Cornel e mișto, parcă e un frate mai mare.
Cîștigai și un premiu de 20 lei...
Mă rog, plecai de la un chef la altul... Viață!
N-am mai rîs de mult timp ca în seara asta.
Sper să ajung acasă cît mai repede, îmi e somn.
I-am dat lui Mirel trei dintre manuscrisele mele de poezie. Zise că a citit ceva, dar nu-mi dă nicio părere deocamdată și asta îmi face sîngele să fiarbă.
E un film cu George Clooney pe Pro tv. Love Clooney!!
Lecția de azi primită de la Fane : Îi dedicai o melodie și îi pusei telefonul meu să i-o cînte. Ca să se audă mai tare decît oricum se aude, el puse telefonul într-un pahar. Funcționează!
A, și îți mulțumesc, Fane, pentru masajul de la mîini. Mai vreauuu! Dacă mi s-ar face cîte un masaj din ăsta pe zi, aș scrie cîte o carte la zece zile. (Se știe că eu mai întîi scriu ceva, indiferent despre ce e vorba, pe foaie, apoi scriu la computer).
Pînă plec, mă mai uit la filmulețe pe you tube.
Noapte dimineață bună!
Mi-aș dori să fiu în patul meu cu o carte pe care am ascuns-o prin birou în mînă.
Sunt cam bolnăvior și nu prea mă înțeleg zilele astea cu viața.
Azi aveam de gînd să postez ceva despre o carte, am scris azi-noapte, după ce am terminat-o, dar nu-mi luai foaia cu mine.
La ziua lui Gabi stătui mai mult de vorbă cu părinții lui, care sunt foarte drăguți. Cornel fu Doctor Love și ne învăță pe mine și pe încă o tipă (noi stăteam cu părinții, întrucît eram cele mai mari) cum să ne comportăm cu băieții și chestii de genul. Cornel e mișto, parcă e un frate mai mare.
Cîștigai și un premiu de 20 lei...
Mă rog, plecai de la un chef la altul... Viață!
N-am mai rîs de mult timp ca în seara asta.
Sper să ajung acasă cît mai repede, îmi e somn.
I-am dat lui Mirel trei dintre manuscrisele mele de poezie. Zise că a citit ceva, dar nu-mi dă nicio părere deocamdată și asta îmi face sîngele să fiarbă.
E un film cu George Clooney pe Pro tv. Love Clooney!!
Lecția de azi primită de la Fane : Îi dedicai o melodie și îi pusei telefonul meu să i-o cînte. Ca să se audă mai tare decît oricum se aude, el puse telefonul într-un pahar. Funcționează!
A, și îți mulțumesc, Fane, pentru masajul de la mîini. Mai vreauuu! Dacă mi s-ar face cîte un masaj din ăsta pe zi, aș scrie cîte o carte la zece zile. (Se știe că eu mai întîi scriu ceva, indiferent despre ce e vorba, pe foaie, apoi scriu la computer).
Pînă plec, mă mai uit la filmulețe pe you tube.
Noapte dimineață bună!
vineri, 20 ianuarie 2012
"Timiditatea în artă nu-i o scuză." (Nicolae.Coande.)
O dimineaţă splendidă. M-am trezit că mă enerva telefonul, suna de prea multe ori. (De parcă nu eu îl puneam să sune).
Trebuia să ajung la Teatru (Naţional "Marin Sorescu", Craiova). Mă duse tata până în apropiere. Pe drum discutarăm o chestie pe care o scriu după.
Intru eu în librăria de la parterul Teatrului, Thalia, să întreb de o carte. Când vă duceţi acolo să vă luaţi portavoce, librara nu aude. M-a confundat cu o studentă de la Litere şi mi-a urat succes şi toate cele.
Ocolesc Teatrul să intru pe la sala I.D. Sîrbu. Trece pe lângă mine actorul Nicolae Poghirc. "Oo, domnişoara Ştiubei!", îmi zice... Mă lasă cu gura căscată. Mă întorc speriată. "Frate, ce se întâmplă?", îmi spun. Îl întreb de unde mă cunoaşte. Dumnealui îmi răspunde că îmi urmăreşte activitatea pe Facebook. "Doamne, ce bine că am Facebook!" :)) Pleacă grăbit. Rămân uimită pentru încă mult timp.
Urc la biroul domnului Coande. Acum ştiu unde e.
Pe 21 ianuarie 2011, deci în urmă cu un an fără o zi, am bântuit prin Teatru cam 10 minute să găsesc biroul. Şi anul trecut nu avea colegă de birou. Am făcut cunoştinţă cu colega până a mers dumnealui după invitaţii. Îmi place că îi place Leonard Cohen.
Se întoarce. Intră BOROGHINĂ în birou. "Al cui e copilul ăsta?" Răspuns Coande : "Al meu!". Tare sau ce?
Apropo, BOROGHINĂ îmi spuse că arat de 12 ani pe scaun. Eu am 16. Hihi, ce tânără sunt!
Anul trecut m-am mai întâlnit cu dumnealui şi l-am felicitat pentru activitate. Probabil că nu îşi mai aminteşte. Atunci cred că păream mai băbuţă. Eram în picioare, mi-a sărutat mâna. Clar, eram băbuţă.
Domnul Coande m-a prezentat ca fiind "o tânără poetă, viitoare scriitoare". Din nou : Tare sau ce?
L-am cunoscut personal şi pe actorul Mircea Tudosă, care este şi un om super.
Apoi, la şcoală. Pe drum mă sună Cătălin Ene, realizatorul emisiunii "Oameni aparte" de la Oltenia 3tv. Emisiune la care am fost invitată să vorbesc despre poezie şi chestii de cultură.
Ok. Tata era de acord să mă duc, mama nu. Până la urmă nu mă duc, dar mi-ar fi plăcut foarte mult. Adică, ce puii mei, câţi adolescenţi talentaţi mai sunt invitaţi la tv pentru promovare etc. ?
Dar, mă rog, asta e. Oricum, mi s-a spus că sunt apreciată pentru ceea ce pun pe hârtie. E de bine...
La şcoală : o zi obişnuită cu obişnuita plecare de la muzică (a găştii din Craioviţa) pe motiv că pierdem autobuzul. Ne-am distrat teribil la fizică.
E deja 18:02 şi îmi e somn. Nu ştiu.
Deşi am chef numai să stau în pat şi să citesc, mâine trebuie să ajung pe la ţară... Apoi la ziua unui prieten ...
Şi DA. Nu am mai făcut sportul ăsta de mult timp. (Oare asta înseamnă că m-am mai maturizat?) Da. Mă încred că îi cunosc pe oamenii despre care am scris azi. Şi că şi dumnealor mă cunosc pe mine. Zâmbetul înfloreşte în colţul buzelor.
Să creştem mari!
Trebuia să ajung la Teatru (Naţional "Marin Sorescu", Craiova). Mă duse tata până în apropiere. Pe drum discutarăm o chestie pe care o scriu după.
Intru eu în librăria de la parterul Teatrului, Thalia, să întreb de o carte. Când vă duceţi acolo să vă luaţi portavoce, librara nu aude. M-a confundat cu o studentă de la Litere şi mi-a urat succes şi toate cele.
Ocolesc Teatrul să intru pe la sala I.D. Sîrbu. Trece pe lângă mine actorul Nicolae Poghirc. "Oo, domnişoara Ştiubei!", îmi zice... Mă lasă cu gura căscată. Mă întorc speriată. "Frate, ce se întâmplă?", îmi spun. Îl întreb de unde mă cunoaşte. Dumnealui îmi răspunde că îmi urmăreşte activitatea pe Facebook. "Doamne, ce bine că am Facebook!" :)) Pleacă grăbit. Rămân uimită pentru încă mult timp.
Urc la biroul domnului Coande. Acum ştiu unde e.
Pe 21 ianuarie 2011, deci în urmă cu un an fără o zi, am bântuit prin Teatru cam 10 minute să găsesc biroul. Şi anul trecut nu avea colegă de birou. Am făcut cunoştinţă cu colega până a mers dumnealui după invitaţii. Îmi place că îi place Leonard Cohen.
Se întoarce. Intră BOROGHINĂ în birou. "Al cui e copilul ăsta?" Răspuns Coande : "Al meu!". Tare sau ce?
Apropo, BOROGHINĂ îmi spuse că arat de 12 ani pe scaun. Eu am 16. Hihi, ce tânără sunt!
Anul trecut m-am mai întâlnit cu dumnealui şi l-am felicitat pentru activitate. Probabil că nu îşi mai aminteşte. Atunci cred că păream mai băbuţă. Eram în picioare, mi-a sărutat mâna. Clar, eram băbuţă.
Domnul Coande m-a prezentat ca fiind "o tânără poetă, viitoare scriitoare". Din nou : Tare sau ce?
L-am cunoscut personal şi pe actorul Mircea Tudosă, care este şi un om super.
Apoi, la şcoală. Pe drum mă sună Cătălin Ene, realizatorul emisiunii "Oameni aparte" de la Oltenia 3tv. Emisiune la care am fost invitată să vorbesc despre poezie şi chestii de cultură.
Ok. Tata era de acord să mă duc, mama nu. Până la urmă nu mă duc, dar mi-ar fi plăcut foarte mult. Adică, ce puii mei, câţi adolescenţi talentaţi mai sunt invitaţi la tv pentru promovare etc. ?
Dar, mă rog, asta e. Oricum, mi s-a spus că sunt apreciată pentru ceea ce pun pe hârtie. E de bine...
La şcoală : o zi obişnuită cu obişnuita plecare de la muzică (a găştii din Craioviţa) pe motiv că pierdem autobuzul. Ne-am distrat teribil la fizică.
E deja 18:02 şi îmi e somn. Nu ştiu.
Deşi am chef numai să stau în pat şi să citesc, mâine trebuie să ajung pe la ţară... Apoi la ziua unui prieten ...
Şi DA. Nu am mai făcut sportul ăsta de mult timp. (Oare asta înseamnă că m-am mai maturizat?) Da. Mă încred că îi cunosc pe oamenii despre care am scris azi. Şi că şi dumnealor mă cunosc pe mine. Zâmbetul înfloreşte în colţul buzelor.
Să creştem mari!
joi, 19 ianuarie 2012
aviz amatorilor
Dragă Lume,
Dacă sunt online pe messenger sau Facebook, asta nu înseamnă că nu fac nimic altceva.
În acelaşi timp, îmi fac şi temele, învăţ, scriu, citesc şi aşa mai departe...
Deci nu mai comentaţi voi aiurea că nu fac nimic, doar stau la pc. Bine?
Nu e problema mea că voi nu sunteţi în stare să faceţi mai multe chestii deodată.
Pa! Plec la şcoală!
Dacă sunt online pe messenger sau Facebook, asta nu înseamnă că nu fac nimic altceva.
În acelaşi timp, îmi fac şi temele, învăţ, scriu, citesc şi aşa mai departe...
Deci nu mai comentaţi voi aiurea că nu fac nimic, doar stau la pc. Bine?
Nu e problema mea că voi nu sunteţi în stare să faceţi mai multe chestii deodată.
Pa! Plec la şcoală!
miercuri, 18 ianuarie 2012
Offffff
Nu mi s-a întâmplat nimic interesant despre care să scriu.
Şcoală cât încape.
Andrux a făcut rubeolă. Chestia din asta am făcut şi eu când eram mică şi nu-mi amintesc cum era. Asta-vară, cu o săptămână înainte de examen am făcut varicelă şi a fost cea mai mişto perioadă ... Nu m-am dus la şcoală pentru ore suplimentare de mate şi română, nu m-am dus la meditaţie, n-am făcut absolut nimic, nici nu am repetat singură ceva. Doar am stat la pc şi m-am abţinut să nu mă scarpin şi am citit ceva de Al. Dumas. Faza e că două săptămâni, cât a durat treaba asta cu varicela, ai mei mi-au făcut toate poftele. Mă, da' toaaaate! Mi-ar plăcea să mai fac încă o dată... Mai ales că e epidemie de varicelă la şcoală :)) .
Mai e un fel de bubat, rujeolă. Împotriva ăleia m-am vaccinat.
hei, Andrux, This is the Life! O să treacă repede. Să Nu Te Scarpini !!!!! (rămân semne, eu am)
În rest, mă uit la "Trăsniţi în NATO" pe youtube, sunt toate episoadele.
Mor după gluma aia :
Mârlanu : Gogoaşă, ia vezi, mă, nu mă ustură ochii?
Gogoaşă : De ce vă ustură ochii, domn sergent?
Mârlanu : De la prostia pe care o văd la tine!
Ciao! Mai văd un episod şi citesc. Sau mă pun la somn. Sunt obosită.
Şcoală cât încape.
Andrux a făcut rubeolă. Chestia din asta am făcut şi eu când eram mică şi nu-mi amintesc cum era. Asta-vară, cu o săptămână înainte de examen am făcut varicelă şi a fost cea mai mişto perioadă ... Nu m-am dus la şcoală pentru ore suplimentare de mate şi română, nu m-am dus la meditaţie, n-am făcut absolut nimic, nici nu am repetat singură ceva. Doar am stat la pc şi m-am abţinut să nu mă scarpin şi am citit ceva de Al. Dumas. Faza e că două săptămâni, cât a durat treaba asta cu varicela, ai mei mi-au făcut toate poftele. Mă, da' toaaaate! Mi-ar plăcea să mai fac încă o dată... Mai ales că e epidemie de varicelă la şcoală :)) .
Mai e un fel de bubat, rujeolă. Împotriva ăleia m-am vaccinat.
hei, Andrux, This is the Life! O să treacă repede. Să Nu Te Scarpini !!!!! (rămân semne, eu am)
În rest, mă uit la "Trăsniţi în NATO" pe youtube, sunt toate episoadele.
Mor după gluma aia :
Mârlanu : Gogoaşă, ia vezi, mă, nu mă ustură ochii?
Gogoaşă : De ce vă ustură ochii, domn sergent?
Mârlanu : De la prostia pe care o văd la tine!
Ciao! Mai văd un episod şi citesc. Sau mă pun la somn. Sunt obosită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)