premieră

A apărut, în sfârşit, revista liceului. Adică numai a elevilor.
"Năzuinţe", Nr. 48, decembrie 2011, la Editua Aius, normal.
Am şi eu acolo trei poezii, care apar în două variante : română şi franceză, prin bunăvoinţa unei colege de la o clasă de-a 11-a, care le-a tradus. Am şi două desene care însoţesc versurile, pentru că îmi fac grafică singură.
Ceea ce m-a uimit foarte tare este că revista costă 2 lei, ea având nişte condiţii super.

La vechea mea şcoală aveam şi acolo revistă, care se voia a elevilor, dar apăreau şi articolele profesorilor. Despre ultimul număr în care am apărut (am mai trimis nişte texte şi acum, cu toate că nu mai studiez acolo, însă nu m-a anunţat nimeni dacă au apărut sau nu, deci iată încă o nemulţumire) şi dezamăgirile de atunci puteţi citi aici : http://roxanutsa.blogspot.com/2011/06/descoperire.html .
Bine, în postarea aceea nu am scris că revista apare în condiţii aproape jalnice. Şi mai costa şi 8 lei.

Moment istoric!

În primul rând, astăzi e ziua lui Eminescu. La mulţi ani, drag coleg! Să creşti mare!
A, şi mă iubesc, pentru că m-am născut pe 14. Dacă o să ajung vreo celebritate, în felul ăsta, o să am ziua mea, nu o să fiu în umbra lui Emi.

În al doilea rând, în sfârşit se găsiră oameni care să iasă în stradă să protesteze. Vereeee, de când vă zic eu să facem răscoală, ăăăă ?
Printre oamenii care protestează sunt şi din ăia care l-au votat pe Băselu'. Bă, boilor, nu vă e ruşine, mă? Tot voi aţi pus ştampila pe el şi tot voi vă plângeţi? Meritaţi, bă!
Jardarmii ăia care bat oamenii sunt cretini.
Da' Băsescu unde e în tot timpul ăsta? Bea un şpriţ?
În 1989 revoluţia a început iarna. E iarnă. Până şi Gaddafi a fost omorât, nu?
Sunt mulţi studenţi acolo, la protest ... Aveţi grijă, să nu muriţi! Ce se face ţara cu atâtea milioane de babalâci? Cum o să le mai susţinem pensiile?
Pun prea multe întrebări?
Aşa. Trăiesc un moment istoric. Mă rog, cu toţii trăim. Sper ca peste cel puţin cinci ani să avem şi noi, adicătelea poporu' român, o viaţă drăguţă (gen : şi acum spun doar pentru mine : o şcoală superrr, deschidere pentru cultură, ordine şi bun-simţ). Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mie una, mi-ar plăcea să revenim la monarhie. Dar asta nu se poate doar pentru că EU vreau asta...
Gata, mă opresc din comentat, că din nou mă enervez că m-am născut în România în vremurile astea.

În al treilea rând, mâine începe şcoala şi nu prea am chef. Odată cu ziua mea, se termină lanţul de petreceri, însă nu înseamnă că se termină distracţia. Pe 26 e iar ziua lui Rică ...

am doar 16 ani! :x

Messu' meu e cretin! Stau pe mail şi îmi e incomod!
Pe Facebook geme de urări (mulţumesc tuturor celor care mi-au urat şi o să-mi mai ureze până se termină ziua!).
E 11 şi 25 şi ascult Radio KissFm, e Fresh Top 40. Uitai la ce număr ajunseră...

Povestea mea

Aşa, deci e 14 ianuarie, deci e ziua mea. Ha! Am 16 ani, sunt o babă, deci Trăiască Babele!
Pe 14 ianuarie 1996, la ora 02:45 a venit pe lume un copil grăbit... Nu am avut răbdare să stau în pântecele mamei cât trebuia, mi-am dorit să văd lumina zilei... Ai mei mi-au pus (fără să ştie) prenumele Roxana, care în persană înseamnă "zori de zi", iar în greacă înseamnă "strălucitoare, luminoasă". Mă numesc şi Ştiubei, care este de origine slavă şi înseamnă "izvor". Combinaţia perfectă!
M-am născut cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului, încă de atunci aveam simţul esteticului, dar nu eram prudentă şi voiam să fiu Next Top Model.
Deşi am dat cu nasul de aer, nu respiram. Eram la fel de vânătă ca o vânată. Nu ţipam, nu făceam nimic. Eram precum o păpuşă din cârpe. Am primit nota 0 la naştere.
După câteva minute am început şi eu, încet, să mă comport ca un bebeluş normal. Nu zic că tata era terminat pe hol, întrucât i se spusese că nu prea am şanse să trăiesc.
Apoi am primit nota 4. Aveam 2,2 kilograme şi 42 de centimetri.
Aproximativ aceeaşi soartă a avut-o şi verişorul meu acum 3 ani. Amândoi suntem astăzi voinici datorită unei doctoriţe minunate, doamna Ursache, care merită toate laudele!
Doi copii care au ştiut ce vor din primul moment al existenţei.
Fiecare dintre noi este câte o minune pentru familia lui, fără îndoială. Cred că cel mai important lucru e că suntem sănătoşi.
Zilele trecute mă gândeam cu haz că sunt născută în secolul XX...

La Mulţi Ani mie! Încă o dată : Mă iubesc!

Vă mulţumesc tuturor celor care astăzi v-aţi făcut timp să-mi scrieţi un mesaj, să mă sunaţi să-mi spuneţi câteva cuvinte, asta înseamnă mult pentru mine. Sunteţi atât de drăguţi!


P.S. : Poza e din martie 2011. Pe asta am găsit-o, nu am timp să caut una mai recentă. Azi încă nu mi-am făcut niciuna! Vă pup! :*

Logică !?

Mi s-a spus de multe ori că nu am logică. De cele mai multe ori de tata.
În orar am materia numită logică, care e foarte ilogică.

E vina mea că logica nu se vinde???
Mi-aş da toate economiile mele pentru cărţi pe logică. Serios. Mi-aş cumpăra în fiecare zi câte un pachet /o sticlă / un ceva de logică.

Copilul e nevinovat!

Astăzi, pufoşenia asta mică, pe nume Carol Ferdinand al României, împlineşte doi anişori!
Să creşti mare, pişcotule! :*
Scumpete mică! :x

Joyeux anniversaire!

cărţi de citit - 26

. " Priveliştile scribului " de Aurel Sibiceanu .

Nu-mi amintesc cum a intrat Aurel Sibiceanu în lista prietenilor mei de pe Facebook. Oricum, asta nu contează aşa mult. Cert este că dumnealui a avut tot timpul răbdare să-mi explice lucruri pe care nu le înţelegeam. Vă mulţumesc, domnule!
De curând, mi-am comandat placheta de poezii "Priveliştile scribului", chiar pe site-ul de socializare. Deci, iată un motiv în plus pentru care e bine să ai Facebook.
După cum mă aşteptam, l-am găsit pe Aurel Sibiceanu pe placul meu, în cele din urmă. La început am avut o reticenţă, întrucât poetul urmăreşte firul clasicilor, aşa cum afirmă şi Marian Barbu în postfaţă. Aş mai adăuga că Sibiceanu este un poet protector.

Drept urmare, am făcut o selecţie de versuri, versuri ce m-au şocat prin autenticitatea lor şi foarte multele poveşti pe care le spun. Poate că din joacă, poate că din seriozitate, am alcătuit următoarea poezie, din câteva versuri selectate :

glas de bărbat încă-n putere

scriu aici, în odaia mea de post şi rugăciune
mă uit la tine printr-un gol zidit
viaţă, pe unde mai treci?
frumuseţea ta ruinează
cuvintele celor de ieri şi de azi
şi trec de la o minune la alta
vorbindu-le într-o neînţeleasă limbă, iată-mă
aruncam lumină peste întâmplările unui surâs
era o femeie venită din singurătate
mierea de echinocţiu
dar mai bine tac, mi-am zis

Am visat o femeie!
De atunci n-am mai văzut-o niciodată!
mâna începe să fie şi unde nu este
nu cumva e semn că trebuie să mor?
e viaţă pre moarte călcând...

cărţi de citit - 25

. " Jurnalul de la Păltiniş " de Gabriel Liiceanu .

În principiu, nu vreau să comentez chestiile filozofice din carte, însă mă bucur că am înţeles care e treaba cu "închiderea care se deschide".
Cartea reprezintă, după părerea mea, un document important în istoria culturii româneşti.
Jurnalul lui Liiceanu îl are în prim-plan pe Constantin Noica, acest antrenor cultural al lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi mulţi alţii, după cum se autoproclamă.
Ceea ce a făcut Noica cu copiii este extraordinar. Îi învăţa limbile clasice, îi ajuta să-i înţeleagă pe marii filozofi ai lumii, îi învăţa să fie ordonaţi şi să aibă grijă de ei.
De ce astăzi nu se mai face aşa ceva? De ce nu mai există câţiva tipi ca Noica ? De ce ?

A, apropo, Liiceanu are 69 de ani, fraţilor!

”elegii de cînd eram mai tînăr!” (mircea dinescu)

Păiii... Postez asta de la laptop-ul lui Rică, care e destul de enervant și se mișcă greu. Și mă chinui împreună cu Rică să descărcăm nu știu ce program să mi se deschidă cartea cam o oră și degeaba.
A, mă aflu aici, pentru că e petrece de ziua lui. Îl cheamă Ioan. Și a făcut mama lui un tort buuuun, bun!

Așa. Deci mîine e luni și ne apucăm de treabă. Trebuie să învăț pentru latină. Mi-e lene.
Celelalte trei fete deja au învățat. Tocilare!!!

Hai, acum nu mai scriu,deși aș mai avea chestii de zis. Îi arăt lui Mirel blogu'.

P.S. : Am început al cincilea manuscris de poezie ! :P Povestesc mîine...

o na na e

La mulţi ani celor care vă sărbătoriţi ziua onomastică astăzi!
Fie ca Sfântul al cărui nume îl purtaţi să vă ocrotească mereu! Multă sănătate şi multe împliniri vă doresc!

cata-strofă

ioana dinulescu ar face un cuplu
minunat cu lascu de ce nu
pe toma velici cred că-l prinde
flori Bălănescu au amândoi privirile calde
lui n marinescu i-aş da-o pe andra rotaru
s-o mai dăscălească puţin
are nevoie de izolare
Ha! cred că ionică mărior ar fi copil adoptat
mai degrabă rolul de soţ i-ar strica repertoriul
nea firan îşi permite nu mă bag
pentru Boroghină aş face casting frate
pe Blandiana mi-o revendic o iubesc parcă-i maică-mea
are un ton de înger
mai trag cu ochiul la unghiile mele
purpurii mi se par când elegante când
îndrăzneţe
era să uit a divorţat Manolescu avem candidatul suprem
creaţa din craiova mai face un compromis
şi de data asta
trebuie că va lansa cartea poemelor copac-plantă-legumă
în felul ăsta numai Coande ar rămâne admirat
nopţile mele albe sunt de fapt
ceva gen
verde
iar îmi simt grele
venele din mâna dreaptă

# După o absenţă de cinci luni ... am reînceput POEZIA! :x
P.S. > Personajele sunt fictive, bineînţeles.

Timpul oricum trece repede!

"Sunt născută pe 4 şi 4 e un scaun!"

La mulţi ani sănătoşi, Nora Iuga (Eleonora Almosnino)!
Ani în care să ne mai încântaţe cu scrieri minunate, cu păreri deschise, cu atitudinea tinerească şi cu sensibilitatea ieşită din comun! Ani în care puterea feminină nu se lasă doborâtă de nimic!

cărţi de citit - 24

. "Un erou al timpului nostru" de M. I. Lermontov .

Iată cu ce mi-am ocupat eu noaptea! Iniţial alesesem o altă carte, însă titlul acesteia m-a convins.
E o carte bună. De altfel, am scris numai despre cărţile care mie mi s-au părut bune.
Personajul principal al romanului, Grigori Alexandrovici Peciorin, are o putere psihică fantastică, multe defecte şi enervantul obicei de a se plictisi repede.
Portretul lui Peciorin este contruit de personajul Maxim Maximîci, care îl prezintă drept un tip ambiţios, încăpăţânat şi inteligent. Apoi jurnalul personajului confirmă aceste însuşiri, Peciorin dovedindu-se şi un bun narator.
Relaţia cu celelalte personaje ale romanului se dovedeşte una cu multe feţe.
Mă rog, ar fi multe de spus... Însă, oricât de multe lucruri aş spune eu, nu fac nimic, dacă nu citiţi romanul!
O să mai caut şi alte opere ale autorului rus!

P.S. : Mulţumesc, Liviu Andrei, că mi-ai recomandat Lermontov!

nu ştiu ce titlu să pun

Băi, cică a fost cutremur în Craiova... Vere, io am fost nesimţită la ora aia. Văzui pe feisbuc un comentariu haios, pe care îl reproduc aici : " Cu voi craiovenii nu-i de glumă - vă zice omu' să dansaţi, voi v-apucaţi de mutat plăcile tectonice. ".

Aşa, în altă ordine de idei, eu nu pricep de ce oamenii mănâncă mai mult de sărbători aka Crăciun, Revelion şi Paşti. Pe bune. Explicaţi-mi şi mie. Adică, nah, serios... Am tot văzut conceptul ăsta cu "ce punem pă masa de Crăciun" în media. Bă, da' în septembrie şi martie, ce aţi pus, bre, pe masă? Puneţi aia şi acum. Şi vă mai şi miraţi că vă vine rău... Păi dacă băgaţi în voi ca sparţii...

După cum am presimţit, aseară ne-am petrecut din nou. S-a strâns toată trupa mea de şoc, adică toţi fraţii maică-mii cu familiile lor. Am fost mai întâi prin centru, unde, înafară de ceea ce e în faţa Mercurului şi Teatrului Naţional, e totul trist. M-am dat pentru a treia oară în chestia aia de te învârteşte şi suceşte şi roteşte de nu mai ştii de tine. Este aproape cea mai drăguţă senzaţie pe care am trăit-o. Când eşti în chestia aia, uiţi de tot, pluteşti. Multora le-a venit rău, eu n-am avut nici pe naiba. Dar mi-a părut rău că n-a avut nimeni din familion curaj să se urce cu mine. Nici măcar Rică, cu care m-am dat până acum în toate prostiile.
Apoi ne-am strâns la mine acasă. Şi acum mă mai dor obrajii de la cât am râs. Iar m-am culcat când a răsărit Soarele.

După ce spălai un morman de vase, terminai de citit "Baronul din copaci" de Italo Calvino. Prima carte citită în 2012. Aparent, personajul principal, Cosimo, este un copil încăpăţânat, dar, pe parcursul lecturii, apar diferite incursiuni în istorie şi literatură, care nu mai sunt de copii atât de mici.

Am câteva idei de romane, dar am aşa o chestie... ceva între lene şi teamă... O să-mi fac curaj să mă apuc de scris.
A, apropo, Bukowski zicea că dacă părinţilor tăi le place cum scrii, înseamnă că scrii prost. Ha! Deci...

E he heeei

La mulţi ani, lume!
După o petrecere mişto cu nişte oameni mişto, unde am jucat sârbe şi hore, ne-am buricit pe manele, am dansat disco pe cântăcioşii aştia români de actualitate, am învăţat să dansez lambada, unde am mâncat cele mai bune salate din viaţa mea de până acum, unde am făcut caterincă de tot ce ne deranjează, unde am primit sfaturi bune, unde ne-am dixtrat, spre dimineaţă, adică, nah, pe la 6 jumătate, 7, am intrat oleacă pe feisbuc şi am stat de vorbă cu Tudor Jebeleanu, nume de cod : JB, pe ale cărui desene le iubesc. Mi-a dat un sfat preţios rău : să fiu contemporană cu mine însămi! Mulţumesc, JB, pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le spuseşi azi-dimineaţă!

Acum, când mă trezii, îmi facui o listă cu vreo 200 de cărţi de citit în 2012, şi pe lângă ăştia, am mai descărcat şi de pe net cam 100, şi nu ştiu de ce, dar am impresia vagă că mai pe seară urmează o nouă petrecere.
Aşa, cum ziceam, în acest an nou (?) îmi propun să câştig nişte premii, să scriu, să mă distrez, sper să îmi lansez una dintre cărţi şi încă ceva lucruri mărunte.

E cinci fără 20. Mă duc să beau un ceai.