îmi făcusem planuri pentru tenişii mei favoriţi (plus că ieri mi-am mai cumpărat încă unii geniali), însă a trebuit să revin la cizmele şi paltonaşul de iarnă. nu-i nimic. sper ca măcar Rică să fie fericit că ninge.
am fost deşteaptă aseară când mi-am programat ceasul să mă trezească azi: l-am pus să sune mai devreme ca să pot lenevii mai mult în pat.
cu puţin înaintea lui 7 am ieşit din casă. în căşti era pe replay "tu berbec, eu fecioară, pentru amândoi e prima oară" (da, merge. se potriveşte marţea şi în situaţiile de criză). şcoală-şcoală.
la 13 şi jumătate, după ce am aflat că nu mai vine Boroghină mâine la şcoală - mâine e ziua mondială a teatrului - din cauza prostiei unor profi, îmi doream culori.
mi-am băut ceaiul la social art meeting. am povestit cu prietenul nostru flegmatic până la ora 16, când am pornit încetişor înapoi spre casă.
la 17 am adormit. m-am trezit la 20, parcă şi mai obosită. n-am mai fost în stare să fac ceva constructiv până acum, când mă voi pune în pat pentru ca mâine dimineaţă să o iau de la început.
concluzie: aproximativ toate chestiile din lume sunt un cerc. doar planeta e rotundă.
9 comentarii:
spune-mi daca merita ceva pe lumea asta. daca e ceva ce dureaza.
sunt nenumărate chestiile care merită. durează orice iubeşti.
Depinde pentru cat timp iubesti acel ceva.
aici greşeşti. iubirea, odată începută, nu se duce niciodată, oricât ai încerca să negi asta.
O sa vezi ca nu o sa iubesti un lucru pentru totdeauna. Ele se schimba fara sa-ti dai seama.
Gandeste-te la o melodie. Sau la un baiat. Ma intreb daca il vei iubi toata viata.
da. dar ce e viaţa?
bucata de timp in care noi suntem pe planeta asta
mai încearcă
de la ce am zis eu pornesc toate celelalte.
Trimiteți un comentariu