really?

am zis asta toată ziua. ca în apropierea unui eşec.
ore de la 7:30. (până şi mami a zis că cel care a avut ideea cu orele de la 7:30 a fost cretin).
micuţa Izzi (profa de istorie) ne-a mărturisit că cel mai fericit moment din viaţa sa a fost în clasa a V-a, când a primit cravata de pionier, moment chiar mai fericit ca acela în care a adus pe lume un copil (?).
am avut o discuţie pământească cu proful de mate. deci se poate.
după şcoală am mers cu profa de română + câţiva colegi la Biblioteca Judeţeană să facem ceva (no, chiar nu ştiu cum să numesc activitatea) despre Nichita Stănescu. cât de plictisitor şi de penibil. noi am prezentat şi tot noi am jucat şi rolul auditoriului. jaaaalnic. două tipe de la BJ, funcţionare, au stat să ne vadă şi o tot dădeau că să aşteptăm să vină presa. ce glume proaste aveau în program. singurele clipe drăguţe au fost când am citit eu nişte poezie acompaniată de Andrei şi chitara sa (i-am ameninţat că dacă Andrei nu chităreşte, nu citesc. pur şi simplu - mai mult pur ca simplu - m-am obişnuit aşa) şi Alina cântând "Wonderful Life". străluceşte când o cântă. e adorabilă. m-a bufnit râsul de câteva ori în timpul momentelor celorlalţi, dar chiar a fost jalnic. nimic altceva decât kitsch. Nichita ar fi vomat dacă ar fi fost prezent.
m-am întors acasă şi am adormit. în ultima vreme am dormit aşa mult că aş putea concura la Campionatul Mondial de Somn.
tocmai m-am trezit - am musafiri.
între timp am citit articolul ăsta, care mi-a făcut ziua urâtă. cum să-l demită pe Sandu Stuparu? LOL, chiar sunt cretini. câtă nedreptate. câtă ură. ah, ce-aş vrea să fiu Hitler şi să-i împuşc pe toţi dobitocii de pe planetă. sau să-i oblig să se sinucidă :))
(Manolescu a intrat în Academia Română ca titular. yay, în sfârşit!)
mi-a făcut mami un ceai ca să pot trage în mod sănătos concluziile de azi: încearcă să schimbi lumea. poate reuşeşti. totul este perfect posibil.