cărţi de citit - 59

. " Luni, marţi, miercuri... " de Radu Beligan .

Am văzut când eram mică piesa "Take, Ianke şi Cadîr" a lui Victor Ion Popa cu Take interpretat de Marin Moraru, Ianke de Radu Beligan şi Cadîr de Gheorghe Dinică. Ce maeştri! A fost un spectacol cum rar ai ocazia să vezi, aproape genial pentru condiţiile de atunci ale teatrului românesc; mi-a plăcut teribil de mult.
Am reţinut dintr-un interviu de-al lui Beligan de acum vreo câţiva ani o chestie care mi s-a părut destul de tare: zicea că trăieşte în propria sa ţară - Beligania. Vara trecută citeam volumul de memorii al actriţei Maria Filotti, acolo pomeneşte de talentul şi seriozitatea tânărului atât de promiţător pe nume Radu Beligan. 
"Luni, marţi, miercuri..." este a doua carte ce poartă semnătura actorului, publicată în anul 1978, când venerabilul avea 60 de ani şi era director al Naţionalului bucureştean. Acum are 94 de ani şi încă mai joacă!!
Jurnalul ni-l prezintă exact aşa cum e în orice situaţie: calm, optimist, harnic şi, mai ales, pasionat. Mereu curios, are idei despre comunicarea prin artă care nu ar trebui să treacă neobservate.
Nu avea aşa mare succes dacă nu lăuda măcar puţin comunismul: spune la un moment dat că publicul rusesc este minunat.E absolut normal, fiindcă făcea parte din partid.

"Dar ieri ca şi astăzi mă întreb: de ce noi, care trăim din dorinţa de a ne exprima, de a comunica, de a ne dărui suntem uneori incapabili să înţelegem pe aproapele nostru, artistul. De ce noi care socotim, cu o sinceritate fără fisură, că-i loc pe acest larg pământ pentru toţi oamenii, refuzăm uneori puţină zare tocmai talentului. De ce? Ar deveni oare cerul mai mic?"
"arta e un mod de a fi, nu a de avea"
"Mă limitez să judec creaţiile prezentului."
"Cum să-ţi spun, e mai uşor să vrei să schimbi totul decât să te resemnezi să iei act de ceea ce te defineşte, să te asumi în atât de legitimele revolte şi în tot atât de legitimele concluzii."
"Dar voi putea vreodată renunţa la pasiune?"
"A asasina verbul echivalează cu delictul de omucid."
"E o veche, pioasă şi tenace dorinţă ca valorile să dispară şi altele noi să nu mai apară, pentru a se deschide astfel drumul aurit al mediocrităţii şi nu aş fi semnalat aceste naive invitaţii - oricât ar fi fost de energic exprimate - dacă ele nu ar fi fost definitorii pentru o întreagă mentalitate. Cea a unor întârziaţi culturali (speriaţi de legile emulaţiei, îndârjiţi de preferinţele spectatorilor), solicitând un statut de protecţie, de natură să le asigure (în mod artificial) supravieţuirea."
"Aşadar, şi acolo unde spontaneitatea a fost retezată din rădăcini e loc pentru neprevăzut."
"Şi nimeni nu mă va convinge că drumul spre o artă superioară trece neapărat prin barbarie şi rudimentar."
"De altfel, a miza pe forţa de expresie a cuvântului mi se pare o aventură infinit mai puţin riscată decât aceea de a aştepta dobânzile investite în manifestaţiile inarticulatului."
"Sunt convins că în faţa instanţelor artistice şi a celor ale conştiinţei este condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui, ori îi ceri mai puţin decât poate dărui."
"Şi mi-am spus că teatrul are numai de câştigat din întâlnirea cu tinerii, cu viitorul. Şi mi-am spus că teatrul nu e primejduit atâta vreme cât el dovedeşte identitatea omului cu el înşuşi."
"Nu cred că progresul e pedeapsa dureroasă a inteligenţei."
"Noi continuăm a crede că teatrul înseamnă gândire, cuvânt, literatură, scriitor şi, prin uşa întredeschisă a acestei certitudini obstinate, privim scena."
"Arta a devenit în mod declarat un mijloc de a recunoaşte, de a accepta, de a refuza, de a transforma realitatea, un drum prin care scriitor, regizor, interpret, public trăiesc, înţeleg şi îşi asumă îndatoririle faţă de istoria curentă."
"Funcţia artei e să redea omului sensul pierdut al totalităţii sale."
"A citi înseamnă o cale fericită de comunicare şi, mai ales, înseamnă putinţa de a înţelege un om, direct, în ceea ce are mai viu, mai personal, mai expresiv, în solicitările care-l nuanţează, îl împart, îl completează, în constituie."
"Frumosul, departe de a fi gratuir sau arbitrar, traduce totdeauna un raport între om şi univers."
"numai noi înşine ne putem înjosi, nimeni altcineva nu va reuşi vreodată să ne umilească, de aceea trebuie să luptăm pentru a fi la înălţimea ideii pe care o avem despre om"
"Un mare scriitor poate fi revendicat de orice curent literar."
"Arta e un fenomen de conştiinţă, iar actul creator e un instrument de ordine, de claritate.!

Huh, viaţă, ai grijă: mai ai doar doi ani de concediu...

În timp ce scriu, fetele mele, Cristina şi Claudia, se îmbrăţişează pentru ultima dată cu familia şi se pregătesc să pornească înapoi cu maşina spre Italia. Pe Cristina n-o mai văzusem din septembrie anul trecut, iar pe Claudia de vreo patru ani. 4 ani!!!
Cele două C îmi sunt verişoare de gradul II - bunica mea paternă este soră cu bunica lor maternă. Din 2008, Cristina şi Alex, soţul ei, îmi sunt fraţi spirituali, ai mei dragi părinţi le sunt naşi. Că tot mă plângeam că n-am fraţi/surori.
De când au venit, am insistat întruna să petrec cât mai mult timp cu Claudia. Îmi era atât de dor de ea, poate şi pentru că ea e la fel ca mine. Independentă, curajoasă, nonconformistă, pregătită mereu pentru orice, amuzantă. Avem cam aceleaşi idei în general şi mai avem şi acelaşi grad de nebunie. Mi-a povestit despre cum erau profii pe vremea ei, a făcut acelaşi liceu. Era rockeriţă (acum are un stil personal bine definit cu influenţe rap), astfel încât, atunci când a terminat liceul şi a avut primul job, tatăl ei a dus-o la cumpărături să-şi ia nişte haine normale. Claudia munceşte de vreo cinci ani în Italia, se distrează cât poate de mult, merge aproape în fiecare week-end prin ţară să viziteze, îşi continuă studiile. De curând a fost în Franţa pentru a treia oară (prima oară a fost cu şcoala cu profa mea - a noastră - de franceză), i se făcuse dor de mirosul veşnic de parfumuri de pe Champs-Élysées. Fata asta cu o radicalitate peste medie face tot ce-i trece prin cap, trăieşte exact aşa cum vrea; visul ei este să călătorească, s-ar descurca oriunde în lume cu cele 6 limbi străine cunoscute la perfecţie. Aseară, când a plecat de la mine, nu ne mai dădeam drumul din braţe, voiam să opresc timpul în loc. Tata i-a zis că s-a ales cu o nouă soră mai mică. Şi pe bună dreptate. Număr orele până în august, când ne vedem din nou! :x
Şi, că tot e vremea când îmi declar iubirea, mi-e dor şi de Luiza. Un alt model pentru mine. Are aceleaşi trăsături ca ale Claudiei. Luiza a început din adolescenţă cu jurnalismul, a fost angajată la Gazeta de Sud. Apoi a urmat Facultatea de Jurnalism şi a plecat la New York, s-a mutat acolo - oh, da! viaţa la New York e cool - unde a mai făcut un Colegiu de Jurnalism. Lucrează la o companie de presă, face exact ceea ce îşi doreşte. Pentru ea nu există muncă, tot ceea ce face, face din maximă plăcere, tocmai de asta este într-o distracţie continuă. Îmi amintesc că, acum câţiva ani, am fost împreună la munte şi, pur şi simplu, începusem să mă comport ca ea, îi preluasem toate obiceiurile. Nu pot să uit nici imaginea camerei ei - avea cărţi peste tot, mereu îmi povestea câte ceva dintr-o carte. Luiza este omul-ştie-tot, atitudinea ei boemă te fascinează din prima secundă în care o vezi.
Claudia şi Luiza îşi văd visurile împlinite, îşi duc planurile până la capăt.

Când mă gândesc că mai am încă doi ani de şcoală, doi ani nenorociţi în care nu fac altceva decât să-mi cam pierd timpul şi să-mi tocesc nervii, îmi vine să plâng. Dar lasă, vine ea vremea mea... Am aşteptat 17 ani, ce o fi greu să mai suport încă doi? Huh, viaţă, ai grijă: mai ai doar doi ani de concediu...                                  

profii. acele persoane evanescente

[ un concurs de poezie aici.]
[ a apărut numărul pe mai al revistei Prăvălia Culturală - aici - unde găsiţi un text foarte bun al lui Mihai Dincă. ]
 
# ştiu că puteam să trăiesc şi fără să scriu asta, dar aici se încheie un capitol.
De la începutul anului şcolar, când s-a schimbat direcţiunea, mai toţi profii sunt cu morcovu' în cur pentru că sunt obligaţi să-şi facă treaba serios. Scandaluri, reclamaţii, inspecţii etc şamd etc şamd şamd. Poveste lungă, mi-ar fi necesare zile întregi s-o scriu. Ideea este că ei sunt total împotriva manifestărilor culturale pe care le organizează domnul director. În timpul fostei direcţiuni aşa ceva n-a existat, iar ceea ce a fost absolut revoltător e că nu au lăsat-o pe Elena Costea să-şi lanseze cartea; eu în locul ei i-aş fi umilit.
Cum aşa ceva? Un om normal la cap şi-ar dori să cunoască, să împărtăşească, să comunice, să chestii. Ori profii ăştia îşi asmut elevii pe director. Chiar nu vede nimeni cum încearcă să ne manipuleze?
Mâine va avea loc un eveniment pentru a celebra Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Micuţa Izi, profa de istorie, ponegreşte de câte ori i se oferă ocazia acţiunile întreprinse de director şi ne vorbeşte mereu despre frustrările ei şi despre cât de mult a învăţat ea (asta ne spune şi profa de română aproape la fiecare oră) şi cât de nefericiţi şi proşti suntem noi. Când ne zise despre ce se face mâine, eu fusei fermă: "Foarte bine!"; mă întrebă: "Ce spui, Roxana?", practic îmi oferii ocazia de a schimba ceea ce spusesem, dar repetai şi mai hotărâtă: "Foarte bine!". Crisu se întoarse zâmbind spre mine: "Acum eşti nesimţită?". "Da, sunt!". Iubesc să fiu nesimţită. Repet: iubesc să fiu nesimţită.
Plus că ne omoară în fiecare oră cu bacul. De parcă bacul ar fi scopul vieţii, mamele noastre au suportat durerile naşterii numai ca să avem noi ocazia să dăm examenul. De parcă bacul ar fi ofrandă supremă.
Şi mă mai scoate din sărite modul ăla în care profii fac pe şefii şi nu-ţi permit nimic, te jignesc în mai toate felurile posibile. Frate, eu sunt şefa voastră, voi sunteţi datori să-mi explicaţi tot ce nu înţeleg de una singură, să-mi răspundeţi la toate întrebările pe care le debitez, să aveţi răbdare, să mă faceţi să-mi placă de voi. La fel ca în comerţ - clientul nostru, stăpânul nostru! - că tot vorbeam cu Dorin despre cumpărătorii sfioşi.
Gata, nu mă mai enervez. Ceea ce era important şi voiam să subliniez este că nu îmi mai pasă de acest gen de profi, care nu se pot schimba. Când spun că nu-mi mai pasă, mă refer că deloc. Adică, dacă eu aş avea apă şi ei ar lua foc, aş bea apa aia în faţa lor. Trebuie să construim alţii noi care să ştie să ne răspundă la nevoi.
Îi iubesc tare pe cei trei profi din şcoala mea pe care mă pot baza, în care pot avea încredere, care sunt acolo mereu când am nevoie de ei, care îmi sunt prieteni înainte chiar de a-mi fi profesori. Cheia acestui succes? Acceptarea şi respectul reciproc! Pot pune rămăşag că relaţiile dintre noi vor continua mult după ce voi termina liceul. 
Could you be my man?

cărţi de citit - 58

. " Slam " de Nick Hornby .

Citisem câteva recenzii pe net, o pusesem pe lista viitoarelor achiziţii, însă am avut parte de o surpriză găsind cartea în biblioteca lui Ani, ceea ce a fost cam ciudat, întrucât ea când aude despre cărţi/citit întoarce spatele şi pleacă.
În centrul romanului se află un adolescent de 16 ani, Sam, pentru care skateboardingul şi iubita ajung să fie totul. Sam ne povesteşte despre prietenii săi, cum conversează cu un poster, despre mama sa şi iubiţii acesteia, cum face scurte călătorii în viitor unde se panichează, pentru că nu ştie mai nimic şi altele asemenea cu o sinceritate debordantă, care dă deliciul acestui volum. Intersectarea intereselor dintre familia lui Sam şi familia lui Alicia când cei doi au un copil la vârsta de 16 ani devine mult mai rezonabilă.
"Slam" îi este similară cărţii lui J. D. Salinger, "De veghe în lanul de secară". Deloc greu de citit, cu umor, expunând detaşat rezolvarea unor situaţii de criză volumul câştigă pariul cu cititorii de orice vârstă, după cum spune Publishers Weekly. 
Îi telefonez lui Ani să-i povestesc câteva secvenţe; poate o conving să citească, sunt sigură că i-ar plăcea. 

cărţi de citit - 57

. " Învaţă cum să-ţi controlezi furia " de Dr. Les Carter .

Am un temperament coleric; principalele mele trăsături sunt puterea, mobilitatea, dar şi neechilibrul. Consum o mare cantitate de energie nervoasă şi, atunci când ceva nu este la locul lui, furia pune stăpânire pe mine. De fapt, punea. În ultimul an am citit foarte multe cărţi de psihologie + altele din domenii asemănătoare, care m-au ajutat să-mi înţeleg stările şi să mi le asum în majoritate.
Pornind de la principiul "Cunoaşte lumea prin tine însăţi!" am descoperit noi perspective privind relaţiile interumane.
Furia nu poate fi controlată decât dacă nu vrei. Dr. Les Carter ne face să ne dăm seama singuri de greşelile pe care le comitem - conştient sau nu - şi de modalităţile prin care le putem remedia. În cele mai multe dintre cazuri, mediul unde activăm nu este tocmai cel dorit/visat, însă îl putem schimba în mai bine prin propria atitudine.
Cartea de faţă ne ajută să comunicăm mai adecvat şi mai responsabil.

. c'est si bon!

P.S.: Aici este o emisiune interesantă despre cărţi & co., moderată de Mihai Firică, cu Xenia Karo şi Marius Dobrin. [se vorbeşte şi despre mine, so fuck yea]

taaaaaa dam

# mereu am urât mersul pe jos
Ieri - fabuloasă zi. Nu mă mai văzusem cu Ani de vreo două luni, prin urmare ne-am hotărât să sporovăim şi faţă către faţă, nu numai prin telefon. Am plecat cu Elena de acasă, Craioviţa Nouă, spre centru pe jos şi ne-a luat o oră. Alte (peste) două ore am făcut câteva zeci de ture de centru, fără să odihnim deloc. Apoi ne-am luat prânzul la KFC şi am mai cotinuat vreo oră cu turele de centru. După aceea, am stabilit să mergem la Ani să elucidăm nişte chestii la noul ei laptop - deh, ne cam bate Windows 8. Ne-am dus pe jos până la gară şi ne-a luat (peste) o jumătate de oră. Apoi ne-au trimis ai ei după cumpărături şi am mai colindat (peste) o jumătate de oră.
Sunt uimită de cât de mulţi kilometri am făcut noi ieri. Şi sunt şi mai uimită că nu suntem absolut deloc obosite, nici măcar n-avem febră musculară. Şi sunt enorm de uimită că mi-a plăcut şi m-am simţit foarte bine şi mai vreau.
Un prieten mi-a spus că în mine zace o voinţă extraordinară şi atunci corpul mă ajută să fac ceea ce-mi doresc. Taaaaa dam!
Aş fi o parteneră bună de drum pentru Viorel Ilişoi, zic.
Mersul pe jos for the win!

she's just a girl and she's on fire

Copilul pe care l-am admirat dintotdeauna, copilul care pentru mine este fascinant în orice împrejurare, copilul care mereu mă readuce în tărâmul frumuseţii pure trece acum printr-o perioadă dureroasă scriind la lucrarea de licenţă, dar şi printr-o bucurie ce mă face mai mult decât mândră de el. Raluca Blezniuc, locuitorul meu preferat din Suceava, iar în cei mai recenţi ani din Cluj, aşteaptă să afle data lansării primului ei volum de versuri.
Anul trecut, pe vremea asta, stăteam de vorbă aici. În seara asta m-a făcut să plâng [te ţin eu minte, Blezniuc!]. Aici o puteţi citi, va fi o plăcere.
Raluca Blezniuc este cea mai bună poetă româncă din ultimele zeci de ani. Am zis! şi nu pentru că o cunosc & chestii, ci pentru că eu chiar cred în talentul şi munca ei şi pentru că am nasu' fin la poezie. 

EDITURA VINEA / COMUNICAT CĂTRE NAŢIUNE:
REŢINEŢI UN NUME PENTRU POEZIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ -
RALUCA BLEZNIUC -
"MARELE PREMIU VINEA" pentru debut, Ediţia a XXII-a

Juriu: Gălăţanu, Tzone, Soviany.
Coperta: cu o lucrare a pictorului brăilean CRISTIAN RADU.

bomboana criminală

[Am o perioadă a anului când consum exagerat de multe dropsuri.] Mâncam şi eu ca omul o bomboană şi nu ştiu cum de am spart-o sau ce i-am făcut, dar m-am zgâriat pe limbă cu ea. A durat câteva secunde să-mi dau seama că limba mea sângera. M-am dus repede în oglinda de pe hol (se vedea mai bine că în celelalte oglinzi din casă) şi-mi tot ştergeam sângele cu un şerveţel până s-a umplut şerveţelul. Începusem să mă panichez că nu se mai opreşte - asta în timp ce tati îmi spunea să nu bag incidentul în seamă - şi voiam s-o sun pe mami (care lucrează în medicină) să-mi spună cum să fac să nu mai curgă. Apoi tati mi-a sugerat să-mi pun sare pe limbă că se opreşte, însă m-a rugat să nu-l bat în caz c-o fac, pentru că o să doară. Disperată, mi-am turnat jumătate din solniţă în gură, am scos un ţipăt ca să-l asigur pe tati că mă ustură. Şi s-a oprit sângerarea. Trăiască sarea care opreşte sângerarea! :))  

• reiau această strigare şi această subliniere 

În continuarea listei ăsteia cu melodii unde apare prenumele meu, adaug :
e chiar mişto asta

şi cu asta m-a înnebunit Ane vara trecută

practic asta e genială de la minutul 2:25 încolo, când curg banii pe mine
http://www.youtube.com/watch?v=EI4DGPYsCyQ
practic am fost şi mentorul lui Florin Salam, chiar ar trebui s-o ascultaţi pe toată

practic asta este preferata mea, e numai adevăr. sunteţi fraieri dacă n-o ascultaţi.

Africana na e!

În urmă cu ceva vreme, Elena m-a pus să ascult melodia asta şi nu mi-a plăcut deloc. Mi se părea fără viaţă. Surprinzător, dimineaţă mă trezii fredonând-o.
Africana na e! Africana na e!

Dacă aici îmi declaram respectul şi admiraţia pentru Paraziţii,  astăzi vă spun că o ador pe Delia. Nonconformistă, cu o personalitate ludică, ingenioasă, amuzantă. Una dintre extrem de puţinele voci bune ale ţării. Are mereu proiecte artistice interesante care scot în evidenţă adevărate valori şi din care poţi desprinde lucruri ce te pot ajuta.
Cât despre melodia şi videoclipul de mai sus, sunt formidabile. Textul transmite, imaginile vin în completarea sa.
În timp ce toată lumea vrea să se mute în America şi să călătorească în Japonia/China, eu am o pasiune pentru Africa, triburi şi tot ce ţine de rasa neagră.
Priviţi acest reportaj, dacă nu o să vă emoţioneze măcar puţin, atunci înseamnă că sunteţi insensibili.
Nu m-ai pot să scriu acum, m-a prins tracul.   Africana na e!

pozai

când prinde rox o cameră foto se întâmplă cam aşa:
un album cu flori pentru Flori Bălănescu, căci mâine-i Duminica Floriilor, aici. 
 +

"prietenele mele, găinile"

cărţi de citit - 56

. " Jurnalele Vampirilor 1: Trezirea " de L. J. Smith .

Niciodată nu m-au pasionat vampirii, nu am avut vreun interes exacerbat faţă de ei.
La sfârşitul clasei a opta, cu vreo săptămână înainte de examene am făcut varicelă şi toată săptămâna respectivă am lenevit acasă; am văzut filmul "Interviu cu un vampir", după romanul omonim al Annei Rice - mi-a plăcut, aşa că am hotărât să urmăresc serialul "The Vampire Diaries". Plus că îl urmărea şi o colegă şi-mi tot spunea cât de tare e. La început am fost atentă la acţiune, apoi am privit pentru că-mi plăcea actorul ce interpreta rolul lui Damon, Ian Somerhalder, apoi m-a plictisit îngrozitor şi am renunţat la episodul 14 al primului sezon. Şi oricum era mult mai slab ca "Interviu cu un vampir".
Cum vampirii sunt în vogă şi majoritatea adolescenţilor au o perioadă pe care şi-o dedică acestui subiect, toate materialele de referinţă sunt parcurse de ei cu atenţie. Cei mai mulţi dintre cunoscuţii mei ştiu fiecare secvenţă din "The Vampire Diaries"; am citit zeci de recenzii despre cărţile lui L. J. Smith.
De câteva zile, am tot văzut-o pe Ella cu volumele după ea - cum prinde câte-un minut liber, îşi aruncă ochii-n carte. Ca să putem discuta asupra fenomenului, este musai să ştiu şi eu povestea, prin urmare astăzi, între şcoală şi vizita unor rude, am citit "Trezirea", prima parte a "Jurnalelor Vampirilor".
Cartea îi este superioară filmului, însă asta nu înseamnă că-i o carte bună. Scriitoarea americană nu are tehnică - v-am zis că nu-mi plac americanii, nu? eu votez pentru ruşi!, se vede că scrie pentru a vinde, este foarte superficială şi anostă.
Nu recomand. Dar, în fond şi la urma urmei, mai bine să citiţi prostiile astea decât să nu citiţi deloc.

Aici Pagina de Facebook a blogului, unde postez mai des. Daţi un like şi veţi fi la curent cu noutăţile! 

this is fucking awesome

by Dan Perjovschi

cărţi de citit - 55

. " Memoriile unei gheişe " de Arthur Golden .

Tocmai astăzi, când este Ziua Mondială a Cărţii, reuşesc să-mi mai conturez din visuri. Încercaţi să sărbătoriţi cumva Ziua asta din an sau măcar răspândiţi vestea - fiecare lucru, cât de mic, contează.
La început a fost filmul "Memoriile unei gheişe", văzut într-o noapte deloc furtunoasă. Mi-a plăcut. Mi-a atras atenţia în mod deosebit actriţa care juca rolul Mamehăi, Michelle Yeoh. E atât de frumoasă şi drăguţă şi delicată şiii... minunată! E adorabilă, pur şi simplu. Iar rolul o îmbracă perfect. Producţia cinematografică m-a convins că ar trebui, totuşi, să citesc cartea.
Aşa că am făcut-o. Cu oareşice dificultăţi - pe alocuri mă buşea plânsul. Unele scene sunt foarte emoţionante, n-aş fi rezistat în cazul în care eram în locul personajului principal, deşi, de multe ori, folosesc aceeaşi motivaţie în viaţă.
Lecturând, mi-am schimbat personajul preferat din Mameha în Nobu. Se aseamănă mult cu genul de bărbat pe care îl cred ideal.
Din povestea micuţei Chiyo, devenită mai apoi celebra gheişă Sayuri, poţi desprinde bucuria că te-ai născut într-o parte a vieţii Pământului mai confortabilă şi că îţi poţi permite luxul de a alege.
Mereu am fost sceptică şi am refuzat să mă apropii de cartea asta, pentru că oricum o citea toată lumea şi părea banală (bine, chiar e într-o măsură; nu se compară cu adevăratele cărţi-documentar), eram un fel de hipsteriţă. Dar acum nu mai sunt, nu mai deţin o atitudine la fel de aspră împotriva chestiilor mainstream. Şi cum spuneam, regret că n-am citit-o mai devreme. 

"Oare viaţa nu era decât o furtună care ştergea urmele a ceea ce fusese o clipă mai înainte lăsând în urmă un pustiu de nerecunoscut?"
"Mă privea cum şi-ar privi un muzician instrumentul în clipa dinainte de a începe să cânte: cu înţelegere şi virtuozitate."
"Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atât de neputincioşi în faţa ei."
"Nimic nu e mai bun decât munca pentru a te ajuta să treci peste o dezamăgire."
"Cum ar fi fost dacă aş fi ajuns la capătul vieţii mele şi mi-aş fi dat seama că mi-am petrecut fiecare zi aşteptând un bărbat care nu avea să vină niciodată?"