miercuri, 25 septembrie 2013

dacă ascult manele, nu înseamnă că sunt incultă

Chiar vă rog să mă criticaţi că ascult manele. Nu-mi pasă şi nu-mi va păsa niciodată.
De ce ascult manele? Pentru că sunt mişto, au versuri adevărate, care mă caracterizează. Pentru că la petreceri nu mă pot distra pe muzică simfonică, ("cum faceţi voi"), dacă n-am acolo un rachi tachi ta ra ra pe care să-mi arăt talentele, să-mi cânte de valoare cu dedicaţii speciale.
Maneliştii fac bani mulţi, în timp ce se distrează. V-aţi dori să aveţi banii lor.
Fetele care apar în videoclipurile de la manele arată într-un mare fel şi se mişcă într-un mare fel. Multe spuneţi din invidie că tipele sunt curve, că n-au nimic în cap, dar în sufletul vostru vreţi să fiţi la fel de bune şi să executaţi acele mişcări care îi termină pe bărbaţi. Şi unde mai pui că ele fac o mulţime de bani distrându-se? Câte/câţi dintre voi faceţi saci de bani pe seară făcând ceea ce iubiţi cel mai mult?
Dacă ascult manele şi mă buricesc, asta nu înseamnă că sunt incultă, că n-am nimic în cap, că sunt târfă, şi, ca argument, am premiile pentru poezie şi faptul că organizez evenimente culturale, citesc, merg la manifestări culturale de câte ori pot.
Da, desigur, e de bon-ton să arăţi cu degetul spre cei ca mine, dar nu uita că şi tu când ajungi acasă îţi dai drumul la o manea în căşti. Ipocriţilor. S-a umplut ţara de "repăraşi" şi "roacheri duri", care vor ei să facă lucruri. Păi bă, dacă vreţi să schimbaţi ceva, schimbaţi la voi...
                                     

Niciun comentariu: