Spuneam aici câteva lucruri despre vampiri şi despre cum am ajuns să citesc "Jurnalele vampirilor" de L. J. Smith. Am pornit de la ideea că eu nu cred în astfel de creaturi. Lăsând la o parte toate chestiile... să zicem neobişnuite, dar veridice care mi se întâmplă mie, faza asta cu vampirii e de-a dreptul aberantă şi cam artificială.
Sunt genu' de om care, atunci când intră în horă, joacă până la capăt. Bun.
Citesc volumul 1. E ca oricare altă carte pe care o citesc. Nimic special.
Citesc volumul 2 sâmbătă în prima jumătate a zilei. Reuşesc să mă identific cu un personaj (cam mult spus, dar merge): Bonnie. Mă gândesc la tot felul de lucruri gen: oare ăştia există? ia să-mi iau io nişte verbină pentru orice eventualitate! vreau şi io amuletă ca a ăstora! Apoi visez urât.
Citesc volumul 3, azi-noapte. Pe la 2:30 aveam încă fereastra deschisă şi bătea vântul spre mine. Îmi era frică să mă apropii ca s-o închid, dacă era cineva acolo care voia să-l invit înăuntru şi perdeaua se flutura din cauza lui? Îmi pipăi instinctiv gâtul: aveam un coş (sau ce naiba o fi); asta sigur e o rană nevindecată de când mi-au supt sânge. Mă gândesc obsesiv la lucruri de astea. Termin cartea şi adorm. Visez numai atacuri şi frica (idioată, cum altfel?) se instalează în mine. Mă sperii când mă trezeşte tati să plec la şcoală. Pe drum îi tot zic Elenei cum mă afectează prostia asta cu vampirii, ea spune că trăiesc prea mult în carte, cum îmi e obiceiul. Ajungem noi la unitatea militară şi de dincolo de gard încep să latre zeci de câini, care se auzeau de parcă ar fi fost milioane, şi să se năpustească pe noi - noroc că era gardul. Dacă aţi citit cartea, ştiţi că acolo Katherine îşi foloseşte puterile ca să atace oamenii prin animale şi unul dintre atacuri fusese la biserică, declanşat de câini. Câini! Drept urmare, era să-mi sară inima din piept azi-dimineaţă. O luai la fugă cu viteza luminii în timp ce Elena râdea de mine şi mă tachină toată ziua cu asta, repetând întruna că mâine o luăm tot pe acolo.
Citesc jumătate din volumul 4 când vin de la şcoală. Mă pun să dorm. Visez numai atacuri, planuri, secvenţe similare din carte pe care le trăiesc eu cu gaşca mea de prieteni (da, Ella, fi-ţi-ar cărţile! şi tu erai p'acolo). Mă trezeşte tati că ce dorm atât, să-i completez nişte documente - frăţioare, sunt doar trei ore, ce-i aşa mult?
Nu mai pot cu vampirii. Subconştientu' meu e bolnav. A ajuns să-mi fie frică de chestii în care nu cred. Cine pisici pe băţ m-a pus să citesc porcăriile astea? Mă bântuiesc în fiecare minut preţios de somn. Vreau şi eu să mă odihnesc ca lumea, ok?
Una peste alta, prietena Mara Bănică postează pe Facebook următoarele: "Sunt
fericită! Au adus la SlimArt tratamentul de vampirizare, acela cu
propriul sânge injectat în faţă! Preţul este suuuper bun, aşa că joi mă
vampirizez, cum se spune!".
Deci care-i şmenu'? Nu prea înţeleg subînţelesu' întâmplării ăsteia - v-am zis că nu cred în coincidenţe, nu? Vampirii încearcă cumva să câştige populaţia de partea lor şi să transforme Terra în propria lor colonie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu