deci se poate!

Aseară, printre discuţiile noastre savante, Andrei îmi zicea că este foarte nu-ştiu-cum că azi urma ca profu să-i opereze chitara, după cum i-a promis vineri.
Şi azi, la oră, în timp ce le prof meşterea, pe Andrei curgeau apele. Era imposibil să nu observi cât de stresat era; îţi transmitea starea aia.
Adina: Ce terminat eşti...
Profu: Parcă îşi operează iubita!
Rox: Mai mult decât atât!
Profu: Fiica!
Ah şi mai fu o fază drăguţă când profu îi explica de ce e mai bine să-i facă nod la corzi, şi Adina observă: Tocmai îi face un nod în timp ce îl întreabă dacă să-i facă nod? :))
Şi se termină cu bine, micuţa se trezii din anestezie şi ne zise că e ok, că ne mulţumeşte că avuserăm grijă de ea. Ora următoare profu îi ceru chitara lui Andrei ca să repete ceva cu Alinuţa, cântăreaţa noastră care devine din ce în ce mai dulce, Andrei făcu o faţă nesigură şi i-o dădu.
Rox: Profu, nu i-o luaţi că plângeeee!
Profu: Deja a început!
În pauză, elevul plecase din clasă şi când se întoarse, chitara se întorsese deja. Şi-mi zice Andrei: "N-aveam curaj s-o dau altcuiva. Trebuia să ştiu că e în siguranţă!".
Astă-seară sună aşa:
Rox: ce mai face chitara? e în convalescenţă acum? :))
Andrei: E bine. Nu ma asteptam sa fie bine
Rox: mă bucur :x
Andrei: Am pus foarte mult suflet in ea
Rox: se vedeeee. şi se simte. tare
Andrei: Cand pilea din chestia aia parca imi taia o mana. Serios
Rox: fuseşi foarte agitat.
Andrei: Mereu cand cant la ea o parte din mine ramane acolo. Sau cel putin asa mi se pare mie
Rox: păi trăieşti foarte intens momentu
Andrei:  Ha. Mai sti ca ma intreba profu. De ce e asa murdara .Pe acolo
Rox: aşa :))
Andrei: Eu schimb corzile rar. Si stau toata ziua cu ea in mana. Chiar daca nu cant. Si se murdareste. Chiar si cand ma joc. Stau cate 1 ora cu ea in brate la pc. Cand ma joc.
Să-l vedeţi vorbind live despre chitară, e, pur şi simplu, absorbit de ea. Nu se mai opreşte din vorbit. O iubeşte teribil de mult. Eu n-am mai văzut pe cineva care să se ataşeze atât de tare de un obiect, la vârsta asta. E, cum să zic?, rar. Fără ea ar fi un Andrei pe jumătate.
Când am luat eu premiul la Tradem şi a trebuit să citesc acolo, vorbisem cu profu să vină să chitărească. De fapt, se oferise el să mă însoţească. Directorul de la Tradem ne este prieten amândurora. Şi ne-a făcut faza că a apărut ceva în ultimul moment şi seara eram disperată că nu mai vine. Şi l-a trimis pe Andrei, care s-a dus special în dimineaţa aia să-şi ia cutie pentru chitară, considera că husa nu o protejează îndeajuns.
Şi din ziua aia eu n-am mai citit fără Andrei. Oriunde m-am dus/mă voi duce îl car după mine să-i aud chitara, astfel versurile mele capătă un aer mai preţios.
Şi modul în care reuşim noi să ne corelăm, să ne explicăm este genial. Respect între artişti.
[Va urma.]

P.S.: Nu mai pot cu melodia asta. O ascult încontinuu de azi-dimineaţă şi nu mă satur de ea. E perfectă! Îmi vine ca o rugăciune.