Romanul mi-a capturat atenţia în noaptea trecută, drept pentru care acum îmi pică ochii în gură de somn.
Ce aş putea să spun?
E o carte superbă. SU-PER-BĂ!
Felul cum după o scenă de dragoste, Svetlana sălăsluieşte în braţele lui Vali să îi povestească despre copilăria ei, în special despre perioada când stătuse la mătuşa Aura şi se îndrăgostise de prietena ei, Ester, despre visele avute cu scoica lui Egor sub pernă şi despre cum, odată cu trecerea timpului, descoperă adevăratul REM.
"Nu cred că există în lume un lucru mai ridicol decât să fii poet. Ba există : să fii poetesă."
"Să-ţi propui tu, un om, o fiinţă căreia i s-a dat şansa nebunească de a exista şi de a reflecta asupra lumii, să ajungi doar un geniu este umilitor, este infim."
Îmi este deja dor de cele 15 mii de pagini pline cu "nu" ale lui Egor. Fiecare "nu" fiind simţit de autor, având câte un sens. Îmi vine poftă de scris "nu"-uri ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu