Află! Înţelege! Comunică! sau impresii după primul an la Jurnalism.

Plecam de acasă într-o nouă poveste. Eram guvernată de curiozitate. Şi încă sunt.

Încântată nu este un cuvânt îndeajuns de bun să descrie cum m-am simţit în prima lună a noului meu statut: de studentă! Ce învăţam la şcoală satisfăcea aşteptările mele şi, cu toate astea, n-am ezitat niciodată să citesc în plus.

Noiembrie a adus prima provocare: o lună de practică plătită în primărie. Acolo am prins gustul întrebărilor incomode. Am văzut cum se crispează şi se bâlbâie oamenii care habar n-au de ce se află într-o funcţie, dar sunt foarte mândri de ea. Dar şi cât de relaxaţi răspund cei care-şi văd de treaba lor.
La finalul lunii, am mers într-o excursie plină cu workshop-uri, de unde m-am întors cu un îndemn: bazează-te întotdeauna pe instinct!

Pe scenă, la Festivalul Mondial de Poezie

Între timp, am devenit voluntar în cadrul unui proiect nou pentru oraş, cu ambiţii mari. PML. Am ajutat la organizarea conferinţelor de presă şi am avut ceva activitate de teren. Aici am învăţat importanţa muncii în echipă şi... cât de mult valorează sinceritatea. Sunt foarte fericită c-am făcut alegerea asta. Şi am un mic regret, că n-am dat tot ce a fost mai bun la momentul oportun.

Au urmat două luni de voluntariat pentru un site de ştiri, unde, ce-i drept, am avut mai mult succes cu articole pamfletare. Din perioada aia am plecat cu gustul amar al dezamăgirii. Există oameni care habar n-au ce-i respectul, dar cărora lenea le e cea mai bună prietenă.

Prima mea sesiune. Mă bucuram ca un câine abandonat pentru fiecare notă mare pe care-o luam. Şi când am primit bursa de merit, m-am simţit puţin isteaţă. Pentru că n-am fost niciodată tocilară. Mi-a fost drag întotdeauna să fac propriile conexiuni pentru a deprinde cunoştinţe.

Lansarea Corinei Ozon

Următorul pas a fost o premieră. Am vorbit pentru prima dată în public despre o carte. S-a-ntâmplat la Târgul Gaudeamus, la lansarea "Amanţii 3.0". Mulţumesc Corinei Ozon că mi-a oferit şansa asta. Şi pentru că lumea a prins încredere în mine, am fost aleasă să prezint şi cartea Ioanei Duda, "Instinct". Şi să fiu speaker la Conferinţa Craiova2Online. Iar Cristina Nemerovschi mi-a pus o scurtă prezentare în finalul cărţii "Vicky, nu Victoria". După aceste experienţe mi-am dat seama că golul în stomac apare abia când termin speech-ul.

Lansarea Ioanei Duda

Întrucât voiam să-mi exersez aptitudinile de comunicator, pentru o perioadă m-am avântat în zona PR-ului. Aşa că am scris discursuri, postări pentru blog şi site-urile de socializare şi am sfătuit îndeaproape o persoană publică. Apoi am făcut 80 de ore de voluntariat în cadrul unei firme private, unde m-am ocupat de promovarea produselor lor. De aici am plecat cu lecţia: ca lucrurile să meargă bine, relaţia cu colaboratorul trebuie să se bazeze pe încredere.

Uneori mai sunt şi poetă. Iată explicaţia pentru care am fost invitată la Festivalul Mondial de Poezie "Mihai Eminescu", după care am reuşit să-mi fac un prieten bun în America. Şi la "Noaptea Şeherezadei", unde mi-am citit creaţiile alături de toţi poeţii valoroşi ai urbei. Sau la "Ora Poeziei".
Ce am fi noi, fără public?

La întrebarea asta mă gândeam şi înainte să intru în direct cu Lucian Mîndruţă, la Digi24. Însă el m-a-ntrebat despre tabieturi şi dependenţe. Nu c-aş avea prea puţine. Aş fi inclus şi blogging-ul, însă despre asta am vorbit într-o emisiune de la Radio Campus.

Aproape de finalul semestrului II, am fost o săptămână în practică la Gazeta de Sud. Am luat primele mele interviuri în faţa camerei şi am plecat într-o excursie la munte pentru realizarea unui reportaj. Iată cum am prins o regulă nescrisă: poartă mereu tenişi în timpul serviciului! Nu mi-a fost deloc uşor să evit alunecarea, când mă căţăram pe stânci în balerini.

Pe tot parcursul anului, am participat frecvent la dezbaterile organizate de Prăvălia Culturală, la evenimente organizate de Casa de Cultură Traian Demetrescu, dar şi la proiectele Asociaţiei Bloggerilor Olteni: degustări de vin, blog meet-uri, reclame etc.

După sesiunea din vară, parcă nu eram destul de obosită, aşa c-am decis să mă implic în promovarea specializării Jurnalism a Universităţii din Craiova. Am mers la Radio Oltenia şi am înregistrat un spot, în săptămâna înscrierilor la facultate am împărţit pliante şi am stat de vorbă cu candidaţii. Iar ca să fie treaba treabă, împreună cu o mână de colege şi o profă coordonator, am reînfiinţat revista specializării. Ne place să credem că schimbăm în bine studenţii prin activitatea noastră de la revistă.

Trimit mulţumiri tuturor persoanelor care mi-au zis nasoale când am greşit, care mi-au zâmbit când am meritat. Care mi-au fost alături la orice oră şi în orice situaţie. Care m-au iubit şi care m-au urât. Nu ştiu dacă am făcut multe lucruri sau dacă au fost într-adevăr benefice, dar ştiu că le-am făcut cu drag. Şi nu le-am enumerat pe toate la acest bilanţ personal.

Pentru că succesul nu vine când îl aştepţi, ci când munceşti. Când eşti dispus să investeşti timp şi energie ca visurile tale să devine realitate.