Lucian Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat. Eu încă mai cred asta.
Mi-am petrecut primii ani din viaţă la Predeşti, un sat din judeţul Dolj, ca mai apoi să fug de-acolo cu un motiv întemeiat: trebuia să încep şcoala! Şi-am revenit din ce în ce mai rar. Dar de fiecare dată cu un dor imens.
M-am bucurat în urmă cu opt ani când administraţia locală s-a schimbat. O echipă tânără a luat frâiele şi a demonstrat mai multă umanitate decât politică, mai multe fapte decât vorbe.
Sky Fun este o bază de agrement privată, cu adresa Predeşti, strada Aerodromului, nr 3. O investiţie care va pune satul pe hartă!
Practic, ai o piscină, o sală de fitness, teren sintetic multifuncţional, spaţiu de joacă pentru copii în mijlocul câmpului. Şi poţi zbura cu un avion ultrauşor! Totul în prezenţa celor mai generoase gazde.
Trebuie să ai în vedere că toată energia electrică de care beneficiezi este obţinută prin panouri solare şi printr-o turbină eoliană!
Sky Fun este locul unde, pe lângă faptul că ai toate condiţiile necesare, poţi să simţi mirosul ierbii când faci plajă.
Sky Fun este locul unde reuşeşti să te deconectezi. Locul unde mă simt acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu