. " Cîntece de trecut strada" de Florin Iaru .
Poetul şi poemul... Acea poveste amară.
Iaru, unul dintre cei patru frumoşi ai "Aerului cu diamante", supune literele la ore groaznice de veghe asupra "zăpezii care înnebunise/în cădere liberă". Am fost surprinsă să descopăr numeroase "suflete de hîrtie" delicate, prin care mă transform dintr-un bolovan, într-o frunză ce pluteşte în veşnicie.
La Iaru găsesc sensibilitatea ascunsă după draperie, poate din dorinţa de a avea o stabilitate asigurată în raport cu suferinţa provocată în momentul când întreaga lucrare se simplifică la un singur cuvânt. Am sentimentul că nevoia de curaj deţine o doză uşor înclinată spre stoicismul copacilor cu trunchiul gros. E trist, însă, că nu putem să ne dăm seama dacă "anii cei buni" fac parte din trecut sau viitor, căci de prezent nu ne este permis să ne legăm.
Pe vremea când "noaptea era un val calm", autorul visa la nemurirea subtilităţii roz şi voia să sublinieze că feminitatea nu a fost inventată degeaba, "ea, cu cel mai frumos suflet julit". Şi, Iarule, "tăios ca un debutant" "strig din nou după tine cu toată singurătatea de care sunt în stare", ajută-mă (îmi tot reproşează profa de franceză că scriu ca un bărbat bătrân blazat)! "Femeie! Deschide ochii!". Dacă mă gândesc bine, realitatea din paranteză ar fi un vers bunicel, dar cine dracu mai plăteşte litratura azi? Încep să mă încurc în idei. La aproape 16 ani beau "pahar după pahar şi lumea se-mbată".
"Dar am să le arunc sufletul care seamănă cu un început de ninsoare", şi aşa nu-mi place iarna deloc.
Nu există emoţie simplă în scriiturile lui Iaru, ci numai emoţie curioasă aşezată pe retina oglinzii ce sălăsluieşte în sufletul fiecăruia.
"o femeie frumoasă în trenul de Craiova"
"Eu - se zice că ar fi răspuns nimeni"
Citiţi Iaru, pentru că există!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu