. "În mâinile tale" de Flori Bălănescu .
"Femeie la patruzeci de ani, dar şi nubilă neîntinată. Mamă covârşită de grijile zilei într-o Românie sufocant de concretă, dar şi Sulamită invocându-şi mirele din adâncul ovarelor şi al inimii. Tipă dată-n Paşte, cu vorbă urzicătoare. Totuşi, fată de comitet, oarecum romanţioasă, oarecum naivă, soră căuzaşă până la sacrificiul de sine. Uneori vlăguită, resemnare, bez nadejda. Alteori de nestăvilit, frenetică precum o călugăriţă nebună. Cu fixurile ei, cu hachiţele ei. Imposibilă. Cucerindu-te însă brusc şi definitiv cu cea mai dezarmantă şi mai fragilă şi mai pură şi mai tulburătoare umanitate.
Am înşirat câteva din contrastele personajului autofictiv din "În mâinile tale", în minte cu afirmaţia recentă a lui Stephen Hawking, care, după ce o viaţă întreagă a cercetat tainele Universului şi l-a eliminat pe Dumnezeu de la originea creaţiei, fu nevoit a recunoaşte că misterul cel mai de nedesluşit al lumii este femeia.
Flori Bălănescu, orice altceva decât o "Lolita înţepată" (chiar şi în puţinele situaţii când se chinuie să pară astfel), ne oferă o carte rarissimă, reuşind cum puţine alte autoare performanţa de a recupera, prin confruntarea cu propria-i feminitate şi în răspăr cu idolii înţepeniţi ai literaturii, virtuţile scrisului genuin."
Asta scrie O. Nimigean pe coperta IV.
Eu spun că dacă norocul îţi surâde şi citeşti cartea atunci când ai nevoie de învăţăturile ce o alcătuiesc, totul este perfect.
"Eu sunt eu orice ar crede ei despre mine. Sunt adevărul care nu trebuie demonstrat."
"Când ceilalţi încearcă să demonstreze că eşti nebună, că eşti cu nervii la pământ. Cei mai apropiaţi oameni. Pretind că te cunosc. Te cunosc atât de bine, încât nu te mai suportă. Dincolo de nervii tăi, justificaţi, ei s-au săturat de tine. Uneori, îndârjirea ta zilnică, încruntarea, împotrivirea la renunţare le arată cât sunt de slabi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu