Plimbărică...

Cum am zis, mă dusei la Mănăstire la Călui. Doar eu cu tata, cu Rică şi cu Mirel, că femeile se făcură că au treabă.
După 20 de minute de stat la slujbă, mi se făcu rău. Cred că de la miros. Era ceva o amestecătură între miros de ceară, lumânări, sudoare, parfumuri de proastă şi bună calitate etc. Mă luă cu ameţeală, vomitai, deci tot tacâmul când mi se face mie rău.
Şi era acolo o înghesuială... Nu că aş fi eu fiţoasă sau ceva...
Cât timp îi aşteptam pe bărbaţii mei în maşină, îmi imaginam tot felul de chestii. În parcare era un tip în vârstă, cu o maşină din aia parcă era scoasă din gta, fuma şi se plimba foarte agitat. haaa... Umpleam telefonul de chestii cum ar fi : Afaceriştii ar vrea să scape de păcate şi nu ştiu cum. N-au răbdare la slujbă, îşi aşteaptă nevestele. ...
Plictisindu-mă în parcare, la un moment dat treceau pe lângă mine doi bunici cu nepoţică foarte mică. Ea îi întreabă unde se duc. Bunicul îi răspunde : "Mergem la Dumnezeu!". Mă gândesc dacă în Mănăstire nepoţica îi întreba care dintre oamenii de acolo este Dumnezeu...
Băi, explicaţi totul când vreţi să faceţi ceva. De aici se construieşte incultura unei persoane. Pardon, a unui om. Că persoană este omul care are păreri proprii, poate să discearnă singur ce este bine şi ce este rău.