. "Dulce şi amar - Povestiri adevărate" de Marin Guţescu .
Pe Guţescu şi ale dumnealui povestiri adevărate le putem aşeza cu uşurinţă pe acelaşi raft cu "Moromeţii" lui Marin Preda, "Viaţa la ţară" deţinută de Duiliu Zamfirescu şi cu romanele domnului Daniel Dragomirescu.
În carte sunt relatate secvenţe din viaţa satului Constanţa (vechea denumire a actualului Făget, după ce generalul Argetoianu a numit două localităţi ca fetele acestuia, cea de mai sus şi Mărioara, acum Valea Lungului), unde autorul a locuit în copilărie şi adolescenţă, întâmplări din satul Predeşti, unde şi-a găsit locul după căsătorie. Ca mulţi alţii, Guţescu spune că este mai bine că în copilărie nu a avut acces la electrocasnice, lectura fiindu-i pasiunea. Deşi îşi dorea să aibă multe cărţi, din lipsa banilor, s-a mulţumit cu ce a găsit la bibliotecă. Era un copil foarte curios şi asculta cu luare-aminte ştirile de la radio-şanţ, multe dintre ele regăsindu-se în volum.
Povestirile variază : de dragoste, prietenie, despre politică, despre moarte, iar la sfârşit fiecare are câte o morală, ce ar trebui să ne tragă de urechi, deoarece gesturile urâte au fost moştenite şi chiar înmulţite. Nu bag mâna în foc că omul are talent, însă are iniţiative şi îşi omoară timpul şi pensia pentru ceva ce va lăsa după trecerea sinelui în alte linii ale neştiutului, după cum afirmă : "Intenţia mea a fost să nu pun punct la viaţă, să pot continua cu virgulă!".
Am primit cartea "Din toată inima, cu toată dragostea". Mulţumeeeeesc !
P.S. : Citind volumul, bunica şi-a amintit de locul unde s-a născut şi a început să-mi povestească şi alte întâmplări de zeci de ani. Pfff, ce norocoasă sunt !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu