Eram într-a noua. La română aveam tema iubirea şi discutam cu profa despre asta.
Ea spunea că, cu toate că ar iubi un tip, nu ar accepta să-i crească copiii dintr-o căsătorie anterioară sau ceva.
Pe bune? În opinia mea, înseamnă că nu-l iubeşti. Dacă l-ai iubi, i-ai accepta copiii, i-ai iubi şi pe ei aşa cum îl iubeşti pe el. I-ai creşte cu grijă şi toate cele.
Eu aş face asta.
Şi mai zicea profa că nu s-ar putea îndrăgosti de cineva cu un defect fizic. LOL! :))
Eu da. În schimb, niciodată nu m-ar atrage cineva cu probleme mintale (sper că am zis bine), deşi cred că nebunii sunt cei mai mişto oameni.
Mi-ar fi puţin greu să am pe cineva lângă mine care să fie orb (sau paralizat), deşi orbii te văd. Ei chiar pot să te vadă.
Iubiţi-vă mult!
P.S.: Mi-am dat seama că iubesc mai multă lume decât credeam.
3 comentarii:
Mai ales pe M.
Bine, acum să nu exagerăm :))
Îl iubesc şi pe M., nu ştiu cum şi de ce îl iubesc încă. Sper să aflu cândva...
Am un sentiment ciudat, îmi vine parcă să mă îndepărtez de el, încep să mă tem oarecum de el...
Da, asa am fost si eu. Simteam ca e prea mult. Ca atunci cand iei un drog o data, de doua ori, dar apoi devii dependenta si incepi sa intelegi asta si parca vrei sa renunti.
Dar ti-a intrat deja in sange. O sa se duca in timp.
Trimiteți un comentariu