Vă urăsc! Să nu vă simţiţi norocoşi, oricum urăsc pe toată lumea... Sunt foarte puţine persoanele pe care le iubesc (şi s-au chinuit ceva pentru asta), dar le iubesc în aşa hal încât mi-aş da viaţa pentru ele.
Mi s-a reproşat că sunt dificilă. Da, sunt dificilă, pentru că nu-mi place să fiu simplă.
După cum ştiţi, există categoria intelectualilor de carton. Eu consider că atunci când iubeşti nemărginit ceva, eşti dispui să faci (aproximativ) totul pentru chestia aia, inclusiv să plăteşti să o faci, nu să aştepţi să fii plătit.
Cel mai mult mă enervează ipocrizia lor. Şi că se laudă mereu cu ce au făcut ei. Şi că zic că fac o chestie şi apoi nu o mai fac. Şi că au fiţe de genul: "domneeeee, cum să vin eu vinerea după-amiază la un eveniment cultural? vinerea stau." sau "duminică? teatru zici? neaaah lasă" sau "a păi n-am mai citit că, nah, ştii, sunt ocupată, dar eu oricum sunt foarte deşteaptă" sau şamd.
Şi mă mai scoate din sărite modul în care ne priviţi pe noi, ceilalţi, de acolo de foarte sus de unde vă credeţi voi...
Duceţi-vă, vere, şi spânzuraţi-vă!
P.S. :
Sunt aici iar, ca un coşmar,
În faţa ta la fel ca stâncile de tare!
Hai, du-te, ţipă după ajutor
Că m-am întors înapoi în viitor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu